Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2796/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2796/2009
Ședința publică din 09 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, împotriva sentinței civile nr. 1854 din 19.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimata - SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimată, avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 06.11.2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care a solicitat respingerea recursului.
Reprezentanta recurentei a învederat instanței că, nu are de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei intimatei în dezbateri judiciare asupra recursului promovat.
Reprezentanta intimatei a solicitat respingerea recursului pentru motivele detaliate prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral pe fond, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor depuse la dosar.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 1854 din 19 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a admis cererea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în C-N-. 19 jud. C în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N, cu sediul în C-N P-ța - - nr. 19 jud.
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 9.259,43 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda prevăzută de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.
Pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 1.039,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, reclamanta a achiziționat un autoturism marca Mercedes-Benz, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 9.259,43 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 1623/14.01.2009.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de - SRL și neobligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca tardivă de prima instanță deoarece a fost depusă la Tribunalul Cluj cu depășirea termenului de un an de zile prevăzut de art. 11 alin 2 din Legea nr. 554/2004 care, în opinia acesteia, a inceput sa curga la data la care reclamantul sustine ca a efectuat plata taxei speciale de prima inmatriculare (11.01.2008).
Raportat la data efectuarii platii, termenul de un an prevazut de art. 11 alin.2 din Legea nr. 554/2004 a fost depasit de catre reclamant cu peste o luna de zile, actiunea in contencios administrativ fiind inregistrata la Tribunalul Cluj doar la data de 17.02.2009.
Termenul de un an prevazut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu a inceput sa curga la data de 01.07.2008 (data intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2008) cum, in mod gresit, a retinut prima instanta.
Art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 prevede foarte clar si expres data de la care incepe sa curga termenul de un an pentru introducerea actiunii in contencios administrativ, avand urmatorul cuprins:
"Pentru motive temeinice,incazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin.(1),dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".
Este evident faptul ca reclamantul a luat cunostinta despre taxa speciala pe care o are de achitat cel mai tarziu la data la care a efectuat plata taxei speciale de prima inmatriculare.
Respingerea exceptiei tardivitatii s-a datorat incalcarii de catre prima instanta a prevederilor art. 11 alin.2 din Legea nr. 554/2004.
In al doilea rand, respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii s-a datorat incalcarii de catre prima instanta a prevederilor art. 11 din OUG nr.-si a prev. Cap. VI din nr.686/2008.
Începând cu data de 1 iulie 2008 intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care la art. 11 menționează: " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."
Procedura de restituire este prevăzută în Capitolul VI din 686/2008 privind Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, fiind o procedură administrativă necontencioasă. Conform Art. 6 alin.3 pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia. Cererea de restituire, însoțită de documentele doveditoare achitării taxei, se soluționează în termenul prevăzut de art. 70 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, respectiv în termen de 45 de zile de la inregistrarea cererii.
Prin urmare, procedura pe care reclamantul avea posibilitatea sa o urmeze este cea prevazuta de art. 11 din nr.OUG 50/2008 si de normele metodologice de aplicare.
Solicită a se avea în vedere Decizia Curtii Constitutionale nr.499/2009 ( Of. nr.341/21.05.2009) prin care a fost respinsa ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a art. 11 din nr.OUG 50/2008 cu motivare a ca "textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă care, de altfel, îi este și favorabilă" si ca, "critica potrivit căreia dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 ar retroactiva nu poate fi reținută".
Deci, reclamantul nu are deschisa calea actiunii in conteencios administrativ pentru a obtine plata unei sume de bani mai mari decat îi permite legea, ci trebuie mai intai sa parcurga procedura prevazuta de art.11 din nr.OUG50/2008 si doar daca organul fiscal nu ar respecta aceste prevederi legale s-ar putea adresa instantei de contencios administrativ competente.
In al treilea rand, actiunea reclamantului trebuia respinsa ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Asa cum se retine in Decizia Curtii Constitutionale nr.499/2009, taxa instituita prin art. 214 indice 1 - art. 214 indice 3 din Legea nr.571/2003 "avea un pronuntat caracter de taxă pe poluare, o atare concluzie fiind întărită de faptul că anexa nr. 4 din lege stabilea că valoarea taxei depinde de capacitatea motorului, de standardele de emisie și de vârsta autovehiculului. Prin urmare, Legea nr. 343/2006 are un obiect concret de reglementare, și anume instituirea unui venit la bugetul de stat sub forma unui impozit indirect, materia impozabilă constituind-o autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, scopul declarat al acestei reglementării fiind acela de protectie a mediului".
Reclamantul nu a depus la dosar nici un document din care sa rezulte ca autovehiculul pentru care a achitat taxa speciala ar fi fost inmatriculat anterior intr-o tara membra a Uniunii Europene, astfel incat apreciem ca prevederile arte 90 din Tratatul CE nu sunt aplicabile in speta.
