Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 5113/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 5113

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J împotriva sentinței nr.1907 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.

S-a arătat că recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.

Curtea constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.1907 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalului Gorja admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Tg- A obligat pârâta să restituie suma de 5867 lei, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a retinut ca autoturismul in cauza este fabricat in anul 1997 si înmatriculat pentru prima data in Germania la data de 18.07.1997. A fost cumpărat de reclamant in data de 24.09.2008, care s-a prezentat in luna următoare la autoritățile romane in vederea înmatriculării autoturismului pentru prima data in România. Cererea reclamantului a fost admisă cu obligarea acestuia la achitarea taxei de poluare reglementata de OUG 50/2008.

Că potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 (art 3). Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art 3 alin 2 si art 9 alin.1). Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România (art 4 lit a), fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art 14 alin 1), rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara. Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta (art 5 alin 1).

S-a mai reținut că potrivit OUG 208/2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc si care se înmatriculează pentru prima data in România sau in alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 2008 se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 (art II). Aceste prevederi se aplica pana la data de 31 2009 inclusiv (art III).

OUG 208/2008 a fost abrogata prin OUG nr 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art III al acesteia, (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima data in România sau in alte state membre ale Uniunii Europene in perioada 15 2008-31 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008. (2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum si tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima data in afara Uniunii Europene si care se înmatriculează in Romania, li se aplica taxele prevăzute in anexele nr. 1 si 2. Așadar, se creează o diferența de tratament fiscal intre mașinile noi si cele vechi, înmatriculate in România după intrarea in vigoare a OUG 50/2008.

S-a constatat că pentru autovehiculul second-hand in cauza, care face parte din categoria M1 si nu are norma de poluare Euro 4, reclamantul ar datora taxa de poluare, indiferent când are loc - după data de 1 iulie 2008 - prima înmatriculare in România.

Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitarii Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarii comunitare.

Instanța a apreciat ca, intr-adevăr, in cauza sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul național. Acesta rezulta din doua argumente:

Constituția României: De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia in cauza Costa/Enel (1964), a stabilit ca legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea sa la anularea lui, data fiind natura sa originala si speciala, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara si fără ca baza legala a Comunității însăși sa fie pusa la îndoiala. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar si dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar si in fata dreptului național ulterior - or, in speța, taxa pe poluare a fost introdusa in legislația interna de abia in anul 2008.

De asemenea, in cauza Simmenthal (1976), a stabilit ca judecătorul național este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.

Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in România.

Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru: comparatorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.

Iar ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influenta alegerea consumatorilor a devenit mai evidenta: a fost înlăturata taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrica mai de 2.000 cm3 (or, este de notorietate ca in România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data in România in perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, astfel incit consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat in România. Se protejează astfel producția interna, aspect ce reiese explicit din preambulul nr.OUG 208/2008 si 218/2008, potrivita căruia: `Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure păstrarea locurilor de munca in economia româneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare`

S-a apreciat că nr.OUG 50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in Romania si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl

Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, BV der en (discriminare intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia Italia (bananele importate in Italia si fructele cultivate in Italia).

Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare: intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care înmatriculează autoturisme ulterior; doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează si autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului `poluatorul plătește`.

Acest tip de discriminare se discuta insa in raport de art 16 din Constituție, art 26 din Pactul Internațional din 16 1966 cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de România prin Decretul 212/1974 si a art 1 si 2 din OG nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, dispoziții fata de care nu este împlinit cadrul procesual (neprecizarea acțiunii in acest sens si nechemarea in judecata a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării).

În ceea privește admisibilitate cererii de față, s-a constatat faptul că prin cererea înregistrată sub nr.8830/24.03.2009 reclamantul a solicitat anularea chitanței reprezentând încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, iar intimata i-a răspuns prin adresa nr.9659 din 02.04.2009 printre altele faptul ă începând cu data 01.07.2008 a fost instituită taxa pe poluare pentru autovehicule reglementată de OUG nr.50/2008, astfel că din acest răspuns rezultă un refuz implicit care este similar refuzului expres și asimilat refuzului nejustificat de a soluționa o cerere și reglementat de dispozițiile art.2 litera i din.

Intimata în întâmpinare a invocat faptul că reclamantul nu a contestat decizia nr.27379/13.11.2008, care este actul administrativ fiscal în conformitate cu prevederile art.41 din OG nr.92/2003 în baza căruia s-a încasat suma de 2.929 lei reprezentând taxa de poluare, însă în primul rând reclamantul nu a contestat această decizie, care este emisă conform dispozițiilor art 6 din OUG nr.50/2008 și care se referă la calculul acestei taxe, iar în al doilea rând prin cererea înregistrată a solicitat restituirea taxei de poluare și nu refacerea calculului taxei, considerând că această taxă a fost introdusă în mod ilegal și discriminează cetățenii României față de ceilalți cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene, încălcând astfel art.90 din Tratatul de aderare la UE. În consecință, tribunalul, precum și pârâta au fost investite cu o cerere ce vizează nelegalitate obligării reclamantului la taxa de poluare ca urmare a primei înmatriculări în România a autoturismului cumpărat din Germania și calculul efectuat prin decizia nr.27379/13.11.2008, decizie care nu există la dosar, astfel că afirmația pârâtei nu este susținută de nici un înscris.

Ordinul de plată a taxei de poluare s-a apreciat că nu poate fi considerat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se formuleze plângere prealabilă. Ordinul respectiv emană de la intimata reclamantă, iar nu de la autoritatea administrativă. Reclamanta, apreciind că taxa solicitată de către pârâtă este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și în privința acestuia nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeași lege.

În aceste condiții, acțiunea reclamantei s-a constatat că trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și este admisibilă.

În ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate și acesta s-a considerat că este nefondat deoarece acțiunea reclamantului nu este întemeiată pe îndeplinirea vreuneia dintre condițiile excepționale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe caracterul nelegal al perceperii taxei în situațiile considerate de lege neexcepționale.

Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare în temeiul dispozițiilor OG nr.50/2008, reclamantul a solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că Uniunea Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe de poluare a autoturismelor, dar nu condiționează plata acestei taxe doar pentru anumite autoturisme sau anumite persoane, cu ocazia primei înmatriculări, în caz contrar reclamantul fiind în imposibilitatea de a folosi acest bun, ceea ce reprezintă atât o încălcare a dreptului de folosință ca un dezmembrământ al dreptului de proprietate, cât și o încălcare a dreptului la liberă circulație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului pârâta a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare se face venit la bugetul de stat, fără să aibă în vedere că în speță calitate procesuală pasivă are Agenția Fondului pentru Mediu, deși s-a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a acestei autorități.

Recurenta apreciază că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a obiectului cererii de chemare în judecată, deoarece intimatul reclamant nu a achitat taxa specială de înmatriculare, ci taxa de poluare, pronunțând astfel o sentință nelegală și netemeinică.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Reclamantul a sesizat instanța de fond cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei Tg.J la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare.

OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin.4 prevede că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu".

Totodată Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 aprobate prin HG nr.686/24.06.2008 dispun în art.3 alin.6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu" deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.

Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art.3 alin.1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent dar se virează în contul Administrației Fondului pentru Mediu.

În consecință, Administrația Fondului pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.

Față de obiectul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța de fond, respectiv obligarea pârâtei Tg.J la restituirea taxei de poluare, dispozițiile art.129 care reglementează rolul activ al judecătorului impuneau instanței de judecată obligația de a pune în discuția părților, completarea sub aspect subiectiv a cadrului procesual, prin introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu având în vedere că, deși taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent, sumele percepute sunt colectate în contul acestei autorități publice.

Mai mult, potrivit art.161din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate saupoate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora precum și a altor subiecte de drept.

Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate potrivit art.105 alin.2 ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.5

Față de aceste considerente, Curtea constatând întemeiat recursul declarat, în temeiul disp. art. 312 alin.5 urmează a casa sentința cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea obligația de a pune în discuția părților introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J împotriva sentinței nr.1907 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 03 2009

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

/2ex/ 10 2009

Fond

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 5113/2009. Curtea de Apel Craiova