Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2916/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2916/2009
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile 2297 din 29 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 13 2009 s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatului, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței anexate, precum și judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Curtea, după deliberare, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2297 din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- s-au respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice BM.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință:
S-a anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 19068/4.07.2007.
S- constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 2914 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța - nr. -/2.11.2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 1534 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamantul reprezentat de - Filiala Mac hemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice B M și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nesoluționarea, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice, în termenul legal prevăzut de art. 2 lit. g din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 70 alin. 1 Cod pr. fiscală, a contestației făcute de reclamant împotriva actului administativ fiscal nr. 17016 din 12.06.2008 emis de B M și înregistrat sub nr. 19.068 la data de 4.07.2008, nelegalitatea încasării la bugetul statului a taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 5333 lei, urmând ca pârâta B M să fie obligată la restituirea acestei sume, cu dobânda de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculată cu începere de la 21.08.2008 până la achitarea integrală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că, în cursul anului 2008 reclamantul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism Ford Focus fabricat în anul 2001 pentru înmatricularea căruia a plătit în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, conform chitanței menționate în petit.
Prin cererea înregistrată sub nr. 17016 din 12.06.2008 reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice BMp entru restituirea acestei sume, considerând-o nedatorată raportat la art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Prin răspunsul dat acestei cereri de către Administrația Finanțelor Publice B M, partea reclamantă este îndrumată să se adreseze acestei instituții după 01.07.2008, dată la care intră în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare.
Acest răspuns al Administrației Finanțelor Publice BMe ste un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, întrucât este emis de un organ fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, respectiv un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. "c" din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Reclamantul mai arată că a formulat contestație împotriva acestui act, respectând cerințele art. 205, 206, 207, 209 alin. 1 Cod de procedură fiscală, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice BMs ub nr. 19.068 din 4.07.2008 și că potrivit dispozițiilor art. 209 alin. 1 lit. "a" din Codul d e procedură fiscală, această contestație trebuia soluționată printr-o "dispoziție" emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, aspect reglementat de art. 210 din Codul d e procedură fiscală și art. 179.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului d e procedură fiscală, lucru pe care aceasta nu l-a făcut însă.
De asemenea, instanța a observat că în cauză sunt incidente atât reglementări interne, ale legislației române, cât și reglementări comunitare, ale Uniunii Europene, din care România face parte începând cu 1 ianuarie 2007.
Astfel, în ce privește reglementările interne, potrivit art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal și pct. 31/1 - 31/2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care solicită înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
În ce privește reglementările comunitare, potrivit art. 90 par. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Normele aplicabile în situația de față sunt, în mod direct, dispozițiile dreptului comunitar iar faptul că partea reclamantă a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării acestui autoturism în România.
Totodată, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat plătitorului prin încasarea nelegală a acestei taxe, pârâtele urmează a fi obligate să achite acestuia și folosul nerealizat, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 raportate la cele ale art. 1082 din Codul civil, cuantumul acestuia fiind reglementat de art. 124 al. 2 din legea specială - Codul d e procedură fiscală, urmând a se calcula începând cu data la care organele fiscale au soluționat cererea de restituire formulată de plătitor, când au finalizat procedura administrativă de soluționare a cererii contribuabilului, prin respingerea pretențiilor sale legitime.
Din acel moment, contestatorul are deschisă calea acțiunii în justiție iar instanța este îndreptățită să oblige pârâta la repararea integrală a prejudiciului, dispunând acordarea dobânzii prevăzută de lege în cazul restituirii sumei de la bugetul de stat conform art. 120 alin. 7 din Codul d e procedură fiscală.
În cazul concret această dată este data răspunsului dat contestației plătitorului de către Administrațiai Finanțelor Publice B M, menționată în petit.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice BMa invocat excepția inadmisibilității primului și celui de-al doilea capăt de cerere arătând că răspunsul comunicat de către Administrația Finanțelor Publice B M la solicitarea reclamantului nu constituie act administrativ fiscal, el reprezentând un răspuns la solicitarea reclamantului deoarece nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice iar încasarea taxei de primă înmatriculare nu s-a făcut în baza contestației formulate și nici a răspunsului primit de către reclamant.
Cauza se află în rejudecare, după casare cu trimitere dispusă prin Decizia civilă nr.760/2009 pronunțată în dosarul cu nr-.
Cauza a fost reînregistrată sub dosarul nr- pe rolul Tribunalului Maramureș.
Potrivit îndrumarului dat de Curtea de APEL CLUJ Secția Comercială, de Contencios Administrativ și fiscal instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost cui anume.
Instanța a solicitat reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Instanța procedând îndrumărilor date, obligatorii potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă a procedat la întocmirea unei adrese către Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de conducere și Înmatriculare vizând data primei înmatriculări a autovehiculului reclamantului și țara de origine a acestuia.
Urmare relațiilor comunicate autoturismul reclamantului marca Ford a fost înmatriculat prima dată la data de 01.06.2001, țara de origine fiind Germania.
La dosar s-a depus un nou contract de asistență juridică semnat personal de reclamant, prin care a angajat același avocat pentru susținerea cauzei. Mandatul acordat personal avocatului care a semnat inițial acțiunea introductivă, dar a angajat prin intermediul - Filiala M - Agenția BMa fost astfel confirmat ulterior prin manifestarea de voință a reclamantului.
Persoana fizică dobândește astfel calitatea de reclamant, în nume propriu, fără a mai fii reprezentată de un terț, stabilind în mod direct contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, îndeplinindu-se astfel condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni în justiție.
demersului judiciar inițial determină instanța să considere excepția invocată de către pârâta Administrația Finanțelor publice cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a - Filiala M ca fiind fără obiect la acest moment, apreciind că nu se mai impune analizarea acesteia.
Asupra cauzei de față tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală 2914 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr.-/2.11.2007, pentru autoturismul marca Ford înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 01.06.2001.
Prin cererea înregistrată la B M, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar că B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresele emise, reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră, pârâta emițând adresa 19068/04.07.2008 prin care a precizat în plus că între timp a fost adoptată și OUG 50/2008 pentru înlocuirea taxei de înmatriculare.
Soluționarea în această manieră a contestației formulate de către reclamantă este netemeinică și nelegală, nefiind circumscrisă nici unei reguli procedurale prevăzute de Codul d e procedură fiscală sau de legea contenciosului administrativ, pârâta BMd epășindu-și atribuțiile.
În acest context actul administrativ emis de pârâtă sub adresa nr. 19068/04.07.2008 este nelegal și va fi anulat, conform dispozitivului.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
În ceea ce privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, instanța apreciază că nu este posibilă, pe de o parte respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate respinge acțiunea cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse in prezentele considerente.
Pe de altă parte s-a constatat că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța a constatat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de inmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Acțiunea va fi admisă cu atât mai mult cu cât taxa auto a fost achitată înaintea intrării în vigoare a OUG 50/2008.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art.7 din legea 554/2004, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind.1 din legea 554/2004care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat că procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
Pentru aceste motive acțiunea reclamantului a fost admisă conform dispozitivului.
Cât privește dobânda legală aceasta este justificată în baza art.3 din OG 9/2000, a fost calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantul .
În motivarea recursului recurenta arată că răspunsul comunicat intimatului nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de Procedură Fiscală, motiv pentru care nu a fost soluționată contestația formulată de intimat, înregistrată la organul fiscal emitent al răspunsului. Potrivit art. 205 alin. (2) din nr.OG 92/2003 privind Codul Procedură Fiscală "Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."Ori dreptul la restituirea taxei de înmatriculare nu i-a fost lezat reclamantului prin răspunsul comunicat de organul fiscal, răspunsul neîndeplinind condițiile unui act administrativ fiscal, pe de o parte, iar pe de altă parte organul fiscal nu poate aplica decât legislația fiscală internă, dreptul de a aplica direct norme de drept comunitar revenind instanței de judecată. In concluzie instanța de fond a reținut în mod greșit că organul fiscal - Administrația Finanțelor Publice B M si-a depășit atribuțiile prin nesoluționarea contestației reclamantului și că răspunsul împotriva căruia reclamantul a formulat contestație reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de Procedură Fiscală susceptibil de a fi contestat conform art. 205 și următoarele din Codul d e Procedură Fiscală.
Cu privire la dispozițiile nr.OUG 50 / 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instanțele de judecata au stabilit prin sentințe recente că acest act normativ este compatibil cu aquis-ul comunitar. Așa fiind, chiar dacă componenta de mediu nu era clar evidențiată la data plătii taxei speciale de înmatriculare, prin restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare si taxa pe poluare care ar fi fost datorată se creează o egalitate intre cei care plătesc taxa pe poluare după data de 1 iulie 2008 si cei care au încasat diferența de taxă. Chiar daca art.11 din nr.OUG 50 /2008 implică o aplicare retroactiva a dispozițiilor legale, această aplicare care vizează respectarea principiilor fiscalității, respectiv neutralitatea si echitatea fiscală. De asemenea, acțiunea in contencios administrativ a fost introdusă după intrarea in vigoare a dispozițiilor nr.OUG 50 / 2008, astfel că soluționarea litigiului trebuia făcută raportat la dispozițiile noului act normativ si nu la dispozițiile Codului Fiscal in temeiul cărora reclamantul a achitat taxa speciala de înmatriculare.
Cu privire la posibilitatea de a se aplica retroactiv dispoziții legale, Curtea Constituțională, a statuat că "- legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție și cerințelor legate de asigurarea stabilității raporturilor juridice, însă poate modifica regimul juridic al dreptului anterior. - Acesta este un aspect care nu privește existenta dreptului, ci regimul sau juridic, " (Decizia Curții Constituționale nr. 3 din 2 februarie 1993, publicată În Monitorul Oficial nr. 95 din 17 mai 1993; Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 23 februarie 1993, publicată În Monitorul Oficial nr. 129 din 17 iunie 1993.)
În consecință, "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi pentru ca în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât sa reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare." (Decizia Curții Constituționale nr. 294 din 6 iulie 2004, Publicată În Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2004).
Cu privire la dobanda legală, instanța de fond acordă dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9 I 2000 deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul d e Procedură Fiscală având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecații, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de altă parte, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, deși petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legală era de 0.1 % de la data înregistrării acțiunii la instanță.
În mod greșit instanța de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentinței, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanța de judecată poate face abstracție de legislația internă și să facă aplicarea directa a dreptului comunitar.
Cu privire la cheltuielile de judecată, potrivit art. 274 Cod Proc. Civila, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se stabilește față de titularul acțiunii și nu față de reprezentantul său. Raportul juridic obligațional dintre reclamant și reprezentantul său se stabilește prin contractul de asistență judiciară și nu prin sentința judecătorească, reprezentantul său nefiind parte în proces. Atâta timp cât nu sunt respectate dispozițiile legale privind reprezentarea reclamantului, nici pretențiile privind cheltuielile judiciare nu sunt admisibile. Pe de altă parte, potrivit art. 1108 cod civil " se face de drept în folosul aceluia care, fiind el însuși creditor, plătește altui creditor, ce are preferință". Analizând dovada cheltuielilor de judecată, rezultă ca acestea au fost făcute de către Filiala BMp entru reclamant, deși intre reclamant și Filiala B M nu s-a stabilit nici un raport juridic, nu rezultă nici măcar din calitatea de membru al reclamantului.
Examinând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamant, reprezentat de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare percepută potrivit art.2141-2143din Codul fiscal și încasată de către organele fiscale urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei. De asemenea, vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosarul instanței de fond relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M; de asemenea, urmare a acelorași demersuri ale instanței de recurs, reclamantul a depus înscrisuri care atestă că anterior importului în România, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE.
În raport de aceste noi înscrisuri depuse în instanța de recurs, urmare a unor solicitări similare ale instanței efectuate în exercitarea prerogativelor instituite prin art.129 alin.5 pr.civ. în numeroasele dosare aflate pe rolul instanței și în care s-a prezentat mandatarul reclamantului (având același obiect și parțial aceleași părți), Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind întemeiat. Astfel, în baza art.312 alin.5 pr.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul declarat, va casa hotărârea instanței de fond și va proceda la rejudecarea litigiului.
În rejudecarea cauzei, instanța reține că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior soluționării cauzei în primă instanță, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M astfel că excepția lipsei capacității procesuale a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut este nefondată.
Nefondată este și susținerea pârâtei potrivit căreia soluționarea prezentului litigiu nu este de competența instanțelor judecătorești întrucât demersul judiciar al reclamantului vizează constatarea nulității unui act administrativ fiscal al pârâtei încheiat urmare a cererii de restituire a unei taxe achitate de către contribuabili, taxă apreciată ca fiind nelegală.
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B- suma totală de 2914 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr.-/2.11.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozitiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale calculată asupra sumei potrivit OG nr.9/2000, începând cu data de 14.07.2009, dată de la care reclamantul solicitat acordarea acesteia și până la restituirea integrală a sumei achitate.
Deoarece în recurs hotărârea primei instanțe a fost modificată în parte, se vor acorda intimatului cheltuieli de judecată în recurs, parțiale în sumă de 600 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice B M împotriva sentinței civile nr. 2297 din 29.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care modifică în parte în sensul că obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M la plata dobânzii legale prevăzută de OG 9/2000 aferentă taxei de primă înmatriculare a cărei restituire s-a dispus calculată începând cu data de 14.07.2008 și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în recurs în cuantum de 600 RON.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
6 ex/3.12.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia
