Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 435/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 04.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 435
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Cornelia MARI -
JUDECĂTOR 2: Pokker Adina
JUDECĂTOR 3: Duma Diana
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței civile nr.1936/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - intimată L, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar întâmpinare de către reclamanta intimată, acesta solicitând să fie interpretată ca și concluzii scrise.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 4156/115/19.02.2008, reclamanta, " a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr.3/14.01.2008, prin care s-a respins contestația formulată de potența reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 551/22.10.2007, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.551/22.10.207 în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. 3414/22.10.2007, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei totale de 108.330 lei, compusă din: 95.083 lei - stabilită suplimentar; 13.247 lei - majorări de întârziere aferente stabilită suplimentar; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1963/07.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a admis în parte, acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta, " în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - S, a anulat, decizia nr.3/14.01.2008, exonerând reclamanta de la plata sumei de 108.330 lei și a obligat pârâta, față de reclamantă, la plata sumei de 604,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În baza raportului de inspecție fiscală nr.3414/22.10.2007 (filele 29 - 31 dosar) a fost emisă de către pârâtă decizia de impunere nr.550/22.10.2007 (fila 28 dosar) prin care s-au stabilit, în sarcina reclamantei, obligații suplimentare de plată, în cuantum total de 108.330 lei, reprezentând stabilită suplimentar în sumă de 95.083 lei și majorări de întârziere aferente în cuantum de 13.247 lei.
Se retine ca reclamantul a contestat, la organul fiscal, obligațiile suplimentare, iar pârâta, prin decizia nr.3/14.01.2008 (filele 9-11 dosar) a respins contestația, ca neîntemeiată, pentru suma de 108.330 lei.
Tribunalul a reținut că între," cu sediul în Italia, în calitate de beneficiar extern și societățile din România, respectiv, ", în calitate de coordonator și producător și reclamantă, în calitate de producător, a fost încheiat în 12.01.2007 contractul de prestări servicii (fila 100 dosar) privind colaborarea părților pentru prelucrarea și producerea de produse finite și semifabricate de confecții textile de către societățile din România pentru beneficiarul din Italia.
Din examinarea facturilor comerciale externe - invoice (filele 87 - 93 dosar) tribunalul a reținut că părțile contractante din România, respectiv reclamanta și, " au facturat produsele realizate și livrate societății beneficiare (filele 83 - 84 dosar) din Italia, pentru perioada 01 ianuarie - 31 iulie 2007, pentru aceleași produse pe care reclamanta le-a facturat societății, " (filele 93 - 99 dosar) în aceeași perioadă.
Instanța a reținut că beneficiarul extern, " este înregistrat în Italia ca plătitor de (fila 150 dosar), iar acesta a transmis codul său de înregistrare în scopuri de celor două societăți din România (fila 155 dosar).
Față de situația de fapt mai sus reținută, tribunalul a apreciat că efectuarea de lucrări asupra bunurilor de către, " (în calitate de producător - coordonator, conform contractului încheiat în data de 12.01.2007), produsele fiind livrate în Italia, ulterior prelucrării realizate de reclamantă, reprezintă o prestare de servicii ce are loc în Italia, stat membru ce a acordat codul d e înregistrare în scopuri de, " și nu în România.
În acest sens sunt și concluziile formulate de expert în suplimentul raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 146 dosar).
Pe cale de consecință reclamanta nu are obligația de a plăti la bugetul de stat suma de 108.330 lei, reprezentând 95.083 lei și majorări aferente acesteia în sumă de 13.247 lei pentru operațiunile efectuate în baza contractului de prestări servicii din 12.01.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta C-S solicitând modificarea în parte a sentinței recurate iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu consecința menținerii deciziei nr.3/14.01.2008 emisă de C-
În motivare se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care a exonerat reclamanta de plata sumei de 108.330 lei din care 95.083 lei TVA și 13.247 lei majorări aferente, sume ce vizează operațiunile efectuate în baza contractului de prestări servicii din 12.01.2007. Astfel, se arată că prin raportul de inspecție fiscală nr.3414/22.10.2007 ce a stat la baza deciziei de impunere nr.550/22.10.2007, organul de inspecție fiscală din cadrul C-S au reținut că în perioada 01.01.2007 - 31.08.2007 contestatoarea deși a obținut venituri din fabricarea unor articole de îmbrăcăminte pe care le-a livrat către " ", nu a colectat TVA la veniturile realizate considerând că efectuează prestări de servicii care concură la realizarea produselor destinate livrărilor intracomunitare ca urmare a faptului că această activitate se desfășura în baza unui contract încheiat cu o societate din Italia.
Se arata ca organele de inspecție fiscală au apreciat că operațiunile derulate între reclamantă și " " reprezintă prestări de servicii efectuate către un beneficiar român și intră sub incidența art.133 alin.1 Cod fiscal, motiv pentru care s-a procedat la colectarea TVA în sumă de 95.083 lei. Se reține astfel că societatea a încălcat prevederile art.133 alin.1 și art.126 alin.1 Cod fiscal, prestarea serviciilor de către reclamantă fiind o operațiune impozabilă în condițiile art.126 și art.129 Cod fiscal.
În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia locul prestării serviciilor este în Italia și nu în România, astfel că nu se impunea colectarea TVA invocând astfel dispozițiile art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță Cod fiscal coroborat cu art.25 alin.3 din nr.2221/2006 pentru aprobarea instrucțiunilor de aplicare a măsurilor de simplificare cu privire la transferuri și achiziții intracomunitare asimilate, recurenta arată că dispozițiile legale invocate de contestatoare trebuie interpretate în sensul impunerii obligației de colectare a TVA-ului deoarece art.25 alin.3 din nr.2221/2006 precizează că efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către C în beneficiul lui B reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România acolo unde serviciile sunt efectiv prestate în condițiile art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul fiscal.
Se mai arată că de vreme ce organele fiscale au procedat corect la colectarea TVA-ului aferent prestări de servicii facturate de reclamantă către " " pentru perioada 01.01.2007 - 31.08.2007 atunci sunt incidente și prevederile art.120 din nr.OG92/2003 privind nivelul și modul de calcul al majorărilor de întârziere.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că situației de fapt corect reținute de prima instanță îi este aplicabilă excepția inserată la art.133 alin.2 lit. h) pct. 2 prima liniuță din Codul fiscal tocmai pentru a explica faptul că aceste bunuri cunosc un circuit intracomunitar și sunt exceptate de la dubla impunere a TVA-ului conform art.1 alin.2 din Directiva TVA nr.2006/112/CE/28.11.2006. A da o altă interpretare raportului dintre părți ar însemna a supune aceste produse unei fiscalități excesive urmând a fi supuse TVA-ului atât în România cât și în Italia unde sunt efectiv valorificate, prin încălcarea astfel a principiului evitării dublei impozitări.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Prin decizia nr.3/14.01.2008 emisă de C-S s-a procedat la respingerea contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.550/22.10.2007 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr.550/22.10.2007. Reclamanta a contestat suma totală de 108.330 lei din care 95.083 lei TVA stabilit suplimentar și 13.247 lei majorări de întârziere. Din actele administrativ fiscale atacate se reține că suma contestată vizează două aspecte diferite. Astfel, suma de 108.330 lei din care 95.083 lei TVA și 13.247 lei majorări de întârziere vizează faptul că reclamanta deși a obținut venituri din fabricarea altor articole de îmbrăcăminte pe care le-a livrat către " " nu a colectat TVA la veniturile realizate iar organele fiscale au reținut că această prestare de servicii are loc în România și nu reprezintă o livrare intracomunitară.
În ceea ce privește obligația instituită în sarcina reclamantei prin actele administrativ fiscale atacate privind plata sumei de 108.330 lei din care 95.083 lei TVA și 13.247 lei majorări de întârziere, Curtea constată că ambele părți invocă aceeași stare de fapt legată de serviciile prestate de reclamantă către " " constând în lucrări efectuate asupra unor articole de îmbrăcăminte iar urmare a acestor prestări de servicii reclamanta nu a procedat la colectarea TVA-ului aferent și de asemenea ambele părți invocă aceleași dispoziții legale aplicabile, respectiv art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță Cod fiscal și art.25 alin.3 dinO. nr.2221/22.12.2006, dar dau o interpretare diferită acestor dispoziții legale.
Instanța de recurs reține că speța dedusă judecății se încadrează în cazul 5 descris la art.23 din nr.2221/2006 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a măsurilor de simplificare cu privire la transferuri și achiziții intracomunitare asimilate și reprezintă situația în care o persoană impozabilă înregistrată în scopul de TVA în statul membru 2 (Italia) și numită în continuare A - "" expediază bunuri unei alte persoane impozabile din statul membru 1 (România) numită în continuare B - " " în vederea prelucrării. B subcontractează integral sau parțial lucrările altei persoane impozabile din statul membru 1 denumită în continuare C - " " După prelucrare produsele prelucrate se expediază lui A în statul membru 2. îi comunică lui B codul său de înregistrare în scopuri de TVA din statul membru 2 iar B îi comunică lui C codul său de înregistrare în scopuri de TVA din statul membru 1.
Tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA cu aplicarea măsurilor de simplificare în ipoteza în care România este statul membru 1 este descris la art.25 din nr.2221/2006, unde la aliniatul 3 se precizează că efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către C în beneficiului lui B reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România acolo unde serviciile sunt efectiv prestate în condițiile art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul fiscal.
Reclamanta interpretează această dispoziție ca vizând situația de excepție reglementată de art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță Cod fiscal astfel încât nu se impune colectarea TVA - ului întrucât se consideră că prestarea de servicii are loc în statul membru 2 respectiv în Italia, iar pârâta recurentă interpretează această dispoziție ca stabilind că efectuarea lucrărilor asupra bunurilor mobile corporale reprezintă o prestare de servicii de are loc în România acolo unde serviciile sunt efectiv prestate și ca atare se impune colectarea TVA-ului aferent.
Interpretarea acestei dispoziții legale este strâns legată de prevederile art.133 Cod fiscal care definește ca și regulă că locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate. La aliniatul 2 prin derogare de la regula cuprinsă la aliniatul 1 locul prestării serviciilor este considerat conform pct.2 lit. h) locul unde sunt prestate serviciile pentru cazul lucrărilor efectuate asupra bunurilor mobile corporale. De la această nouă regulă legiuitorul a instituit două excepții cuprinse la prima și a doua liniuță pct.2 de la litera h) în care se consideră că aceste servicii au avut loc în statul membru sau în România după distincțiile cuprinse la aceste dispoziții.
Articolul 25 alin.2 și 3 din nr.2221/2006 tratează situația efectuării de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către B în beneficiul lui A situație în care de vreme ce produsele prelucrate sunt transportate în afara României ulterior prelucrării realizate de C se consideră că aceasta reprezintă o prestare de servicii ce are loc în statul membru 2, respectiv în Italia. Pe de altă parte însă efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către C în beneficiul lui B este apreciată ca o prestare de servicii ce are loc în România acolo unde serviciile sunt efectiv prestate. Interpretarea dată de organele fiscale acestor dispoziții legale și care conduceau la concluzia necesității colectării TVA-ului de către reclamantă pentru prestările de servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale către " " putea fi însușită de instanță numai în condițiile în care art.25 alin.3 din nr.2221/2006 făcea referire la regula instituită de art.133 alin.2 lit. h) pct.2 Cod fiscal iar nu la excepția instituită de art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță Cod fiscal.
Astfel, din interpretarea dispozițiilor art.133 alin.2 lit. h) pct.2 Cod fiscal rezultă că locul prestării serviciilor este considerat a fi locul unde sunt prestate serviciile pentru cazul lucrărilor efectuate asupra bunurilor mobile corporale și din perspectiv acestei reguli era logic ca prestările de servicii efectuate de reclamantă către " " RL. să reprezinte o prestare de servicii efectuată în România.
În condițiile în care, însă art.25 alin.3 nr.2221/2006 face referire expresă la art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul Fiscal instanța constată că există o neconcordanță între cuprinsul articolului 25 alin.3 din Ordinul menționat și cuprinsul dispozițiilor art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul Fiscal. Aceasta deoarece la prima liniuță a articolului respectiv se consideră că prin excepție aceste servicii au loc în statul membru care a atribuit codul d e înregistrare în scopuri TVA în cazul serviciilor prestate unui client care îi comunică prestatorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autoritățile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, și se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care serviciile sunt prestate. Această situație de excepție se aplică perfect în cazul tratamentului fiscal al TVA-ului la care face referire art.25 alin.2 din nr.2221/2006 dar este contradictorie în cazul tratamentului fiscal al TVA-ului reglementat de art.25 alin.3 din nr.2221/2006 de vreme ce art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul Fiscal statuează expres că prin derogare de la regula potrivit căreia locul prestării serviciilor este considerat a fi locul unde sunt prestate efectiv serviciile, în cazul lucrărilor efectuate asupra bunurilor mobile corporale se consideră că aceste servicii au loc în statul membru care a atribuit codul d e înregistrare în scopul de TVA și se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care serviciile sunt prestate.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate instanța de recurs reține că în mod corect prima instanță a exonerat reclamanta de plata sumei de 108.330 lei (reprezentând diferența TVA si majorări) reclamanta neavând obligația colectării TVA -ului aferent serviciilor prestate către " " RL. în perioada 01.01.2007 - 31.08.2007 motiv pentru care văzând și prevederile art.312 alin.1 Teza a II-a Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei C-S în contradictoriu cu intimata împotriva sentinței civile nr. 1963/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /7.04.2009
Tehnodact /10.04.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-severin -
Judecător
Președinte:Dascălu CorneliaJudecători:Dascălu Cornelia, Pokker Adina, Duma Diana
