Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 397/2009
Ședința publică din 29 Ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr. 1897 din 17 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimatul-reclamant și intimații-pârâți INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI C-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI ÎNMATRICULARI AUTOVEHICULE, și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituirea avocatului titular, în reprezentarea intereselor intimatului-reclamant, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că la data de 28 ianuarie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Întrucât nu mai sunt cereri de formulat, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea în totalitate a sentinței civile nr.1897/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1897 din 17 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C și Instituția Prefectului jud. C - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule.
S-a respins cererea formulată de reclamantul, domiciliat în C-N,-. 1 jud. C în contradictoriu cu acești pârâți.
A fost admisă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N, cu sediul în C-N, P-ța - - nr. 19 jud. C.
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 9.959 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Audi, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 9.959 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu a putut fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu au putut fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantului privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CÂMPIA- solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N a arătat că, conform chitanței eliberată de Trezoreria municipiului C-N (care funcționează în cadrul Administrației Finanțelor Publice a municipiului C-N), reclamantul a achitat suma de 9959 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 9959 lei nu a fost stabilită de către instituția pârâtă prin vreo decizie de impunere sau prin vreun alt act administrativ sau administrativ fiscal.
În conformitate cu prevederile pct. 4 (1) din Ordinul erului Economiei și Finanțelor nr. 418/2007, " documentul privind modul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule se emite în regim de asistență contribuabililor, se eliberează pe loc solicitantului și nu poartă ștampila unității fiscale ".
În conf. cu art. 31 indice 2 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/204 ( date in aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 - forma în vigoare începând cu data de 01.01.2007 ), " răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revine plătitorului ", adică, în speță, reclamantului.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ( datorată bugetului de stat, în conformitate cu art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003) a fost achitată de către reclamant la Trezoreria municipiului C-N în conformitate cu prevederile pct. 31 indice 2 alin. 1 și 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/2004 ( date în aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 ) care au următorul cuprins:
, 312. (1) Taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepția autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaționale (cartea ).
(2) Taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. În documentul de plată la rubrica " Reprezentând " se va înscrie obligatoriu seria cărții de identitate a autoturismului sau a autovehiculului ".
Chitanța a fost depusa de către reclamant la autoritatea competentă să efectueze înmatricularea autoturismului Audi din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative ( Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor - serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor în a cărei rază de competență reclamanta își are domiciliul ), în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 lit. j) din Ordinul erului Administrației și Internelor nr. 1.501/13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor ( Of. nr. 941/21.11.2006) care dispune următoarele:
(1) Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară s-a efectuat pe baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul a menționat solicitarea explicită în cerere;
j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii ".
Pârâta a precizat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a instituțiilor sale, pentru următoarele considerente:
a) - instituția în contradictoriu cu care poate fi discutată cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost autoritatea care a efectuat înmatricularea autoturismului din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative;
b) - în conformitate cu prevederile nr.HG 495/2007, în materie fiscală statul Raf ost reprezentat în instanță de către Agenția Națională de Administrare Fiscală B care nu a fost chemata în judecată.
De asemenea, având în vedere cele mai sus arătate și prevederile legale aplicabile în speță, s-a apreciat că acțiunea în contencios administrativ formulată de trebuia respinsa ca inadmisibilă de către prima instanță, pentru următoarele considerente:
1. - adresa instituției pârâte nu a constituit act administrativ sau administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 sau Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța trebuia să observe că actul care a produs efecte juridice și a fost folosit de către reclamant în fața autorității competente să efectueze înmatricularea autoturismului a fost plata ( act juridic și convenție, în conformitate cu art. 1.092 - 1.121 cod civil ) voluntară efectuată de către reclamant iar, în conformitate cu pct. 31 indice 2 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/2004, reclamanta răspunde pentru calcularea corecta a sumei de plata reprezentând taxa specială;
2. - reclamantul a avut la îndemână o alta cale de atac pentru a obține înmatricularea autoturismului fără plata taxei speciale prevăzute de art. 2141-3din Legea nr. 571/2003 sau pentru a obține restituirea acestei taxe și anume reclamantul trebuia să formuleze acțiune în contencios administrativ în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 împotriva autorității care a efectuat înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative unde a depus cererea de înmatriculare;
3. - restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule trebuia cerută de către reclamant de la autoritatea care a efectuat înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative unde a fost depusă în original chitanța și unde plata taxei speciale a produs efectele prevăzute de lege;
4. - în conformitate cu art. 1092 alin. 2 Cod civil, " nu a fost admisă în privința obligațiilor naturale, care au fost achitate de bunăvoie ";
5. - reclamantul nu a invocat refuzul nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei speciale de prima înmatriculare și nu a făcut dovada că ar fi parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 205 și urm. din nr.OG 92/2003 republicată și modificată și de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin prisma motivelor invocate în recurs pârâta roagă instanța de recurs să observe că cererea reclamantului înregistrată la instituția sa nu poate fi calificată drept " contestație " sau plângere prealabilă în sensul art. 205 și urm. din nr.OG 92/2003 republicată și modificată sau al art. 7 din Legea nr. 554/2004, cum în mod greșit a apreciat prima instanță.
. Intimatul prin întâmpinarea depusă la 28 ianuarie 2009 solicită respingerea recursului formulat cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală (9).
Pronunțarea unor soluții pe fondul cererilor de restituire a taxei de către instanțele judecătorești naționale, indiferent de soluția adoptată, înainte de pronunțarea unei hotărâri contrare acestor soluții de către de la Luxemburg.
Astfel, în cazul ipotetic în care acțiunile în restituirea taxei auto de primă înmatriculare ar fi admise de către instanțele naționale, iar eventuala soluție a hotărârii ar fi de respingere a sesizării Comisiei și de constatare a faptului ca România nu a încălcat normele comunitare prin instituirea acestei taxe, s-a pus întrebarea firească ce s-a întâmplat cu aceste hotărâri ale instanțelor naționale și cum mai pot fi ele infirmate (anulate), conform normelor procedurale interne, precum și cum mai poate fi întoarsă executarea lor, prin încasarea la bugetul statului a taxelor restituite necuvenit către particulari, în baza acestora.
În mod similar, și în ipoteza respingerii pe fond, ca neîntemeiate, a acestor cereri de restituire de către instanța națională, fără a se dispune suspendarea cauzelor până la pronunțarea în speță a sau măcar a punerii în discuție a excepției prematurității cererilor de restituire, iar ar soluționa procedura de infringement în senul admiterii sesizării Comisiei Consiliului Europei și constatării faptului că România a încălcat normele comunitare, s-a pus problema inadmisibilității formulării unor noi cereri de restituire formulate de către aceiași particulari, prin invocarea și admiterea excepției puterii de lucru judecat.
Învederează onoratei instanțe și posibilitatea creării în practică a unei a treia situații și anume că hotărârea să promoveze o soluție de tipul "admitere în parte" a sesizării Comisiei, în sensul în care să se statueze că, în principiu, în lipsa unei armonizări a taxei de primă înmatriculare auto la nivel comunitar, România are dreptul să instituie o astfel de taxă de primă înmatriculare auto, însa să constate că modul de determinare a cuantumului taxei auto nu corespuns întru totul cerințelor și rigorilor comunitare și că potrivit practicii, această taxă auto a fost datorată doar în parte de către particularii care au achitat-o statului român, proporțional cu gradul de depreciere reală a valorii autoturismelor și autovehiculelor pentru care s-au achitat aceste taxe.
În această din urmă situație, toate hotărârile pronunțate pe fondul cauzei de către instanțele naționale, indiferent că sunt de admiterea acțiunilor și de restituire integrală a taxelor auto achitate sau, că aceste soluții au fost de respingere a acțiunilor și de menținere ca datorate integral bugetului de stat, vor fi vădit netemeinice și contrare hotărârilor întrucât nimeni nu a calculat eventualele cote ( părți ) din taxele inițial achitate, care sunt nedatorate și care se impun a fi restituite particularilor, respectiv care sunt cotele datorate în continuare și care nu trebuie restituite reclamanților particulari.
B). Un alt motiv în sprijinul admiterii cererii de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea procedurii de infringement îl constituie însăși obiectul prezentei cauze, prin prisma motivelor invocate de reclamant.
Astfel, în fapt, reclamantul a criticat dispozițiile legale cuprinse în Codul fiscal român ( art. 2144și art. 2142din Legea nr. 571/2003 modificată și completată, care ar contraveni dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Or, soluționarea acestei chestiuni juridice nu s-a putut face decât printr-o interpretare explicită și directă a acestor dispoziții ( art. 90 din Tratatul ), care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art. 234 din același Tratat de instituire a Comunității Europene, pe care, pentru deplina Edificare îl redă în continuare:
" Art. 234: 1) Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar:
a) asupra interpretării prezentului tratat ".
Mai departe, art. 234 (fost art. 177), în alin. 2 și 3, din același Tratat instituind Comunitatea Europeană stabilește și calea de urmat în cazul în care în fața unei instanțe naționale este ridicată chestiunea interpretării Tratatului:
"Art. 234 - 2) Când o asemenea chestiune este ridicată în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță, în cazul în care consideră că este necesară o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curții de Justiție să dea o hotărâre în acest sens.
3) Când o asemenea chestiune a fost ridicată într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei hotărâri nu au putut face obiectul unei căi de atac în dreptul intern această instanță a fost obligată să sesizeze Curtea de Justiție ".
Din interpretarea coroborată a celor doua alin. 2 și 3 ale art. 234 (fost art. 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, și raportat strict la dispozițiile procedurale române, rezultă faptul ca dacă o astfel de chestiune de interpretare a dispozițiilor tratatului s-a ridicat în fața unei instanțe de fond sau de apel, aceste instanțe pot să ceară Curții Europene de Justiție să dea o hotărâre de lămurire cu privire la interpretarea tratatului, pe când dacă o astfel de chestiune s-a ridicat în fața unei instanțe de recurs, ale cărei hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac ordinare în dreptul intern (adică sunt irevocabile - în materie civilă, respectiv sunt definitive - în materie penală), atunci această instanță este obligată să sesizeze Curtea de Justiție a de la Luxemburg.
Având în vedere faptul că, așa cum am mai arătat mai sus, împotriva României a fost deja declanșată procedura de infringement de către Comisia, în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană tocmai cu privire la același obiect, procedura care a fost finalizată printr-o decizie a Curții de Justiție a care a tranșat în mod irevocabil chestiunea stabilirii de către România a taxei de primă înmatriculare prin dispozițiile art. 2141și art. 2142din Legea nr. 571/2003, consideră că cea mai judicioasă soluție care s-a impus în cauză a fost suspendarea judecării cauzei în condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, până la finalizarea procedurii de infringement, soluțiile instanțelor naționale depinzând în tot de soluția pronunțată de Curtea de Justiție a
C) Învederează onoratei instanțe că în acest moment, în lipsa unei hotărâri a cu privire la taxa de primă înmatriculare instituita prin Codul fiscal român, nu putea vorbi decât de o opinie a Comisiei, despre care nu avea nici o certitudine ca a fost întemeiatâ.
Este de subliniat din nou că în opinia Comisiei taxa de primă înmatriculare nu a corespuns pe deplin cerințelor și rigorilor normelor comunitare, exclusiv în sensul în care Codul fiscal din România nu a prevăzut o cale de contestare a acestei taxe, precum și în ceea ce privește criteriile tehnice de determinare a cuantumului acestei taxe, necontestându-se nici un moment dreptul României de a institui o astfel de taxă.
Așadar, simpla suspiciune sau bănuială a Comisiei potrivit căreia această taxă nu a corespuns în întregul ei normelor comunitare nu a putut constitui temei pentru formularea de către particulari și admiterea unor acțiuni similare prezentei de către instanțele naționale, întrucât Comisia nu a fost competentă să emită astfel de decizii, competență materială ce a revenit în mod exclusiv CURȚII DE JUSTIȚIE A
În cazul în care, instanțelor naționale le-ar reveni competența materială de a se pronunța în chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale de către statele membre, învederează instanței că însăși procedura de infringement ar reveni inutilă și fără finalitate, încălcându-se astfel art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stabilește în mod limpede regula potrivit căreia doar Curtea de Justiție a este competentă material să se pronunțe asupra încălcării tratatelor constitutive de către statele membre.
" Art. 226 - În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumba în virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a dat statului respectiv posibilitatea să-și prezinte observațiile.
Dacă statul în cauză nu s-a conformat acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție ".
Este clar că s-a situat în ipoteza acestei norme a tratatului, întrucât în ceea ce privește sintagma " obligațiile care incumba statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea " a cuprins inclusiv obligația României ca stat membru al, de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, în temeiul art. 90 din Tratatul
D) Precizează în mod expres faptul că nu a invocat o necompetență totală a instanțelor judecătorești naționale românești de a soluționa prezenta acțiune ci doar o necompetență materială parțială în soluționarea cauzei.
Susținerea pârâtei are la bază faptul că instanțele naționale sunt practic obligate să soluționeze un capăt de cerere principal, chiar dacă el nu este formulat în mod distinct în acțiune, și anume să constate ca taxa auto de primă înmatriculare și implicit dispozițiile art. 2141și art. 2142din Legea nr. 571/2003, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul privind instituirea, capăt de cerere care, așa cum a arătat mai sus, cade în competența exclusivă a, conform art. 226 alin. 2 din același Tratat.
F) Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național, susține că în ceea ce privește cazul constatării încălcării de către statele membre a obligațiilor care le-a incumbat acestora în virtutea Tratatului privind instituirea, s-a situat într-un caz de excepție de la regula, respectivă s-a găsit în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratatul de instituire Comunitatea Europeană.
În acest sens, relevantă a fost Hotărârea Francovich (6/90) [Cehia] prin care Curtea de Justiție aac onsacrat principiul că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liability).
Astfel, s-a statuat că particularii pot acționa statul în fața instanțelor naționale, numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justiție a că Statul este autorul unei încălcări a dreptului comunitar.
Or, având în vedere că până la această dată Curtea de Justiție a nu a stabilit printr-o decizie pronunțată în cadrul procedurii de infringement, în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, că România, prin instituirea în Codul fiscal a taxei auto de primă înmatriculare, și-ar fi încălcat " obligațiile care-i incubă ca stat membru în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, și că în consecință s-ar fi încălcat art. 90 din Tratatul, rezultă că s-a putut vorbi de o excepție de prematuritate a formulării de către reclamant a prezentei acțiuni " în compensare " sau în răspunderea Statului Român.
III. Din cele expuse la pct. II de mai sus rezultă în mod clar că soluția de admitere a acțiunii din sentința în prezent recurată s-a datorat încălcării de către prima instanță a competentei altei instanțe (motiv de casare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă), respectiv sentința recurată a fost dată cu încălcarea competenței Curții de Justiție a
IV. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul datorează în mod legal taxa specială pentru autoturisme și autovehicule pe care a achitat-o la Trezoreria municipiului C-
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus și din cele expuse în continuare, acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și trebuia respinsă de către prima instanță.
Învederează instanței faptul că reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311 - 312 din HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, dispoziții legale pe care le reproducem în continuare:
" Art. 21411) Intră sub incidenta taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor speciale echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunii diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România -.
(5) Vechimea autoturismului autovehiculului rulat s-a calculat în funcție de data fabricării acestuia".
" Art. 2142speciale s-a plătit cu ocazia primei înmatriculări în România ".
" Art. 2143Sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele, atunci când sunt:
Încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;
din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate ".
Norme metodologice:
" 3111) Taxa specială se aplică atât autoturismelor și autovehiculelor comerciale noi, cât și celor rulate,
3121) Taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepția autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România, pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaționale (cartea ).
2) Taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului ". Raportat la aceste dispoziții legale, pârâta roagă instanța să rețină următoarele aspecte:
- autoturismul achiziționat din străinătate de reclamantă s-a înmatriculat pentru prima oară în România;
- autoturismul nu a fost înmatriculat temporar în România;
- taxa specială a fost achitată de către reclamantă, persoana care a înmatriculat autoturismul;
- autoturismul Peugeot 206 în cauză, nu intră în categoria autoturismelor scutite de plata taxelor speciale cum ar fi: vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifică și tehnică.
Ca urmare, rezultă în mod evident că autoturismul în cauză a fost suspus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ( taxa de primă înmatriculare ), prevăzută de Codul fiscal.
De asemenea, pentru ca instituția pârâtă să fi putut proceda la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost necesar ca, la cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, reclamantul să fi anexat chitanta în original și pe această chitanță autoritatea competentă să efectueze înmatricularea din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative să fi consemnat prin semnătura autorizată și ștampilă că taxa specială pentru autoturisme ( în sumă de 5667 lei ) nu a fost datorată ( art. 1 alin. 4 din nr.OG 128/2000 cu modificările și completările ulterioare ).
Ori, este evident că reclamantul nu a procedat în modul arătat mai sus.
În plus, sumele care au putut fi restituite de la bugetul de stat au fost reglementate de art. 117 alin. 1 din nr.OG 92/2003 republicată și modificată care dispune următoarele:
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care s-a dispus desființarea executării silite".
Analizând prevederile legale mai sus citate, s-a observat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu poate fi încadrată în nici una din categoriile de sume care pot fi restituite.
Mai mult, așa cum s-a arătat mai sus, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este o obligație legală, fiind prevăzută de art. 214 indice 1 - 4 din Legea nr. 571/2003, text de lege care este în vigoare și care nu a fost declarat neconstituțional până la data prezentei și a cărui respectare a fost obligatorie în conformitate cu art. 1 alin. 5 și art. 15 alin. 1 din Constituția României.
Referitor la susținerile reclamantului, însușite de către prima instanță, privind o pretinsă contradicție între dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, situație în care art. 90 din Tratatul devine aplicabil în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra legislației interne, principiu consacrat de art. 148 din Constituția României, învederează onoratei instanțe urmatoarele:
A) Dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Astfel, este binecunoscut faptul ca art. 90 din Tratatul, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Însă, așa cum a rezultat în mod textual și expres din chiar conținutul art. 90 alin. 1 din Tratatul, cităm " nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare ".
Norma indicată s-a referit la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, roagă onorata instanță de judecată să rețină că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ( taxa de primă înmatriculare ) nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale. autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale (, etc. ) precum și cel mai important autoturismelor noi din producția națională a României.
Astfel, este binecunoscut că această taxă a fost achitată inclusiv pentru autoturismele și autovehiculele noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile, Daewo, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării și fabricate în România, criteriul unic fiind că aceste autoturisme și autovehicule să se afle la prima înmatriculare în România.
Ca urmare, instituirea criteriului " primei înmatriculări în România " conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în nici un fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art. 90 din tratatul, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
B) Pe de altă parte, recurentul roagă instanța să rețină corect caracterul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prevăzut de art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu taxa specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxa specială de reînmatriculare în România, intenția legiuitorului român nefiind de a institui o astfel de taxă pentru fiecare reînmatriculare în România.
Acesta a fost motivul pentru care în situația în care o persoana română achiziționează un autoturism care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătește această taxă specială întrucât pe de o parte, în acest caz nu mai avem de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului, sau cel mult cu o reînmatriculare ( a doua înmatriculare, a treia înmatriculare, etc. ), iar pe de altă parte, dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu retroactivează până la data primei înmatriculări în România a autovehiculului ( prima înmatriculare făcută înainte de aplicarea acestei taxe speciale ), i nici nu s-a aplicat pentru toate cazurile de reînmatriculare survenite ulterior, după data intrării în vigoare a normei legale care instituie această taxă, n conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Învederează instanței că nu a mai fost sesizată cu o astfel de cauză, întrucât taxele impuse de Ungaria și Polonia nu au fost taxe de primă înmatriculare, care să fie aplicate atât autoturismelor din import cât și autoturismelor din producția indigenă, ci o taxa care este percepută exclusiv la importul de autoturisme second-hand dar care nu s-a aplicat autoturismelor noi importate sau autoturismelor indigene produse în aceste țări, situație în care apărea ca fiind evidentă o discriminare a autoturismelor provenite din alte state membre, în raport cu autoturismele similare din producția indigenă, contrară dispozițiilor art. 90 din Tratatul
Pârâta a precizat că, nici chiar Comisia Europeana ( care a deschis României procedura de infringement ) nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, a precizat că principiul " poluatorul plătește ", pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule, a fost un principiu acceptat la nivelul
S-a menționat faptul că 16 state membre ale Uniunii Europene practică în prezent o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( printre care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru, etc.). Mai mult, s-a avut în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre. Având în vedere cele mai sus arătate, pârâta roagă instanța de recurs să observe ca sentința recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 90 din Tratatul, art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003, nr.OG 44/2004, art. 117 din nr.OG 92/2003, art. 1 din nr.OG 128/2000 etc. (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
În final, pârâta menționează că obligarea la plata către reclamant, a dobânzilor legale calculate la suma solicitata în temeiul art. 3 din Nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești este total neîntemeiată.
Dispozițiile art. 3 din OG9/2000 reglementează dobânda legală în materie comercială, atunci când debitorul obligației de plată are calitate de comerciant.
Este de subliniat faptul că, în materia contenciosului administrativ fiscal au fost incidente dispozițiile cu caracter special prevăzute la art. 124 din Codul d e procedură fiscală intitulat " în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget ", care stipulează în mod expres faptul că " pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau art. 70 după caz (60 de zile). Acordarea dobânzii se face la cererea contribuabililor ".
De asemenea, se observă că pârâta a fost de bună credință iar încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost efectuată de către instituția pârâtă în conformitate cu prevederile legale în vigoare ( Legea nr. 571/2003, nr.HG 44/2004 ).
Potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civil, pârâta a solicitat judecarea cauzei și în eventuala sa lipsă de la dezbateri.
În conformitate cu art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din nr.OG 32/1995, prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și de timbru judiciar.
Ulterior prin concluzii scrise recurenta a învederat că-și susține în continuare excepțiile formulate pe calea memoriului de recurs, că
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
1. Deși prin concluziile scrise recurenta a arătat că nu mai susține cererea de suspendare, Curtea reține totuși următoarele:
Suspendarea procedurii de soluționare a cauzei în primă instanță ori în prezent în recurs nu mai prezintă relevanță nefiind în prezent o problemă actuală, deoarece procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
2. Cu referire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că pârâta nu are legitimare procesuală pasivă în acest litigiu Curtea reține următoarele:
2.1. Conform chitanței eliberată de Trezoreria municipiului C-N, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrație Finanțelor Publice a municipiului C-N ( C-N) reclamantul a plătit suma de 5667 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule iar ulterior a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ. Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice ( 5 dos. fond).
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamantul trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
2.2. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că C-N a încasat taxa specială prin entitatea sa Trezoreria municipiului C-
Nu poate fi reținută teza conform căreia litigiul ce are ca obiect restituirea taxei speciale ar fi trebuit să fie pornit în contradictoriu cu autoritatea care a efectuat înmatricularea autoturismului din cadrul erului Internelor și Reformei Administrative deoarece entitatea acestuia nu efectuează operațiunea de înmatriculare decât dacă și sub condiția impusă de legea fiscală aceea de a se face dovada plății taxei speciale.
Or, nu această entitate a fost beneficiara plății taxei speciale, ci după cum chiar pârâta recunoaște plata a fost efectuată la Trezoreria statului deci beneficiarul acestei taxe este Statul Român care conform art. 495/2007 este reprezentat de ANAF B și unitățile teritoriale subordonate, deci în speță de C-
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale incidente speței, în mod corect s-a legat cadrul procesual față de pârâta C-N, această autoritate putând fi obligată la restituirea taxei dacă prin ipoteză aceasta nu ar fi avut bază legală.
3. Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
4. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină mde riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C- împotriva sentinței civile nr. 1897 din 17 oct. 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex.
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
