Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 59/

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa

JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier șef sectie

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 158/AF din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anularea act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2009, când părțile au lipsit. Încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 27 februarie 2009.

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Constată că, la data de 24.06.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, să fie obligată prin hotărâre judecătorească la restituirea sumei de 11.786 lei, achitată la data de 16.07.2006 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, în vederea înmatriculării, iar această sumă să fie actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.

În acest dosar, instanța în baza probelor administrate a pronunțat sentința civilă nr. 158/AF/28.2008.

Prin această sentință, instanța de fond a dispus următoarele:

A admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE B și în consecință:

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 11.786 lei, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. -/16.07.2007 pentru autoturismul marca BMW cu număr de identificare, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:

Reclamantul a achiziționat din Germania, în cursul lunii august 2007, un autoturism marca BMW cu număr de identificare, plătind pentru înmatriculare suma de 11.786 lei cu chitanța seria - nr. -/16.07.2007.

Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât prin autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.

Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Hotărârea CEJ dată în cazul Weigel vs. fur (C-387/01) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind di statele membre.

Reglementarea instituită prin dispozițiile art. 90 paragraful 1 are ca efect interzicerea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.

Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat că, în cauză dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele /Enel și.

Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării la uniune, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.

România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Privind reglementarea internă, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea acestei legi prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.) cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.).

Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.

Taxa în litigiu nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Prin dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în Români, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută.

În acest mod, se aduce atingere prevederilor art. 90(1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța a apreciat că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamant a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei.

Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.

Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire, astfel că ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar mai sus analizate.

Deși nu îmbracă forma unei decizii sau dispoziții, adresa nr. 23530/27.05.2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice B, reprezintă modalitatea de soluționare a plângerii prealabile urmată de reclamant, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În prezent, prin dispozițiile OUG nr. 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, rezultând că taxa solicitată a fi restituită a fost nedatorată, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90( 1) din Tratat, astfel că a fost admisă cererea reclamantului, restituirea sumei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. -/16.07.2007.

Având în vedere dispozițiile art. 1082-1084 Cod civil, instanța a obligat pârâta la actualizarea sumei încasate nelegal, cu dobânda legală, la data plății efective.

Nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și nelegală.

În dezvoltarea criticilor de recurs, recurenta a arătat următoarele: o primă critică se referă la acordarea de instanța de fond a dobânzii legale, la suma achitată ca taxă de înmatriculare, fără ca instanța să indice temeiul de drept, modul de calcul a dobânzii acordate prin hotărârea reclamantului.

Recurenta a susținut că nu există temei de drept pentru a se acorda în cauză dobânda solicitată de reclamant.

O altă critică se referă la faptul că în mod greșit instanța a dispus restituirea sumei achitate de reclamant cu titlu de taxă de primă înmatriculare deoarece se impune plata acesteia în condițiile art.2141din Codul fiscal.

Se invocă și faptul că instanța de fond în mod greșit a dispus restituirea sumei, fără a lua în considerare aplicabilitatea art. 11 din OUG nr. 50/2008 începând cu 1.07.2008.

Se invocă prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României și faptul că nu pot fi aplicabile în speță art. 90 alin. 1 din Tratatul CE.

Se susține că plata taxei auto pentru înmatriculare este o obligația legală și necesară pentru a fi înmatriculat un autovehicul și că textul de lege în baza căruia s-a achitat această taxă era în vigoare la data plății, astfel încât instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită și nelegală.

Față de recursul declarat în cauză, intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Brașov, ca legală și temeinică (fila 10 - 11 dosar).

Curtea examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată cu nr. 158/AF/28.2008 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor de recurs, constată recursul ca fondat în parte, respectiv doar în ce privește prima critică referitoare la calculul, perioada acordării dobânzii legale, la suma ce se impune a fi restituită reclamantului.

Astfel, se constată că, instanța de fond a dispus restituirea sumei, achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare achitată la data de 16.07.2007, la care să se calculeze dobânda legală, până la data plății efective, dar fără a preciza pentru ce perioadă se va calcula dobânda respectivă.

Analizând actele de la dosar, rezultă că reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, iar pârâta a refuzat conform adresei de la fila 4 dosar fond, din care rezultă refuzul pârâtei la cererea reclamantului din 27.05.2008.

Ori, această dată reprezintă data notificării pârâtei de către reclamant, iar în sensul Codului d e procedură civilă, dobânda legală curge de la data notificării, în speță începând cu 27.05.2008 și până la data plății efective a sumei de 11.786 lei achitate de reclamant în mod nedatorat.

În esență sub acest aspect, hotărârea atacată nu este conform cu prevederile legale, motiv pentru care se va modifica în sensul sus arătat.

Referitor la celelalte critici aduse de recurentă sentinței atacate, instanța de recurs constată că aceste critici sunt neîntemeiate și nelegale, sens în care se vor înlătura.

Astfel cu privire la fondul chestiunii, restituirea taxei auto și la critica recurentei că nu se impune admiterea cererii reclamantului cu privire la acest petit, instanța constată că în mod corect a dispus instanța de fond acordând prioritate normei comunitare și reținând aplicarea prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, care sunt în contradicție cu norma națională, motiv pentru care nu se poate reține aplicabilitatea prevederilor art. 2141din Legea 571/2003 - Codul fiscal.

În ce privește faptul invocat de recurentă, că în speță instanța de fond nu a luat în considerare prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 și că hotărârea dată este nelegală pentru acest motiv, instanța de recurs, constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale susmenționate de recurentă.

De asemenea, instanța constată că acțiunea reclamantului este dovedită și legală, iar recursul declarat este în parte justificat, urmând în baza art. 312 Cod procedură civilă a fi admis în parte, în sensul celor cuprinse în dispozitivul prezentei decizii.

Se vor înlătura celelalte critici de recurs ca neîntemeiate.

Referitor la apărarea reclamantului în recurs se reține ca justificată în parte, conform celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.158/AF/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantului dobânda legală începând cu data 27.05.2008 și până la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică, azi 27 Ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

--- -

Judecător,

-

Grefier șef sectie,

Red: MI/2.02.2009

Dact: MD/5.02.2009 - 3 ex.

Jud.fond:

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Brasov