Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 420/ Dosar nr-
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirena Radu
JUDECĂTORI: Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu Marcela
- -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 205/C din 25 februarie 2009 de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 649/CA din 1.10.2008, precum și a recursurilor declarate de reclamantul și de pârâta Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 649/CA din 1 octombrie 20098, pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 2 iunie 2009, când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar, concluzii scrise și în vederea deliberării în baza art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 5 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față
Constată că prin sentința civilă nr. 649/CA/1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR B și în consecință a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B să restituie reclamantului suma de 5094 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - 4 nr.-/20.12.2007; s-a anulat adresa nr. 1045/26 februarie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice B; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; respingându-se restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Instanța a constat că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, s-a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă in Codul Fiscal prin Legea 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea. 343/2006, prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele,inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc ),cât și scutiri de la plata taxei ( in cazul vehiculelor istorice, etc ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal, taxa in discuție nu era percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România,in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Deși nu s-a pus in discuție posibilitatea reclamantului de a contesta plata taxei de primă înmatriculare, este evident că, față de dreptul oricărei persoane de a avea acces la instanță, reglementat atât de dispozițiile art. 21 al. 1 din Constituție,cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta are această posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese in care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Este un refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar.
Instanța nu a reținut apărările pârâtei privind incidența nr.OUG50/2008, pe considerent că taxa ce face obiectul cauzei a fost încasată anterior datei de 01.07.2008 și a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare,astfel că se impune aplicarea principiului conform căruia când un stat membru a impus și a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituire taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Mai mult, reclamantul a promovat acțiunea la data de 07.04.2008,anterior intrării în vigoare a nr.OUG50/2008 și în aceste condiții nu i se poate impune taxa de poluare cu încălcarea principiului neretroactivității legii.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, in temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 -214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, tribunalul a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze in acest sens și a anulat adresa nr.1044/26.02.2008 ce reprezintă actul administrativ prin care s-a respins de către pârâtă contestația administrativă.
Cu privire la pretenția reclamantului la dobânda legală, a respins-o având in vedere că, încasarea taxei de primă înmatriculare s-a făcut in temeiul unei dispoziții prevăzute de Legea nr. 571/2003, în vigoare până la data de 01.07.2008, neputându-se reține în aceste condiții nici culpa procesuală a pârâtei în temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă privind plata cheltuielilor de judecată.
Relativ la anularea actelor emise de P instanța a reținut că acestea nu se circumscriu actelor administrative în definiția dată de art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004,astfel că instanța a respins aceste pretenții.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu B ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Reclamantul, a solicitat în termenul de declararea recursului completarea sentinței cu privire la cheltuielile de judecată.
Cererea i-a fost respinsă prin Sentința civilă 205/CA/25.02.2009 cu motivarea că prin sentința civilă nr. 649/CA/1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B să-i restituie suma de 698 lei taxă de primă înmatriculare, respingând restul pretențiilor.
Instanța a reținut în considerente că încasarea taxei de primă înmatriculare a avut ca temei Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și în atare condiții nu se poate reține culpa procesuală a intimatei potrivit art. 274 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, instanța nu a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată de judecată ci le-a respins pentru considerentele expuse.
Împotriva sentinței 205/CA/25.02.2009 a declarat recurs în termen reclamantul arătând că trebuia să i se acorde cheltuielile de judecată efectuate.
Împotriva sentinței 649/CA/2008 a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 pct.9 și 304/1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că înmatricularea autovehiculelor se face conform prevederilor art. 19 OUG 195/2002 și art. 7 alin.1 din Ordinul MIRA nr. 1501/2006 în baza unor documente printre care și dovada achitării taxei de primă înmatriculare stabilită conform art. 214 din Legea 343/2006. Fără plata taxei autovehiculul nu poate fi înmatriculat.
Taxa s- plătit în temeiul unui act normativ în vigoare, care avea caracter imperativ și este una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor. Taxa de primă înmatriculare a fost percepută conform Codului fiscal art. 214/1 cu ocazia primei înmatriculări în România atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele second hand achiziționate dintr-un alt stat membru sau din afara teritoriului comunitar. Comisia Europeană nu este împotriva perceperii acestei taxe ci doar cu privire la modul de stabilire a acesteia. Principiul " poluatorul plătește " este acceptat la nivelul Uniunea Europeană.
Armonizarea legislației interne cu legislația comunitară revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești. Nu există temei pentru restituirea taxei achitată benevol la recomandarea Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Taxa de primă înmatriculare este una din condițiile de înmatriculare autoturismelor. Codul fiscal nu are un caracter permisiv ci imperativ; doar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și nici o instanță nu s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea actului normativ emis.
Solicită ca instanța să aibă în vedere dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule precum și HG 686/2008 privind normele metodologice. Prin art. 11 s-a instituit temeiul pentru restituirea unei părți din suma achitată ca taxă de primă înmatriculare specială.
Ulterior în 8.04.2009 reclamantul a declarat recurs și împotriva sent 649/CA/2008 ce-i fusese comunicată în data de 6.11.2008.solicitând acordarea cheltuielilor de judecată și dobânda legală.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civilă nr. 649/CA/1.10.2008 ca nefondat. iar recursul reclamantului împotriva aceleiași sentințe ca tardiv formulat. Recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 205/C din 25 februarie 2009 este parțial fondat.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate ca taxă de primă înmatriculare la Administrația Finanțelor Publice
Plata sumei de bani constând în taxa de primă înmatriculare este o operațiune prealabilă înmatriculării. Nu s-a pus în discuție înmatricularea autovehiculului ( aceasta s-a realizat ) ci nelegalitatea taxei percepute.
De asemenea, în mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal era percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.
Curtea constată că, în aceste împrejurării, nu se aplica în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectau prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință ( în speță se referă la taxa introdusă de Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Constatându-se că taxa achitată este nelegală corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorată. Judecătorul fondului este obligat să aplice prioritar normele de drept comunitar.
Faptul că a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare. Nu este posibilă nici compensarea între cele două taxe pentru a se restitui doar diferența. Nu este stabilită o creanță a recurentei având ca obiect taxa de poluare față de reclamant.
Dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu pot retroactiva, iar prin compensație se sting două obligații reciproce până la concurența celei mai mici. În prezent doar creanța reclamantului este certă, lichidă și exigibilă, recurenta pârâtă nu a făcut dovada că deține o creanță față de acesta.
Nu s-a analizat legalitatea taxei de mediu instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și nici compatibilitatea acesteia cu dreptul comunitar.
Reclamantul a declarat și el recurs împotriva Sentinței civile nr. 649/CA/1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov înregistrat la instanța care a pronunțat hotărârea în data de 8.04.2009. Această sentință i-a fost comunicată potrivit dovezii de comunicare de la fila 61 din dosarul Tribunalului Brașov în data de 6.11.2008.
Potrivit art.301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Aceleași dispoziții se regăsesc în art.20 din Legea 554/2004. Se constată că recurentul reclamant a depășit cu mult acest termen, recursul său fiind tardiv.
Referitor la recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 205/25.02.2009 acesta este în termen, urmează a fi analizat pe fond.
Tribunalul nu a admis cererea reclamantului de obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată apreciind că aceasta a respectat o lege în vigoare. Nu s-a pronunțat prin dispozitiv cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată. Administrația Finanțelor Publice Bac ăzut în pretenții, acțiunea reclamantului fiind admisă în parte, iar reclamantul a solicitat aceste cheltuieli ocazionate de proces. În speță sunt incidente și dispozițiile art.276 Cod procedură civilă față de admiterea în parte a pretențiilor reclamantului. Curtea apreciază de asemenea că onorariu avocațial pretins a fi suportat de pârâtă este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și complexitatea acesteia. Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 539 lei constând în contravaloarea taxelor de timbru și timbru judiciar și parțial onorariu de avocat.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 649/CA/1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- ca tardiv formulat și recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B împotriva aceleiași sentințe 649/CA/2008 ca nefondat.
Va admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 205/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- în sensul că se va admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 649/CA/1.10.2008 cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantului și suma de 539 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 205/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 649/CA/1.10.2008 și în consecință:
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantului și suma de 539 lei reprezentând cheltuieli de judecată
Respinge restul pretențiilor reclamantului.
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 649/CA/1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B împotriva aceleiași sentințe 649/CA/2008.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 iunie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /19.06.2009
Dact./22.06.2009/ 3 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu Marcela
