Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3.245
Ședința publică din 16 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanta - împotriva Sentinței civile nr. 2257 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat cu 21,50 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 9 decembrie 2009 s-a înregistrat la dosar o cerere din partea reprezentantului reclamantei recurente -, avocat -., prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și anexează dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului, chitanța privind plata onorariului avocațial și împuternicirea avocațială a apărătorului ales.
La data de 15 decembrie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului M prin Administrația Finanțelor Publice a municipiului B-M, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.257 din data de 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureșa fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, având ca obiect contencios administrativ.
În final, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că sentința civilă nr. 2.389 din 16.09.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșa fost casată cu trimitere prin decizia civilă nr. 243/23.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ pentru a se lămuri dacă a existat un mandat acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii, context în care se impune chemarea reclamantului în fața primei instanțe.
În rejudecare, reclamantul urma să facă dovada că autoturismul a fost înmatriculat anterior într-unul din statele membre
Cu ocazia rejudecării, a precizat instanța de fond, nu s-a depus contractul de asistență juridică încheiat între reclamant și avocatul semnatar al acțiunii introductive.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Instituția prefectului Mac omunicat tribunalului că autoturismul pentru care se cere restituirea taxei de primă înmatriculare a mai fost înmatriculat în FRANȚA.
Examinând excepțiile invocate de pârâte, tribunalul a constatat că acestea nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește prescripția acțiunii, tribunalul a considerat că acest termen, care este de 5 ani de la data plății făcute nelegal, nu a fost depășit. Refuzul de restituire este un act administrativ pentru care plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 al. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată nu este necesar.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate de reclamant din coroborarea actelor depuse la dosar, instanța de fond a reținut că acțiunea nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 11 din nr.OUG 50/2008 modificată: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
În realitate, a mai precizat instanța de fond, prin nr.OUG 50/2008 s-a realizat o redefinire a unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial, ceea ce nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe, de primă înmatriculare și cea de poluare, este identică, aceea de protecție a mediului înconjurător.
Taxa pe poluare nu are caracter fiscal și nu este asimilată cu un impozit pentru a se pune problema că produsele provenite din import sunt discriminate în raport cu cele autohtone.
Astfel, nr.OUG 50/2008 nu contravine legislației comunitare, iar potrivit Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.344/2008 și nr. 499/2009, acest act normativ nu are caracter retroactiv, situație în care nu există niciun motiv suficient și pertinent ca dispozițiile ei să nu fie aplicate.
Pe de altă parte, a arătat prima instanță, reclamantul nu a contestat decizia de restituire a taxei de primă înmatriculare în sensul art. 205 și următoarele din nr.OG 92/2003 prin care i s-a restituit suma de 1.535 lei (fila 10).
Pentru toate considerentele de fapt și de drept, instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată și a respins-o ca atare, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii sale, cu consecința constatării ca nelegală a încasării la bugetul de stat a sumei de 3.835 lei achitată la Trezoreria mun. B M cu chitanța seria - nr. -/28.01.2008 și obligarea pârâtei B M să-i restituie întreaga sumă, cu dobânda de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, calculată potrivit art. 124, art. 120 alin. 7 și art. 70.pr.fiscală, precum și obligarea pârâtelor la 1.700 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 312 alin. 1 - 3, art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. reclamanta a arătat, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se afirmă că în cursul anului 2007 achiziționat un autovehicul marca RENAULT MEGAN dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească suma de 3.835 lei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule prev. de art. 2141-3Cod fiscal.
De asemenea, reclamanta a subliniat că prezenta acțiune a trecut prin mai multe faze procesuale, iar prin prezentul recurs solicită a se constata că atât taxa de primă înmatriculare a cărei restituire o solicită cât și taxa de poluare, în vigoare în momentul de față contravin reglementărilor comunitare, respectiv art. 25, 28 și 90 parag. 1 și 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
În sprijinul susținerilor sale, reclamanta a invocat atât dispoziții art. 148 alin. 2 din Constituția României cât și cele ale Tratatului
În privința nr.OUG 50/2008, reclamanta a învederat că aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, astfel încât se aplică numai raporturilor juridice care se sub imperiul ei, iar taxa de primă înmatriculare achitată în temeiul art. 2141-2.pr.fiscală fiind o taxă percepută și încasată la bugetul de stat pentru autovehicule înmatriculate înainte de 1 iulie 2008, nu are nimic de a face cu taxa de poluare instituită de nr.OUG 50/2008, dar ambele taxesunt discriminatorii.
De asemenea, reclamanta apreciază că are dreptul la scutirea plății taxei de primă înmatriculare, deoarece nu se încadrează în nici una din situațiile legal stabilite ca fiind situații generatoare a obligației de plată a taxei respective.
Prin urmare, această taxă s-a perceput în încălcarea disp. art. 90 parag. 1 din Tratatul, deci este o plată făcută cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale, impunându-se a fi restituită plătitorului.
Invocând dispozițiile Tratatului de Aderare al României la Uniunea Europeană, reglementări precum interpretările Curții Europene de Justiție, reclamanta susține că taxa de primă înmatriculare are un vădit caracter ilicit, iar instanțele judecătorești au obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar.
În final, reclamanta susține că este îndreptățită și la acordarea dobânzilor în conformitate cu prev. art. 124 alin. 1 și 2.pr.fiscală, rap. la art. 120 alin. 7 și art. 70 alin. 1 din același act normativ.
Pârâta M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
A arătat pârâta că reclamanta a obținut restituirea de către organul fiscal a sumei de 1.535 lei reprezentând diferența dintre taxa de înmatriculare și taxa pe poluare conform prev. art. 11 din nr.OUG 50/2008, iar împotriva deciziei de restituire în care se menționează suma ce se restituie, reclamanta nu a formulat contestație, astfel, că răspunsul comunicat de organul fiscal, având în vedere că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ fiscal, nu sunt incidente cerințele prev. de art. 41 din nr.OG 92/2003.
În continuarea motivării întâmpinării, pârâta a relevat că prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 343/2006.
Pârâta a arătat că actul administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare, a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale și nu a fost contestat de reclamantă care a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dispozitiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare, iar reclamanta are posibilitatea să-și recupereze suma plătită în plus, normă care, de altfel, îi este și favorabilă. A mai susținut pârâta că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, a fost definită drept taxă de poluare, dar aceasta nu poate acredita ideea că se instituie taxa de poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a apreciat, pe de o parte, cererea reclamantei ca fiind nefondată, deoarece organul fiscal a încasat o taxă legală, având în vedere deciziile Curții Constituționale, iar pe de ală parte, pârâta a solicitat ca în cazul în care instanța va considera întemeiată această cerere, să aibă în vedere data de la care reclamanta a solicitat acordarea acestora, respectiv 14.07.23008 și doar pentru diferența nerestituită.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, pârâta solicitat respingerea acestora, relevând că probațiunea privind caracterul de bun comunitar al autovehiculului pentru care s-a achitat taxa d primă înmatriculare s-a făcut de către instanța de fond, după cum nerespectarea dispozițiilor procedurale privind reprezentarea de către reprezentantul juridic al reclamantei a antrenat prelungirea demersului juridic și cheltuieli materiale pentru toate părțile implicate în soluționarea dosarului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față se impune a se reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituireaintegralăa taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei, iar din aceasta perspectivă sentinta pronunțată de prima instanță este nelegală, fiind pronuntată cu nesocotirea normelor comunitare incidente si fără a sesiza incompatibilitatea reglementarilor interne în vigoare la data achitării taxei cu dreptul comunitar.
În privința solicitării reclamantei de restituire a întregii sume achitată cu titlu de taxă specială de înmatriculare, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat modificarea sentintei recurate în sensul restituirii in totalitate a taxei de primă înmatriculare.
În realitate însă, așa cum rezultă si din înscrisul depus în probatiune de către intimată, recurenta a obtinut restituirea unei părti din taxa de primă înmatriculare, urmând procedura administrativă reglementată de dispozitiile nr.OUG 50/2008, în concret suma de 1.535 lei (19).
În această situație, beneficiind de restituirea parțială anterioară, reclamanta avea obligația de a solicita doar restituirea diferenței. In lipsa acestei precizări, în ciuda modificării sentintei recurate, cererea de chemare în judecată va fi admisă doar în parte si se va dispune restituirea diferentei rămasă neachitată.
Pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 304 punctul 9 si art. 312. recursul declarat va fi admis, sentinta va fi modificata in sensul ca se va admite în parte cererea de chemare în judecată și se va dispune restituirea sumei de 2.300 lei taxă de primă înmatriculare.
De asemenea, instanta va obliga pârâtele, conform solicitarii reclamantei si cu respectarea principiului disponibilității la plata dobânzii legale a sumei de 2300 lei începând cu data de 14 iulie 2008 (data introducerii cererii de chemare in judecată) si până la achitarea efectiva a sumei.
În baza art. 274.pr.civ. pârâtele vor fi obligate, în solidar, să achite reclamantei - sumă de 1.600 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta -, împotriva sentinței civile sentinței civile nr. 2.257 din 24 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și în consecință, constată nulitatea actului administrativ emis de BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 19044 din 4.07.2008.
Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei de primă înmatriculare achitată cu chitanța - nr. - din 28.01.2008.
Obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M să restituie reclamantei suma de 2300 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu data de 14.07.2008 și până la achitarea efectivă a sumei.
Obligă pârâtele să achite reclamantei în solidar suma de 1.600 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
--- - - - -
GREFIER,
Red./25/01/2010
Dact./6 ex./
jud.fond:.
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
