Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 648/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 648/2009
Ședința publică din 16 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z, împotriva sentinței civile nr. 2329 din 17.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimatul -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă - de primă înmatriculare
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat intimatul, lipsă fiind recurentele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 26.01.2009 s-au înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului, prin care a solicitat respingerea recursului.
Intimatul a susținut că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie acordă cuvântul intimatului în dezbateri judiciare asupra recursului promovat în cauză.
Intimatul a solicitat respingerea recursului, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2329 pronunțată la 17 octombrie 2008 de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantului --, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z și a fost anulată Decizia nr. 68 din 04.06.2008 și decizia de restituire nr. 21044 din 18.04.2008 fiind obligate intimatele în limita competențelor prevăzute de lege să restituie reclamantului suma de 5.622,67 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin chitanța seria - nr. - din 13.03.2008, reclamantul a achitat suma de 5.622,57 lei cu titlul de taxă specială de înmatriculare pentru un autoturism pa care l-a achiziționat din Germania.
Ulterior a solicitat restituirea acestei sume. Prin adresa nr.21043 din 18.04.2008 și Decizia de restituire nr. 21044 din 18.04.2008, intimata de rândul II a comunicat reclamantului faptul că nu se aprobă restituirea sumei pretinse.
Împotriva Deciziei de restituire nr.21044/18.04.2008, reclamantul a făcut contestație. Aceasta a fost respinsă prin Decizia nr.68 din 04.06.2008, urmând procedura prevăzută de lege, reclamantul s-a adresat instanței de judecată.
Acțiunea reclamantului este întemeiată în considerarea următoarelor argumente:
Taxa specială de înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea 343/2006, cuantumul acesteia fiind stabilit potrivit dispozițiilor art.2141alin (3) din codul fiscal.
Potrivit Art.148 alin.2 din Constituție, Ca urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare."
În ce privește prezenta cauză, textul din tratatul constitutiv despre care precizează Constituția este art.90 alin.1 din Tratatul care precizează:, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Față de cele de mai sus, s-a constatat faptul că, reclamantul a fost vătămat în dreptul său prin însăși actul normativ care constituie temeiul legal al taxei achitate. Acest temei legal introduce un regim discriminatoriu pentru autovehiculului adus în țară, de către reclamant, din Comunitatea Europeană.
Regimul discriminatoriu constă în faptul că reclamantul a fost obligat a plăti o taxă de înmatriculare a autoturismului după ce, această taxă a mai fost odată plătită pentru autoturism în țara de origine. Această obligație este instituită și pentru autoturismele din România.
Odată plătită taxă de înmatriculare pentru acesta, legea nu mai reglementează plata unei noi taxe de înmatriculare.
Intrarea în vigoare a Ordonanței 50/2008 a determinat intimata de rând II să facă o precizare a poziției sale în sensul că restituirea taxei solicitată de reclamant să se realizeze în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Susținerea intimatei este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Taxa instituită prin OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială de înmatriculare, are alt mod ce calcul și are altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată până la intrarea în vigoare a OUG 50/2008 și taxa de poluare care urmează a fi percepută în baza cestui act normativ, ridică problema principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin 2 din Constituție.
Față de cele reținute mai sus în fapt și în drept, acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost admisă astfel cum a fost formulată și precizată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței recurate și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate de reclamant ca nefondată cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei nr.68/2008 emisă de Biroul de Soluționare Contestații din cadrul DGFP S și totodată înlăturarea obligației de plata dobânzii solicitate.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
De asemenea, s-a arătat că Tratatul de aderare a României la Comunitatea Europeană permite tării noastre să aleagă forma și mijlocele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii în fiecare stat membru.
În susținerea pretențiilor s-a susținut că disp. art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa urmează să fie plătită de către toți proprietarii de autovehicule, la momentul primei înmatriculări în România, și, prin urmare, art. 90 are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Astfel, pârâta a arătat că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei nu este admisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
În final, recurenta-pârâtă a arătat că, acordarea dobânzilor aferente sumei încasate de la reclamantă se face în baza dispozițiilor pr.fiscală coroborate cu cele ale Ordinului nr. 1.899/2004, în cauză fiind incidente dispozițiile nr.OG 92/2003, reclamanta nesolicitând organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire conform art. 124 alin. 1 din actul normativ menționat.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate ( 6-7).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, împotriva sentinței civile nr. 2329 din 17.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - G - - -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./18.02.2009
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
