Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3030/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 3030/2009
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
Pe rol, judecarea recursului declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M, împotriva sentinței civile nr. 1852 din 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.
Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1852 din 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- s-au respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice BM.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta, împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M, și Administrația Finanțelor Publice B M, și în consecință:
S- constatat nulitatea actului administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 23600/10.07.2008.
S- constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 6.622 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. - din 04.10.2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 6.622 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta, reprezentat de avocat a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M ca prin hotărârea pronunțată, să se constate nesoluționarea de către Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în termenul legal prevăzut de art. 2 lit. g din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 70 alin. 1 din Cod procedură fiscală, a contestației făcute de partea reclamantă împotriva actului administrativ fiscal nr. 17310 din 16.06.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice B M și înregistrate la această administrație sub nr. 23600 din 10.07.2008; să se constate nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, în cuantum de 6.622 lei, achitată la Trezoreria municipiului B M cu nr. - din 04.10.2007; să fie obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie părții reclamante suma de 6.622 lei, cu dobândă de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, calculată cu începere de la de la data de 14.07.2008, până la achitarea integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În cursul anului 2007 partea reclamantă a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism CITROEN fabricat în anul 2004, pentru înmatricularea căruia a fost obligată să plătească în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal.
Această taxă, a fost achitată la Trezoreria B M, în cuantumul și cu chitanța menționate în petit.
La data de 16.06.2008 partea reclamantă s-a adresat Administrației Finanțelor Publice BMp entru restituirea acestei sume, ca fiind achitată nedatorat și invocând art. 90 paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Cererea a fost înregistrată sub nr. 17310/16.06.2008.
Prin răspunsul dat acestei cereri de către Administrația Finanțelor Publice B M, partea reclamantă este îndrumată să se adreseze acestei instituții după data de 01.07.2008, dată la care intră în vigoarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare.
Acest răspuns al Administrației Finanțelor Publice este un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, întrucât este emis de un organ fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Acest act este, de asemenea, un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. "c" din Legea nr. 544/2004.
Împotriva acestui act administrativ fiscal partea reclamantă a formulat contestație, în condițiile art. 205, 206, 207, 209 alin. (1) din Codul d e procedură fiscală.
Această contestație a fost înregistrată la Administrația Finanțelor Publice BM( art. 206 alin. 3) din Codul d e procedură fiscală sub nr. 23600 din 10.07.2008.
Se menționează că în situația de față prin perceperea acestei taxe s-a creat o diferență de tratament, din punctul de vedere al taxelor aplicate autoturismelor autohtone față de cele aplicate autoturismelor provenind din statele comunitare, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
În ceea ce privește dobânda solicitată se arată că aceasta este la nivelul majorărilor de întârziere de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere (art. 120 alin. 7 din Codul d e procedură fiscală) și urmează a fi calculată potrivit art. 124 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală.
Se arată că orice restituire a diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, încasată în temeiul art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal și taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin dispozițiile nr.OUG 50/2008 este nelegală.
În drept s-au invocat, dispozițiile OG92/2003, Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, prin Administrația Finanțelor Publice BMa invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu a Filiala M - Agenția BMp rivind reprezentarea reclamantului.
Cauza se află în rejudecare, după casare cu trimitere dispusă prin Decizia civilă nr. 441/2009, pronunțată în dosarul cu nr-.
Cauza a fost reînregistrată sub dosarul nr- pe rolul Tribunalului Maramureș.
Potrivit îndrumarului dat de Curtea de Apel Cluj Secția Comercială, de Contencios Administrativ și fiscal instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost cui anume.
Instanța va solicita reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art. 90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Instanța procedând îndrumărilor date, obligatorii potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă a procedat la întocmirea unei adrese către Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de conducere și Înmatriculare vizând data primei înmatriculări a autovehiculului reclamantului și țara de origine a acestuia.
Urmare relațiilor comunicate autoturismul reclamantului marca CITROEN a fost înmatriculat prima dată la data de 01.04.2004, țara de origine fiind Franța.
La dosar s-a depus un nou contract de asistență juridică semnat personal de reclamant, prin care a angajat același avocat pentru susținerea cauzei. Mandatul acordat personal avocatului care a semnat inițial acțiunea introductivă, dar a angajat prin intermediul - Filiala M - Agenția BMa fost astfel confirmat ulterior prin manifestarea de voință a reclamantului.
Persoana fizică dobândește astfel calitatea de reclamant, în nume propriu, fără a mai fii reprezentată de un terț, stabilind în mod direct contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, îndeplinindu-se astfel condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni în justiție.
demersului judiciar inițial determină instanța să considere excepția invocată de către pârâta Administrația Finanțelor publice cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a - Filiala M ca fiind fără obiect la acest moment, apreciind că nu se mai impune analizarea acesteia.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din legea 554/2004, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind. 1 din legea 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulată oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, Direcția Generală a Finanțelor Public emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Cât privește dobânda legală aceasta este justificată în baza art.3 din OG 9/2000, fiind calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta.
În motivarea recursului recurenta arată că răspunsul comunicat intimatului nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de Procedură Fiscală, motiv pentru care nu a fost soluționată contestația formulată de intimat, înregistrată la organul fiscal emitent al răspunsului. Potrivit art. 205 alin. (2) din nr.OG 92/2003 privind Codul Procedură Fiscală "Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."Ori dreptul la restituirea taxei de înmatriculare nu i-a fost lezat reclamantului prin răspunsul comunicat de organul fiscal, răspunsul neîndeplinind condițiile unui act administrativ fiscal, pe de o parte, iar pe de altă parte organul fiscal nu poate aplica decât legislația fiscală internă, dreptul de a aplica direct norme de drept comunitar revenind instanței de judecată. In concluzie instanța de fond a reținut în mod greșit că organul fiscal - Administrația Finanțelor Publice B M si-a depășit atribuțiile prin nesoluționarea contestației reclamantului și că răspunsul împotriva căruia reclamantul a formulat contestație reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de Procedură Fiscală susceptibil de a fi contestat conform art. 205 și următoarele din Codul d e Procedură Fiscală.
Prin decizia civilă nr. 499/07.04.2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 341/21.05.2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de înmatriculare reglementată de art. 2411-2413din codul fiscal în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa de înmatriculare avea pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere anexa nr. 4 din Legea nr. 343/2006, potrivit căreia valoarea taxei depinde de capacitatea motorului, de standardele emise și vârsta autovehiculului.
Prin urmare, Legea nr. 343/2006 are un obiect concret de reglementare, instituirea unui venit de la bugetul de stat sub forma unui impozit indirect, materia impozabilă constituind-o autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, "scopul declarat al acestei reglementări fiind acela de protecție a mediului". De asemenea, curtea a mai statuat că "respectiva taxă formase deja obiectul unor acte administrativ-fiscale, care la momentul contestării lor, fuseseră aduse la îndeplinire prin plata voluntară". Ori reclamantul nu contestat actul prin care i s-a stabilit cuantumul taxei de înmatriculare și a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare care i-a fost stabilită.
Potrivit art. 11 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare, această normă de procedură dând posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai M în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă care, de altfel, îi este și favorabilă. Iar reclamantul și-a exercitat acest drept prin cererea de restituire soluționată favorabil prin restituirea sumei de 2208 lei.
Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior fost definită drept taxă pe poluare, nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Curtea reține că natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare, ceea ce s- modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia și diminuarea cuantumului său, iar faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul (bugetul de stat, respectiv bugetul Administrației Fondului pentru mediu) nu este un motiv pentru a susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă de poluare.
Cu privire la dobânda legală, instanța de fond acordă dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9I2000 deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul d e Procedură Fiscală având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecații, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de altă parte, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, deși petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legală era de 0.1 % de la data de 14.07.2008.
În mod greșit instanța de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentinței, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanța de judecată poate face abstracție de legislația internă și să facă aplicarea directa a dreptului comunitar.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond nu arată care este culpa procesuală organului fiscal și, ca o consecință, obligarea acestuia la plata cheltuieli de judecată. Instanța de fond a acordat fără temei legal cheltuieli de judecată, având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost achitată voluntar, că documentul prin care i s- calculat taxa specială de înmatriculare nu a fost contestat, și nu în ultimul rând reclamantului i s-a restituit la data de 24.11.2008 diferența achitată în plus dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare.
Examinând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamant, reprezentat de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare percepută potrivit art.2141-2143din Codul fiscal și încasată de către organele fiscale urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei. De asemenea, vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosarul instanței de fond relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M; de asemenea, urmare a acelorași demersuri ale instanței de recurs, reclamantul a depus înscrisuri care atestă că anterior importului în România, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE.
În raport de aceste noi înscrisuri depuse în instanța de recurs, urmare a unor solicitări similare ale instanței efectuate în exercitarea prerogativelor instituite prin art.129 alin.5 pr.civ. în numeroasele dosare aflate pe rolul instanței și în care s-a prezentat mandatarul reclamantului (având același obiect și parțial aceleași părți), Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind întemeiat. Astfel, în baza art.312 alin.5 pr.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul declarat, va casa hotărârea instanței de fond și va proceda la rejudecarea litigiului.
În rejudecarea cauzei, instanța reține că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior soluționării cauzei în primă instanță, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M astfel că excepția lipsei capacității procesuale a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut este nefondată.
Nefondată este și susținerea pârâtei potrivit căreia soluționarea prezentului litigiu nu este de competența instanțelor judecătorești întrucât demersul judiciar al reclamantului vizează constatarea nulității unui act administrativ fiscal al pârâtei încheiat urmare a cererii de restituire a unei taxe achitate de către contribuabili, taxă apreciată ca fiind nelegală.
Cât privește fondul litigiului dintre părți, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B- suma totală de 6622 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr.-/4.10.2007.
Prin cererea înregistrată ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozitiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
În cauză însă s-a restituit o parte din suma achitată, respectiv 2208 lei în data de 24.11.2008, astfel că se impune restituirea doar a diferenței de 4414 lei.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale calculată asupra sumei potrivit OG nr.9/2000, începând cu data de 14.07.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamantă și până la restituirea integrală a sumei achitate.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 312(3) Cod proc.civ. va admite recursul și va modifica sentința, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva sentinței civile nr. 1852 din 9 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată și obligă pârâtele la plata sumei de 4414 lei cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 14.07.2008 până la restituirea efectivă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
6 ex/4.12.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
