Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3173/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3173
Ședința publică din data de 09 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 3: Gabriel Năsui
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - SRL B M împotriva sentinței civile nr. 1841 pronunțată în data de 09.06.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu suma de 22 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 08.12.2009 se înregistrează din partea recurentei un script prin care se solicită judecarea pricinii în lipsă, iar la data de 09.12.2009 se înregistrează din partea intimatelor întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1.841 din 09.06.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșs -a respins actiunea formulată de către reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMp rin care s-a solicitat să se constate nulitatea actului administrativ emis de BMp rivind solutionarea contestației formulate și înregistrate sub nr 19020 din 04.07.2008 și în consecință, să se constatate nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei speciale pentru autovehicule în sumă de 3.163 lei achitată cu chitanța nr. -/17.01.2007 precum și să se dispună restituirea acestei sume cu dobânda de 0,1% pe zi calculată de la 14.07.2008 până la achitarea efectivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
În esență prima instanță reține că potrivit adresei nr -/18.05.2009 emisă de M rezultă că autovehiculul în litigiu a fost înmatriculat anterior în Turcia, stat care nu este membru UE, situație în care prevederile tratatului nu îi sunt aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - SRL solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii. In dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. reclamanta a arătat că sentinta recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9.pr.civ. reclamanta a învederat faptul că art 11 din OUG nr 50/2008 nu face nicio distincție între plătitori în cazul restituirii diferentei între taxa de primă înmatriculare plătită și taxa de poluare nou instituită. De asemenea se mai invocă egalitate în fața legii, principiu constituțional (art 15 alin 2) și se susține că efectul armonizării legislației interne cu legislația comunitară trebuie să fie același pentru toți cetățenii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut neaplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene. Argumentul juridic al primei instanțe l-a constituit împrejurarea că anterior autovehiculul în litigiu a fost înmatriculat în Turcia iar acestă țară nu este membră a UE.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiilestatelor membre ale Uniuniile pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Față de împrejurarea că Turcia nu este stat membru UE și autovehiculul a fost inițial înmatriculat în afara spațiului în care sunt obligatorii prevederile comunitare nu pot fi invocate dispozitiile art 90 din Tratat în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva Sentinței civile nr. 1841 din 9.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Maria Hrudei, Gabriel Năsui