Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 621/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 621/ Dosar nr-
Ședința publică de la 9 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
JUDECĂTORI: Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena judecător
- - - judecător
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - TRANS SA B împotriva sentinței civile nr. 530/CA din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 octombrie 2009, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 9 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 530/CA din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, s-a espins acțiunea formulată de reclamanta - TRANS SA în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA FISCALĂ B ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a că potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată". Rezultă așadar că pentru a avea deschisă calea prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, este necesar ca reclamanta să fi fost vătămată de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri. Reclamanta nu a invocat o vătămare in sensul celei vizate de dispozițiile art. 1 al. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci a solicitat pe calea acțiunii intitulate in constatare, confirmarea unor acte care emană chiar de la aceasta, nu de la pârâtă și de asemenea, dorind să se constate că este scutită de la plata impozitului pentru anul 2006. In aceste condiții, și având in vedere dispozițiile legale citate, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantei este inadmisibilă. Inadmisibilitatea acestei cereri rezultă și din dispozițiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevăd soluțiile care pot fi date de instanța de contencios administrativ, printre care nu se numără și soluția urmărită de reclamantă prin promovarea acestui petit al acțiunii.
De asemenea, s-a constatat că nu este incidentă niciuna din situațiile prevăzute de art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, neexistând nici un act administrativ emis de intimată și nici refuzul acesteia de a soluționa o cerere făcută de reclamantă.
Raportat considerentelor expuse, in temeiul dispozițiilor art. 1 al. 1, art. 2 și 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 acțiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - TRANS SA B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că instanța nu a manifestat rol activ și nu a observat că ea nu a formulat o acțiune în contencios administrativ ci una în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, trebuia să se respecte principiul disponibilității. Acțiunea în realizarea dreptului nu era la îndemâna societății, ea a depus o declarație completată cu scutit conform Legii nr. 571/2003 cu toate acestea pârâta a început executarea silită împotriva sa. o decizie a Tribunalului Suprem 867/28.10.1953 privind caracterul preventiv al acțiunii în constatare.
Intimata Direcția Fiscală Bad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat. Consideră că societatea nu poate fi scutită de taxe deoarece aceasta este ajutor de stat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința recurată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanta - TRANS SA Baf ormulat o cerere în constatarea faptului că este scutită de plata impozitului pe clădiri și pe teren, pentru bunurile imobile aflate în proprietate și amplasate în perimetrul parcului industrial Pro R B, pentru anul fiscal 2004, lunile iulie - decembrie înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Brașov.
În drept și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă.
Considerându -se că această cerere este o acțiune în contencios administrativ fiscal, cererea s-a judecat ca urmare casării sentinței pronunțate de Judecătoria Brașov și trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ( Decizia 100/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov ).
Prin sentința civilă nr.530 /CA/11.05.2009 cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. S-a analizat cererea prin prisma dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Temeiul de drept invocat de către parte în cererea sa inițială au fost prevederile art. 111 Cod procedură civilă. Conform acestui articol "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
Cererea de față vizează pe de o parte constatarea unei stări de fapt și nu existența sau neexistența unui drept, iar pe de altă parte reclamanta are calea realizării dreptului care în speță se materializează prin incidența dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, Titlul IX soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale, Cap. I dreptul de contestație, art. 205 posibilitatea de contestare. De asemenea, reclamantul are posibilitatea ca în baza art. 172 din Codul d e procedură fiscală să introducă contestație la executarea silită, în cazul în care Direcția Fiscală B pornește executarea silită împotriva sa, neluând în considerare declarațiile sale.
Având în vedere că există posibilitatea realizării dreptului, corect a reținut prima instanță că acțiunea în constatare formulată de reclamantă este inadmisibilă
Soluționând cauza pe excepție, a devenit de prisos analizarea chestiunilor de fond privind scutirea de la plata impozitelor, atât cele invocate de reclamantă cât și cele invocate de pârâtă.
Pentru motivele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat, și să mențină sentința civilă atacată cu complinirea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă
Pentru aceste motive
În numele legii
decide
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă TRANS SA B împotriva sentinței civile nr. 530/CA/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9.10.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - - - -
Grefier,
Red. MC 14.10.2009/dact. VP 22.10.2009/4 ex.
JUDECĂTOR 3: Mirena
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena