Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2933/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2933

Ședința publică din 18 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei

- -

GREFIER: ---

S-a luat spre examinare, în rejudecare, recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, împotriva Sentinței civile nr. 1435 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al doilea termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimatul.

La data de 17 noiembrie 2009 s-au înregistrat la dosar concluzii din partea reclamantului intimat, prin intermediul cărora solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentelor la cheltuieli de judecată în recurs, anexând chitanța privind plata onorariului avocațial și împuternicirea avocațială a apărătorului ales, avocat -..

Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1435 pronunțată la data de 19 mai 2009 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș au fost respinse excepțiile formulate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtelor M și B M, iar pe cale de consecință, s-a constata nulitatea actului administrativ emis de B M, privind soluționarea contestației înregistrată de reclamant sub nr. 23.600/10.07.2008.

S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 5.935 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. -/28.08.2007.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 5.935 lei cu dobânda legală de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.

Totodată pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția prescripției procedurii prealabile nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal și nu în baza unui act administrativ iar în aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 71din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că au aplicabilitate dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național; că dispozițiile nr.OUG 50/2008 nu pot paraliza demersul reclamantului.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivare s-a arătat că răspunsul comunicat nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 41.pr.fiscală și ca atare dreptul intimatului nu a fost lezat.

Totodată s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită întrucât instanțele de judecată au stabilit că taxa instituită prin.nr.OUG 50/2008 este compatibilă cu normele dreptului comunitar, chiar dacă art. 11 din nr.OUG 50/2008 implică o aplicare retroactivă a dispozițiilor sale, aceasta vizează respectarea principiilor fiscalității.

Soluția instanței de fond a fost criticată și din perspectiva că s-a restituit diferența de 3677 lei în contextul disp. nr.OUG 50/2008, cât și sub aspectul dobânzii acordate, arătând că deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul fiscal, instanța a acordat dobânda prevăzută de art. 3 din OG nr. 9/2000. Apoi instanța a acordat dobânda de la data achitării taxei de primă înmatriculare,deși s-a solicitat de la data pronunțării sentinței.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat recurenta, că nu este în culpă având în vedere că taxa a fost achitată voluntar.

Analizând recursul declarat Curtea reține că este nefondat, cu excepția criticii vizând restituirea unei părți din taxa achitată și data solicitării acesteia prin cererea introductivă a dobânzii.

Astfel, se reține că recurenta susține că adresa nu este un act administrativ și ca atare nefiind lezat intimatul cererea trebuia respinsă.

Aceste susțineri nu pot fi primite. dresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.

Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.

ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.

Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).

De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.

Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.

Din această perspectivă cele susținute de recurentă nu pot fi considerate întemeiate și drept urmare soluția tribunalului cu privire la argumentele aduse în acea fază de recurentă se vădesc a fi legale.

Pe fond, Curtea reține că otrivit p. dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

În cauză, se constată că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre, în competiția cu produsele similare autohtone.

Cât privește prevederile nr.OUG 50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.

De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.

Pe de altă parte, dispozițiile nr.OUG 50/2008 abrogă art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.

În speță, suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare și în acest context, Curtea apreciază că taxa trebuie restituită în întregime, iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România. La acestea se are în vedere că pe parcursul judecății conform înscrisului depus la fila 4, dosar recurs, s-a achitat reclamantului recurent o diferență din taxa inițială achitată de 3677 lei, or în raport de aceasta urmează a se avea în vedere restituirea doar a diferenței dintre cea achitată de recurent cu chitanța nr. - și cea restituită prin înscrisul de fila 4 recurs.

În ceea ce privește dobânda, Curtea reține că restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. În acest context Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimată, iar aceasta nu se poate realiza decât în condițiile dreptului comun. Prin urmare, Curtea reține că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, conform nr.OG 9/2000, iar aceasta se datorează de la momentul la care reclamanta-intimată primit răspunsul respectiv a fost lipsită așa cum solicită prin acțiune 14.07.2008.

Cât privește cheltuielile de judecată invocat ca motiv de recurs de recurentă Curtea are în vedere că s-a făcut dovada înregistrării lor, că s-a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare deși aceasta era nelegală și s-a refuzat restituire fapt ce a determinat promovarea demersului în fața instanței context în care nu se poate reține o lipsă culpei.

Prin urmare pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind fondat sub aspectul modalității în care a fost acordată dobânda de către instanța de fond, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu data de 14.07.2007 până la achitarea integrală a acestei sume și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Totodată în raport cu art. 274 și art. 277.pr.civ. și în considerarea că în parte a fost modificată hotărârea atacată, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor parțiale în favoarea reclamantei în sumă de 500 lei

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B- împotriva Sentinței civile nr. 1435 din 19.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B-M să restituie reclamantului suma de 2258 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 începând cu data de 14.07.2008 până la achitarea efectivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Obligă recurenta la plata în favoarea intimatului a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 500 lei.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./

5 ex./10.12.2009

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2933/2009. Curtea de Apel Cluj