Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 393/
Ședința publică din 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta MEF-ANAF-DGFP, cu sediul în M-C- județul H, împotriva sentinței civile nr159/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-0-.
La apelul nominal răspunde intimatul-reclamant Municipiul G prin consilier juridic, lipsă recurenta-pârâtă DGFP
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei de timbru, conform art.17 al Legii nr.146/1997, iar reclamantul-intimat a depus întâmpinare, ambele părți solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul intimatului-reclamant declară că nu are alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul intimatului-reclamant solicită, conform întâmpinării depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. precizează că potrivit prev. art.78 alin.5 din Legea nr.448/2006, monitorizarea și controlul respectării prevederilor alin.2 și 3 ale aceluiași articol, respectiv angajarea sau nu a persoanelor cu handicap, se fac de către Inspecția.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 159/30.01.2009 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acțiunea reclamantului Municipiul G, formulată în contradictoriu cu pârâta DGFP H, s-a anulat Decizia de impunere nr.611/21.05.2008, Raportul de Inspecție Fiscală nr. 4028/20.05.2008 și Decizia nr. 27/18.07.2008, emise de pârâtă, pentru următoarele motive:
Prin Decizia de impunere nr. 611/21.05.2008 a pârâtei, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plata a contribuției la bugetul de stat, pentru persoanele cu handicap neîncadrate, în sumă de 107.690 lei, cu majorări de întârziere aferente, în sumă de 89.857 lei, iar contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr.27/18.07.2008 emisă de pârâtă.
În drept, s-a reținut că în raport de disp. art. 1 alin.1,2 din Codul Fiscal, între impozitele și taxele reglementate de acest act normativ, nu figurează și vărsămintele pentru persoanele cu handicap neîncadrate, și pe de altă parte,aceste vărsăminte sunt reglementate de o lege specială, Legea nr. 448/2006, potrivit căreia monitorizarea și controlul aplicării prevederilor acesteia se fac de către Inspecția.
Întrucât în speță, controlul a fost efectuat de organele de inspecție fiscală, în disprețul prevederilor legale derogatorii, și întrucât nu este vorba despre o obligație fiscală, reglementată de art. 2 din Codul fiscal, s-a reținut că creanțele au fost constatate de un organ căruia nu i-au fost conferite atribuții de control în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta DGFP H,criticând hotărârea atacată, ca nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât deși reclamanta nu a contestat modul de stabilirea obligațiilor de plată, aceasta a invocat excepții vizând lipsa bazei legale, a principiului de aplicare în timp și prescripție.
Mai exact, a arătat că la stabilirea obligațiilor bugetare au fost avute în vedere actele normative, succesive, aplicabile perioadei de timp supuse controlului (01.05.2003 - 30.04.2008); respectiv OUG Nr.102/19999 (pentru perioada 01.05.2003- 31.12.2006) și Legea nr. 448/2006 (pentru perioada 01.01.2007 - 30.04.2008); pentru a doua perioadă, reclamanta având chiar posibilitatea să opteze cu privire la modul de îndeplinire a obligației bugetare (art.77 din Legeanr.448/2006). Referitor la prescripția dreptului dea stabili obligația de plată, s-a invocat în raport de disp. art. 91 din OG Nr.92/2003, s-a arătat că excepția nu este întemeiată întrucât dreptul organului fiscal de a stabili obligații se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea nu prevede altfel, iar obligația pârâtei-recurente de a colecta impozitele,taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului de stat revine în virtutea dispozițiilor din OG nr.92/2003.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului, reiterând aceleași considerente, precum cele avute în vedere la formularea acțiunii, respectiv că la data controlului s-a avut în vedere un act normativ abrogat (OUG nr. 102/1999) și că în raport de art.78 alin. 5 din Legeamnr.448/2006, pârâta nu avea competența efectuării controlului respectării obligațiilor instituite prin art. 78 alin.2,3 din lege. Mai mult, organul fiscal nu era competent să efectueze controlul respectării Legii nr.448/2006,aspect constatat și de prima instanță, obligația fiscală în speță nefiind reglementată de Codul fiscal ci de un act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun.
Examinând hotărârea atacată,prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală, în interpretarea sistematica a prevederilor cuprinse în acest act normativ, și care reprezintă de altfel dreptul comun în materie,este de observat că organele de inspecție fiscală au competența de a admini8stra impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat al statului (art. 1 alin. 2, 3), aceste obligații fiscale datorate de orice contribuabil fiind cele prev. de art. 22 din Codul d e procedură fiscală. De altfel, litera faa rt. 22, precitat, include în categoria obligațiilor fiscale, orice alte obligații, inclusiv deci,și cele de natura celor cuprinse în actele normative relative la obligația de plată a vărsământului de la persoane juridice, pentru persoane cu handicap,m așa cum sunt prevăzute aceste obligații în OUG nr. 102/1999și Legea nr. 448/2006.
Pe de altă parte, Ministerului Finanțelor Publice îi revine rolul de constituire și gestionare generală a resurselor financiare publice, prin sistemul bugetar (inclusiv încasarea veniturilor bugetare, prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice (pct. 24, art. 2 din Legea nr. 500/2001), care asigură monitorizarea execuției bugetare (art. 19 lit. i din lege). De altfel, ANAF aflat în subordirea MFP, cuprinde toate structurile de administrare și colectare a veniturilor la bugetul de stat, din cadrul Direcțiilor finanțelor publice județene, desfășurându-și activitatea în domeniul impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri bugetare.
În consecință, este de netăgăduit competența pârâtei în colectarea inclusiv a vărsămintelor de la persoanele juridice, pentru persoane cu handicap, astfel că susținerile reclamantei, precum că monitorizarea și controlul aplicării Legii nr.448/2006 se realizează de către Inspecția (art. 78 alin. 5) nu pot fi reținute ca pertinente. Aceasta întrucât reclamanta se află în eroare cu privire la sfera noțiunii de monitorizare și control a aplicării prevederilor acestui act normativ, activitatea specifică realizându-se tocmai în direcția realizării scopului legii,prin conduita adecvată a contribuabililor, conduită care de altfel este supusă acestei monitorizări și controlului Inspecției, atribuții circumscrise de altfel obligațiilor prevăzute la art. 75 alin. 3, adică cele vizând modalitatea de îndeplinire, opțională, a obligației legale instituite prin actul normativ.
În aceste condiții, dată fiind competența organelor fiscale de a colecta vărsămintele de la persoane juridice, pentru persoane cu handicap, activitatea fiind reglementată de Codul d e procedură fiscală, prescripția dreptului de a stabili obligații bugetare se prescrie, potrivit art. 91 în termen de 5 ani, dacă legea nu dispune altfel, ceea ce înseamnă că nici excepția prescripției dreptului de a stabili obligații de plată, invocată de reclamantă nu poate fi reținută.
Or, prima instanță, apreciind că potrivit art. 78 alin. 5 din Legea nr. 448/2006, competența privind executarea controlului în materie nu revine organelor fiscale, ci celor subordonate Inspecției, a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind realizat în speță motivul de nelegalitate a hotărârii atacate prev. de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă. În acest sens poate fi reținut și aspectul potrivit căruia nu se poate susține cu suficient temei9 faptul că organele fiscale ar fi depășit propria competență, sau că Inspecția avea atribuțiile exclusive de control și monitorizare, pentru că, perioada supusă controlului excede perioadei de activitate a legii nr. 448/2006, perioada anterior datei de 31.12.2006, nefiind suspusă, în baza acestui raționament, nici organelor fiscale, nici Inspecției, în ceea ce privește controlul și monitorizarea îndeplinirii de către contribuabili a obligațiilor fiscale.
Pe de altă parte, admițând în mod eronat acțiunea introductivă prin admiterea excepției necompetenței organelor fiscale în efectuarea controlului, prima instanță nu a insistat în cercetarea fondului pricinii, ceea ce atrage potrivit art. 312 alin. 1,3 Cod procedură civilă, casarea hotărârii atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la o cercetare a modului de aplicare a legii de către organele fiscale pentru perioada supusă controlului, respectiv 01.05.2003 - 30.04.2008. în acest sens, urmează a fi avute în vedere disp.art.42 și 43 din OUG Nr. 102/1999, pentru perioada 01.05.2003 - 31.12.2006; și disp. art. 78 alin.3 din Legea nr. 448/2006, pentru perioada 01.01.2007 - 30.04.2008, precum și sfera de aplicare a celor două acte normative așa cum este definită prin textele de lege precitate, cu observarea faptului că autoritățile si instituțiile publice sunt cuprinse în sfera contribuabililor doar în cel de-al doilea act normativ.
De asemenea, cu ocazia rejudecării cauzei, vor fii avute în vedere și celelalte motive de nelegalitate a hotărârii atacate așa cum au fost acestea expuse în cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DGFP, cu sediul în M-C- județul H, împotriva sentinței civile nr159/30.01.2009, a Tribunalului Harghita,
Casează hotărârea atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 28 Aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Nemenționat
pt.
fiind în concediul de odihnă
semnează președintele instanței
Grefier,
pt.
fiind în concediul de odihnă
semnează primul grefier
Red.
Dact. Sz.
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
