Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2937/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2937
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare, în rejudecare, recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, împotriva Sentinței civile nr. 1982 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimatul.
La data de 17 noiembrie 2009 s-au înregistrat la dosar concluzii din partea reclamantului intimat B, prin intermediul cărora solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentelor la cheltuieli de judecată în recurs, anexând chitanța privind plata onorariului avocațial și împuternicirea avocațială a apărătorului ales, avocat -..
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1982 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, s-au respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice BM.
S-a admis acțiunea precizată formulată de către reclamantul B împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și în consecință s-a anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamant sub nr. 23600/10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 3704 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța - nr.- din 5.11.2007.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 3704 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă, precum și suma de 1004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală 6033 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr.-/05.11.2007, pentru autoturismul marca CITROEN înmatriculat pentru prima dată în Franța la data de 01.06.2002.
Prin cererea înregistrată la B M, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar că BMp rin răspunsul dat acestei cereri a îndrumat reclamantul să se adreseze acestei instituții după data de 01.07.2008, dată la care intră în vigoare.OG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare.
Împotriva mențiunilor din adresele emise, reclamantul a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră, pârâta emițând adresa 23600/10.07.2008. Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind. 1 din Legea 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat că procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul, analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, a constatat că acestea limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară și că în ceea ce privește taxa de primă înmatriculare este esențial că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
S-a reținut că aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
S-a mai motivat că între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Întrucât art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a Românie, în opinia tribunalului, reclamantul se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, s-a concluzionat că taxa trebuie restituită potrivit dispozitivului. S-a mai reținut că în condițiile în care pârâta a restituit numai o parte din sumă, acțiunea trebuie a fi admisă în parte pentru suma nerestituită. S-a apreciat că este irelevant faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. S-a motivat că adresa Administrația Finanțelor Publice constituie act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât a fost emis de organele fiscale competente și privește drepturi și obligații fiscale, astfel încât este cenzurabil pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
Cât privește dobânda legală s-a reținut că aceasta este justificată în baza art. 3 din OG 9/2000 și urmează să fie calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului a arătat că răspunsul comunicat intimatului sub nr.17311/16.06.2008 nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art.41 proc.fiscală, motiv pentru care contestația formulată de reclamant la organul fiscal emitent nu a fost analizată ca o cale administrativă de atac. Consideră că dreptul la restituirea taxei de înmatriculare nu i-a fost lezat reclamantului prin răspunsul comunicat de organul fiscal, răspunsul neîndeplinind condițiile unui act administrativ fiscal, iar organul fiscal nu poate aplica decât legislația fiscală internă.
Consideră că sentința este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece prin Decizia nr.499/07.04.2009, Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de înmatriculare reglementată de art.214/1 - 214/3 din Codul fiscal în temeiul cărora reclamantul a achitat taxa de înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere anexa nr.4 din Legea nr.343/2006, potrivit căreia valoarea taxei depinde de capacitatea motorului, de standardele de emisie și de vârsta autovehiculului.
Recurenta a mai susținut că potrivit art.11 din nr.OUG50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare, această normă de procedură dând posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai M în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă care, de altfel, îi este și favorabilă.
Referitor la dobânda legală arată că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art.3 din nr.OUG9/2000 deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul d e procedură fiscală și a acordat dobânda de la data achitării taxei deși petitul formulat de reclamant era de la data de 14.07.2008.
Examinând recursul, Curtea apreciază că sentința tribunalului este legală și temeinică, în cauza de față tribunalul reținând aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține că potrivit art. 11 din acest act normativ,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În ceea ce privește dobânda acordată de către instanța de fond, se reține că dobânda reglementată de OG nr. 9/2000 este inferioară celei prevăzute de Codul fiscal, astfel că recurenta, ca parte obligată în acest sens, nu este vătămată prin această soluție. În plus,Curtea are în vedere că repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin lipsirea de folosința sumei de bani nu se poate realiza decât prin acordare dobânzii de la data achitării taxei de primă înmatriculare, pe de o parte, iar pe de altă parte caracterul nelegal al încasării taxei există de la momentul plății acestei taxei. Se impune a se observa că instanța de fond a acordat dobânda legală de la data achitării sumei cu titlul de taxă de primă înmatriculare, respectiv de la 5.11.2007, deși reclamantul, prin cererea introductivă ce a format obiectul dosarului nr-, a solicitat acordarea dobânzii numai de la data de 14.07.2008. Prin acordarea dobânzii de la o altă dată decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil,astfel că sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de recurs are în vedere că s-a făcut dovada înregistrării lor, iar reclamantul a mandatat pe avocat să încaseze sumele cu acest titlul. Recurenta aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată să achite intimatului B suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, în ceea ce privește taxa de primă înmatriculare, dar recursul pârâtei se vădește a fi fondat cu privire de la data la care reclamantul poate beneficia de dobânzi legale astfel că în conformitate cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi admis. ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M împotriva Sentinței civile nr. 1982 din 16.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE să achite intimatului dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 începând cu data de 14.07.2008 și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurenta să achite intimatului B cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 500 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red. GE/GE
4 ex./3 dec.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
