Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 34/
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 3: Silviu
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr.670/8.10.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009 când părțile au lipsit. Încheierea de ședință din acea zi face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit dispozițiilor art.146 Cod procedură civilă și față de art.260 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunțarea cauzei la data de 29 ianuarie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față constată că:
La data de 19.08.2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, solicitând instanței să oblige pârâta la restituirea sumei de 3.865 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme achitată de reclamant, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- al Tribunalului Brașov, în care instanța a pronunțat sentința civilă nr.670/CA/8.2008, prin care a dispus următoarele:
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, și în consecință:
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 3865 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, achitată cu chitanța seria - nr.- din data de 28.11.2007.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut în drept și în fapt următoarele:
Conform dispozițiilor art. 214 ind.1 - 214 ind.3 din. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr (C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Instanța a constatat că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă in Codul Fiscal prin. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea. 343/2006, prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și scutiri de la plata taxei (in cazul vehiculelor istorice, etc). Această taxă specială se datorează cu ocaziaprimei înmatriculări in Româniaa unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa in discuție nu era percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România,in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Deși nu s-a pus in discuție posibilitatea reclamantului de a contesta plata taxei de primă înmatriculare, este evident că, față de dreptul oricărei persoane de a avea acces la instanță, reglementat atât de dispozițiile art. 21 al.1 din Constituție, cât și de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul are această posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese in care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Instanța nu a reținut apărările pârâtei privind incidența nr.OUG50/2008, pe considerent că taxa ce face obiectul cauzei a fost încasată anterior datei de 01.07.2008 și a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, astfel că se impune aplicarea principiului conform căruia când un stat membru a impus și a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituire taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, in temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, instanța a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze in acest sens.
Cu privire la pretenția reclamantului la dobânda legală a fost respinsă având in vedere că, încasarea taxei de primă înmatriculare s-a făcut in temeiul unei dispoziții prevăzute de Legea nr.571/2003, în vigoare până la data de 01.07.2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată și nelegală.
În dezvoltarea criticilor de recurs, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bai nvocat următoarele, privind nelegalitatea hotărârii atacate:
1. Plata taxei de înmatriculare s-a plătit de reclamant în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății, fiind o obligație cu caracter imperativ, impusă de legiuitor pentru înmatricularea autoturismelor. Taxa de primă înmatriculare, prevăzută atât de Codul Fiscal cât și de noile reglementări în vigoare, se aplică atât autovehiculelor noi achiziționate din România, cât și celor achiziționate din alte state comunitare, taxa fiind percepută începând cu data de 01.01.2007, conform Codului fiscal, neputând fi aplicată retroactiv, și anume pentru autoturismele înmatriculate deja până la această dată. Precizează că începând cu data de 1.07.2008 taxa de poluare pentru autovehicule se percepe în conformitate cu OUG nr.50/2008.
În conformitate cu prevederile art.2141din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, text de lege în vigoare din data de 01.01.2007, aplicabil până la data de 01.07.2008, taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, cât și pentru autovehiculele second hand achiziționate dintr-un alt stat membru sau din afara teritoriului comunitar.
Prin urmare, existenta unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind moive temeinice pentru restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Pe de altă parte taxa a fost plătită benevol, la recomandarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative - serviciul respectiv de înmatriculări a vehiculelor.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de înmatriculare auto se plătește de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
De asemenea, anulându-se această taxă doar pe baza unei hotărâri judecătorești ar însemna să acceptăm că actul normativ - în speță Codul Fiscal (aprobat prin Legea nr.571/2003) a avut, până la data de 1.07.2008, un caracter permisiv și nu imperativ, aspect ce contravine atât Constituției cât și principiilor fundamentale ale dreptului.
Taxa auto este una din condițiile de înmatriculare a unor astfel de autoturisme, iar obligația incumbă fiecărei persoane care dorește înmatricularea acestor autoturisme.
Instanța de judecată are misiunea de a interpreta și aplica legea la situația de fapt stabilită pe baza de probe, în cazuri concrete, fără să fie legată de soluții pronunțate anterior.
Mai arată că textul de lege în baza căruia se datorează taxa de primă înmatriculare a fost în vigoare până la data de 01.07.2008, dată la care au fost abrogate dispozițiile art.2141- 2143din Codul fiscal.
2. O altă critică adusă hotărârii de fond se referă la faptul că la 1.07.2008 a intrat în vigoare OG 50/2008, motiv pentru care a invocat prevederile art.11 din acest act normativ, ca fiind: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Astfel, începând cu data de 01.07.2008 contribuabililor care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 li se va restitui taxa rezultată ca diferență, urmare a aplicării noii reglementări speciale.
Pentru motivele mai sus arătate recurenta pârâtă solicită instanței admiterea recursului ca fiind fondat și modificarea în parte a sentinței civile nr.670/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în sensul respingerii acțiunii cu privire la restituirea sumei de 3.865 lei.
În concluzii recurenta a solicitat admiterea recursului invocând prevederile Codului fiscal reglementat prin Legea nr.571/2003, Cod fiscal și Constituția României.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr.670/CA/8.2008 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor, formulate în recurs, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din întreg probatoriu de la dosar, rezultă că reclamantul a făcut dovada achiziționării autoturismului la 12.11.2008 - filele 15-22 dosar, că a achitat taxa specială pentru înmatriculare la 28.11.2007 în sumă de 3.865 lei - fila 22, și că această taxă nu se datorează de către reclamant, în condițiile prevăzute de normele comunitare care au prioritate față de norma internă.
Așa fiind se reține că în mod corect a soluționat cauza prima instanță și că se impune restituirea taxei respective către reclamant.
În ce privește criticile formulate de recurentă atât la pct.1 cât și la pct.2 din recurs sunt neîntemeiate și nelegale, urmând a fi respinse.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că susținerile și criticile aduse de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B sentinței civile atacate, nu pot fi reținute, având în vedere faptul că începând cu 1.01.2007 se aplică Tratatul de aderare a României la UE, fiind incidente prevederile art.90 din Tratat.
Aspectul invocat de recurent că această taxă s-a achitat în baza unui act normativ și că plata s-a făcut benevol de reclamant nu pot fi reținute, față de principiul aplicării cu prioritate a normei comunitare când între norma internă și cea comunitară nu există conformitate.
Nici critica cu privire la aplicarea OUG nr.50/2008 începând cu 1.07.2008, nu poate fi reținută, instanța apreciind că prevederile art.11 din acest act normativ nu sunt incidente în cauză.
În concluzie, se constată recursul ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins, iar sentința atacată va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.670/CA/8.2008 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 20 Ianuarie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, -- - |
Grefier,
Red: MI/26.01.2009
Dact: MD/28.01.2009- 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Silviu