Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 277/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR.277
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER:- - -
**********
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA DE OLTENIA SA C în contradictoriu cu pârâții PENTRU MIJLOCII-SERVICIUL INSPECȚIE NR. 1 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect anulare act de control taxe.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 02 iulie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.
Deliberând,
CURTEA
Prin acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA DE OLTENIA SA C în contradictoriu cu pârâții PENTRU MIJLOCII-SERVICIUL INSPECȚIE NR. 1 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ s-a solicitat anularea parțială a raportului de inspecție fiscală din 28.02.2008, anularea deciyiei de impunere fiscală nr.37/29.02.2008, anularea deciziei nr.173/30.05.2008 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că actele contestate sunt nelegale întrucât s-a reținut în sarcina sa plata unei sume suplimentare de 1.722.239 lei deși:
- la punctul 2.8 TVA colectată a rezultat o diferență de 4958 lei reprezentând prestări servicii, inspectorii fiscali stabilind că au existat pierderi de peste normele legale deși aceștia nu sunt experți tehnici care să determine dacă pierderile evidențiate reprezintă livrare sau prestare de serviciu.
- la pct.2.8.2 se menționează că în luna dec 2006 societatea stornează TVA în sumă de 10.128 lei reprezentând livrări menajeră și canal către Asociația de proprietari AI însă în realitate asociația a refuzat plata facturilor pe motiv că s-a calculat și s-a facturat o cantitate de mai mare decât cea livrată, fapt constatat și de societate care astfel a ajuns la concluzia necesității stornării.
- la pct. 2.8.3 se precizează că în luna dec.2006 s-a ștornat nelegal suma de 5.979 lei reprezentând livrări de către Asociația de Proprietari, când în realitate aceasta s-a datorat refuzului de plată
- la pct.2.8.4 în mod nelegal s-a constatat că societatea a diminuat TVA în sumă de 129.357 lei în temeiul deciziei irevocabile nr.140/03.03.2004 a Curții de APEL CRAIOVA întrucât s-a împlinit termenul prescripție de 5 ani dintre data faptului generator -1999 și cea a constatării 2007-2008.
- la pct 2.8.5. în mod nelegal societatea a fost obligată la plata TVA în sumă de 286.119 lei pe perioada ianuarie - decembrie 2005 întrucât potrivit procesului verbal al Curții de Conturi a fost obligată să acționeze în judecată RA Termoficare C pentru diferența de 1.303,280 mc livrată pentru anul 2005 dar aceasta nu înseamnă că într-adevăr cantitatea respectivă reprezintă livrată și nu pierdere tehnologică.
- majorările și penalitățile de întârziere în sumă de 607.022 lei respectiv 13.246 lei au fost calculate nelegal întrucât nu se poate dovedi culpa companiei în necalcularea TVA menționat în raport.
La termenul din data de 25 septembrie, la cererea reclamantei, a fost încuviințată proba cu expertiza contabilă.
Analizând acțiunea prin prisma susținerilor reclamantei și a actelor aflate la dosar, Curtea constată următoarele:
În perioada 2007-2008 s-a desfășurat la sediul reclamantei inspecția fiscală pe perioada 01.06.2003 - 31.08.2007, inspecție în urma căreia s-a întocmit din 28.02.2008 și decizia de impunere nr.37/29.02.2008.
La capitolul TVA pe perioada 2003-2007 organele de inspecție fiscală au stabilită suplimentar de plată în sarcina reclamantei suma de 1.049.192 lei la care s-au adăugat majorări de întârziere de 620.268 lei.
Reclamanta contestă parte din aceste sume, respectiv la punctul 2.1.2. subpunctele 4,5,6,7 din decizia de impunere nr.37/29.02.2009.
Având în vedere și concluziile raportului de expertiză contabilă, Curtea reține că:
- în privința sumei de 4.958 lei reprezentând diferență TVA colectată aferentă prestărilor de servicii cât și consumurilor de substanțe efectuate pentru pierderi de peste aprobările legale, este nefondată susținerea reclamantei potrivit căreia s-a reținut greșit că au existat pierderi de peste normele legale întrucât, inspecția fiscală a stabilit TVA colectată aferentă achizițiilor pentru pierderilor de calculate în raport de procentul de pierdere aprobat de Consiliul Local Așadar, în funcție de criteriul procentului de pierdere aprobat de Consiliul Local s-au putut determina pierderile de peste limitele legale și stabili astfel diferența de TVA aferentă achizițiilor necesare pentru tratarea și livrarea acestora.
- pentru sumele de 10.128 lei și 5.979 lei reprezentând diferență TVA aferentă livrărilor de facturate către asociațiile de proprietari și, stornate ulterior întrucât au fost refuzate la plată, în condițiile în care societatea reclamantă nu face dovada că livrările respective nu au fost efectiv realizate, Curtea apreciază impunerea lor ca fiind în concordanță cu prevederile legale. Potrivit art.155 alin.1 din fiscal orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoare adăugată, are obligația să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către fiecare beneficiar iar în temeiul disp. art.134 alin.1-3 din același act normativ taxa pe valoare adăugată aferentă livrărilor de bunuri este exigibilă la data livrării, dată la care se emite factura fiscală. Deși societatea reclamantă a emis facturi fiscale aferente livrărilor de către cele două asociații, în mod nelegal a procedat la ștornarea lor ulterior, pe considerentul că au fost refuzate la plată, beneficiarii susținând că apa nu a fost efectiv livrată, fără a exista însă vreo dovadă în acest sens.
- în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a stabili TVA suplimentar în sumă de 129.375 lei aferentă contravalorii apei livrate către RA Termoficare în anul 1999 și stornată în anul 2005, întrucât au trecut mai mult de 5 ani între data faptului generator, respectiv anul 1999 și data controlului, respectiv 2007/2008, Curtea o apreciază ca neîntemeiată. Aceasta întrucât operațiunea de stornare s-a produs în anul 2005, prin factura nr. -/11.04.2005, iar controlul a vizat perioada 01.06.2003-31.08.2007.
- referitor la suma de 286.119 lei stabilită suplimentar în sarcina reclamantei cu titlu de TVA aferentă cantităților de efectiv livrate în anul 2005 către Termoficare, Curtea constată că aceasta devenise exigibilă, potrivit disp. art.134 coroborat cu art.115 Cod fiscal, la data emiterii facturii nr. -/29.06.2006 și a fost nejustificat stornată la data de 30.06.2006 potrivit Notei contabile nr. 29 fără a se emite un document justificativ în acest sens, potrivit disp, art. 160. fisc. Mai mult, prin decizia de măsuri nr. 379/2006 și procesul verbal din 28.02.2006 emise de Curtea de Conturi s-a impus reclamantei acționarea în judecată a RA Termoficare C pentru ca aceasta să fier obligată la plata sumei de 1.792.010 lei reprezentând contravaloarea apei reci livrată în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2005 din care TVA în sumă de 286.119 lei. Prin sentința nr. 4286/2007 pronunțată de Tribunalul Dolja fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta la achitarea sumeri respective. În consecință, în mod nelegal a procedat reclamanta la stornarea TVA în cuantum de 286.119 lei.
Față de aspectele reținute anterior, și calcularea majorărilor de întârziere s-a realizat în mod corect, corelativ sumelor impuse suplimentar de plată în sarcina reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA DE OLTENIA SA C în contradictoriu cu pârâții PENTRU MIJLOCII-SERVICIUL INSPECȚIE NR. 1 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2009.
Președinte, |
Grefier, |
Tehred. Jud.
5ex/3.09.2009
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea