Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3257/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3257/2009
Ședința publică de la 17 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL BMî mpotriva sentinței civile nr. 2372 din 30 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se mai menționează faptul că la data de 15 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2372 din 30 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost respinse excepțiile invocate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice B
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - SRL BMî mpotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, având ca obiect contencios administrativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, în rejudecare, instanța de fond a reținut că potrivit art. 11 din nr.OUG 50/2008 modificată: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
În realitate prin nr.OUG 50/2008 s-a realizat o redefinire a unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial, ceea ce nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe, de primă înmatriculare și cea de poluare, este identică, aceea de protecție a mediului înconjurător.
S-a mai arătat că taxa pe poluare nu are caracter fiscal și nu este de asimilat cu un impozit pentru a se pune problema că produsele provenite din import sunt discriminate în raport cu cele autohtone, iar nr.OUG 50/2008 nu contravine legislației comunitare. Potrivit Deciziilor Curții Constituționale 1344/2008 și 499/2009, acest act normativ nu are caracter retroactiv, situație în care nu există nici un motiv suficient și pertinent ca dispozițiile ei să nu fie aplicate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S - SRL BMs olicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii sale, cu consecința constatării ca nelegală a încasării la bugetul de stat a sumei de 6300 lei achitată la Trezoreria mun. B M și obligarea pârâtei B M să-i restituie întreaga sumă, cu dobânda de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, calculată potrivit art. 124, art. 120 alin. 7 și art. 70.pr.fiscală, precum și obligarea pârâtelor la 2.100 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 312 alin. 1 - 3, art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. reclamanta a arătat, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se afirmă că în cursul anului 2007 achiziționat un autovehicul dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească suma de 12.725 lei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule prev. de art. 2141-3Cod fiscal.
De asemenea, reclamantul a subliniat că prezenta acțiune a trecut prin mai multe faze procesuale, iar prin prezentul recurs solicită a se constata că atât taxa de primă înmatriculare a cărei restituire o solicită cât și taxa de poluare, în vigoare în momentul de față contravin reglementărilor comunitare, respectiv art. 25, 28 și 90 parag. 1 și 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
În sprijinul susținerilor sale, reclamanta a invocat atât dispoziții art. 148 alin. 2 din Constituția României cât și cele ale Tratatului
În privința nr.OUG 50/2008, reclamantul a învederat că aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, astfel încât se aplică numai raporturilor juridice care se sub imperiul ei, iar taxa de primă înmatriculare achitată în temeiul art. 2141-2.pr.fiscală fiind o taxă percepută și încasată la bugetul de stat pentru autovehicule înmatriculate înainte de 1 iulie 2008, nu are nimic de a face cu taxa de poluare instituită de nr.OUG 50/2008, dar ambele taxesunt discriminatorii.
De asemenea, reclamantul apreciază că are dreptul la scutirea plății taxei de primă înmatriculare, deoarece nu se încadrează în nici una din situațiile legal stabilite ca fiind situații generatoare a obligației de plată a taxei respective.
Prin urmare, această taxă s-a perceput în încălcarea disp. art. 90 parag. 1 din Tratatul, deci este o plată făcută cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale, impunându-se a fi restituită plătitorului.
Invocând dispozițiile Tratatului de Aderare al României la Uniunea Europeană, reglementări precum interpretările Curții Europene de Justiție, reclamanta susține că taxa de primă înmatriculare are un vădit caracter ilicit, iar instanțele judecătorești au obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar.
În final, reclamanta susține că este îndreptățit și la acordarea dobânzilor în conformitate cu prev. art. 124 alin. 1 și 2.pr.fiscală, rap. la art. 120 alin. 7 din același act normativ.
Pârâta M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
A arătat pârâta că principiul neretroactivității aplicării legii a fost respectat de legiuitor, care a exonerat de la plata diferenței de achitat ca urmare a intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, iar împotriva deciziei de restituire în care se menționează că nu se poate restitui nici o diferență de sumă, reclamanta nu a formulat contestație, astfel, că răspunsul comunicat de organul fiscal, având în vedere că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ fiscal, nu sunt incidente cerințele prev. de art. 41 din nr.OG 92/2003.
În continuarea motivării întâmpinării, pârâta a relevat că prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 343/2006.
Pârâta a arătat că actul administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare, a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale și nu a fost contestat de reclamantă care a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dispozițiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare, iar reclamanta are posibilitatea să-și recupereze suma plătită în plus, normă care, de altfel, îi este și favorabilă.
A mai susținut pârâta că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, a fost definită drept taxă de poluare, dar aceasta nu poate acredita ideea că se instituie taxa de poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâta relevat că acestea acoperă deplasarea la instanța de recurs pentru mai multe cauze similare, astfel, încât, există riscul ca aceleași cheltuieli de transport să fie cerute în fiecare dosar, iar acordarea lor de fiecare dată la întreaga valoare este neîntemeiată.
Pe de altă parte, pârâta arată că organul fiscal nu are nici o culpă în faptul că taxa a fost achitată voluntar de reclamantă, iar mai apoi documentul prin care i s-a calculat taxa specială de înmatriculare nu a fost contesta și, nu în ultimul rând, reclamanta a primit diferența dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare potrivit nr.OUG 50/2008.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut că acțiunea formulată este neîntemeiată, taxa de poluare reglementată de dispozițiile OUG nr. 50/2008 fiind compatibile cu dreptul comunitar.
Or, din actele depuse la dosar, Curtea constată că recurenta reclamantă nu a solicitat restituirea unei sume achitate în baza dispozițiilor OUG nr. 50/2008, astfel cum eronat a reținut instanța de fond, ci a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, în baza dispozițiilor art. 2141-2143Cod fiscal.
Analizând dispozițiile legale în baza cărora reclamanta a fost obligată să achite taxa de primă înmatriculare, Curtea constată că acestea contravin dispozițiilor comunitare, respectiv ale art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond trebuia să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond nu și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul-recurent are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, sens în care Curtea apreciază întemeiat recursul formulat, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii prevăzute de art. 124 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală, Curtea constată că taxa de primă înmatriculare a fost încasată în baza prevederilor art. 2141Cod fiscal, însă aceste dispoziții legale au fost considerate incompatibile cu dreptul comunitar, astfel încât aceasta nu va fi considerată o taxă fiscală pentru a putea atrage incidența dobânzii fiscale. Prin urmare, această cerere urmează a fi respinsă.
În baza art. 274.pr.civ. pârâta va fi obligată să achite reclamantei - SRL BMs umă de 1.600 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL B împotriva sentinței civile nr. 2372 din 30 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6200 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare de restituit, precum și suma de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond și în recurs.
Respinge cererea privind plata dobânzii legale.
Menține soluția instanței de fond cu privire la excepțiile de procedură.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - --- - -
Red./Dact.
4 ex/23.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Monica DiaconescuJudecători:Monica Diaconescu, Radu Rareș Dușa, Liviu
