Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 347/ Dosar Nr-
Sedința publică din 15 mai 2009
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirena
- - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA FISCALĂ împotriva sentinței civile nr.106 din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 05 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 12 mai 2009, apoi pentru data de 15 mai 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.106/CA/03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal, s-au dispus următoarele: s-a admis acțiunea promovată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B, s-a anulat dispoziția nr. 98/18.06.2008 și decizia de impunere nr. -/12861 din data de 25.01.2008, emise de pârâtă; s-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale și morale, și că nu a mai solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. - din data de 25.01.2008 pârâta Direcția Fiscală Bas tabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei aferente mijlocului de transport (motor -, șasiu -) în valoare de 59 lei, pentru anul 2008.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat la data de 06.04.2008 contestație, soluționată în sensul respingerii acesteia, cu consecința menținerii deciziei de impunere nr. - din data de 25.01.2008.
Conform adresei nr. 53278/17.10.2008 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor autovehiculul marca 1300, cu nr. de înmatriculare 3BV295, an fabricație 1975, serie motor -, serie șasiu -, proprietatea reclamantului, a fost radiat de drept din data de 06.03.2007, conform art. 6 din OUG nr. 189/2005.
Din înscrisurile depuse la dosar de către părți rezultă că pârâta a calculat impozitul aferent autovehiculului identificat anterior și pentru anul 2005, dar această decizie a fost anulată prin sentința civilă nr. 5683/28.06.2006 pronunțată de Judecătoria Brașov, irevocabilă prin respingerea recursului, potrivit deciziei civile nr. 799/R pronunțată la data de 28.11.2006 de Tribunalul Brașov, însă motivele care au stat la baza acestor hotărâri au vizat nerespectarea condițiilor de formă ale titlului executoriu, iar nu fondul raportului de drept fiscal - inexistența obligației de plată în sarcina debitorului.
În drept, art. 261 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal stabilește că "orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel".
Este adevărat că în conformitate cu prevederile HG nr. 610/1992 și cele ale Instrucțiunilor nr. 290/2003 de aplicare a acestui act normativ, persoana care înstrăinează un autovehicul are obligația de a solicita, pe baza unor documente expres prevăzute, radierea bunului de pe numele său.
De asemenea, HG nr. 44/2004 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, modificată și Ordinul nr. 1501/2006 stabilesc faptul că radierea din evidența organului fiscal se face la solicitarea transmițătorului dreptului de proprietate sau a dobânditorului bunului.
Dar, raportat la situația de fapt reținută anterior instanța a constat că aceste norme nu sunt incidente în cauză, chiar dacă la dosar s-a făcut dovada că reclamantul a înstrăinat autovehiculul din anul 1998, avea obligația de a înștiința organul fiscal asupra acestui aspect, în condițiile legii, pentru a fi radiat din evidențele acestuia.
Astfel, instanța a reținut că autovehiculul identificat anterior fusese radiat de drept, de la data de 06.03.2007, conform art. 6 din OUG nr. 189/2005 - ca urmare a nerespectării măsurii de preschimbare a certificatelor de înmatriculare emise în baza Decretului nr. 328/1966.
Or, OUG nr. 189/2005 nu impune proprietarilor nici o obligație în sensul de a comunica această măsură organelor fiscale, astfel că instanța a apreciat că aceste formalități erau în sarcina organului care a dispus radierea.
Prin urmare, cum autovehiculul identificat anterior a fost radiat la data de 06.03.2007 de pe numele reclamantului din evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, rezultă că nu mai exista premisa pentru obligarea reclamantului la plata taxei anuale pentru mijlocul de transport către pârâtă pentru anul 2008 - autovehiculul proprietatea reclamantului (cum rezultă din evidențele pârâtei, nemodificate sub acest aspect datorită lipsei de diligență a reclamantului) nu mai este înmatriculat.
În consecință, instanța a constat că decizia de impunere nr. -/12861 din data de 25.01.2008 emisă de pârâtă nu este legală., nici dispoziția nr. 98/18.06.2008 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva acestei decizii de impunere nu e temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Fiscală a mun. B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă arată potrivit art.261 alin.1 din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal) orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport. Reclamantul intimat și-a motivat acțiunea având ca obiect anularea deciziei de impunere nr.-/12861 din 25.01.2008 și a dispoziției nr.98/18.06.2008 (ambele emise de către pârâta recurentă) susținând că a înstrăinat autoturismul 1300 cu nr.3 BV 295 prin contract sub semnătură privată, dar legea prevedea la momentul înstrăinării (data de 10.01.1998) că trebuie parcursă procedura prev.de art.11 din Instrucțiunile nr.290/1993 date în aplicarea HG nr.610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului, adică actele prevăzute în actul normativ trebuiau depuse la poliția arondată teritorial- serviciul circulație, etapă pe care reclamantul intimat nu a parcurs- La data de 06.03.2007, conform art.6 din OUG nr.189/2005, ca urmare a nerespectării măsurii de preschimbare a certificatelor de înmatriculare emise în baza Decretului nr.328/1966, autoturismul deținut de reclamantul a fost radiat de drept, la momentul radierii în înscrisurile oficiale privind evidența autovehiculelor figurând tot reclamantul și nicidecum persoana către care acesta pretinde că a înstrăinat autoturismul. Recurenta pârâtă mai susține că intimatul reclamant nu a făcut nici un fel de demersuri pentru a-și radia autoturismul din rolul său fiscal ori din evidențele Serviciului de înmatriculări Recurenta mai arată că potrivit pct.94 alin.1 din HG nr.44/2004, contribuabilii care dețin în proprietate mijloace de transport care trebuie înmatriculate în România datorează impozit pe acele mijloace de transport, în alin.2 fiind definită noțiunea de mijloc de transport.
În întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, motivând că nu există nicio obligație legală pentru deținătorul de autovehicule să comunice la organele fiscale radierea de drept operată conform legii, aceste formalități fiind în sarcina autorităților ce au operat radierea de drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr.-/12861 din 25.01.2008, Direcția Fiscală Bas tabilit în sarcina intimatului reclamant obligația de plată a impozitului aferent autoturismului 1300 cu serie motor nr.-, an fabricație 1975. La data de 06.03.2007, conform OUG nr.186/2005 art.6, autoturismul a fost radiat de drept ca urmare a nerespectării de către reclamant a măsurii de preschimbare a certificatului de înmatriculare.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a avut rol fiscal la Direcția Fiscală B (de domiciliu) inclusiv pentru autoturismul marca 1300 cu nr. de înmatriculare 3 BV 295, în evidențele fiscale nefiind înscrisă vreo modificare cu privire la autoturismul menționat mai sus. În data de 06.03.2007, conform OUG nr.186/2005 art.6, autoturismul a fost radiat de drept ca urmare a nerespectării de către reclamant a măsurii de preschimbare a certificatului de înmatriculare, astfel încât apărarea reclamantului potrivit căreia ar fi înstrăinat cu mulți ani înainte autoturismul către o altă persoană fizică nu poate fi primită, regimul fiscal al autoturismului fiind determinat de înscrierile din evidențele oficiale ale organelor fiscale. Potrivit dispozițiilor cuprinse în HG nr.610/1992, art.7, la înstrăinarea vehiculului organul financiar completează caseta E din fișa de înmatriculare, dacă din evidențele sale rezultă că deținătorul are achitate debitele față de stat referitoare la vehicul, dacă nu este gajat, sechestrat, confiscat etc. Pe de altă parte, prevederile legale cuprinse în pct.94 alin.1 din HG nr.44/2004 dispun că se datorează impozit pentru mijloacele de transport care trebuie înmatriculate, fără a distinge după cum acel mijloc de transport este sau nu deja înmatriculat ori radiat, condiția pentru a înceta obligația de plată a impozitului fiind aceea a înstrăinării autoturismului pe căile legale, cu toate formalitățile necesare în acest sens, una dintre acestea fiind cea de a comunica organului fiscal înstrăinarea respectivă. Sub acest aspect, în cauză organul fiscal pârât este terț față de contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului încheiat sub semnătură privată de intimatul reclamant cu persoana fizică cumpărătoare, relevanță în astfel de situații în materie fiscală având parcurgerea formalităților privind regimul fiscal al bunului în vederea stabilirii noului titular al obligației de a plăti impozitul pe autovehicul.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 alin. 6 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Fiscală B și să modifice în tot sentința atacată, în sensul de a respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu Direcția Fiscală B, având ca obiect anularea deciziei de impunere nr.-/12861 din 25.01.2008 și a dispoziției nr.98/18.06.2008.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului B - Direcția Fiscală împotriva sentinței civile nr. 106/CA/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr - pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului B - Direcția Fiscală B având ca obiect anularea dispoziției nr. 98/18.06.2008 și a deciziei de impunere nr. -/12861 din data de 25.01.2008 emise de pârâtă.
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2009
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /15.06.2009
Dact./16.06.20009/ 3 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Mirena