Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 597/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 597/2009
Ședința publică de la 11 februarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamantul și pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CNî mpotriva sentinței civile nr.1416/2008 pronunțată Tribunalul Cluj în dosar nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurentului și consilier juridic în reprezentarea intereselor recurentei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A CIPIULUI C
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat de către reclamantul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Recursul formulat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice C este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. la data de 29 ianuarie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei C, precum și o întâmpinare din partea recurentului.
Curtea comunică reprezentanților părților litigante câte un exemplar din întâmpinările depuse la dosar.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților pentru dezbateri judiciare.
Reprezentantul recurentului solicită instanței admiterea recursului formulat de către acesta, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii integrale a acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Mai solicită respingerea recursului formulat de C ca nefondat.
Reprezentanta recurentei C solicită instanței admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului. De asemenea solicită respingerea recursului formulat de către reclamantul ca nefondat.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1416 pronunțată la data de 05.09.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5972 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare; respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor legale aferente sumei menționate mai sus.
Pentru a dispune astfel instanța reținut că potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Totodată, reține instanța că susținerile pârâtei referitoare la situația de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat nu poate fi primită. În acest context, arată instanța că este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, arată instanța, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Ca atare, reține instanța, constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene, refuzul pârâtei este nejustificat în a dispune restituirea.
În același dosar la data de 07.11.2008 prin sentința civilă nr.2082 a fost admisă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C, și în consecință a fost completat dispozitivul sentinței nr.1416 pronunțate la 05.09.2008 în sensul că a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.039 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr.1416 a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii integrale a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate recurentul a arătat că reținerile instanței sunt greșite întrucât din acțiunea sa nu rezultă că ar fi menționat 069/2000 iar pe de altă parte se omite a se avea în vedere în materie fiscală se datorează dobândă iar suspendarea se impune întrucât fost lipsit de folosul unei sume de bani (taxa specială achitată) pentru întreaga perioadă cuprinsă între data prelevării taxei și data restituirii efective în acest sens fiind dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană în practica CEDO în afacerea -.
Prin recursul declarat împotriva aceleiași sentințe pârâta Administrația Finanțelor Publice Cas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În susținerea recursului s-a arătat că prima instanță, în mod nelegal s-a pronunțat asupra interpretării disp. art. 90 din Tratat întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție Comunitară.
Tot astfel, arată recurenta că tribunalul s-a pronunțat asupra neconcordanței înter prev. art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 cu art. 90 din Tratat, dar competența de a constata aceste încălcări revine Curții Constituționale conform principiului constituțional reglementat la art. 20 (2) "dacă există neconcordanțe între pactele și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. Fiind vorba de un principiu constituțional, orice lege, ordonanță sau prevederi ale acestora care nu sunt în acord cu legea fundamentată trebuie constatate ca atare de Curtea Constituțională, art. 145 din Constituție.
Referitor la fondul cauzei, arată recurenta, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost achitată în temeiul dispozițiilor legale în vigoare, respectiv prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003, aceste dispoziții nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate. Făcând trimitere la Tratat, recurenta mai arată că dispozițiile acestuia se referă la întregirea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite prevederi naționale prin care s-ar crea o situație de discriminare negativă sau un stat de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare, iar în speță, taxa nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenite din alte state membre ale ci s-au aplicat tuturor autoturismelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională; nu se poate vorbi de încălcare a vreunui principiu înscris în tratat.
În fine, mai arată recurenta că trebuie avute în vedere că în mod greșit a reținut instanța că nu sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 50/2008, art. 11, întrucât acesta nu a fost declarat neconstituțional.
Totodată prin recursul declarat împotriva sentinței 2082 pronunțată la 07.11.2008 pârâta Administrația Finanțelor Publice Cas olicitat admiterea recursului și respingerea cererii de completare fundamentat pe aceea că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
Analizând recursurile declarate, în raport de actele dosarului, normele juridice incidente, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță recurentul în contradictoriu cu Cas olicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5972 lei plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, sumă actualizată cu dobânda legală până la data restituirii efective.
În susținerea celor solicitate s-a arătat în esență că a fost obligat să achite în mod ilegal suma menționată în petitul cererii pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al CE, că deși s-a solicitat restituirea, pârâta a respins cererea iar acest refuz este nelegal întrucât încalcă prevederile hotărârilor constitutive ale Uniunii și celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și în contextul în care din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi compatibil cu art.90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele impozitate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și prin urmare să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Plecând de la cele invocate, în raport de actele depuse tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.90 din Protocol.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Cas usținut însă că acțiunea este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. Cele susținute de recurentă nu pot fi primite întrucât este unanim admis în practica judiciară internă și cea a CJCE că art.90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Prima instanță a rezolvat în mod corect raportul juridic litigios, făcând aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor din tratat, recunoscând reclamantului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Ca atare, problema legată de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2141-2142.pr.civ. este o problemă falsă, nefiind necesar ca în această chestiune să se exercite un control de constituționalitate.
Chiar dacă legiuitorul a calificat această obligație a particularului ca taxă, această taxă specială reprezintă în realitate un impozit, așa cum această noțiune a fost definită de legiuitorul român. Și din această perspectivă, apărările invocate de recurentă referitoare la neaplicarea dispozițiilor Tratatului Comunităților Europene nu sunt pertinente, întrucât tratatul se referă în mod expres la impozite interne de orice natură.
Nici susținerile recurentei C cu privire la cheltuielile de judecată nu pot fi reținute. Plecând de la principiile reținute de art.274 pr.civ. în cauză s-a dovedit culpa și justificarea prin chitanțe a cheltuielilor efectuate context în care din perspectiva normei arătate reținerile primei instanțe din hotărâre de completare nu pot fi considerate greșite.
Cu toate acestea greșite sunt însă reținerile instanței referitoare la dobândă. Acordarea dobânzii reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului patrimonial cauzat celor cărora li s-au perceput taxe ce contravin normelor comunitare. Așa cum s- arătat mai sus obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabil numai jurisdicțiilor ei și executivului, organelor competente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. În acest context al reparării se impune și obligarea la plata dobânzilor legale prevăzute de OG nr.9/2000 calculate asupra sumei de restituit începând cu data de 24.03.2008 până la plata efectivă a sumei reținute cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Evident se relevă prin demersul în fața instanței că dobânda s-a raportat la cea instituită de normele fiscale. Această susținere nu poate fi primită întrucât situația dată în cauză nu se încadrează în cele prevăzute de art.112, art.124 și urm. pr.fiscală; obligația se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale și prin acest context sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv OG nr.9/2000.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va respinge recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice C împotriva hotărârilor nr.1416/2008 și nr.2082/2008; va admite recursul declarat de reclamantul și va modifica în parte sentința civilă nr.1416 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în sensul că va obliga pârâta C să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000 calculată asupra sumei de 5972 lei începând cu data de 24.03.2008 până la data plății efective.
Totodată în baza art.274 pr.civ. va obliga intimata Administrația Finanțelor publice să plătească reclamantului recurent suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1416 din 5.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul că admite și cererea formulată de reclamantul privind dobânda.
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice C să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 calculată asupra sumei de 5972 lei, începând cu data de 24 martie 2008 până la data plății efective.
Obligă intimata Administrația Finanțelor Publice C să plătească recurentului 1.190 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr. 1416 din 5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr. 2082 din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 1416/5.09.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
3 ex./03.03.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța, Floarea Tămaș
