Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 64/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 64
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER - - -
XXX
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 22 februarie 2008, privind judecarea acțiunii formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta ANAF-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 22 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea înregistrată la această C, reclamanta -" "- a chemat în judecată pe pârâta ANAF, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze decizia nr.88/05.04.2007, comunicată la data de 12.04.2007, privind soluționarea contestației formulată împotriva raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr.10166 și a procesului verbal de control înregistrat sub nr.10165.
În motivarea acțiunii a arătat că prin decizia a cărei anulare se solicită a fost suspendată soluționarea contestației, formulate de reclamantă, cu motivarea că au fost sesizate organele de cercetare penală.
S-a precizat în acțiune că dosarul penal nr.868/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală la 07.05.2006 și că, deși avea cunoștință de rezoluția respectivă, organul fiscal a refuzat să reia procedura administrativă, așa cum prevede Codul d e procedură fiscală.
La dosar s-au depus decizia nr.88/2007, rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, alte acte.
Examinând acțiunea și probele administrate în cauză, precum și legislația aplicabilă, Curtea reține următoarele:
Societatea reclamantă a fost controlată de organele fiscale, întocmindu-se în acest sens procesul verbal de control, raportul de inspecție fiscală și apoi s-a emis decizie de impunere.
Urmare a controlului, s-a stabilit că reclamanta datorează către bugetul de stat obligații fiscale suplimentare în sumă de 1.014.871 lei.
Împotriva actelor de control și a deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestație.
Prin decizia nr.88/2007, ANAF - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor a suspendat soluționarea cauzei pentru suma stabilită de organele fiscale, cu motivarea că în speța respectivă au fost sesizate organele de cercetare penală.
Din rezoluția pronunțată în dosarul nr.868/P/2006, se reține că pentru suma care a format obiectul contestației în procedura administrativă, organele fiscale au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea efectuării de cercetări penale, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de către administratorul societății.
În continuare, Curtea va expune argumentele pentru care apreciază că soluția adoptată de organul fiscal a fost întemeiată și criticile din acțiune sunt neîntemeiate.
Actele de control, respectiv raportul de inspecție și procesul verbal de control, precum și decizia de impunere au caracterul unor titluri de creanță bugetară.
Potrivit art.175 (în actuala numerotare 205) Cod pr.fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, care este cale administrativă de atac.
În cursul soluționării contestației organul de soluționare competent, potrivit legii, poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei, situație reglementată de art.184 (în prezent 214) Cod pr.fiscală.
Suspendarea se poate dispune în mai multe situații, între acestea înscriindu-se și aceea în care organul care a efectuat activitatea de control, a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Din probele analizate mai sus, se reține în mod cert că în speță au fost sesizate organele de cercetare penală pentru infracțiuni care ar fi putut avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției date în procedura administrativă.
Împrejurarea că, prin rezoluție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorja dispus scoaterea de sub urmărire penală nu poate să conducă la nelegalitatea și netemeinicia deciziei pronunțate de organul fiscal, aceea privind suspendarea soluționării plângerii prealabile.
Curtea examinează legalitatea și temeinicia unui act administrativ la data adoptării acestuia, situație în care analiza în speța de față privește numai împrejurarea dacă suspendarea soluționării contestației a fost dispusă de organul fiscal, cu respectarea prevederilor legale care reglementează domeniul respectiv.
Așa cum s-a arătat și mai sus, în cursul soluționării contestației au fost sesizate organele de cercetare penală, situație dovedită chiar cu rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, care probează faptul că a existat o sesizare pentru cercetarea unor infracțiuni legate de raportul juridic fiscal.
Faptul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu constituie cauză de nelegalitate a deciziei nr.88/2007, ci numai cauză de reluare a procedurii administrative.
Astfel, alin.3 din art.184 (alin.3 art.214) Cod pr.fiscală prevede că procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Așadar, după încetarea motivului, respectiv terminarea cercetărilor penale, organul fiscal are obligația de a relua din oficiu procedura administrativă.
Mai trebuie precizat că reclamanta nu a probat că soluția organului penal a rămas definitivă și cum obiectul acțiunii îl constituie anularea deciziei nr.88/2007, având în vedere motivele de mai sus, Curtea va respinge acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - -, cu sediul în Tg.J,-, Județul G, în contradictoriu cu pârâta ANAF-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Elena Canțăr | JUDECĂTOR 2: Doina Lupea |
Grefier, |
Red.jud.
LF/4 ex/31.03.2008
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Doina Lupea