De asemenea, reclamantul nu a depus la dosar contractul de vanzare-cumparare a autovehiculului (traducere legalizata) si nici documentul prin care a fost calculata taxa speciala, motiv pentru care nu se poate stabili provenienta autovehiculului si nici daca taxa speciala a carei restituire se solicita a fost achitata pentru un singur autovehicul sau pentru mai multe autovehicule.
In plus, reclamantul nu a depus la dosar documentul de plata (ordinul de plata sau chitanta), motiv pentru care nici macar nu putem verifica ce reprezinta suma de 9.259, 43 lei.
Prin urmare, susinerile reclamantei nu sunt dovedite prin nici un mijloc de proba.
Prin obligarea institutiei recurente la plata dobanzii prevazute de arte 124 din nr.OG92/2003, prima instanta a acordat mai mult decat s-a cerut si ceea ce reclamantul nu a cerut (motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 6 Cod procedura civila).
Prin actiunea introductiva de instanta, reclamantul a cerut obligarea recurentei la plata dobanzii legale prevazuta de nr.OG9/2000 care este mult mai decat dobanda prevazuta de art. 124 din nr.OG92/2003.
Obligarea institutiei recurente la plata catre reclamant a dobanzii prevazute de art. 124 din nr.OG92/2003 este nelegala si datorita faptului ca, prin cererea inregistrata la Administratia Finantelor Publice a municipiului C-N, reclamantul nu a solicitat restituirea sumei ce face obiectul cauzei in temeiul prevederilor art.117 alin.l din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, situatie in care s-ar fi aplicat prevederile art.124 din nr.OG92/2003.
In dispozitivul sentintei recurate nu este precizata data de la care reclamantului i s-au acordat dobanzi si apreciază ca aceasta data nu poate fi decat cea la care a expirat termenul de 45 de zile prevazut de art. 70 din nr.OG92/2003, calculat de la data la care reclamantul a depus la institutia recurentă cererea de restituire a taxei speciale de prima inmatriculare ((01.03.2009).
Recurenta nu-i datoreaza reclamantului nici un fel de dobanda deoarece plata taxei speciale de prima inmatriculare s-a facut in mod voluntar de catre reclamant si in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
In ceea ce priveste obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata, este lipsita de temei legal deoarece institutia recurentă nu s-a aflat in culpa procesuala intrucat plata taxei s-a facut voluntar si in conformitate cu prevederile legale in vigoare, iar, pe de alta parte, prima instanta trebuia sa faca aplicarea art. 274 alin.3 Cod procedura civila si sa reduca onorariul avocatial tinand cont de valoarea obiectului litigiului si de munca efectiv prestata de catre avocat.
Intimata - SRL prin întâmpinarea depusă la data de 6 noiembrie 2009 solicită respingerea recursului si mentinerea sentintei civile atacate ca fiind temeinica si legala - in privinta dispozitiei de obligare a paratei la restituirea taxei de prima inmatriculare achitata de subsemnatul si la cheltuielile de judecata cu cheltuieli de judecata in recurs, in cuantum de 750 lei, reprezentand onorariu avocatial pentru aceasta faza procesuala, conform facturii si chitantei pe care a anexat-o în original.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării, intimata arată că prin sentinta civila nr.1854/19 iunie 2009 Tribunalului Cluj, instanta de judecata a admis actiunea formulata de reclamanta si a obligat parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N la restituirea sumei achitate.
Recurenta critica respingerea de catre instanta a exceptiilor tardivitatii prevazuta de art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004 si a inadmisibilitatii, inadmisibilitate ce a fost dedusa de recurenta din existenta unei proceduri administrative gratioase de restituire partiala reglementata de nr.OUG50/2008.
Recurenta sustine practic ca sediul materiei este OUG nr.50/2008, care a intrat in vigoare la data de 01.07.2008. Existand un act normativ care reglementeaza o procedura de restituire partiala a taxei de prima inmatriculare, este inadmisibil, sustine recurenta, a sesiza instanta de contencios fiscal cu o cerere de restituire totala.
Recurenta omite insa sa observe ca: plata taxei de prima inmatriculare s-a facut anterior intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta; dispozitiile ordonantei nu pot fi aplicate retroactiv, conform principiului neretroactivitatii legii (garantat de art.15 din Constitutia Romaniei, republicata); situatia juridica conflictuala s-a consumat anterior intrarii in vigoare a actului normativ in discutie. Taxa de prima inmatriculare fiind perceputa in temeiul unui act normativ contrar legislatiei comunitare, chiar la momentul incasarii ei au fost infrante aceste din urma norme.
Apreciem asadar ca prima instanta a solutionat corect si aceasta chestiune a inadmisibilitatii, ridicata de parata.
Conform art.148 alin.2 din Constitutia Romaniei, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aceasta inseamna efectiv ca o norma interna in contradictie cu o norma comunitara este lipsita de efecte juridice.
Pe de alta parte, in temeiul alin 4 din acelasi text constitutional, este suficient ca o instanta romaneasca sa constate respectiva contradictie si, prin consecinta, sa lipseasca de efecte juridice o norma legala in cauza concreta dedusa judecatii.
."Caracterul contradictoriu al normelor legale care instituiau taxa de prima inmatriculare cu normele comunitare, respectiv cu art.90 din Tratatul Comunitatilor Europene - este in opinia acesteia dincolo de orice tagada si, de altfel, este deja notoriu ca el a fost recunoscut in practica instantelor de judecata.
Esentiala era imprejurarea ca taxa nu era perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, fiind perceputa numai pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, dupa aducerea lor in tara. Astfel ca regimul fiscal discriminatoriu se producea pentru autovehicolele aduse in Romania din Comunitatea Europeana in scopul reinmatricularii lor in Romania, in situatia in care acestea au fost deja inmatriculate in tara de provenienta, in timp ce pentru autovehicolele deja inmatriculate in Romania taxa nu se mai percepea cu ocazia vanzarii ulterioare.
Se incearca sa se acrediteze ideea ca instanta a acordat mai mult decat s-a cerut si ca am fi solicitat acordarea dobanzii lega le, iar instanta ar fi acordat dobanda fiscala (mai mare).
ca aceasta afirmatie este facuta prin utilizarea unui formular tip de recurs deoarece, asa cum reiese foarte clar din actiune, aceasta nu a precizat natura dobanzii (legala sau fiscala), ci am solicitat acordarea dobanzii aferente sumei platite cu titlu de taxa de prima inmatriculare, de la data introducerii in instanta a prezentei actiuni, pana la plata efectiva.
Daca ar fi solicitat acordarea dobanzii legale, nu a celei fiscale, atunci inclusiv intimata ar fi declarat recurs impotriva acestei hotarari, macar pentru a ne apara de eventuala posibilitate a unui recurs pe acest motiv, ceea ce evident nu este cazul, pe considerentul ca nu am solicitat dobanda legala.
Tot referitor la dobanzi, nu pot sa fie de acord cu formularea ca motiv de recurs a imprejurarii ca dispozitivul nu cuprinde data de la care i s-au acordat aceste dobanzi.
Acesta nu poate constitui un motiv de recurs, ci eventual un motiv pentru care, in conditiile legii, trebuia facuta o cerere de lamurire a intelesului hotararii (avand deschisa calea prev. de art.281 ind.1 proc.civ.). De asemenea, recurenta are deschisa si in prezent aceasta cale, legea neprevazand un termen pentru lamurirea dispozitivului hotararii. In consecinta, un asemenea motiv de recurs (ca recurs ce priveste fondul cauzei) este inadmisibil.
Pe acest temei al lamuririi intinderii titlului executoriu, mai mult: in cadrul unei executari silite (conf. art.399 alin.1 teza a 2-a proc.civ se va putea cere lamuri rea intinderii hotararii.
Oricum, legea prescrie expres data de la care curge dobanda fiscala, iar intimata a solicitat-o chiar de la un moment ulterior momentului prevazut de lege.
In privinta cheltuielilor de iudecata, le solicita in intregime intrucat culpa procesuala apartine paratei, prin refuzul de restituire a taxei. Nu ajungea in instanta daca, anterior, parata ar fi aprobat cererea intimatei de restituire a taxei de prima inmatriculare.
Analizând recursul declarat de către pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Conform chitanței eliberată de Trezoreria Municipiului C-N, reclamanta a plătit suma de 9259,43 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantei de restituire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamanta, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamanta, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamanta are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantei de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamanta nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Reclamanta a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejusitificat este asimilat actului administrativ.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la precizarea la motivele de recurs depuse, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale și incidența în speță a dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, Curtea reține următoarele:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscalăn măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe de altă parte, dacă am accepta teza contrară s-ar eluda însăși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care statuează obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1.088 civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OG nr.9/2000 de la data efectuării plății și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art.2 din actul normativ amintit anterior, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Cum, însă, în speță Curtea apreciază că dobânda datorată pentru suma achitată de reclamantă este cea calculată potrivit OG nr.9/2000, iar partea nu a solicitat plata acesteia, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de pârâtă ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. îl va admite, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că pârâta va fi obligată să restituie reclamantei suma reprezentând taxa de prima înmatriculare, va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii, menținând restul dispozițiilor.
De asemenea, raportat la soluția pronunțată, Curtea va respinge cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C N împotriva sentinței civile nr. 1854 din 19.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta să achite reclamantei suma de 9259,43 RON.
Respinge cererea privind plata dobânzii.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
5 ex./18.11.2009
Jud.fond.-
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
