Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 58/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR. 58

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal au lipsit reclamanta - - și pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier după care, Curtea din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel în soluționarea cauzei.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanta - - a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU solicitând anularea Deciziei de impunere nr.15449/02.10.2007, întrucât obligațiile stabilite prin aceasta sunt nelegale.

În fapt, a arătat că inspectorii Administrației Fondului pentru Mediu au efectuat un control vizând perioada 07.06.2002 - 31 decembrie 2006, fiind întocmit un raport și o decizie de impunere pentru suma de 6950 lei, din care 4334 lei, contribuție datorată, 2506 lei, dobânda datorată și 110 lei penalități de întârziere datorate.

A mai arătat că metoda de calcul a emisiilor de poluanți a fost reglementată doar în anul 2006 prin ordinul 578/2006, perioada controlului fiind 2002-2006, fiind astfel încălcat principiul neretroactivității legii.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr.73/2000.

În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosare următoarele înscrisuri: Decizia de impunere nr.15450/02.10.2007, Raportul de inspecție nr.15449/02.10.2007, Contestația nr.750/16.10.2007, Decizia nr.53/29.11.2007.

În apărare, intimata Administrația Fondului pentru Mediu () a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL CRAIOVA, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtă, solicitând respingerea excepției de necompetență, iar pe fond a solicitat admiterea acțiunii și desființarea deciziei nr.53/29.11.2007.

Din oficiu, instanța a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea prezentei cauze.

Asupra excepției invocate, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă a fost contestată decizia nr. 53/29.11.2007, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, solicitându-se să se dispună prin sentința ce va fi pronunțată anularea acesteia, întrucât obligațiile referitoare la contribuțiile pentru fondul de mediu nu sunt obligații fiscale, astfel că nu se aplică prin efectul legii majorări de întârziere/dobânzi și penalități.

S-a contestat astfel suma de 6.950 lei, din care 4334 lei reprezintă contribuție datorată, 2506 lei dobânda datorată și 110 lei, penalități de întârziere datorate.

În raport de cuantumul sumei contestate, se apreciază că tribunalul este competent să soluționeze în primă instanță cauza dedusă judecății.

Astfel, potrivit dispoz. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice, locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,contribuții, datorii vamale, precum șiaccesorii ale acestorade până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ fiscale, ale curților de apel dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

De asemenea, dispozițiile art. 12 alin. 1 din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, prevăd că, contribuțiile și taxele ce se constituie venit la Fondul pentru Mediu se gestionează de către Administrația Fondului și urmează regimul juridic al taxelor, impozitelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e pr. fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2 al aceluiași articol dispune că activitatea privind declanșarea, stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor referitoare la contribuțiile și taxele la Fondul pentru Mediu datorate de către persoanele juridice și fizice, precum și îndeplinirea măsurilor asiguratorii și procedura de executare silită se realizează de către Administrația Fondului în condițiile Codului d e pr. fiscală. Administrația Fondului are calitatea de creditor bugetar.

. art.3 prevăd că pentru neachitarea de către debitori a obligației de plată prevăzute de art. 9 lit. a)- j) se datorează dobânzi, și penalități de întârziere egale cu cele datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale.

În raport cu prevederile legale precizate, cererea de chemare în judecată prin care se solicită anularea unui act administrativ încheiat în mod nelegal cu privire la o obligație (contribuție) la bugetul Fondului pentru Mediu, este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în situația în care contribuția stabilită este de până la 500.000 RON, respectiv de competența secției corespunzătoare a curții de apel, în situația în care contribuția stabilită este mai mare de 500.000 RON.

Criteriul cuantumului de până la 500.000 RON operează numai pentru litigiile care "privesccontribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", indiferent dacă actul administrativ atacat (exemplu Decizia emisă de Administrația Fondului pentru Mediu) emană de la o autoritate locală (județeană) sau de la una centrală.

Prin acțiunea de față se solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală pentru contribuții și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON.

Ar fi avut prioritate criteriul stabilirii competenței în raport de autoritatea publică emitentă a actului (centrală sau locală) numai în situația în care litigiul nu privea contribuții sau accesorii ale acestora, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.

Față de considerentele expuse anterior, urmează ca în baza art. 158 Cod pr. civilă raportat la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 să fie declinată competența de soluționare a contestației în favoarea tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a acțiunii, formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, în favoarea Tribunalului Olt - Secția contencios administrativ și fiscal.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2008.

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

Grefier,

Red.jud.

LF/ 2 ex/04.03.2008

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 58/2008. Curtea de Apel Craiova