Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2704/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 2704/2009
Ședința publică din data de 02 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile promovate de reclamanta și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C N, împotriva sentinței civile nr. 871 din 03.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimata ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare - G nr. 50/2008.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta este timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
Recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CNe ste scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 9 octombrie 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare, din partea reclamantei, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C N ca nefondat.
În data 26 octombrie 2009 s-a depus la dosar note de ședință din partea reclamantei, la care a anexat un set de acte în susținerea poziției procesuale.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.871 din 03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanta a achiziționat, la data de 02.10.2008, un autoturism marca BMW. Pentru a putea înmatricula acest autoturism în România a achitat suma de 10.122 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Contrar susținerilor reclamantei, tribunalul a apreciat că refuzul pârâtei de a restitui taxa de poluare nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat.
Astfel, OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, tribunalul constată că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import,
În consecință, tribunalul a apreciat că în mod corect pârâta a refuzat restituirea taxei de poluare achitate de reclamantă, acțiunea formulată fiind nefondată, motiv pentru care o va respinge.
Având în vedere că cererea reclamantei a fost respinsă, s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta și pârâta Administrația Finanțelor Publice C-
Prin recursul declarat de pârâtă se solicită admiterea recursului.
În motivare se arată că entința civilă nr. 871/03.04.2009 a Tribunalului Cluj le-a fost comunicată la data de 30 aprilie 2009, fiind înregistrată la pârâtă sub nr. 18151/30.04.2009.
Prin Sentința civilă nr. 871/03.04.2009 a Tribunalului Cluja fost respinsă acțiunea formulată de către și cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu iar la termenul de judecată din data de 03.04.2009 au fost respinse excepțiile (lipsa calității procesuale pasive a instituției noastre și excepția inadmisibilității acțiunii) invocate de către pârâtă.
Consideră că Sentința civilă nr. 871/03.04.2009 a Tribunalului Cluj este netemeinică și nelegală în conformitate cu art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost motivată prin raportare la prevederile art. 1 coroborat cu cele ale art. 5 din nr.OUG 50/2008, conform cărora, "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. ", Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. "
Având în vedere împrejurarea că, reclamanta nu a înteles să atace modul de calcul efectuat de autoritatea fiscală, în speță de Administrația Finanțelor Publice C-N, ci s-a referit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum și că acesta ar genera discriminare între cumpărătorii de autovehicule, apreciază că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei s-a datorat încălcării de către prima instanță a prevederilor art. 1 și 5 din nr.OUG 50/2008. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost în mod greșit respinsă de către prima instanță, pentru următoarele considerente:Taxa de poluare în sumă de 10.122 lei a fost stabilită de către pârâtă prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 80338/24.09.2008. Așa cum se menționează în cuprinsul ei, Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 80338/24.09.2008 putea fi contestată de către reclamantă în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată, la organul țiscal competent potrivit art. 209 alin. 1 din același act normativ. Reclamanta nu a exercitat, însă, calea administrativă de atac a contestației prevăzută de art. 205 și urm. din nr.OG 92/2003 republicată și modificată împotriva Deciziei de clacul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 80338/24.09.2008. În conformitate cu art. 218 alin. 2 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată, actul care ar fi putut fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă ar fi fost decizia prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C ar fi soluționat contestați a prevăzută de art. 205 și urm. din ordonanță, în cazul în care o astfel de contestatie ar fi fost formulată de către reclamantă. Actul care a produs efecte juridice este Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 80338/24.09.2008 care constituie titlu de creanță și în baza căreia reclamanta a achitat taxa pe poluare în sumă de 10.122 lei cu Chitanța Seria - 5 nr. -/02.10.2008.
Atâta timp cât Decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 80338/24.09.2008 nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prevăzută de arte 205 și urme din nr.OG92/2003 republicată și modificată, adresa instituției noastre nr. 45145/07.01.2009 nu putea fi considerată drept refuz nejustificat nici de către reclamantă și nici de către prima instanță.
Soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii s-a datorat încălcării de către prima instanță a prevederilor art. 205 și urm. Și art. 218 alin. 2 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată și faptului că prima instanță a interpretat în mod greșit actele aflate la dosar și nu a observat că există un titlu de creanță care nu a fost contestat de către reclamantă și nu mai poate fi desființat.
Prin recursul formulat de reclamantă se solicită modificarea în întregime a sentinței Tribunalului, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la arte 304 pct. 7 și 9. proc. civ. cu aplicarea arte 3041. proc. civ. și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precum și a cererii de chemare în garanție cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În motivare se arată că prin acțiunea în contencios administrativ formulată, reclamanta a solicitat obligarea C-N la restituirea taxei de poluare prelevate în temeiul nr.OUG50/2008, cerere fondată în principal pe două linii de argumentare: reglementarea națională este incompatibilă cu art. 90 par. 1 din Tratatul CE; reglementarea națională este incompatibilă cu principiul comunitar "poluatorul
plătește".
Prin sentința nr. 871/3.04.2009, Tribunalul Cluja respins cererea reclamantei, apreciind că taxa de poluare instituită prin nr.OUG 50/2008 este compatibilă cu dreptul comunitar. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a valorificat în principal următoarele argumente: taxa de poluare nu este un "impozit intern" în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul CE; taxa nu este discriminatorie, întrucât ea este percepută tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia;. taxa de poluare este rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni
legislației comunitare. De asemenea, Tribunalul Cluja reținut că dispozițiile art. 25, 28
din Tratatul CE nu sunt aplicabile în speță, deși incidența acestor dispoziții nu a fost invocată de reclamantă.
În opinia reclamantei, o primă problemă o reprezintă nemotivarea hotărârii primei instanțe. Așa cum s-a indicat în doctrină 1, orice hotărâre judecătorească trebuie motivată. Această exigență este esențială atât pentru părți, cât și pentru terți. Astfel, cât privește părțile, motivarea permite verificarea faptului că hotărârea este lipsită de arbitrariu și este conformă cu legea. Răspunsul la argumentele formulate de părți, cuprins în motivarea hotărârii, este în egală măsură esențial pentru respectarea drepturilor apărării, prin aceea că justițiabilii pot constata că cererea și argumentele sale de fapt și de drept au fost în mod real examinate. De cealaltă parte, în ceea ce îi privește pe terți, studiul motivării hotărârilor judecătorești constituie singurul mijloc de a cunoaște jurisprudența.
Cât privește obligația de motivare a hotărârilor judcătorești, aceasta este detaliată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Inainte de a prezenta însă câteva dintre liniile de forță trasate de C, trebuie menționat că obligația de motivare este rezultanta altor două exigențe ce decurg din art. 6 par. 1 al Convenției europene a drepturilor omului: pe de-o parte, acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței; pe de altă parte, art. 6 par. 1 impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Așa cum decurge din jurisprudența Curții Europene, art. 6 par. 1 din Convenție impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru o tranșa litigiul. Această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi întotdeauna înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților.
Pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă și antrenează, în consecință, violarea art. 6 din Convenție, trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenți. Curtea, în cadrul unui asemenea examen, va lua în considerare întinderea
obligației de motivare conform legislației naționale, care poate în funcție de natura
deciziei, n funcție de diversitate a argumentelor pe care le poate formula o parte în justiție și în funcție de diferențele care există între dispozițiile legale, cutumele și concepțiile doctrinare din statele semnatare ale Convenției în materie de motivare și redactare a deciziilor și hotărâri lor judecătorești.
Dacă un justițiabil invocă în scris un argument suficient de clar și de precis, pe deasupra susținut de probe și de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific. A fortiori, cerința motivării hotărârii judecătorești prezintă o importanță particulară dacă argumentul invocat poate avea o incidență decisivă asupra obiectului litigiului sau dacă sensul dispoziției legale sau reglementare care trebuie aplicată este ambiguu sau imprecis.
Jurisprudența instanței noastre supreme putea prezenta relevanță pentru instanța de recurs din speța reclamantei. Astfel, s-a statuat că motivarea hotărârii este obligatorie, iar judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept, să enunțe cele constatate și probele care i-au determinat soluția. Atunci când hotărârea nu conține nici motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului și nici pe acelea pentru care au fost înlăturate apărările reclamante, hotărârea este nemotivată. Într-o altă speță, s-a decis că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii, astfel încât ea trebuie desființată.
În opinia reclamantei, analizând sentința Tribunalului se poate observa cu ușurință că această otărâre este sumar motivată cu privire la unele chestiuni, iar argumentele esențiale evocate de reclamantă nu au fost nici măcar analizate.
Judecătorul fondului a "rezolvat" problema dificilă a compatibilității dintre reglementarea națională și dispozițiile dreptului comunitar în câteva fraze, fără nicio referire la jurisprudența relevantă a Curții de Justiție Europene. O asemenea soluție este în mod evident inacceptabilă și hotărârea trebuie modificată chiar și numai pentru acest motiv. Hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9. pr. civ.).
Așa cum am arătat mai sus, trei sunt argumentele esențiale care au condus la sentința Tribunalului Cluj: taxa de poluare nu este un "impozit intern" în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul CE; taxa nu este discriminatorie, întrucât ea este percepută tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia; taxa de poluare este rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
În opinia reclamantei, aceste argumente nu sunt apte să convingă, întrucât: taxa de poluare este un "impozit intern" în sensul arte 90 din Tratatul CE. Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție, în noțiunea de "impozite interne" se includ toate prelevările interne obligatorii, indiferent dacă sunt de natură fiscală sau nu. În aceste condiții, taxa de poluare este un "impozit intern", iar analiza problemelor de diept puse în discuție trebuie să se facă în lumina art. 90 din Tratatul CE.
Taxa se aplică doar unor categorii de persoane și autovehicule. Din păcate, prima instanță nu a observat că taxa de poluare nu se aplica, la data înmatriculării autoturismului reclamantei, decât unor categorii de autovehicule - celor a căror primă înmatriculare în România se făcea dupa 1 iulie 2008. În prezent, sfera plătitorilor taxei a fost și mai mult redusă ca urmare a incidenței nr.OUG 218/2009 și a nr.OUG 7/2009. Pe cale de consecință, era evident faptul că taxa era "selectivă", ea aplicându-se doar anumitor categorii de autovehicule și anumitor categorii de persoane, nu tuturor autoturismelor apte să polueze. Taxa nu este rezultatul negocierilor dintre Guvernul României și Comisia Europeană, ci este o creație proprie a Guvernului României. Soluția judecătorului fondului s-a bazat de asemenea pe ideea - falsă - că taxa de poluare ar fi fost agreată de Comisia Europeană și că, prin urmare, nimeni nu mai putea contesta compatibilitatea ei cu dreptul comunitar. Dincolo de faptul că această idee nu este susținută de vreun document depus la dosarul cauzei, compatibilitate a dintre reglementarea fiscală națională și reglementările comunitare nu putea fi apreciată prin prisma negocierilor dintre Comisie și Guvernul României., Comisia Europeană este tot un organ administrativ, iar o eventuală "aprobare" a Comisiei nu ar însemna faptul că norma națională este compatibilă cu dreptul comunitar, o asemenea evaluare fiind doar de competența judecătorilor comunitari.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:
a) trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importatel4;
b) trebuie să existe o similitudine sau un "raport de concurență" între produsele
importate vizate de taxă și produsele interne favorizate;
c) prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află întrun raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În opinia reclamantei, reglementarea fiscală română (OUG Of. 50/2008) îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE întrucât: a) Există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 ("produsele importate") și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România ("produsele naționale"). Mai recent, ca urmare a adoptării nr OUG 218/2008 pentru modificarea OUG- nr. 50/2008, în categoria "produselor naționale" pot fi incluse și autoturismele noi, Euro 4, cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3, produse în România, care sunt exceptate de la plata taxei de poluare. Exislă un "raporl de concurență" intre produsele imparlale și produsele național. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat într-un alt stat membru, fie spre un autoturism second-hand deja matriculat în România.
c) Taxa de poluare instituită prin UG. nr. 50/2008 este destinată să diminueze
Introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt
stat membru. Pe de-o parte, această concluzie se desprinde din chiar expunerea de motive a nr.OUG 50/2008, unde se face vorbire despre nevoia de a bloca "invazia" de
autoturisme second-hand provenite din alte state ale Uniunii Europene. Pe de altă parte,din moment ce taxa de poluare se datorează doar pentru "produsele importate" (autoturisme second-hand înmatriculate într-un alt stat membru), iarnuși pentru "produsele naționale" (autoturisme second-hand deja înmatriculate în România), este evident faptul singurul obiectiv al taxei de poluare este diminuarea consumului produselor importate. În aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată, datorită existenței taxei de poluare el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism secondhand deja înmatriculat în România. Practic, ca urmare a elaborării nr.OUG 50/2008, nu s-a modificat cu nimic tratamentul fiscal discriminatoriu de care se "bucurau" anterior autoturismele second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, conform art. 21412143Cod fiscal.
Ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, această intenție a legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit și mai evidentă. Mai exact, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3, care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009. Astfel, consumatorii sunt și mai clar direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează astfel indirect și producția internă (întrucât în România sunt produse autoturisme cu normă de poluare Euro 4 și capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3), lucru reliefat de chiar expunerea de motive a nr.OUG 218/2008 (unde se vorbește despre măsurile Guvernului pentru păstrarea locurilor de muncă în industria constructoare de automobile și industriile furnizoare) și de declarațiile publice ale unor înalți oficiali români.
Legiuitorul român, conform expunerii de motive a nr.OUG50/2008, a fundamentat noua taxă de poluare introdusă cu începere de la 1 iulie 2008 pe acest principiu. Dacă în sine intenția este lăudabilă, trebuie observat faptul că acest principiu este încălcat de legiuitor, din cel puțin următoarele motive: Taxa de poluare nu este o taxă de mediu. Astfel, taxele de mediu (taxele ecologice) pot fi definite ca totalitatea contribuțiilor obligatorii percepute în considerarea unei materii impozabile susceptibile de a aduce atingere mediului, indiferent dacă acestea sunt colectate la bugetul de stat, la bugetele locale sau într-un fond special destinat protecției mediului. În cazul taxei de poluare instituită prin nr.OUG 50/2008 caracterul de "taxă ecologică" lipsește cu desăvârșire întrucât:valoarea taxei scade cu cât autoturismul este mai vechi și poluează mai mult; faptul generator al obligației de a plăti taxa nu îl reprezintă aptitudinea autovehiculului de a polua, ci prima înmatriculare a acestui autoturism în România. Prin urmare, trebuie reținut faptul că nu ne aflăm în prezența unei veritabile taxe ecologice, din moment ce scopul acesteia nu este combaterea poluării prin taxarea mai pronunțată a autoturismelor care poluează mai mult, ci doar colectarea de venituri la bugetul de stat.
Principiul "poluatorul plătește" este aplicat discriminatoriu. După cum se poate cu ușurință observa, principiul "poluatorul plătește" este reinterpretat de Guvern și transformat în principiul "unii poluatori plătesc". Astfel, deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de guvernanți drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluare și deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Pentru aceste considerente și ținând cont de faptul că principiul "poluatorul plătește" este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară, în lumina act. 148 alin. 2 din Constituția României, apreciază că instanțele din România trebuie să rețină de asemenea faptul că reglementarea națională (OUG nr. 50/2008) nu este aplicabilă, astfel că încasarea taxei de poluare se face fără temei juridic.
Analizând recursurile declarate prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunităților europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului îndeplinind misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008.
Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeana de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene în cauzele 112/84 Humblot Directorului serviciilor fiscale, par. 12; Cauza C-132/88 Comisia Comunitatilor Europene, par. 17).
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 si, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea Decizia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene în Cauza C-345/93, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 si Hona, par. 49).
S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european.
Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.50/2008 este conformă cu Tratatul precum și cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din OUG nr.50/2008 cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.
În speță se susține că dispozițiile OUG 50/2008 cu privire la taxa de poluare sunt în contradicție cu dispozițiile art. 25, 28, 90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene.
Art. 25 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. Art. 28 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene interzice între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Problema care trebuie lămurită este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor amintite.
Cu privire la natura taxei de poluare CJCE s-a pronunțat la 05.12.2006 asupra acțiunilor preliminare formulate de - și în cauzele reunite C-- și C--, ocazie cu care a statuat că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vederea punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din tratat ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din Tratatul CE.
În aceste condiții, susținerea reclamantului privind încălcarea art. 25 din tratat este nefondată întrucât taxa de poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehiculului, astfel că nu se poate susține cu temei că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru.
Nici încălcarea art. 28 din Tratat nu poate fi reținută; conform formulei impusă în jurispudența CJCE sunt măsuri cu efect echivalent nu numai acele măsuri care tratează discriminativ, în mod deschis sau ascuns marfa străină adusă dintr-un alt stat membru dar și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea. Mai mult, Curtea a conchis că restricționările importului sau exportului sunt permise doar în situația în care în domeniu lipsesc reglementările comunitare, restricțiile sunt necesare pentru asigurarea supravegherii fiscale a corectitudinii în relațiile comerciale, pentru asigurarea protecției consumatorului, pentru protecția valorilor social-culturale naționale dacă reglementările sunt valabile în mod nediscriminatoriu pentru mărfurile din producția internă sau externă.
Atâta timp cât OUG 50/2008 nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu efect echivalent nu se poate reține încălcarea art.28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât si prin modul de impunere. De aceea, elementele ce stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon și se poate conchide că criteriile ce stau la baza taxei au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului, având în vedere ca în calculul cuantumului acesteia sunt importante emisiile de noxe toxice precum si cele de dioxid de carbon iar nu alte criterii precum valoarea de facturare. Prin urmare, întrucât taxa este stabilită în funcție de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proporțional fiind stabilita într-un cuantum mai mare pe măsură ce performanțele de mediu scad.
În aceasta privință, actul normativ analizat respectiv OUG nr.50/2008 a fost adus în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de pierdere a valorii de piață si care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă.
În concret, pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual, starea tehnică si nivelul de dotare al autovehiculului, contribuabilul poate contesta suma de plata si obține o valoare mai mare a deprecierii. Aceasta posibilitate a contribuabilului asigură ca în toate cazurile, valoarea taxei percepute asupra unui autovehicul second-hand de import nu va depăși valoarea reziduala a taxei existente într-un autovehicul deja înmatriculat.
În ceea ce privește art. 90 din Tratat, trebuie reținut că CJCE a apreciat cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C- și C-- că o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză(în speță Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv (Ungaria) și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
S-a concluzionat că art. 90 par.l din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Așa cum rezultă din cuprinsul OUG 50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului), actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful din Tratatul CE.
Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective - (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării - luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4 (Cota fixă de reducere prevăzută în anexa nr. 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei vor fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterile de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență) astfel că exigențele stipulate de CJCE cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite 290/2005 și C-333/2005 sunt respectate.
Față de aceste împrejurări instanța reține că taxa de poluare reglementată de OUG 50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării de înmatriculare formulată de reclamant) nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE și se poate așadar concluziona că nr.OUG 50/2008 respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din Tratatul Comunității Europene.
Mai mult, așa cum rezultă din art. 8:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prev. alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.".
Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei.
Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, cum hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta Administrația Finanțelor Publice C și reclamanta împotriva sentinței civile nr. 871 din 03.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
5 ex./19.11.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu
