Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 41/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.01.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.41
Ședința publică din 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta CAL easing SA A, împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Activitatea de control fiscal din cadrul DGFP A, Activitatea de inspecție fiscală din cadrul DGFP A, Agenția Națională de Administrare Fiscală B și Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF, având ca obiect anulare act de control.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă avocat, iar în reprezentarea pârâților consilier juridic.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea unei expertize contabile pentru stabilirea continuității situației contabile din anul 2002- controlată de organul financiar din punct de vedere contabil și din punct de vedere fiscal și respectiv perioada de după 2002, după efectuarea controlului ce face obiectul dosarului.
Reprezentantul pârâților solicită respingerea cererii privind efectuarea expertizei, întrucât obiectul prezentei cauzei îl constituie efectuarea controlului după anul 2002.
Instanța, respinge ca neconcludentă cererea privind efectuarea în cauză a unei expertize contabile având în vedere faptul că opinia organului de control exprimată într-o verificare anterioară este irelevantă în ceea ce privește constatările din raportul de inspecție fiscală ce face obiectul acestei cauze, și nemaifiind alte cererii de formulat acordă cuvântul părților asupra fondului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților solicită respingerea acțiunii și menținerea actelor administrative fiscale atacate.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiune, reclamanta - A Leasing SA Aac hemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Activitatea de control fiscal din cadrul DGFP A, Activitatea de inspecție fiscală din cadrul DGFP A, Agenția Națională de Administrare Fiscală B și Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF, solicitând să se anuleze decizia de impunere fiscală 28/25.2007, emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul DGFP A împreună cu Raportul de inspecție fiscală nr.433/25.01.2007 emis de Activitatea de control fiscal din cadrul DGFP A, cu privire la suma de 1.322.070 lei reprezentând TVA suplimentară aferentă cheltuielilor de asigurare, împreună cu obligațiile accesorii aferente acestei sume și pct.1 din decizia nr.182/29.VI.2007 emisă de pârâta ANAF- Direcția generală de soluționare a contestațiilor.
În motivare reclamanta arată că prin actele atacate a fost impusă la plata sumei de 1.451.326 lei, pe care le-a contestat și prin decizia nr.182/29.VI.2007, aceasta s-a admis în parte, însă referitor la TVA aferent primelor de asigurare, atât organul de control cât și organul de soluționare a contestației au apreciat în mod greșit că societatea le datorează.
Astfel, regimul scutirilor în materie de asigurare a rămas nemodificat, pe toată perioada controlului astfel de operațiuni fiind scutite atât în ceea ce privește societățile de asigurare, cât și intermediarii în asigurare.
- A Leasing SA a considerat că nu datorează TVA aferent primelor de asigurare întrucât, la data operațiunilor, societatea avea calitatea de agent de asigurare. Începând cu anul 2006,societatea a început să colecteze și să vireze di proprie inițiativă TVA aferent cheltuielilor de asigurare, întrucât modificarea legislației a impus cerințe speciale pentru ca o persoană să fie agent de asigurare, cerințe pe care de la acel moment nu le mai poate îndeplini.
Odată cu efectuarea controlului, însă, organul fiscal trebuia să ia în considerare prevederile legii în vigoare la data operațiunilor controlate. Din moment ce nu există o interdicție pentru societățile de leasing să fie și agenți de asigurare, iar - A Leasing SA avea contracte cadru cu societăți de asigurare care le-au acordat dreptul de a acționa pentru acestea ca agenții de asigurare, operațiunile controlate au fost scutite de la plata TVA, impunerea suplimentară a acestor sume fiind nelegală în temeiul unor prevederi legale ulterior intrate în vigoare.
Mai arată că, art.147 alin.5 și urm. Cod fiscal invocat în motivarea actelor de control nu este aplicabil în speță, atâta timp cât nu există bunuri sau servicii pentru care destinația în momentul achiziției era necunoscută, deci nici obligația de a calcula TVA.
Nu în ultimul rând, se subliniază faptul că societatea a mai fost controlată în octombrie 2002, obiectul controlului fiind tot verificarea taxei pe valoarea adăugată. Nici în perioada anterior controlată societatea nu a calculat TVA aferent primelor de asigurare, iar suma nu a fost impusă suplimentar prin actul de control.
Actele atacate nesocotesc, în aceste condiții, principiul securității juridice, principiu având u rol important în dreptul comunitar, astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate. Potrivit lui, aplicarea legii la o situație trebuie să fie previzibilă. Principiul poate fi descris ca o obligație ce revine autorității publice de a asigura ca legea să fie ușor de stabilit de către aceia cărora li se aplică și ca aceștia să poată, nu fără temei, să prevadă existența ei, precum și modul în care va fi interpretată.
Din moment ce în 2002 societatea a fost controlată c privire la modul de calculare și colectare a TVA, constatându-se că societatea nu a încălcat nicio regulă legală, era firesc să procedeze și în continuare în același mod în care a acționat anterior primului control, fără să poată prevedea faptul că în condițiile în care legislația a rămas neschimbată privind aspectele relevante, vor fi sancționați de următorul control. Se apreciază că acest aspect ar fi suficient pentru a justifica invaliditatea actelor atacate.
Prin întâmpinare pârâtele A și au cerut respingerea ca nefondată a acțiunii pentru că, în privința TVA, în sumă de 788.267 lei, s-a stabilit că reclamanta, în perioada septembrie 2002-aprilie 2006 refacturat utilizatorilor bunurilor preluate în regim de leasing primele de asigurare achitate către diverse societăți de asigurare fără să colecteze taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Societatea a realizat venituri prin recuperarea de la clienți, utilizatori, a acestor cheltuieli cu asigurarea autovehiculelor aflate în proprietatea sa și livrate în regim de leasing acestora.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare în perioada 01.06.2002-31.12.2003, "se consideră prestare de servicii orice activitatea care nu constituie livrare de bunuri în sensul art.3. Astfel de operațiunii pot fi:
Operațiunii de leasing.
Aceleași prevederi legale au fost menținute și prin art.129 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare începând cu data de 01.01.2004.
Din analiza documentelor existente la dosar rezultă că asigurările au fost încheiate în nume propriu de către reclamantă care este atât beneficiarul polițelor de asigurare cât și proprietarul autovehiculelor predate în regim de leasing către utilizatori, aceasta având totodată și obligația de a asigura autovehiculele, astfel încât veniturile reprezentând recuperarea de la clienți a cheltuielilor cu primele de asigurare reprezintă, în fapt, venituri conexe activității de baza- leasing financiar.
Prin urmare, operațiunea prin care societatea a refacturat către utilizatori contravaloarea primelor de asigurare achitate este asimilată prestărilor de servicii, impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.
Veniturile realizate de contestatoare în perioada septembrie 2002-aprilie 2006 privind recuperarea de la clienți-utilizatori, a unor cheltuieli cu asigurarea autovehiculelor aflate în proprietatea sa și livrate în regim de leasing acestora reprezintă în fapt venituri aferente activității de bază-leasing financiar-și care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată fiind o activitatea de prestări servicii, astfel încât societatea avea obligația legală de a colecta taxa pe valoarea adăugată în sumă de 788.267 lei, pentru perioada mai sus menționată.
Mai mult, potrivit art.18 alin.2 din Legea nr.-, în vigoare în perioada 01.06.2002-31.12.2003, " sunt cuprinse în baza de impozitare:
b). cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuieli de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
Conform art.137 din Legea nr.571/2003, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, "baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: (1) a) pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit.b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartidă obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni;
(2) Se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată: a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede astfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.; b) cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului".
Având în vedere cele de mai sus, reclamanta avea obligația includerii în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată și a cheltuielilor cu asigurarea, decontate utilizatorilor, și în consecință, colectarea taxei aferentă. Astfel, baza de impozitare a operațiunii de leasing nu poate fi fragmentată pe părți componente. În fapt, contravaloarea asigurării face parte din rata de leasing.
Se mai arată de pârâte că argumentele reclamantei referitoare la refacturarea cheltuielilor de asigurare către utilizatori sunt doar consecința decontării unei obligații de plată care revine acestora, fiind incidente prevederile art.137 alin.3 lit.e din Legea nr.571/2003 și art.18 alin.3 lit.d din Legea nr.345/2002, nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cauzei întrucât societatea a înregistrat în evidențele contabile veniturile obținute din aceste activități.
Prin urmare, nu este vorba despre sume achitate de prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia, ci se refacturează serviciile prestare de către diverse societăți de asigurare pentru - A leasing SA.
Mai mult, la art.56 alin.1 din nr.HG598&2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată se precizează clar care este modalitatea de decontare a sumelor achitate de prestator în contul clientului, respectiv:
"Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie mențiunea " factură de decontare- pentru plăți în numele clientului", însoțită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare vor fi evidențiate facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului și nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare.
De asemenea, nu se vor înregistra acesta sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizându-se prin contul 462 "Creditori diverși" inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoțită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită".
Aceleași prevederi au fost menținute și prin pct.22 alin.2 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind codul fiscal.
Prevederile legale mai sus menționate nu au fost respectate de către - A leasing SA întrucât societatea nu a prezentat facturi fiscale cu mențiunea " factură de decontare-pentru plăți în numele clientului", în factura fiscală de decontare nu au fost evidențiate facturile sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, iar sumele reprezentând contravaloarea asigurărilor au fost înregistrate pe conturile de cheltuieli, iar în momentul refacturării au fost înregistrate în conturile de venituri, fără a utiliza contul 462" creditori diverși.
De asemenea, argumentele societății potrivit cărora prin invocarea în raportul de inspecție fiscală a prevederilor art.147 alin.5 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, organele de inspecție fiscală apreciază refacturarea cheltuielilor de asigurare ca fiind scutită de TVA, fapt ce contrazice constatările din decizia de impunere contestată, nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cauzei întrucât, aceste prevederi legale nu au fost invocate de organele de inspecție fiscală pentru susținerea contestării faptului că societatea are obligația colectării TVA aferentă primelor de asigurare refacturate utilizatorilor, ci pentru a răspunde argumentelor societății prezentate prin notificarea "privind discuția finală asupra sumelor stabilite prin raportul de inspecție fiscală", argumente referitoare la faptul că pentru veniturile de asigurări și din taxa asupra mijloacelor de transport, venituri care au fost refăcute clienților, nu se datorează TVA, deoarece aceste operațiuni sunt de natura operațiunilor scutite de TVA.
De asemenea, argumentele societății potrivit cărora reclamanta nu a plătit primele de asigurare în nume propriu, ceea ce rezultă și din faptul că aceste cheltuieli nu au fost considerate ca fiind deductibile fiscal, nefiind luate în considerare pentru calcularea celorlalte obligații fiscale, nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cauzei întrucât, așa cum s-a arătat, societatea a înregistrat sumele reprezentând asigurările bunurilor care au făcut obiectul contractelor de leasing în conturile de cheltuieli care au fost deductibile din punct de vedere fiscal, iar în momentul refacturării au fost înregistrate în conturile de venituri impozabile din punct de vedere fiscal.
De precizat este și faptul că reclamanta recunoaște prin acțiune că începând din anul 2006 colectat TVA aferentă cheltuielilor de asigurare recuperate de la clienți din proprie inițiativă, anterior efectuării controlului de către organele de control.
Referirile societății la procesul verbal de control din anul 2002 nu pot fi luate în considerare, întrucât acesta a cuprins perioada verificată până la data de 31.08.2002-perioada în care reclamanta nu avea calitatea de agent de asigurări, respectiv de intermediar în asigurări, după cum rezultă chiar din contractele depuse în probațiune de reclamantă. Prin urmare în acea perioadă reclamanta nu a efectuat operațiuni de asigurare pentru care avea obligația colectării TVA și nu se poate prevala de constatările efectuate de organele de control în acea perioadă.
Având în vedere cele de mai sus, pentru acest capăt de cerere în mod corect a fost respinsă contestația societății ca neîntemeiată.
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 76.031 lei, se arată că pentru acest capăt de cerere în mod corect organele de soluționare au respins contestația reclamantei ca nemotivată, întrucât nici prin contestație ca de altfel nici prin acțiune reclamanta nu a adus nici un argument în susținerea contestației, conchide pârâtele.
Examinând acțiunea se constată că este nefondată și se respinge pentru că:
Prin decizia de impunere fiscală nr.28/25.2007 emisă de pârâta Activitatea de inspecție fiscală A din cadrul DGFP A, a fost impusă reclamanta la mai multe debite fiscale și contestația formulată de aceasta s-a soluționat de pârâta ANAF prin decizia nr.182/29.VI.2007.
Prin acțiunea de față, reclamanta a atacat pct.1 din decizia nr.182/2007 prin care i-a fost respinsă contestația privitor la suma totală de 1.246.039 lei reprezentând TVA în cuantum de 788.267 lei și majorări aferente în sumă de 457.772 lei.
Din actele dosarului rezultă că impunerea de mai sus a fost stabilită pentru că, în perioada septembrie 2002-aprilie 2006, reclamanta a efectuat operațiuni de tip leasing, având atât calitatea de proprietar al autovehiculelor predate în leasing cât și de beneficiar al polițelor de asigurare încheiate de utilizatori și din actele verificate a rezultat că reclamanta a refacturat utilizatorilor bunurilor preluate în regim de leasing, primele de asigurare achitate către diverse societăți de asigurare, fără să colecteze taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Societatea a realizat venituri prin recuperarea de la clienți, utilizatori, a acestor cheltuieli cu asigurarea autovehiculelor aflate în proprietatea sa și livrate în regim de leasing acestora.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.345/2002 privind TVA, în vigoare pe perioada 1.VI.2006-31.XII.2003 se consideră "prestare de servicii orice activitate care nu constituie livrare de bunuri în sensul art.3. Astfel de operațiuni pot fi: t) operațiuni de leasing".
Aceleași prevederi legale au fost menținute și prin art.129 din Legea nr.571/2002 privind Codul fiscal, în vigoare începând cu data de 01.01.2004.
Cum asigurările au fost încheiate de reclamantă în nume propriu, în calitate de beneficiară a polițelor de asigurare și de proprietară a autovehiculelor predate în leasing, veniturile reprezentând recuperarea de la clienți a cheltuielilor cu primele de asigurare au reprezentat, în fapt, venituri aferente activității de leasing financiar și cum operațiunea de refacturare către utilizatori a contravalorii primelor de asigurare activitatea este asimilată prestatorilor de servicii, conform dispozițiilor legale susmenționate, aceasta a fost impozabilă în privința TVA, astfel că reclamata datorează TVA pentru perioada septembrie 2002-aprilie 2006.
Pentru intervalul 1.VI.2002-31.XII.2003, art.18 alin.2 din Legea nr.345/2002 a prevăzut că sunt cuprinse în baza de impozitare privind TVA și cheltuielile accesorii cum ar fi și cheltuielile de asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
După intrarea în vigoare a Codului fiscal, începând cu 1.2004, art.137 alin.1 din Cod a prevăzut că baza de impozitare a TVA este constituită, potrivit lit.a, pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit.b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizori ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni, iar la art.137 alin.2 lit.b se dispune că se cuprind în baza de impozitare a TVA și cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
Raportat la aceste prevederi legale, pe toată perioada aflată în litigiu, reclamanta a avut obligația includerii în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată și a cheltuielilor cu asigurarea, decontate utilizatorilor, și în consecință, colectarea taxei aferentă. Astfel, baza de impozitare a operațiunii de leasing nu poate fi fragmentată pe părți componente. În fapt, contravaloarea asigurărilor face parte din rata de leasing.
Din aceste punct de vedere, susținerile din acțiune, legate de împrejurarea că impunerea s-a stabilit în baza unor acte normative care nu erau în vigoare pe perioada controlată, este contrară dispozițiilor legale suscitate.
Sub acest aspect, instanța constată că apărarea susmenționată este lipsită de orice argumentație, reclamanta având obligația de a indica dispozițiile legale pe care le-a considerat în vigoare pe perioada controlată de pârâți, ceea ce însă nu a făcut, astfel că acțiunea se respinge ca nefondată, neexistând condiția art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Invocarea unui control anterior celui din dosar, din anul 2002, este irelevantă în soluționarea acțiunii pentru că reclamanta nu a demonstrat că pe perioada anterioară a fost în vigoare aceeași legislație fiscală cu cea reținută de pârâți ca temei al impunerii fiscale și pe de altă parte concluziile unui control anterior fiscal nu are nicio valoare juridică față de un control ulterior.
Este nesemnificativă și referirea la încălcarea principiului securității juridice, atât timp cât impunerea are la bază acte normative a căror legalitate nu a fost contestată de reclamantă pe calea excepției de nelegalitate.
Este nefondată și critica reclamantei de invocarea, în raportul de inspecție fiscală a art.147 alin.5 Cod fiscal, pentru că nu acesta este temeiul juridic al impunerii fiscale, dispoziția legală fiind menționată de pârâți pentru a răspunde argumentelor reclamantei susținute prin notificarea legată de discuția finală asupra sumelor stabilite prin raportul de inspecție fiscală.
În consecință, pentru motivele expuse acțiunea se respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - A Leasing SA A împotriva pârâților F: A, -Activitatea de control fiscal și Activitatea de inspecție fiscală și -Direcția de soluționare a contestațiilor.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică 26.II.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Se comunică:
reclamantei- CAL easing SA A-A, Bd.- nr.3,.2, jud.
- DGFP A- A, Bv. nr.77-79, jud.
Activitatea de control fiscal din cadrul DGFP A- A, Bv. nr.77-79, jud.
Activitatea de inspecție fiscală din cadrul DGFP A- A, Bv. nr.77-79, jud.
Agenția Națională de Administrare Fiscală, B,-, sector 5
Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF, B,-, sector 5
Emis 6 com
RED- -27.02.2008
TEHNORED:/ 4.03.2008/8.ex.
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Cristian Alexandru Dacu
