Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3170/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3170
Ședința publică din data de 09 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 3: Gabriel Adrian
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BMî mpotriva sentinței civile nr. 1838 pronunțată în data de 09 iunie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatul având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 08.12.2009 se înregistrează din partea recurentului un script prin care solicită instanței judecarea pricinii în lipsă.
Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.838 din 09.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-au respins excepțiile formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BM.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință s-a constatat nesoluționarea de către pârâta M, în termenul legal a contestației formulată de reclamantă împotriva actului administrativ nr. 18.095/25.06.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 1151 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. - din 1322.01.2008.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 1151 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în rejudecare, după casare cu trimitere dispusă prin Decizia civilă nr. - pronunțată în dosarul cu nr- de Curtea de Apel Cluja reținut următoarele:
Potrivit îndrumarului dat de Curtea de Apel Cluj - Secția Comercială, de contencios Administrativ și fiscal instanța de fond a verificat dacă există mandatul reclamantei către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost cui anume.
Instanța a solicitat reclamantei să facă dovada incidenței prevederilor art. 90 din Tratatul prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Instanța procedând îndrumărilor date, obligatorii potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă a procedat la întocmirea unei adrese către Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de conducere și Înmatriculare vizând data primei înmatriculări a autovehiculului reclamantei și țara de origine a acestuia.
Urmare relațiilor comunicate, autoturismul reclamantei marca RENAULT a fost înmatriculat prima dată la data de 01.06.2004, țara de origine fiind Franța.
La dosar s-a depus un nou contract de asistență juridică semnat personal de reclamantă, prin care a angajat același avocat pentru susținerea cauzei. Mandatul acordat personal avocatului care a semnat inițial acțiunea introductivă, dar a angajat prin intermediul - Filiala M - Agenția BMa fost astfel confirmat ulterior prin manifestarea de voință a reclamantei.
Persoana fizică dobândește astfel calitatea de reclamant, în nume propriu, fără a mai fii reprezentată de un terț, stabilind în mod direct contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, îndeplinindu-se astfel condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni în justiție.
demersului judiciar inițial a determinat instanța de fond să considere excepția invocată de către pârâta Administrația Finanțelor publice cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a - Filiala M este fără obiect la acel moment, astfel că a apreciat că nu se mai impune analizarea acesteia.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea prev. art. 7 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne și sunt lăsate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Or, în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamant este foarte clar și fără echivoc, stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, Direcția Generală a Finanțelor Public emițând o decizie în acest sens, aceasta a fost anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Cât privește dobânda legală aceasta a fost justificată în baza art. 3 din nr.OG 9/2000 și a fost calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMs olicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că sentinta recurată este lipsită de temei legal, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a acordat mai mult decât s-a cerut.
Pe de altă parte, pârâta pretinde că răspunsul comunicat reclamantului nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41.pr.fiscală, susceptibil de a fi contestat conform art. 205 și urm. pr.fiscală, motiv pentru care nu a fost solutionata contestatia.
Cu privire la dispozitiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că instantele de judecată au stabilit prin sentințe recente că acest act normativ este compatibil cu aquis-ul comunitar. Așa fiind, chiar dacă componenta de mediu nu era clar evidențiata la data plății taxei speciale de înmatriculare, prin restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare si taxa pe poluare care ar fi fost datorată, se creează o egalitate între cei care plătesc taxa pe poluare după data de 1 iulie 2008 si cei care au încasat diferența de taxa.
Astfel, mai arată pârâta, chiar dacă art. 11 din nr.OUG 50/2008 implică o aplicare retroactiva a dispozițiilor legale, această aplicare vizează respectarea principiilor fiscalității, respectiv neutralitatea si echitatea fiscală.
De asemenea, a susținut pârâta, acțiunea în contencios administra a fost introdusă după intrarea în vigoare a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, astfel că soluționarea litigiului trebuia făcută raportat la dispozițiile noului act normativ si nu la dispozitiile Codului Fiscal în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa specială de înmatriculare.
Față de aceste considerente, pârâta a invocat dispozițiile Curții Constituțională, prin care s-a statuat că "legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție și cerințelor legate de asigurare a stabilității raporturilor juridice, însă poate modifica regimul juridic al dreptului anterior. Acesta fiind un aspect care nu privește existenta dreptului, ci regimul sau juridic.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000 deși reclamanta a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul d e Procedură Fiscală având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de alta parte, mai relevă pârâta, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, desi petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legala era de 0.1 % de la data de 01.09.2008.
În consecință, pârâta pretinde că în mod gresit instanta de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentintei, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanta de judecată poate face abstractie de legislatia internă si să facă aplicarea directă a dreptului comunitar.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, deoarece potrivit art. 274.pr.civ. obligația de plată a acestora se stabilește față de titularul acțiunii și nu față de reprezentantul său, acesta din urmă nefiind parte în proces, raportat și la prev. art. 1108 Cod civil.
În continuarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat faptul că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Intrucât modalitatea de calcul a celor două taxe a fost diferită, nr.OUG 50/2008 a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei pe poluare si prin aceasta nu au fost încălcate drepturile reclamantei.
În sprijinul poziției sale, pârâta a invocat mai multe tratate și protocoale la care România este semnatară.
Față de aceste considerente, pârâta apreciază că autovehiculele înmatriculate până la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor conditii de mediu - minim Euro 3, accizele platite de autovehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare ar însemna o dublă discriminare față de cele care au plătit taxa de primă înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi autovehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data de 01.09.2008. Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii începând cu data achitării taxei speciale de primă înmatriculare, în speță, data de 13.09.2007.
În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamantă în privința datei la care poate fi acordată dobânda, astfel încât în această privință hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 6.pr.civ.
Potrivit art 276 cod pr civ instanta va obliga recurentele în solidar să achite intimatului cheltuieli judecată parțiale în sumă de 150 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMî mpotriva sentinței civile nr. 1838 din 09.06. 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B să achite reclamantului dobanda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG 9/2000 începând cu data 01.09.2008 și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurentele în solidar să achite intimatului cheltuieli judecată parțiale în sumă de 150 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - ---
GREFIER,
-
Red.N/05.01.10.
Dact./6 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Maria Hrudei, Gabriel Adrian
