Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 532/CA/2009
Ședința publică de la 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 711/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că intimatul reclamant a comunicat la dosar, prin fax, actele vizând proveniența și data primei înmatriculări a vehiculului.
Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, anularea deciziei de restituire a sumelor de la bugetul general consolidat nr. -/23.09.2008 emisă de pârâta Sibiu și obligarea pârâtelor la restituirea taxei speciale pentru autoturisme încasată nelegal, în cuantum de 11.578,02 lei, achitată cu chitanța nr. 494 104/25.10.2007, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale până la data restituirii efective a sumei.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 214^1 din Codul fiscal pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar ca prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeana în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe aceasta taxa la reînmatriculare cu ocazia vânzării ulterioare.
În drept se invocă dispozițiile art. 148 alin.2 și 4 din Constituție și art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 711/CA/22.12.2008 a respins excepția tardivității formulării plângerii prealabile invocată de pârâta Sibiu, a admis acțiunea reclamantului, a dispus anularea deciziei de restituire a sumelor de la bugetul general consolidat nr. -/23.09.2008 emisă de pârâta Sibiu și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 11.578,02 lei reprezentând taxa specială înmatriculare, cu dobânzile legale aferente până la achitarea integrală a creanței. Instanța a reținut prin considerentele expuse că taxa de reînmatriculare a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul CE, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, fata de autoturismele existente pe piața interna pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare. Au fost invocate și prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta DGFP Sibiu și pârâta Sibiu, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs, pârâtele Sibiu și Sibiu susțin că acțiunea este inadmisibilă, întrucât în cauza nu se solicită anularea unui act administrativ, ci restituirea unei taxe, care a fost încasată în temeiul unor reglementari legale în vigoare. Pe fondul cauzei se arată că art. 90 din Tratat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa este plătită de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Codul fiscal prevede plata acestei taxe pentru autovehicule în momentul înmatriculării, indiferent dacă provin din România sau din statele membre UE. Textul Tratatului se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasă pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului.
Legislația europeană nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxă ce se aplica și în alte state UE. Jurisprudența CJCE invocată de instanța se referă la taxa percepută de Ungaria și Polonia care era aplicată atât produselor interne, cât și produselor importate, deci este o situație deosebită. Instanța trebuia să țină cont de prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, care prevede ca se restituie diferența dintre taxa specială încasată pentru autoturisme în perioada 1 01 2007-30 06 2008 si taxa de poluare pentru autovehicule.
În drept s-au invocat prevederile art. 299-304 și următoarele din Codul d e procedură civilă, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, Ordinul nr.1501/2006, 110/2006, art.1 pct.202 din Legea 343/2006, art.31 indice 1 și art.31 indice 2 din HG 44/2004, OUG 50/2008 dispozițiile art.70 coroborat cu art.117 și art.124 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Recursurile nu sunt supuse timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate. Nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Analizând sentința atacată sub aspectul recursurilor declarate, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat în anul 2007 un autoturism BMW, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de 11.578,02 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare.
Reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă, potrivit dispozițiilor art.205 din Codul d e procedură fiscală, adresând cerere organului fiscal teritorial prin care solicită restituirea taxei, dar pârâta S arată că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor ce se restituie contribuabilului fiind încasată în temeiul dispozițiilor legale în vigoare.
Sub aspectul inadmisibilității acțiunii, instanța reține că pârâta Sibiu <LLNK 1200administrează impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat. Acest fapt presupune ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, potrivit art. 1 (3) din Codul d e procedura fiscala. Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale (art. 41din Cod).În consecința, în măsura în care organul fiscal este cel care administrează sumele ce se fac venit la bugetul statului si este competent în aplicarea legislației privind stabilirea și colectarea creanțelor fiscale, stabilirea caracterului legal sau nelegal al încasării unei taxe intră în sfera contenciosului administrativ fiscal.
Taxa a fost percepută în temeiul art.214/1 - 214/3 din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule. Astfel, legea prevede căintră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Din punctul de vedere al eligibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).
Norma internă încalcă prevederile Tratatul Comunității Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește canici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituționala consacra supremația dreptului comunitar si aplicarea directa a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice norma comunitara are forța juridica superioara nomelor naționale, chiar și în situația in care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. În caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva nomelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediata, directa si prioritara, iar judecătorul național areobligațiasa aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.
În acest context se apreciază ca potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia primei înmatriculări în România, dar nu se percepe aceasta taxa pentru autoturismele deja înmatriculate in România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar,a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocam în acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, si altii (Ungaria) cat si Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat ca stabilirea unei taxe suplimentare pentru autoturismele importate are ca efect discriminarea acestor autoturisme comparativ cu cele existente în țările respective.
În consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului ca dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 si 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constata ca prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate în cauza de față, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitata de reclamanta urmează a fi restituita.
Aplicarea în speța a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 referitor la taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii si stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata in <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine,la fel ca in reglementarea precedenta, in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul in România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență s-au abrogat <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)
În conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era in vigoare la data primei înmatriculări in România pentru produsele importate. În același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului si achiziționării autoturismului, reclamanta a efectuat operațiunea juridica cunoscând legislația aplicabila la acea data, astfel ca nu se poate aplica o prevedere legala ce nu era in vigoare la data importului.
Reclamantul este îndreptățită și la plata dobânzii legale care va fi stabilită potrivit art.117, 120, 124 din Codul d e procedura fiscala, având in vedere faptul că se solicita restituirea sumei încasate la bugetul de stat. Legea prevede ca se restituie, la cerere debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale si cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente (art.117 din Cod). Dobânda se datorează de la data efectuării plății taxei către bugetul statului și până la data restituirii integrale, deoarece de la acea data reclamantul a fost privat de folosința bunului său în sensul Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, recursurile pârâtelor DGFP Sibiu și Sibiu sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Reclamantul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 711/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. / 2 ex./02.06.2009
Jud. fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș