Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 5114/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 5114

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J împotriva sentinței nr.1938 din data de 05 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.

-a arătat că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă, iar intimatul reclamant a depus întâmpinare.

Curtea constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.1938 din data de 05 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin -Administrația Finanțelor Publice

S-a anulat adresa nr.37.100/19.06.2009 emisă de Tg-J și obligată pârâta să restituie suma de 997 lei taxa specială pentru autoturism achitată cu chitanța seria - nr.-, actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că Tratatul Comunității Europene limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin aplicarea unor taxe protecționiste la art. 90(1) se interzice discriminarea fiscală între produsele care au fost importate și cele de pe piața internă.

Taxa specială pentru autoturisme a fost introdusă prin Legea nr. 346/2006 cu aplicare de la 1 ianuarie 2007 inițial pentru toate autovehiculele iar după modificarea acestei legi prin OUG 110/2006 a fost restrânsă la autovehiculele care prevedeau anumite categorii de persoane exceptate, precum și scutirea de la plata taxei în anumite cazuri.

Prin modificarea Codului fiscal care a introdus taxa de primă înmatriculare legiuitorul a încălcat art. 90 al. 1 din Tratat, existând un dezavantaj clar pentru autoturismele importate raportat la produsele de pe piața internă, principiul liberei circulații a mărfurilor fiind încălcat, astfel că trebuie aplicate dispozițiile din Tratatul Comunității Europene și nu dispozițiile art. 214 alin. 1 și 3 Cod fiscal care sunt contrare tratatului.

În situația în care există contrarietate între dispozițiile din actele normative interne și cele din tratat se vor aplica dispozițiile din Tratatul Comunității Europene care arată că nici un stat nu va aplica produselor altor state membre impozite mai mari decât cele aplicate produselor de pe piața internă, similare.

Art.148 al. 2 și 4 din Constituție face referiri la supremația dreptului comunitar, acestea fiind obligatorii pentru instanțele de judecată din România, în cazul de față supremația dreptului comunitar o regăsim în disp. art. 90 alin. 1 din Tratat, dispoziții care au fost încălcate prin introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.

Astfel că, taxa specială achitată de reclamant în sumă de 997 lei a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea acestui articol din Tratat, tratat care începând cu 1.01.2007 face parte din ordinea internă de drept a României și prin aceasta reclamanta a avut posibilitatea să se adreseze instanței pentru restabilirea ordinii de drept încălcată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs s-a susținut că instanța de fond a dat o soluție greșită în sensul că a apreciat că prin formularea unei cereri de restituire s-ar fi născut un raport juridic fiscal și nu a avut în vedere că reclamantul prin cererea adresată solicită restituirea taxei de poluare și nu a taxei speciale de înmatriculare.

-a mai susținut că taxa specială a fost plătită de reclamant cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, însă reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare, respectiv art.90 din Tratatul de Aderare.

A apreciat că în mod nelegal instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal menționându-se ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România.

A solicitat admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a importat un autoturism second- hand.

După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 997 lei cu chitanța seria - nr. - din data de 13.03.2008.

Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Tg. J solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E CI DE:

Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J împotriva sentinței nr.1938 din data de 05 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2009

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

/2EX/ 10 2009

Fond

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 5114/2009. Curtea de Apel Craiova