Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.546
Ședința publică din data de 6 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
- - --
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr.520 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta- SRL, cu sediul în P,--150, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-pârâtă P reprezentată de consilier juridic - și intimata-reclamantă - SRL reprezentantă de avocat din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin intermediul Serviciului registratură, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimata-pârâtă - SRL, după care:
Reprezentanta recurentei-pârâte, consilier juridic - și apărătorul intimatei-reclamante, avocat, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând cuvântul în susținerea și, respectiv, în combaterea recursului.
Curtea ia act de susținerile reprezentanților părților, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilier juridic - solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
În susținerea recursului, reprezentanta recurentei arată că instanța de fond nu a analizat în totalitate textele de lege citate în cauză, care duc la o altă concluzie decât cea criticată prin prezenta cale de atac. De asemenea, instanța de fond și-a însușit în totalitate susținerile reclamantei, interpretând trunchiat dispozițiile legale în materie, sprijinindu-se numai pe apărările reclamantei-intimate și neținând seama de argumentele organelor de control.
Concluzia instanței de fond este eronată, întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, beneficiarul din Anglia a emis către reclamantă facturi proforma pentru materiile prime, iar societatea intimată a întocmit pentru operațiunea de import declarații vamale de import definitiv, în care, la rubrica expeditor, este înscrisă firma
din Anglia-prin diverse firme din Turcia, iar, la destinatar, este înscrisă societatea intimată. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursului, ca nefondat. Arată că între Codul vamal și Codul fiscal există o distincție, calitatea de importator prevalează dispozițiilor legii speciale. Instanța de fond a apreciat că, dacă organele de control au recunoscut reclamantei calitatea de importator și au încasat TVA, atunci acestea trebuia să recunoască dreptul de deducere a TVA achitat, chiar dacă reclamanta nu era proprietara mărfurilor, ci doar le prelucra și expedia.
Astfel, câtă vreme s-a recunoscut calitatea de importator, încasându-se TVA aferent importurilor, recurenta-pârâtă nu mai poate, ulterior, să conteste calitatea recunoscută inițial, întrucât și-ar invoca propria culpă.
Totodată, interpretarea prevederilor referitoare la TVA cuprinse în art. 145, 146, 1511Cod fiscal, pct.59 din Normele metodologice se face și prin prisma dispozițiilor Codului vamal, privind calitatea de importator, iar neconcordanța dintre normele vamale și cele fiscale nu este imputabilă reclamantei și nici nu o poate prejudicia.
Solicită respingerea recursului, ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată, în acest sens, depune la dosar facturile nr. 0034 din 27.10.2008 și 0057 din 30.03.2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu DGFP P, a solicitat anularea deciziei nr. 90/26.10.2007 și a deciziei de impunere nr. 690/18.07.2007 și în cazul în care aceasta solicitare va fi respinsă, să oblige pârâta la restituirea sumei de 112.08. RON, reprezentând c/val. TVA achitată în vamă, sumă ce reprezintă, în acest caz plata nedatorată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are ca obiect de activitate principal fabricarea de articole de îmbrăcăminte, că în luna aprilie 2007 primit de la partenerul extern (cu care încheiase un contract în sistem lohn) material textil produs în Turcia, astfel că a efectuat importurile respective, întocmind declarațiile vamale de import și plătind datoriile aferente, inclusiv TVA, iar după aceea a procesat mărfurile, trimițând produsele finite partenerului extern.
Reclamanta a mai arătat că a întocmit decontul TVA pentru soluționarea căruia pârâta a efectuat un control, finalizat prin raportul de inspecție fiscală din data de 16.07.2007, în baza căruia a emis decizia de impunere nr. 690/18.07 - prin care a respins rambursarea TVA de 112.08. lei, considerând că reclamanta nu era proprietara bunurilor importate -, decizie contestată de către reclamantă, contestația fiindu-i, însă, respinsă prin decizia nr. 90/26.10.2007.
Reclamanta a mai învederat că, raportat la operațiunile de import, a avut calitatea de importator, astfel că măsura pârâtei, întemeiată pe disp. pct. 59 din HG 44/2004, este nelegală.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția de necompetență materială, arătând că, față de caracterul actelor contestate, competența revine completelor de contencios administrativ ale Tribunalului Prahova.
Prin sentința civilă nr. 4730/19.05.2008, Judecătoria Ploieștia admis excepția de necompetență materială, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr-.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanta nu avea dreptul de a deduce TVA achitat în vamă, întrucât aceasta nu avea conform art. 145 al.2 din Fiscal, calitatea de cumpărător al bunurilor, care au fost primite pe bază de factură proforma.
La data de 25 noiembrie 2008, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința nr. 520, prin care a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL și a anulat decizia nr. 90/26.10.2007 și decizia de impunere nr. 690/18.07.2007 - privind respingerea de la rambursare a TVA de - RON, emise de pârâte.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta, în calitate de producător confecții textile, a încheiat cu firma din Marea Britanie contract de lohn nr. 4/25.10.2004, în baza căruia reclamanta prelucra materiale textile trimise de către beneficiarul extern. Astfel, a achiziționat de la diverși furnizori din Turcia materii prime, pe care le-a trimis reclamantei (împreună cu proforme), iar - SRL a întocmit pentru operațiile de import declarații vamale de import definitiv, în care la rubrica " expeditor" este înscrisă firma din Anglia, iar la " destinatar" reclamanta, societatea achitând TVA în vamă pentru aceste operațiuni, în sumă totală de 112.08. RON.
S-a mai reținut că, ulterior, reclamanta a solicitat TVA menționat la rambursare, întocmind în acest sens un decont TVA, iar organele fiscale, cu ocazia controlului efectuat pentru soluționarea acestuia, au întocmit raportul de inspecție fiscală din data de 16.07.2007, prin care a constatat că reclamanta nu are dreptul să ramburseze TVA - ul precizat, întrucât acesta nu a prezentat documentele cu care să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor importate, astfel că, suma de 112.080 lei nu este aferentă unei achiziții de bunuri, în sensul dispozițiilor art. 146 din fiscal. Ulterior, în baza raportului de inspecție fiscală menționat, pârâta a emis decizia de impunere nr. 690/18.07.2007 ( privind respingerea la rambursare a TVA de 112.080 lei), pe care reclamanta a contestat-o, contestația sa fiind respinsă prin decizia pârâtei nr. 90/26.10.2007.
Tribunalul a mai reținut, din înscrisurile depuse la dosar și, în special, din declarațiile vamale, că reclamanta a fost titularul operațiunii de import, întrucât aceasta a fost cea care a declarat importul, a întocmit documentația necesară și a fost menționată, în această calitate, în declarațiile vamale. Concomitent cu derularea procedurilor vamale, reclamanta a achitat obligațiile fiscale vamale și TVA pentru bunurile importate în sumă de 112.08. lei.
De asemenea, s-a mai reținut că, raportat la reglementările vamale, - SRL a avut calitatea de importator, calitate în baza căreia i s-a încasat TVA-ul aferent mărfurilor importate; totodată a apreciat tribunalul că, dacă în acel moment organele vamale i-au recunoscut aceasta calitate, încasându-i TVA precizat, organele
fiscale trebuia să-i recunoască dreptul de deducere al TVA- ului achitat, chiar dacă reclamanta nu era proprietarul mărfurilor, ci ea doar le prelucra și expedia confecțiile (produsele finite) partenerului extern.
Tribunalul a apreciat că nu este posibil ca organele statului să califice diferențiat reclamanta, în legătură cu raporturile juridice născute ca urmare a operațiunilor de import, astfel că, dacă organele vamale i-au recunoscut calitatea de titular al operațiunii de import, încasând de la acesta TVA, aceeași calitate trebuia să i-o recunoască și organele fiscale, permițându-i să deducă TVA -ul achitat.
S-a mai reținut că reclamantei i se cuvenea restituirea sumei de 112.080 lei, fie ca rambursare a TVA (în situația în care se constată legalitatea rambursării acestuia), fie ca restituire a TVA achitată în mod nedatorat (în situația în care se consideră că reclamanta trebuie să achite TVA pentru mărfurile importate), astfel că finalitatea celor două operațiuni pentru bugetul de stat era aceeași; atât timp cât statul (prin organele vamale, i-a recunoscut reclamantei, încasând de la aceasta TVA aferent bunurilor importate), acesta nu mai poate ulterior (prin organele fiscale) să conteste calitatea recunoscută inițial, întrucât practic și-ar invoca propria culpa.
A concluzionat tribunalul că pârâta trebuie să interpreteze disp. art. 145 al.2, art. 146 al.1 lit. c, art. 1511din fiscal si pct. 59 lit. a din Normele metodologice aprobate prin HG 44/2004 (referitoare la calitatea de importator al bunurilor din punct de vedere al TVA) și prin prisma dispozițiilor codului vamal privind calitatea de importator, iar neconcordanța normelor vamale cu cele fiscale - pe aspectul precizat - nu poate să îi fie în vreun fel imputabilă reclamantei și nici nu poate să o prejudicieze.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta P - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, înregistrat la această instanță sub nr-.
În motivarea recursului, aceasta învederează că instanța de fond și-a însușit în totalitate susținerile reclamantei, a interpretat trunchiat dispozițiile legale în materie, evidențiind numai aspectele favorabile societății, sprijinindu-se numai pe apărările reclamantei-intimate, fără a ține seama și de argumentele organelor de control.
De asemenea, instanța de fond nu a analizat în totalitate textele legale incidente în cauză, care conduc la o altă concluzie decât cea criticată, precizează recurenta-pârâtă.
Reclamanta motivează că materiile prime au fost cumpărate de beneficiarul din Anglia de la diverși furnizori din Turcia cărora le achita marfa achiziționată, însă materiile prime au fost transportate de societățile furnizoare direct către reclamantă, în vederea obținerii produsului finit (confecții textile) ce urmează a fi expediat către beneficiarul extern, potrivit dispozițiilor Actului adițional nr.3/15.03.2007 la contractul sus menționat
Totodată, recurenta precizează că, așa cum rezultă din actele dosarului, beneficiarul din Anglia a emis către reclamantă facturi proforma pentru materiile prime, iar - SRL a întocmit pentru operațiunea de import declarații vamale de import definitive în care, la rubrica expeditor, este înscris "EJ " Marea Britanie - prin diverse firme din Turcia, iar la rubrica destinatar este înscris
- SRL.
În continuare, recurenta motivează că, organele de inspecție fiscală au acordat scutire de TVA pentru operațiunile de prestării servicii efectuate, însă nu a acordat drept de deducere pentru TVA achitată în vamă în perioada 15.04.-30.04.2007, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. 3 și alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul
fiscal, aferentă importurilor din Turcia de materii prime pentru confecții textile efectuate în baza declarațiilor vamale de import definitive.
Instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile legale în materie, în sensul că, începând cu 15.04.2007, societățile comerciale care nu au obținut certificat de amânare de la plata TVA, au obligația de a achita această taxă aferentă importurilor de bunuri de la organul vamal.
Mai arată recurenta că, potrivit dispozițiilor art. 145 alin.2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, operațiunilor scutite de taxe sau alte operațiuni.
În speța dedusă judecății, - SRL nu a achiziționat materiale destinate confecțiilor, deoarece acestea nu au fost primite pe bază de factură comercială, care să-i confere calitatea de cumpărător al bunurilor, ci au fost primite pe bază de factură proforma, iar reclamanta a avut doar rolul de destinatar al bunurilor și ulterior de prestator de servicii pentru confecții textile, deoarece materiile prime sunt puse la dispoziția sa numai în vederea prelucrării,fiind proprietatea beneficiarului din Anglia, astfel că nu are dreptul de deducere a TVA aferentă achitată în vamă.
În final, recurenta motivează că, în accepțiunea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată îl are numai importatorul care este și proprietar al bunurilor, în cazul de față, "EJ " Marea Britanie -avea obligația să achite TVA în vamă, iar plata de către - SRL a TVA organelor vamale a fost efectuată în contul firmei din Anglia și recuperarea sumei trebuia făcută de proprietarul mărfurilor și nu de la bugetul de stat.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că argumentele aduse în susținerea motivelor de recurs sunt nefondate.
Astfel, se invocă prevederile art.145 alin.(2) din Legea nr. 573/2003 care stabilesc dreptul de deducere a TVA aferentă achizițiilor când acestea sunt destinate utilizării în folosul de operațiuni taxabile ori scutite de taxă, iar reclamanta a primit bunuri ce au fost procesate, astfel că nu are dreptul la de deducere TVA plătită în vamă.
Prin îndeplinirea formalităților de import definitiv, în calitate de importator, reclamanta a realizat achiziția bunurilor respective, pe care le-a utilizat ulterior în realizarea de confecții, exportate în Anglia.
În final, aceasta precizează că este nefondată susținerea că bunurile achiziționate nu au fost destinate realizării de operațiuni taxabile, situație de fapt ce conferă dreptul de deducere a TVA achitată în vamă, conform art. 145 alin.(1) și (2) din legea 571/2003, fiind nefondată și susținerea în conformitate cu care - SRL a achitat în vamă TVA pentru firma engleză, astfel că are obligația de a recupera această sumă de la firma engleză.
De asemenea, reclamanta precizează că netemeinicia acestei susțineri rezultă din faptul că potrivit probelor administrate și în conformitate cu prevederile vamale în vigoare, - SRL a fost titulara operațiunii de import și nu firma engleză.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în vigoare, inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, potrivit căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este
limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 pr.civ. instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, urmează să admită recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit contractului de lohn nr.4/25.01.2004 încheiat între - SRL în calitate de producător și EJ în calitate de beneficiar, având ca obiect producția de articole de îmbrăcăminte în sistem lohn, beneficiarul s-a obligat să pună la dispoziția producătorului țesăturile, accesoriile și consumabilele în vederea prelucrării.
Prin actul adițional nr.3/15.03.2007 contractul s-a modificat în sensul că o parte din țesături și accesorii pot fi trimise de către furnizorii extra-comunitari (din Turcia, etc.) direct către producător, aceasta din urmă efectuând formalitățile vamale.
În cazul de față, obiectul litigiului îl reprezintă suma de 112.080 lei reprezentând TVA achitată de reclamantă, către Biroul Vamal P, pentru materiile prime (țesături vâscoză, ) achiziționate de EJ Marea Britanie, de la furnizorii din Turcia și transportate la societatea producătoare pentru obținerea de produse finite, în luna aprilie 2007.
Deși reclamanta a achitat TVA-ul pentru marfa în discuție, aceasta nu are dreptul de deducere, deoarece aceasta a primit marfa pe bază de factură proformă și nu comercială.
Nefiind nici cumpărător și nici proprietar, ci numai beneficiar, potrivit dispozițiilor art. 157 alin.3 și 4 și art. 145 alin.2 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, reclamanta nu poate beneficia de restituirea sumei în discuție, nereprezentând persoană impozabilă ca importator de bunuri din punct de vedere al taxei.
Astfel, materiile prime au fost cumpărate de beneficiara din Anglia de la furnizorii din Turcia, însă materiile prime au fost transportate direct către producătoarea din România pentru obținerea produsului finit, conform actului adițional nr. 3/15.03.2007 la contractul de mai sus.
Analizând documentele primare depuse la dosar se poate constata că nu există facturi comerciale ci numai proforma, iar reclamanta este numai destinatarul bunurilor și purtător de servicii pentru confecții textile și nu proprietar, importatorul mărfii fiind EJ din Marea Britanie.
Invocarea de către reclamantă a declarației vamale pe numele său, nu are relevanță, în privința deducerii TVA-ului, cât timp aceasta nu este cumpărătorul mărfii, respectiv proprietarul său.
Așa fiind, văzând și disp. art. 304 pct.9 și art. 312(1) pr. civ. Curtea va admite recursul.
Va modifica în tot sentința recurată și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
În baza art.274 procedură civilă, va respinge cererea intimatei cu privire la cheltuielile de judecată, ca urmare a admiterii prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII,cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr.520 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta- SRL, cu sediul în P,--150, județul
Modifică în tot sentința recurată și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Respinge cererea intimatei cu privire la cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. A/
3 ex/30.04.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
