Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 426/R Dosar nr-
Sedința publică din data de 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- --- -președinte secție
- judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței nr. 29/AF/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din
10 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării a amânata pronunțarea pentru data de 17 iunie 2008, și apoi pentru data de 19 iunie 2008.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 29/AF/18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-au respins excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii;
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, și, în consecință:
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B să restituie reclamantului suma de 1207 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, conform chitanței Seria - -. -/20.06.2007; S-a respinge petitul referitor la anularea chitanței Seria - -. -/20.06.2007.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Excepția prematurtății este nefondată și a fost respinsă având în vedere că, potrivit art. 2 lit. j din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă este o cerere prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ. Rezultă deci că plângerea prealabilă se adresează fie autorității emitente, fie cele ierarhic superioare acesteia, fiind la latitudinea persoanei ce se consideră vătămată să opteze pentru o autoritate sau alta. In cauză, reclamantul s-a adresat cu o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare pârâtei B, ca autoritate care a încasat această taxă iar aceasta, pe motiv că nu există temei legal, a refuzat restituirea. Ne aflăm, așadar, in fața unui refuz de restituire și urmează a verifica dacă acest refuz a fost sau nu justificat.
De asemenea, și excepția inadmisibilității este nefondată, astfel fiind respinsă, având în vedere că termenul de formulare a acțiunii nu se calculează de la data efectuării plății taxei de primă înmatriculare, ci de la data refuzului de soluționare a cererii de restituire.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr (C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Deși pârâtul invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea -. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă in Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele,inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc ), cât și scutiri de la plata taxei ( in cazul vehiculelor istorice, etc ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România,in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Deși nu s-a pus in discuție posibilitatea reclamantului de a contesta plata taxei de primă înmatriculare, este evident că, față de dreptul oricărei persoane de a avea acces la instanță, reglementat atât de dispozițiile art. 21 al. 1 din Constituție,cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta are această posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese in care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, in temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 -214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța de fond a admis în parte acțiunea în sensul că a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma plătită cu titlul de taxă de primă înmatriculare.
Cu privire la cererea de anulare a chitanței Seria - -. -/20.06.2007, instanța de fond a respins această cerere întrucât chitanța nu reprezintă decât dovada efectuării plății, neconstituind un act administrativ fiscal așa cum este definit de art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 sau de art. 41 din nr.OG 92/2003, de natură să stabilească, să modifice sau să drepturi sau obligații fiscale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta dministrația inanțelor ublice p. a unicipiului rașov solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la introducerea în cauză a Instituției Prefectului Județului B - Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și nici cu privire la răspunsurile la toate capetele de fapt și de drept ale cererii.
Recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a considerat că adresa emisă de dministrația inanțelor ublice p. a unicipiului rașov reprezintă un refuz nejustificat de restituire.
Prin răspunsul formulat dministrația inanțelor ublice p. a unicipiului rașov la cererea de restituire a reclamantului s-au menționat în mod clar care sunt textele de lege aplicabile cauzei, precizându-se că subscrisa nu poate proceda la restituirea unor sume pentru care nu există reglementare legală în acest sens.
Recurenta nu a exercitat exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea, ci a procedat la arătarea motivelor de fapt și de drept pentru care nu se poate proceda la restituirea sumei încasate ca taxă de primă înmatriculare, aspecte de altfel menționate și în apărările formulate la instanța de fond.
Recurenta a precizat că în conformitate art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, act normativ ce reglementează înmatricularea autovehiculelor și art. 7.1 din ordinul Ministrul Internelor și Reformei Administrative B nr. 1501/2006, înmatricularea permanentă se efectuează în baza unor documente, printre care, la lit. i și lit. j se menționează că, începând cu data de 1.01.2007este necesară și dovada de plata taxei de primă înmatriculare, stabilită conform art. 214 din legea nr. 343/2006, modificarea prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2006. Prezentarea acestui înscris privind dovada efectuării plății de primă înmatriculare este imperativ prevăzută în textul de lege, înmatricularea neputându - se realiza fără această dovadă.
Astfel un autoturism nu poate fi înmatriculat fără plata acestei taxe de primă înmatriculare. Rezultă astfel, că dacă se dispune anularea efectuării plății taxei de primă înmatriculare implicit se anulează și înmatricularea autoturismului, întrucât o condiție impusă de lege nu mai este îndeplinită.
Recurenta a susținut că plata taxei s-a efectuat și se efectuează în temeiul unui act normativ în vigoare și are caracter imperativ, fiind una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor.
Recurenta a menționat că taxa de primă înmatriculare se aplică atât autovehiculelor noi achiziționate din România, cât și celor achiziționate din alte state comunitare, fiind percepută începând cu data de 01.01.2007 conform Codului fiscal.
Potrivit art. 2141din Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, text de lege în vigoare din data de 01.01.2007, aplicabil și în prezent, taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, cât și pentru autovehiculele second hand achiziționate dintr-un alt stat membru sau din afara teritoriului comunitar.
Nici o negociere a autorităților românești cu cele ale Comunității europene nu a condus la modificarea acestei taxe sau la anularea ei. În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor ci doar a modului de determinare a taxei. Principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule este principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Astfel, 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă car se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 90 din tratatul Comunității Europene s-a apreciat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de înmatriculare auto se plătește de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât produsele interne.
De asemenea, anulându - se această taxă doar pe baza unei hotărârii judecătorești ar însemna că actul normativ - în speță Codul fiscal ( adoptat prin Legea nr. 571/2003) are un caracter permisiv și nu imperativ, aspect ce contravine atât Constituției cât și principiilor fundamentale ale dreptului.
Intimatul a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 29/AF/18.04.2008 a Tribunalului Brașov este nefondat.
În mod corect instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus restituirea acesteia.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.
Curtea constată că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 p. 1-0000, par. 55 și jurisprudența acolo citată).
46. În ceea ce privește importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se
află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel, 2004, p. 1-4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite, ari. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, Ie-a fost deja aplicată această taxă.
49.O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51.Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52.În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare".
Motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de introducere în cauză a Instituției Prefectului B - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este, de asemenea nefondat.
Această cerere a fost formulată de pârâtă și depusă la dosar la data de 22 aprilie 2008, după ce instanța de fond a soluționat cauza, la data de 18 aprilie 2008.
Chiar dacă această cerere ar fi fost formulată în termen, nu ar fi avut o înrâurire asupra soluționării cauzei, deoarece nu influențează nelegalitatea taxei care a fost percepută de către pârâtă.
Pentru aceste considerente, Curtea, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, va respinge în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 29/AF/18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,
PENTRU MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B, b dul -, nr. 7, împotriva sentinței civile nr. 29/AF/18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. -19.06.2008
Dact. -23.06.2008/2 ex.
Jud. fond. M
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Georgeta Bejinaru Mihoc