Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 58/2009
Ședința publică din 12 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ȘIMLEU S împotriva sentinței civile nr. 1536 din 28.08.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata SC TRANS SRL având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 ianuarie 2009 s-a depus la dosarul cauzeiîntâmpinaredin partea intimatei prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 1.536 din 28.08.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaja fost admisă acțiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamanta " TRANS" ȘIMLEU S, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și, a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ȘIMLEU S să restituie reclamantei suma de 12.102 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, actualizată cu dobânda legală aferentă.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta la plata sumei 39.03 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că taxă de primă înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 Cod fiscal, dar această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.
În aceste condiții, taxa de primă înmatriculare introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal a fost apreciată de instanța de fond ca fiind neaplicabilă, în speță fiind incidente dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene precum și dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, prin care se reiterează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
De asemenea, conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare ceea ce înseamnă că ne găsim în prezența unui conflict de legi în spațiu, ce trebuie soluționat cu precădere.
Astfel fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Sub acest aspect, s-a pronunțat și în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).
Față de toate aspectele mai sus inserate, s-a conchis că "taxa de primă înmatriculare" instituită prin art. 214-214 Cod fiscal, începând cu data de 01 ianuarie 2007, are un vădit caracter nelegal în raport cu prevederile Tratatului dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care - după cum s-a arătat - sunt obligatorii pentru instanțele naționale și implicit pentru toate statele membre.
De altfel, trebuie remarcat că printr-o decizie relativ recentă, (dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05; și ) s-a pronunțat pe larg și în mod expres asupra instituirii unei astfel de taxe de către Statul, ca având caracter discriminator, în timp ce, într-o altă cauză, deja statuase că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor corectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (cazul nr. 68/79, I/S ere danois des impts accises).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 invocată de pârâta S ca mijloc de apărare, tribunalul a reținut următoarele:
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere chiar fundamentelor Uniunii Europene.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută cu încălcarea acestuia.
Din această perspectivă nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care că o compenseze cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În acest context trebuie observat că noua taxă instituită prin nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și o altă destinație.
De asemenea, tribunalul a reținut că nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ipotetic ar fi datorate în temeiul nr.OUG 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare) întrucât cele două prevederi au naturi juridice diferite (accize resp. taxa de mediu) și se fac venituri la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat respectiv bugetul fondului de mediu).
Cât privește aplicarea legii civile în timp, evident că restituirea doar a diferenței între cele două taxe, pune problema aplicării noului act normativ, - nr.OUG 50/2008 - și pentru trecut, în sensul că astfel, taxa specială încasată ilegal s-ar valida, cel puțin în parte, prin aplicarea unui act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce, desigur, contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
În concluzie, acțiunea reclamantei este pe deplin justificată, așa încât tribunalul, față de cele ce preced, a anulat decizia atacată și a obligat pârâta Șimleu S să-i restituie suma de 12.102 lei, încasată cu titlu de taxă specială pentru autovehicule.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, în baza art. 1.084 rap. la art. 1.082 Cod civil, pârâta a fost obligată să achite reclamantei și folosul nerealizat, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din nr.OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii efective.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat pârâtă la plata sumei de 39,30 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, solicitând admiterea acestuia, menținerea deciziei nr. 71 din data de 04.06.2008 emisă de și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
De asemenea, s-a arătat că Tratatul de aderare a României la Comunitatea Europeană permite tării noastre să aleagă forma și mijlocele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii în fiecare stat membru.
În susținerea pretențiilor s-a susținut că disp. art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa urmează să fie plătită de către toți proprietarii de autovehicule, la momentul primei înmatriculări în România, și, prin urmare, art. 90 are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Astfel, pârâta a arătat că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei nu este admisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
În final, recurenta-pârâtă a arătat că, acordarea dobânzilor aferente sumei încasate de la reclamantă se face în baza dispozițiilor pr.fiscală coroborate cu cele ale Ordinului nr. 1.899/2004, în cauză fiind incidente dispozițiile nr.OG 92/2003, reclamanta nesolicitând organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire conform art. 124 alin. 1 din actul normativ menționat.
Prin întâmpinare, reclamanta TRANS a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, rostul reglementărilor cuprinse în art. 90 parag. 1 al Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene fiind acela de a interzice orice formă de discriminare fiscală între produsele importate din statele comunitare și cele similare autohtone.( 12 - 13)
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, prin reprezentantul săi legal, cu sediul în Z,-, jud. S, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 1.536 din 28 august 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
G - - - - - - -
Red. Gh.
Dact./2 ex/22.01.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
