Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3042/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3042
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Gabriel Năsui
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M împotriva sentinței civile nr. 1983 pronunțată în data de 16.06.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatul având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 24.11.2009 se înregistrează din partea intimatului concluzii scrise însoțite de înscrisuri.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1983 pronunțată la data de 16.06.2008 al Tribunalului Maramureș au fost respinse excepțiile formulate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M; a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și în consecință s-a constatat nulitatea actului administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 23600/10.07.2008.
Totodată, s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 1.192 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. - din 04.03.2008, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 1.192 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
În final, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 541 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la dosar au fost depuse actele ce atestă asigurarea asistenței judiciare reclamantului, iar raportat la aceasta, excepția lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu este lipsită de obiect.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile, a reținut instanța că, este neîntemeiată întrucât în cauză se invocă nelegalitatea unui act normativ și nu a unui act administrativ și ca atare plângerea poate fi formulată oricând, fiind imprescriptibilă.
În ceea ce privește celelalte excepții, reține instanța, procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Or, în cazul de speță, textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
Cât privește fondul cauzei, reține instanța, că dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, Direcția Generală a Finanțelor Public emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, în dezvoltare se arată că documentul conținând calculul taxei a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007; reclamanta nu a solicitat anularea și chiar dacă nu a primit răspuns de la organul fiscal, posibilitatea legală pe care o avea administrația era de a soluționa nefavorabil solicitare reclamantei în lipsa unor prevederi exprese, fără ca acest răspuns negativ să fie considerat refuz nejustificat, în lipsa unor dispoziții exprese, în sensul restituirii în întregime a taxei plătite.
Mai arată recurenta că dobânda ce se poate acorda are ca temei dispozițiile pr.fiscală, nu dispozițiile legale care se aplică raporturilor juridice de drept privat. Acordarea dobânzii nu poate fi făcută decât de la data pronunțării sentinței. Or, data de la care s-a acordat dobânda legală este contrară disp. art. 117 alin. 1 lit. f pr.fiscală. La data când reclamanta a solicitat restituirea taxei de înmatriculare, organul fiscal nu avea competența constituțională și atribuții de a aplica direct dispoziții de drept comunitar, iar refuzul de restituire s-a întemeiat pe dispozițiile legale în vigoare la data respectivă. Nici reclamanta nu plătește majorări de întârziere pentru prejudiciul produs statului prin simpla neachitare a obligațiilor fiscale, ci se calculează de la data la care exista termene de scadență de plată stabilite prin dispoziții legale.
Tot astfel, arată recurenta, că luând în considerare recomandările și rezoluția adoptată de Parlamentul European, a fost redefinită de Guvern taxa, iar la momentul soluționării cauzei trebuia avut în vedere aspectele legate de mediu și dispozițiile nr.OG 50/2008.
Totodată s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită întrucât instanțele de judecată au stabilit că taxa instituită prin.nr.OUG 50/2008 este compatibilă cu normele dreptului comunitar, chiar dacă art. 11 din nr.OUG 50/2008 implică o aplicare retroactivă a dispozițiilor sale, aceasta vizează respectarea principiilor fiscalității.
Soluția instanței de fond a fost criticată și sub aspectul dobânzii acordate, arătând că deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul fiscal, instanța a acordat dobânda prevăzută de art. 3 din OG nr. 9/2000. Apoi instanța a acordat dobânda de la data achitării taxei de primă înmatriculare,deși s-a solicitat de la data pronunțării sentinței.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată recurenta, că în mod greșit acestea au fost acordate, întrucât taxa a fost achitată voluntar.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că adresa nu este un act administrativ și ca atare nefiind lezat intimatul cererea trebuia respinsă.
Aceste susțineri nu pot fi primite. dresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă cele susținute de recurentă nu pot fi considerate întemeiate și drept urmare soluția tribunalului cu privire la argumentele aduse în acea fază de recurentă se vădesc a fi legale.
Cât privește fondul, Curtea reține că prin cererea introductivă intimatul a solicitat instanței obligarea la restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare, sumă actualizată cu dobânda legală, până la data restituirii efective.
În susținerea celor solicitate s-a arătat în esență că a fost obligată să achite în mod ilegal suma menționată în petitul cererii pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al CE, că deși s-a solicitat restituirea, pârâta a respins cererea, iar acest refuz este nelegal întrucât încalcă prevederile hotărârilor constitutive ale Uniunii și celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și în contextul în care din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele impozitate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și prin urmare să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Plecând de la cele invocate, în raport de actele depuse, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Protocol.
Recurenta a susținut însă că acțiunea este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. Cele susținute de recurentă nu pot fi primite întrucât este unanim admis în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Evident, se susține de recurentă, că trebuiau avute în vedere dispozițiile nr.OG 50/2008
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Într-o astfel de situație, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Ca atare, față de cele arătate și raportat la faptul că s-a reținut că a fost restituită în parte taxa, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale.
Cu toate acestea, greșite sunt însă reținerile instanței referitoare la data acordării dobânzii. Acordarea dobânzii reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului patrimonial cauzat celor cărora li s-au perceput taxe ce contravin normelor comunitare.
Desigur, se relevă prin demersul în fața instanței că dobânda se raportează la cea instituită de normele fiscale. Această susținere nu poate fi primită întrucât situația dată în cauză nu se încadrează în cele prevăzute de art. 112, art. 124 și urm. pr.fiscală; obligația se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale și în acest context sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv nr.OG 9/2000.
Prin urmare Curtea reține că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000 iar aceasta se datorează de la momentul la care intimatul a primit răspunsul respectiv a fost lipsit așa cum solicită prin acțiune 14.07.2008.
Așadar față de cele arătate în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice BMî mpotriva sentinței nr. 1.983 din 16.06.2009 a Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că obligă pârâta B-M să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 art. 3 alin. 3 începând cu data de 14.07.2008 până la restituirea acesteia.
Totodată va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În final, în temeiul art. 274 și art. 277.pr.civ. Curtea va obliga recurentele să achite intimatului cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-împotriva Sentinței civile nr. 1983 din 16.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B-M să achite reclamantului dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 începând cu data de 14.07.2008 până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurenta să achite intimatului suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
5 ex./10.12.2009
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Gabriel Năsui
