Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 46/ Dosar Nr-
Sedința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Mirena Radu
- - JUDECĂTOR 3: Marcela
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 942/CA din 02.11.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, constată că recursurile formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, sunt declarate în termen legal și scutite de la plata taxei și timbru judiciar.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față
Constată că prin sentința civilă nr. 942/CA/2.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice B; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice și, in consecință s-a anulat actul fiscal nr. 328/11.06.2009 emis de pârâtă și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2.556 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, dobânda aferentă acestei sume începând cu data de - și până la data de - și să plătească reclamantului cheltuielile de judecată in cuantum de 39,3 lei; s-a admis in parte cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și, a fost obligată chemata in garanție să plătească pârâtei suma de 2.556 lei și dobânda aferentă acestei sume începând cu data de - și până la data de - și s-au respins restul pretențiilor pârâtei Administrația Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B este nefondată deci a fost respinsă având in vedere că această instituție nu este parte in dosar, nefiind chemată in judecată de reclamant.
Excepția inadmisibilității este nefondată. Deși se susține de chematul in garanție că reclamantul nu a indicat actul a cărui anulare o solicită și că nu se solicită anularea unui act administrativ sau fiscal, rezultă din cuprinsul cererii de chemare in judecată că acest act are nr. 328/11.06.2009 și este un fiscal.
Pe fond, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Deși se invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, s-a constatat că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, s- a constatat că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, și nici pentru autoturismele noi cu capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România sau pentru autovehiculele noi cu o capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora tribunalul a apreciat că art. 4 din OUG 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese in care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire ( adresa nr. 11176/16.06.2009), este refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la anularea actului prin care s-a stabilit taxa și la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. De asemenea, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma plătită cu titlu de taxă de poluare,
Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
A fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite cu titlu de taxă de poluare. Cu privire la data de la care se datorează această dobândă de către pârâtă, s-a avut in vedere data la care reclamantul a solicitat restituirea sumei, dobânda fiind calculată până la data de -, data introducerii acțiunii, având in vedere solicitarea reclamantului și principiul disponibilității care guvernează procesele civile.
Cu privire la cererea de chemare in garanție, având in vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, a fost admisă in parte cererea și a fost obligată Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2.556 lei și dobânda aferentă acestei sume începând cu data de - și până la data de - ( sumă solicitată de pârâtă). Au fost respinse celelalte pretenții ale pârâtei, având in vedere data până la care reclamantul a solicitat să-i fie achitată dobânda legală ( până la data înregistrării prezentei acțiuni),și nu până la data achitării taxei.
In temeiul dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice și la plata cheltuielilor de judecată constând in taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și ca reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art 304 pct 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și ca reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice aaa rătat că în mod greșit a interpretat prima instanță că DGFP B nu este chemată în judecată și s-a respins excepția lipsei calității sale procesual civile, ea a fost citată pentru fiecare termen, taxa a fost calculată de Administrației Finanțelor Publice a, ulterior reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate, ca urmare a procedurii prealabile prevăzute de art.205 din Ordonanța de Guvern 92/2003 și art. 7 alin 1 din Legea 554/2004 reclamantului i s-a răspuns tot de aceiași instituție că nu există temei legal pentru restituirea taxei, chiar dacă Administrația Finanțelor Publice a este în subordinea sa aceasta nu-i conferă calitate procesuală direcției.
Pe fond susține că reclamantului nu i se poate restitui suma plătită ca taxă de poluare care se face venit la fondul pentru mediu. Potrivit prevederilor art. 3 din HG 686/2008. Înmatricularea autovehiculelor se face conform prevederilor art. 19 OUG 195/2002 și art. 7 alin.1 din Ordinul MIRA nr. 1501/2006 în baza unor documente printre care și dovada achitării taxei de poluare care se plătește în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008. Fără plata taxei autovehiculul nu poate fi înmatriculat.
Taxa s- plătit în temeiul unui act normativ în vigoare, cu caracter imperativ și este una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor. Taxa de poluare a fost percepută conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări în România atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele second hand achiziționate dintr-un alt stat membru sau din afara teritoriului comunitar. Comisia Europeană nu este împotriva perceperii acestei taxe ci doar cu privire la modul de stabilire a acesteia. Principiul " poluatorul plătește " este acceptat la nivelul Uniunea Europeană. Scopul legii este protejarea mediului. de poluare se plătește și în alte 16 state membre ale UE.
Armonizarea legislației interne cu legislația comunitară revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești. Nu există temei pentru restituirea taxei achitată benevol la recomandarea Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Taxa de primă înmatriculare era una din condițiile de înmatriculare autoturismelor. Codul fiscal nu are un caracter permisiv ci imperativ; doar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și nici o instanță nu s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea actului normativ emis.
Instanța de judecată are misiunea de a interpreta și aplica legea la situația de fapt stabilită pe bază de probe, în cazuri concrete fără a fi legată de soluții pronunțate anterior. Se invocă și dispozițiile art. 117 din Ordonanța de Guvern 92/2003 menționând că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea restituirii taxei de poluare.
Recurenta chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu arată, de asemenea, că s-au respectat principiile comunitare în stabilirea taxei de poluare, Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008 este act normativ compatibil cu dreptul comunitar, iar procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009. Se explică principiile ce stau la baza modului de stabilire a taxei de poluare și se citează din hotărâri CEJ.
Intimatul reclamant nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursurile declarate de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și ca reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice a și de chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu B sunt parțial fondate.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate ca taxă de poluare la Administrația Finanțelor Publice în data de 16.06.2009, taxă stabilită prin decizia nr. 328/11.06.2009, iar această sumă nu i-a fost restituită. Reclamantul a formulat plângere prealabilă solicitând să se revină asupra obligativității plății acestei taxe considerate de el a fi fiscală și nu una de mediu. Prin actul cu nr. 11176/16.06.2009 cererea i-a fost respinsă de DGFP B - Administrația Finanțelor Publice ca neîntemeiată. Reclamantul a depus cererea de chemare în judecată solicitând să se judece în contradictoriu cu ANAF - Administrația Finanțelor Publice din cadrul DGFP Reclamantul a urmat procedura prevăzută de Codul d e procedură fiscală.
Administrația Finanțelor Publice a este în subordinea DGFP B, aceasta a fost citată ca Administrația Finanțelor Publice din cadrul DGFP B și are calitate procesuală. Conform art. 205 din Ordonanța de Guvern 92/2003 " Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii." Art. 209 arată cine este organul competent să soluționeze contestația respectiv "(1) Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum și a deciziilor pentru regularizarea situației, emise în conformitate cu legislația în materie vamală, se soluționează după cum urmează: a) contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei, se soluționează de către organele competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal;" Faptul că Administrația Finanțelor Publice care este în subordinea DGFP B nu a înaintat cererea reclamantului către organele competente constituite la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice B răspunzând ea cu antetul ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice nu-i este imputabil reclamantului.
Prima instanță a obligat Administrația Finanțelor Publice să restituie taxa.
Motivul de recurs invocat nu este întemeiat.
Celelalte motive sunt comune celor două recurente deci vor fi analizate împreună.
Plata sumei de bani constând în taxa de poluare, în fapt tot o taxă de primă înmatriculare în România, este o operațiune prealabilă înmatriculării. S-a pus în discuție nelegalitatea taxei percepute.
În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită inițial de art. 2141din Codul fiscal era percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Aceiași dispoziție s-a menținut și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008. Conform art. 4 "Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;" Nu s-a pus în discuție înmatricularea unui autoturism nou ci a unuia ce fusese deja înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Curtea constată că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință ( în speță se referă la taxa introdusă de Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Constatându-se că taxa achitată este nelegală corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorată. Judecătorul fondului este obligat să aplice prioritar normele de drept comunitar.
Referitor la critica privind acordarea dobânzii legale Curtea constată că aceasta este parțial fondată.
Prima instanță a dispus restituirea taxei achitate integral, actualizată cu dobânda legală de la data de 11.06.2009, data achitării ei.
Potrivit art. 1084 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi "pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit". În speță reclamantul are dreptul să i se restituie suma achitată ca taxă de primă înmatriculare integral (taxă nelegală conform celor arătate anterior) și dobânda legală la aceasta, dar de la data la care a solicitat restituirea acesteia conform prevederilor art. 1088 cod civil (16.06.2009- cererea de restituire depusă la Administrația Finanțelor Publice ).
Conform art. 1088 Cod civil "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Deci reclamantul nu este ținut să justifice vreo pagubă, iar acordarea dobânzii legale nu echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză. Acestea pot fi acordate doar din momentul formulării cererii de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare (16.06.2009). Aceasta este data de când pârâta Administrația Finanțelor Publice, este pusă în întârziere. Și art. 117 din Ordonanța de Guvern 92/2003 prevede că sumele plătite ca urmare a unor aplicări eronate a prevederilor legale se restituie la cerere.
Nu s-a acordat și reactualizarea cu indicele de inflație așa cum se susține, deci nu se impune analiza posibilității cumulării dobânzii legale cu reactualizarea cu rata inflației.
Se constată deci că doar petitul privind data de la care curge dobânda este întemeiat, toate celelalte motive de recurs sunt nefondate.
citate de recurenta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu din jurisprudența CEJ vin să întărească cele arătate anterior. Această taxă, stabilită Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008 este percepută doar în cazul înmatriculării în România a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Faptul că taxa ajunge la fondul de mediu nu schimbă caracterul discriminatoriu al acesteia.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursurile declarate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și ca reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice a și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu. și în consecință să modifice în parte sentința civilă atacată în sensul că va acorda dobânzile legale la suma ce s-a dispus a fi restituită doar începând cu data de 16.06.2009 și va menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și ca reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice a și de chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu B, împotriva Sentinței civile nr.942/CA/02.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că dobânda legală se va plăti începând cu data de 16.06.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red./19.01.2010
Dact./26.01.2010/6 ex.
Jud.Fond:
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Mirena Radu, Marcela
