Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 356/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 356/
Ședința publică din 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de SC - SRL, cu sediul în M C,-/B,.11, jud.H, împotriva sentinței nr.298/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este formulat și motivat în termen, fiind timbrat cu 10 lei(16) și 0,15 lei timbru judiciar(12).
Având în vedere actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 298/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghitas -a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva sentinței nr.2195/26.06.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința nr.2195/2007 pronunțată de Tribunalul Harghita rămasă irevocabilă prin decizia nr.1357/R/2007 a Curții de Apel Tg.-M s-a respins acțiunea înaintată de SC - SRL în contradictoriu cu DGFP H prin care s-a solicitat anularea deciziei nr.45/2006 emisă de intimată. În cadrul contestației în anulare s-au invocat disp.art.317 pct.1 pr.civ. fără să se arate pentru care termen de judecată nu a fost îndeplinită procedura potrivit cerințelor legii, contestatoarea făcând referire la o serie de articole din Codul d e procedură fiscală, din Codul d e procedură civilă și din Constituția României fără să dea o explicație logică a invocării acestor articole. Din moment ce nu s-a arătat, iar în urma verificării procedurii din dosarul nr- tribunalul nu a putut să stabilească nici o neregularitate care s-ar fi comis, s-a dispus conform celor susmenționate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC - SRL MCp rin administrator solicitând casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, invocând motivul de recurs prev. de art.304 pct.5 pr.civ.
În motivarea cererii de recurs se arată că a formulat contestație în anulare împotriva sentinței nr.1357/11.12.2007 întrucât această hotărâre a fost pronunțată fără ca societatea să fie legal citată, fiind întrunite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare prev. de art.317 pct.1 pr.civ.
Prin contestația în anulare formulată a înțeles să solicite anularea acestei hotărâri, rejudecarea pe fond a cauzei și în urma rejudecării să se anuleze raportul de inspecție fiscală nr.2143 din 6.03.2006 și decizia de impunere nr.78/6.03.2006, în cauză fiind întrunite condițiile prev. de art.175 - 179 din OG nr.92/2003.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.317 alin.1 pr.civ. "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Din cuprinsul acestui text legal se desprind condițiile de admisibilitate a contestației în anulare de drept comun și anume pe de o parte ca hotărârea să fie irevocabilă iar pe de altă parte ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu se fi putut invoca pe căile ordinare de atac, apelul și recursul, această de-a doua condiție de admisibilitate constituie o aplicare a principiului potrivit căruia nu se poate folosi o cale extraordinară de atac atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară. Partea nu are drept de opțiune între căile ordinare de atac și contestația în anulare.
În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că prin contestația în anulare formulată se solicită anularea sentinței nr.2195 din 26.06.2007 pe motiv că nu a fost legal citată pentru termenul când s-a pronunțat această hotărâre, motiv care însă a fost invocat și prin cererea de recurs formulată împotriva aceleiași hotărâri și soluționată prin decizia nr.1357/R/2007.
În raport de condițiile de admisibilitate prev. de art.317 alin.1 pr.civ. ținând seama de faptul că, contestatoarea a uzat de calea ordinară de atac, aceea a recursului, că prin această cerere de recurs a fost invocat același motiv care a fost reluat în contestația în anulare, dar și de faptul că partea nu are posibilitatea să opteze între o cale ordinară de atac și una ordinară, instanța de control urmează să constate că în mod corect prima instanță a respins contestația în anulare formulată împotriva sentinței nr.2195/2007, aceasta apărând ca inadmisibilă.
Prin urmare, în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de SC - SRL, cu sediul în M C,-/B,.11, jud.H, împotriva sentinței nr.298/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 Aprilie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
28.05.2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








