Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3196/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3196/2009
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Radu Rareș
GREFIER
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 1851/2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL. PRIN M-AG. B M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 08.12.2009, reclamanta-intimată a depus la dosar un script intitulat concluzii.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1851/2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, s-au respins excepțiile formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BM.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta - SRL împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și în consecință s-a constatat nesoluționarea contestației administrative de către DGFP M și nelegalitatea încasării sumei de 1794 lei, dispunându-se pârâtei BMr estituirea către reclamantă a acestei sume, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în rejudecare, după casare cu trimitere a reținut următoarele:
Având în vedere noul contract de asistență juridică semnat personal de reclamantă, depus la dosar, prin care a angajat același avocat pentru susținerea cauzei, mandatul acordat personal avocatului care a semnat inițial acțiunea introductivă, dar a angajat prin intermediul - Filiala M - Agenția BMf iind astfel confirmat ulterior prin manifestarea de voință a reclamantei, a considerat prima instanță că persoana fizică a dobândit astfel calitatea de reclamant, în nume propriu, fără a mai fii reprezentată de un terț, stabilind în mod direct contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, îndeplinindu-se astfel condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni în justiție.
demersului judiciar inițial a determinat instanța de fond să considere excepția invocată de către pârâta Administrația Finanțelor publice cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a - Filiala M ca fiind rămasă fără obiect la acel moment, astfel că a apreciat că nu se mai impune analizarea acesteia.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea prev. art. 7 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne și sunt lăsate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Or, în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamant este foarte clar și fără echivoc, stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma totală de 1794 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto.
Prin cererea înregistrată la. B M, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar că B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresele emise, reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră, pârâta nesoluționând în termenul legal contestația administrativă.
A arătat în continuare instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, rostul acestei reglementări fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Prima instanță a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Cât privește dobânda legală aceasta a fost justificată în baza art. 3 din nr.OG 9/2000 și a fost calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că sentinta recurată este lipsită de temei legal, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a acordat mai mult decât s-a cerut.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6.pr.civ. pârâta a învederat faptul că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale de la data de 14.07.2008, iar instanța de fond a acordat dobânda de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, în acest fel acordând mai mult decât s-a cerut.
Cu privire la dispozitiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare.
A mai susținut pârâta că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, a fost definită drept taxă de poluare, dar aceasta nu poate acredita ideea că se instituie taxa de poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000 deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de pr.fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de alta parte, mai relevă pârâta, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, desi petitul formulat de reclamantă cu privire la dobânda legala era de 0.1 % de la data de 21.08.2008.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, organul fiscal neavând nici o culpă în faptul că taxa a fost achitată voluntar de reclamant, iar mai apoi acesta avea posibilitatea restituirii diferenței achitată în plus.
Intimata - SRL a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Având în vedere motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a dispus restituirea sumei de 1794 lei, cu dobânda legală de la data achitării acestei sume și până la restituirea efectivă.
Referitor la obligația de plată a dobânzii,Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. D, ale art. 124 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală. Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii legale, justificată în baza art. 3 din OG nr. 9/2000, acordând astfel ceea ce nu s-a cerut.
În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamant, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 6.pr.civ.
În temeiul art. 274.pr.civ. pârâtele-recurente vor fi obligate să achite reclamantei - SRL, cheltuieli de judecată în sumă de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMî mpotriva sentinței civile nr. 1851/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură obligația pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M la plata dobânzii legale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă recurentele la plata către intimată a sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - ---
Red./dact. AB
5ex/11.01.2010
Jud. fond.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș
