Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 287/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 287/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă Silviu
JUDECĂTORI - - - -
- - -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și pentru Direcția Controlului Fiscal împotriva sentinței civile nr. 3593/Com din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 8 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 15 aprilie 2008, apoi la data de 22 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 16 iunie 2006, reclamanta SRL din comuna a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice pe calea contestației în contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea contestației și anularea Deciziei nr. 86/5.06.2006 și a procesului verbal nr. 4123/2/14.06.2005, a raportului de inspecție fiscală nr. 4123/2/14.06.2005, încheiate de pârâtă și cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarul nr- a Tribunalului Brașov, a soluționat cauza, și în baza probelor administrate a pronunțat sentința civilă nr. 3593/com/6.XI. 2007 prin care s-au dispus următoarele:
A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - cu sediul în, str. - nr. 35, Județul B, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice și Direcția Controlului Fiscal B, ambele cu sediul în B, str. - nr. 7 și în consecință:
A anulat Decizia nr. 86/05.06.2006 emisă de pârâta DGFP B, decizia de impunere nr. 4123/14.06.2005, procesul verbal nr. 4123/2/14.06.2005 și Raportul de inspecție fiscală nr. 4123/2/14.06.2005 întocmite de pârâta Direcția Controlului Fiscal cu privire la suma de 79.362 lei reprezentând și accesoriile aferente, precum și la suma de 92.164 lei reprezentând impozitul pe profit și accesoriile aferente.
A obligat pârâtele să achite reclamantei suma de 3900 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță reținut următoarele:
Urmare a controlului efectuat de Direcția Controlului Fiscal la - SRL având ca obiective: impozitul pe profit, impozitul pe venitul microintreprinderilor, taxa pe valoare adăugată pe perioada 01.01.2000 - 31.12.2004, pentru impozitul pe profit 01.09.2001 - 31.12.2001, pentru impozitul pe venitul microintreprinderilor, 01.11.2003- 31.12.2004, pentru taxa pe valoare adăugată s-au constatat următoarele:
Reclamanta - SRL s-a aprovizionat cu țeavă de inox de la societățile: SRL, SRL, SRL, COM SRL, iar marfa a fost vândută către societățile SRL, CO SRL, SRL.
Facturile fiscale emise de furnizorii de țeavă inox ai reclamantei,nu au înscrise toate elementele de identificare a furnizorilor, a cumpărătorilor, date privind expedierea mărfii.
S-a apreciat de către organul de control că aceste facturi nu au valoare de document justificativ, astfel că potrivit art. 6 din HG 831/1997, operațiunile consemnate în formulare tipizate cu regim special de înscriere și numerotare din alte surse decât cele prevăzute în hotărâre, nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul transporturilor respective, sunt considerate fără documente legale de proveniență.
Astfel, organele fiscale au considerat nedeductibilă fiscal suma de 498.501 RON reprezentând cheltuieli cu impozitul pe venit, amenzi cu penalități, cheltuieli pentru descărcarea gestiunii cu țeavă inox, stabilind un impozit pe profit suplimentar de 92.164 RON, la care au calculata dobânzi în cuantum de 25.070 RON și penalități în valoare de 8.409 RON.
De asemenea, organul de control a mai reținut că pentru concilierea dreptului de deducere a TVA, orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei cu facturi fiscale sau alte documente aprobate legal.
Apreciind că facturile fiscale nu îndeplinesc calitatea de document justificativ a stabilit în sarcina reclamantei cu titlul de TVA suma de 79.362 RON, la care a calculat dobânzi de 18.028 RON și penalități de 4.887 RON.
Au fost întocmite astfel Raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 4123/2/14.06.2005 și decizia de impunere nr. 4123/2/B/2005.
Pentru a se verifica dacă facturile fiscale anulate de organul de control îndeplinesc sau nu condițiile legale pentru a fi considerate documente justificative și implicit dacă societatea reclamantă datorează impozitul pe profit calculat suplimentar de 92.164 RON și accesoriile aferente, precum și de 79.362 RON cu accesoriile aferente, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Raportul de expertiză tehnică și contabilă depus la filele 148 - 160 și răspunsul la obiecțiuni depus la filele 189 - 192.
Conform expertizei, facturile pe baza cărora beneficiarul achiziționat în perioada octombrie 2003 - martie 2004 mai multe sortimente de țeavă inox, îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a dobândi calitatea de document justificativ, conform 425/1998 și 306/2002, cu mici excepții în completarea lor.
Facturile fiscale sunt cuprinse în contabilitatea SRL și se pot identifica: societatea vânzătoare, societatea cumpărătoare, produsele, cantitatea, valoarea acestora și ele pot îndeplini calitatea de document justificativ.
Relativ la impozitul pe profit calculat suplimentar, din raportul de expertiză rezultă că facturile au fost verificate la societățile care le-au eliberat: -, - și - SRL.
Facturile au fost înscrise în jurnalele de vânzări și balanțe de verificare, fapt care a dus la calculul impozitului pe profit de către cei care au vândut marfa către - SRL astfel că, nu se justifică măsura luată de organul de inspecție fiscală prin care s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar de 92.164 lei și accesoriile aferente ( dobânzi și penalități ).
Expertiza contabilă a mai stabilit faptul că potrivit Legii nr. 345/2002, art. 29 lit și a Legii nr. 571/2002, art. 145 alin. 8, pentru a avea drept de deducere a TVA, persoana impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere cu factura fiscală care cuprinde mai multe mențiuni.
Facturile au fost cuprinse în registrul de cumpărări și balanțele de verificare lunară.
Facturile de cumpărare ale - SRL au fost verificate de societățile furnizoare, unde au fost regăsite în jurnalele de TVA, balanțele de verificare lunare, fapt care a dus la colectarea de TVA pentru societățile respective.
Rezultă că nu se justifică măsura luată de organul de inspecție fiscală, prin care s-a stabilit TVA de plată suplimentar în cuantum de 79.362 lei, plus dobânzi și penalități.
Față de aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea actelor administrativ fiscale, prin care s- stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a impozitului pe profit suplimentar de 92.164 lei, plus accesoriile aferente, precum și TVA suplimentar în cuantum de 79.362 lei, plus accesoriile aferente.
În temeiul art. 179 Cod procedură civilă, prima instanță a dispus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3900 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, la data de 08 ianuarie 2008, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
1) Instanța de fond în mod eronat a reținut că facturile fiscale în baza cărora societatea reclamantă a achiziționat mai multe sortimente de țeavă îndeplinesc condițiile cerute de lege, pentru a dobândi calitatea de document justificativ.
În acest sens, recurenta a susținut că instanța de fond a dat credibilitate concluziilor de la raportul de expertiză tehnică contabilă, fără a le cenzura încălcând dispozițiile Deciziei nr. V/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluția recursului în interesul legii.
2) O altă critică de recurs formulată de recurentă se referă la faptul că facturile emise de furnizori de țeavă de inox ai intimatei reclamante nu au înscrise toate elementele de identificare a furnizorilor și cumpărătorilor,date privind expediția mărfii.
În acest sens, se invocă notele de recepție, pentru marfa aflată în custodie la SRL, în sensul că nu sunt conform prevederilor legale, nu cuprind toate datele, că facturile fiscale, actele în baza cărora s-a aprovizionat cu țeavă de inox nu au calitatea de documente justificative, ci doar acte primare, ele nefiind conform cu prevederile art. 6 din HG nr. 831/1997, și nu s-au respectat prevederile art. 16 din Legea nr. 82/1991, alin. 2 privind evidențierea operațiunilor respective în contabilitatea ținută de intimata reclamantă.
Pentru acest motiv recurenta a susținut că potrivit art. 4 alin. 4 lit. f din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, aceste cheltuieli ale reclamantei nu sunt deductibile, respectiv privind suma de 498.501 lei - impozit pe venit, amenzi penalități, pentru descărcarea gestiuni cu țeavă de inox - aspect corect reținut de organele fiscale și că impozitul suplimentar pe profit în valoare de 92.164 RON este datorat de reclamantă, fiind corect calculat de organele fiscale, conform art. 19 din legea nr. 571/2003 Cod fiscal.
3) Recurenta, a criticat sentința atacată și pentru faptul că instanța de fond a acordat deducere a TVA în valoare de 79.362 RON, dobânzi în valoare de 18028 RON și penalități în valoare de 4.887 RON fără a ține cont de dispozițiile art. 145 alin. 8 Cod fiscal și 155 alin. 8.
În drept recurenta a invocat și dispozițiile de la pct. 51(2) din nr.HG 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, privind deducerea TVA și documentele justificative necesare.
În esență, recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile legale privind condițiile în care se aplică deducerea TVA și că reclamanta nu a prezentat actele justificative cerute de lege pentru a beneficia de aceste deduceri, instanța în mod eronat a soluționat cauza dispunând anularea Deciziei de impunere, a Raportului de inspecție fiscală întocmite de organele fiscale din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului declarat în cauză și modificarea în tot a sentinței civile nr. 3593/6.XI.2007 a Tribunalului Brașov, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și menținerea actelor fiscale ca temeinice și legale.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 art. 304 /1 Cod procedură civilă, Legea nr. 571/2003 Cod fiscal, Legea nr. 82/1991, nr.HG 44/2004 și nr.HG -.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Recurenta a anexat copie de pe Decizia nr.V/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( fila 6 - 9 dosar).
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare fila 14- 16 dosar solicitând respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor la judecată.
În cauză, părțile au fost citate pentru termenul de recurs cu exemplarul 2 recurs- reclamanta, iar recurenta cu mențiunea să facă dovada înregistrării recursului în termen, invocându-se tardivitatea formulării recursului ( Încheierea din 11 martie 2008 - fila 21 dosar ).
Față de această excepție, recurenta Direcția generală a Finanțelor Publice Baf ormulat un punct de vedere cu privire la excepția tardivității recursului ( fila 22 ) în sensul că recursul a fost declarat în termenul legal și a anexat - copie de pe comunicarea hotărârii de la fond ( fila 23) și de pe cererea de recurs cu data expedierii 04.01.2008 fila 24 și copii de pe borderou - poziția nr. 46692 din 04.01.2008 - fiind cererea de recurs ( fila 25).
Intimata reclamantă, a depus un certificat eliberat de Tribunalul Brașov privind data înregistrării recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B ( 08.01.2008) fila 29 dosar și dovada cheltuielilor de judecată ( fila 30 dosar ), reprezentând onorariu de avocat.
Pentru pronunțare intimata reclamantă a depus concluzii scrise, fila 32 - 34 dosar, solicitând admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
La rândul ei recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat concluzii scrise, la care a avut anexat acte privind formularea recursului, în sensul respingerii excepției tardivității formulării recursului ( fila 35 - 43 dosar ).
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată prin prisma excepției tardivității formulării recursului - art. 137 Cod procedură civilă, constată că excepția de tardivitate a formulării recursului este netemeinică și nelegală și că de fapt recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat recurs în termen, și l-a expediat în data de 04.01.2008 astfel încât se reține că recursul formulat și motivat de aceasta este declarat în termenul legal.
Față de acestea, raportat la dovezile cu înscrisuri depuse de recurentă ( fila 35 - 43 dosar) instanța de recurs va respinge excepția tardivității formulării recursului.
În ce privește adeverința eliberată de Tribunalul Brașov privind înregistrarea recursului la data de 08.01.2008 ( fila 29) se reține că această adeverință nu poate înlătura înscrisurile de la filele 22 - 25 dosar, depuse ca dovadă a formulării recursului în termen de către Direcția Generală a Finanțelor Publice la data de 4.01.2008 data expedierii cu nr. 46692/04.01.2008 ( fila 25).
Așa fiind, se constată recursul depus în termen, motiv pentru care se va soluționa recursul pe fond raportat la criticile formulate împotriva sentinței nr. 3593/com/6.XI.2007 a Tribunalului Brașov și prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 și 304/1 Cod procedură civilă.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică de recurs privind faptul că instanța de fond a soluționat greșit cauza, reținând că facturile fiscale în baza cărora reclamanta a achiziționat mai multe sortimente de țeavă, îndeplinesc cerințele legale, pentru a reprezenta și a dobândi calitatea de documente justificative, instanța de recurs constată că în mod corect a reținut instanța de fond, că aceste facturi sunt documente justificative, pentru ca reclamanta să beneficieze de deducerea TVA la impozitul pe profit.
În acest sens, instanța a avut în vedere întregul probatoriu administrat în cauză inclusiv proba cu expertiză de specialitate care a constatat acest lucru.
Ca urmare se va înlătura această critică de recurs ca neîntemeiată.
2) În ce privește critica de la punctul 2 recurs, în sensul că instanța de fond a anulat în mod nelegal Decizia nr. 86/05.06.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și raportul de inspecție fiscală nr. 4123/2/14.06.2005 și procesul verbal 4123/2/14.06.2005 și decizia de impunere 4123/14.06.2005, privind suma de 227.920 RON, motivând că facturile fiscale emise de furnizorii de țeavă de inox ai reclamantei, nu au înscrise toate elementele de identificare a furnizorilor a cumpărătorilor și date privind expediția mărfii, instanța de recurs constată că aceste aspecte au fost verificate de expert prin lucrarea efectuată în dosarul de fond, care a concluzionat că facturile fiscale corespund prevederilor HG831/1991 și reprezintă documente, justificative, instanța nu poate reține ca întemeiată și legală critica formulată de recurentă la pct. 2 din recurs, sens în care va fi înlăturată.
Din actele dosarului, nu rezultă că reclamanta ar fi, încălcat prevederile art. 16 alin. 1 și 2 din Legea nr. 82/1991, privind înregistrarea documentelor în contabilitate.
De asemenea, nu rezultă din actele de la dosar că reclamanta ar fi încălcat prevederile art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003, intimata reclamantă să nu poată beneficia de deducerea TVA în sumă de - lei - astfel încât nu se impune stabilirea impozitului suplimentar pe profit în valoare de 92.164 RON, reținut în sarcina reclamantei, de organele fiscale din cadrul Direcției generale a Finanțelor Publice B.
Dat fiind faptul că în mod corect s-a constatat de expert că reclamanta beneficiază de deducerea TVA la impozitul pe profit, desigur că impozitul suplimentar pe profit nu mai are temei de drept pentru a fi calculat, așa încât nici dobânda în valoare de 25.070 RON și penalitățile în sumă de 8.409 RON eferente impozitului pe profit nu sunt datorate, ele neavând temei de drept.
În esență, se va înlătura critica de mai sus, ca neîntemeiată și nelegală constatând că și sub acest aspect instanța de fond a soluționat cauza conform probelor de la dosar și conform probelor administrate.
3) În ce privește critica de la pct. 3 din recurs, referitoare la deducerea TVA în valoare de 79.362 RON, dobândă în valoare de 18.028 RON, și penalități de 4.887 RON, motivând că intimata reclamantă nu poate beneficia de această deducere deoarece nu a justificat suma - taxa TVA cu facturi fiscale sau acte legale emise pe numele reclamantei, instanța de recurs constată că față de actele de la dosar, expertiza efectuată, concluziile expertului, în fapt reclamanta a justificat dreptul de deducere, nefiind încălcate prevederile art. 145 alin. 8 și 155 alin. 8 din Codul fiscal și nici ale pct. 51 (2) din HG 44/2004, privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, referitoare la justificarea deducerii TVA de către persoana impozabilă în speță reclamanta.
Nu se poate reține în cauză susținerea recurentei, în sensul că societatea reclamantă a dedus TVA pe baza unor facturi fiscale incomplete deoarece aceste aspecte au fost verificate de expert, fiind consemnate în Raportul de expertiză de la dosar aflat la fila 148 - expert și expert, răspunsul la obiecțiuni, efectuându-se verificarea facturilor la, la - Com de către expert, care a concluzionat că facturile verificate îndeplinesc condițiile legale pentru a fi luate în considerare ca documente justificative ( fila 189 dosar fond)și că nu se justifică stabilirea impozitului pe profit suplimentar în sumă de 89.678 RON ( fila 191) și nici stabilirea TVA suplimentar în valoare de 79.362 RON plus dobândă plus penalități ( fila 192).
Astfel încât, se constată că în fapt și în drept instanța de fond a reținut corect situația dedusă judecății pronunțând o hotărâre legală și corectă.
Nu se poate reține nici critica recurentei, în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile și recomandările Înaltei Curți de Casație și Justiție date prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 privind elementele ce trebuie să le conțină facturile fiscale pentru a dobândi calitatea de document justificativ pentru deducerea TVA.
În susținerea recursului recurentele a anexat Decizia nr. V din 15.01.2007 a secțiilor Unite ale J care nu se aplică celor susținute de către recurente, dar aceasta cuprinde mențiuni care vin în sprijinul celor susținute de intimata reclamantă.
Astfel, având în vedere faptul că perioada controlului efectuat este 2000 - 2001, organele fiscale au obligația de a analiza actele conform legilor în vigoare la data emiterii documentelor justificative.
Or, la acel moment era în vigoare Legea nr. 82/1991, iar anterior nu există o reglementare care să stabilească în mod corect ce anume trebuie să cuprindă o factură, aceste mențiuni fiind introduse numai prin Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
În atare situație, în mod corect expertul contabil a analizat documentele justificative prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestora, situație față de care hotărârea instanței de fond care a analizat actele dosarului în mod corect este la adăpost de orice critică.
În concluzie, se vor înlătura toate criticele formulate de recurentă cu privire la sentința Tribunalului Brașov.
Constatând că recursul este nefondat, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge, iar sentința atacată se va menține ca legală și temeinică.
Cât privește apărarea formulată în recurs de intimata reclamantă se constată că aceasta este justificată și în consecință se vor aplica prevederile art. 274 Cod procedură civilă, în sensul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs ( onorariu avocat ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității declarării recursului de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și pentru Direcția Controlului Fiscal B, împotriva sentinței civile nr. 3593/Com/6.XI.2007 a Tribunalului Brașov.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și pentru pârâta Direcția Controlului Fiscal B împotriva sentinței civile nr. 3593/Com/6.XI.2007a Tribunalului Brașov - secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante B suma de 3570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - - -
Grefier
Red. / 19 mai 2008
Dact. / 02.06.2008
- 2 ex. -
Jud. fond/
C -/
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă Silviu
