Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 399/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 399
Ședința publică din 17 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, împotriva Sentinței civile nr. 2569 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului intimat -, avocat de la Baroul Cluj care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Nefiind alte cereri, excepții sau probe Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat - solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată justificate la dosar. În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de recurentă, solicită respingerea acesteia fiind combătută de faptul că reclamantul a promovat acțiunea datorită refuzului nejustificat de soluționare a cererii sale, conform art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii solicită respingerea și a acestei excepții deoarece și instanța de fond a respins aceste două excepții întemeiat.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2569 pronunțată la data de 2.10.2009 în dosar nr- au fost respinse excepțiile tardivității și inadmisibilității și a fost admisă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N iar în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6293 lei precum și să plătească suma de 1239,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția tardivității este neîntemeiată deoarece obiectul acțiunii este restituirea unei sume apreciate ca fiind nedatorate si nu anularea unui act administrativ individual, astfel încat actiunea formulata este in termen. Nu are importanță data efectuării plății cu titlu de taxă de primă înmatriculare deoarece termenul pentru formularea acțiunii curge de la data la care petentul a luat la cunoștință de faptul că suma achitată este nedatorată și a putut cunoaște întinderea pagubei, iar acest termen poate fi considerat chiar și 01.07.2008, data intrării în vigoare a OUG 50/2008. Dar și raportat la această dată, respectiv 01.07.2008, acțiunea formulată este introdusă în termenul de un an, ca atare este neîntemeiată această excepție invocată de.
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate invocata, instanța a respins și această excepție ca fiind vădit neîntemeiată. Prin cererea formulată reclamantul a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, sumă încasată nelegal și nerestituită de către pârâtă, astfel încât se impune respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii. De asemenea reține instanța sunt total greșite susținerile pârâtei cu privire la faptul că suma solicitată a fi restituită de către reclamant reprezintă taxă de poluare, iar acest lucru nu contravine dreptului comunitar, câtă vreme suma ce se solicită a fi restituită a fost achitată de reclamant cu titlu de taxă de primă înmatriculare, întreaga sumă fiind achitată în mod nelegal și se impune a fi restituită în întregime. Este cert că OG 50/2008 nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Cu privire la restituirea taxei reține instanța că cererea este întemeiată. Astfel, se reține că potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Totodată, reține instanța că susținerile pârâtei referitoare la situația de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat nu poate fi primită. În acest context, arată instanța că este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, arată instanța, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Ca atare, reține instanța, constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene, refuzul pârâtei este nejustificat în a dispune restituirea.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
În susținere recurenta arată că acțiunea trebuia respinsă deoarece a fost depusă la Tribunalul Cluj cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art.11 alin.2. Acest termen a început să curgă de la data la care a fost efectuată plata taxei speciale de primă înmatriculare (chitanța nr.-/13.03.2008).
În al doilea rând arată recurenta și respingerea excepției inadmisibilității este greșită deoarece începând cu data de 1 iulie 2008 intrat în vigoare OUG nr.50/2008 act normativ ce a stabilit o procedură de restituire la care intimatul nu a recurs.
Totodată arată recurenta acțiunea trebuia respinsă pe fond. Așa cum se reține prin decizia Curții Constituționale nr.499/2009 taxa instituită prin art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, o atare concluzie fiind întărită de faptul că anexa nr.4 din lege stabilea că valoarea taxei depinde de capacitatea motorului, de standardele de emisie și de vârsta autovehiculului. Prin urmare Legea nr.343/2006 are un obiect concret de reglementare și anume instituirea unui venit la bugetul de stat sub forma unui impozit indirect, material impozabilă constituind-o autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, scopul declarat al acestei reglementări fiind acela de protecție a mediului".
Prin urmare conform Deciziei Curții Constituționale nr.499/2009, taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 este o taxă de poluare instituită pentru protecția mediului.
În fine în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată este lipsită de temei legal deoarece instituția nu s-a aflat în culpă procesuală întrucât plata taxei s-a făcut voluntar și în conformitate cu prevederile legale în vigoare iar pe de altă parte prima instanță trebuia să facă aplicarea art.274 alin.3 pr.civ. și să reducă onorariul la valoarea obiectului litigiului.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului, normele juridice incidente, de art.304 pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii.
Astfel, susținerea că excepția tardivității era admisibilă nu poate fi primită întrucât recunoașterea dreptului de restituire - a fost recunoscut de lege respectiv prin ordonanța nr.50/2008 abia în iulie 2008. Intimatul a luat cunoștință de refuz abia ulterior context în care termenul invocat a început să curgă de la momentul luării la cunoștință. Raportat la acest din urmă moment susținerile cu privire la admisibilitatea excepției sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Respinse urmează a fi și susținerile privind inadmisibilitatea întrucât în cauză se invocă refuzul nejustificat.
Cât privește fondul, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Ca atare raportat la normele tratatului instanța a făcut o corectă aplicare iar sub acest aspect susține recurenta sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Nici susținerile recurentei cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 nu pot fi primite pentru următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu poate fi primită, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Prima instanță a rezolvat în mod corect raportul juridic litigios, făcând aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor din tratat, recunoscând reclamantului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Ca atare, problema legată de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2141-2142.pr.civ. este o problemă falsă, nefiind necesar ca în această chestiune să se exercite un control de constituționalitate.
Chiar dacă legiuitorul a calificat această obligație a particularului ca taxă, această taxă specială reprezintă în realitate un impozit, așa cum această noțiune a fost definită de legiuitorul român. Și din această perspectivă, apărările invocate de recurentă referitoare la neaplicarea dispozițiilor Tratatului Comunităților Europene nu sunt pertinente, întrucât tratatul se referă în mod expres la impozite interne de orice natură.
Nici restul susținerilor recurentei cu privire la cheltuieli nu pot fi primite deoarece în cauză s-a dovedit culpa prin refuzul restituirii și efectuarea cheltuielilor. În plus aplicarea art.3 al art.274 pr.civ. se putea face la cerere și raportat la volumul muncii. Ori această din urmă cerință a fost avută în vedere de prima instanță.
Prin urmare față de cele arătate reținând că nu sunt motive neîntemeiate în baza art.312 pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
Totodată în baza art.274 pr.civ. Curtea va obliga recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta C-N împotriva Sentinței civile nr. 2569 din 2 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta C-N să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar avocat.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, --- |
Red./
4 ex./23.02.2010
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Maria Hrudei, Claudia Idriceanu
