Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 461/CA/2009
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.50/CAF/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul pârâtei-intimate Primăria Ocna M, consilier juridic -, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru.
Se constată că recurentul a comunicat la dosar copia deciziei nr.110/9.02.2009.
Reprezentantul intimatei depune la dosar delegația de reprezentare, întâmpinare și înscrisuri în susținerea motivelor arătate prin întâmpinare. Arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei pe cale de excepție invocă autoritate de lucru judecată pentru perioada 2005-2007, fapt constatat și de instanța de fond.
În ce privește solicitarea recurentului pentru anularea impozitului pe anul 2008, recurentul trebuia să facă o cerere pentru scutirea de plată, obligație prealabilă neîndeplinită de către recurent. Totodată recurentul nu a depus nici acte medicale prin care să facă dovada invalidității, acest motiv nou invocat în recurs este tardiv arătat.
Se mai arată de reprezentantul intimatei că pe anul 2009, recurentului i s-a aprobat reducerea impozitului datorat cu 10%. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin sentința nr- pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și pe cale de consecință: a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Primăria orașului Ocna M cu privire la anularea impozitelor locale pe anii 2005-2007, fost admisă excepția lipsei procedurii prealabilă și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei cu privire la anularea impozitelor locale pe anul 2008.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că prin sentința civilă nr.13/CAF/2008 pronunțată la data de 10.01.2008 de Tribunalul Alba în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant împotriva Primăriei orașului Ocna M cu privire la anularea impozitului restant pe anii 2005-2007.
Această hotărâre a devenit irevocabilă la data de 07.05.2008, prin Decizia nr. 576/CA/2008 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de APEL ALBA IULIA anulându-se ca netimbrat recursul reclamantului.
La data de 06.05.2008 reclamantul s-a adresat cu o nouă cerere prin care a solicitat anularea impozitelor pe anii 2005-2008, pentru aceleași considerente, cerere înregistrată inițial pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA sub dosar nr- și înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr- ca urmare a declinării competenței prin sentința nr.113/F/CA/2008 pronunțată la data de 17.06.2008 de Curtea de Apel, respectiv disjungerii realizată prin sentința administrativă nr. 1301/CAF/2008 din data de 23.10.2008.
Constatând existența triplei identități, de părți, obiect (anularea impozitelor pe anii 2005-2007) și cauză (situația materială dificilă) instanța a procedat la aplicarea dispozițiilor art.166 Cod procedură civilă, a constatat ca întemeiată excepția autorității de lucru judecat cu consecința respingerii acțiunii reclamantului cu privire la anularea impozitelor locale pe anii 2005 - 2007.
În ceea ce privește cererea privind anularea impozitului restant aferent anului 2008 s-a constatat că prin HCL nr. 2/ 31.01.2008 s-au stabilit de Consiliul local al orașului Ocna M tranșele de venit lunar în vederea acordării reducerilor de la plata impozitelor locale aferente anului 2008, termenul de depunere a cererilor de către persoanelor îndreptățite fiind 29.02.2008.
Reclamantul nu a depus o astfel de cerere, după cum nu a solicitat nici scutirea de plata acestui impozit.
În măsura în care petentul nu a înțeles să îndeplinească în cazul acesta procedura prealabilă, condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, cererea de anulare a impozitului restant fiind inadmisibilă, urmând a fi, în consecință, respinsă în temeiul art. 109 Cod procedură civilă raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul criticând soluția pronunțată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că este îndreptățit la scutirea de impozit pe perioada anilor 2005 - 2008 și 2009, în temeiul Legii 571/2003, datorită stării materiale și de invaliditate, însă prima instanță în mod greșit nu a reținut aceste împrejurări.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse:
Cu privire la scutirea totală de la plata impozitelor și anularea impozitelor reținute pe anii 2005-2007, în mod corect prima instanță a reținut excepția autorității de lucru judecat determinată de sentința civilă 13/CAF/2008 devenită irevocabilă prin Decizia 576/CA/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA la data de 7.05.2008, existând triplă identitate de părți, obiect și cauză.
În ce privește cererea pentru anularea impozitului reținut pentru anul 2008, în mod corect s-a statuat că reclamantul nu s-a adresat cu vreo cerere pârâtei în acest sens, fără să facă dovada realizării procedurii prealabile.
Pentru anularea impozitului aferent anului 2009, o astfel de cerere, reclamantul a formulat-o direct în recurs, fiind inadmisibil o astfel de cerere.
Astfel față de considerentele de mai sus, prezentul recurs este nefondat urmând a fi respins în baza art. 312 al.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.50/CAF/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.CI
Dact./ex.2/27 05 2009
Jud.fond.
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu