Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 657/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 657/
Ședința publică din 16 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâtele - B și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, împotriva sentinței nr. 461/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-reclamantă M prin avocat, lipsă fiind recurentele-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, fiind scutite de plata taxei de timbru, iar intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise.
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei-reclamante solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar împuternicirea avocațială și copia facturii (14-15).
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 461/24.10.2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dos. nr-, s-a dispus admiterea acțiunii în contencios administrativ și, în consecință, a anulat decizia nr. 94/12.12.2006 emisă de pârâta M, precum și actul constatator nr. 149/15.03.2006 și procesele - verbale privind calcularea accesoriilor nr. 44/15.03.2006, nr. 44A/31.05.2004 și nr. 44A/24.07.2006, încheiate de Biroul Vamal Târgu M prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei "M " o datorie vamală suplimentară în sumă totală de 20.840 lei.
A exonerat reclamanta de la plata acestei sume.
A obligat pârâtele M în solidar cu Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B la plata sumei de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a reține în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 25.04.2007, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanței anularea actelor administrativ fiscale mai sus arătate, motivând că potrivit contractului pentru folosință temporară încheiat la data de 28.01.2005 încheiat în Olanda, a primit spre folosință gratuită până la data de 31.01.2008 de la o persoană juridică olandeză mai multe utilaje. Pentru aceste bunuri, arată în continuare reclamanta în motivarea acțiunii, a solicitat organelor vamale române autorizarea în regim de admitere temporară nr. 76/07.02.2005, garantarea plății eventualelor taxe vamale fiind dovedită cu scrisoarea de garanție bancară nr. //13690/05 emisă de BANK valabilă până la data de 08.02.2006. Această garanție a fost prelungită începând cu data de 08.02.2006, organele vamale fiind anunțate despre această prelungire a garanției la data de 14.02.2006.
Pârâtele, reține în continuare instanța de fond, au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, precum și menținerea actelor administrativ fiscale atacate, argumentând că perioada de valabilitate a scrisorii de garanție bancare expirase la data anunțării acestora de către reclamantă.
În fapt, arată prima instanță, prin autorizația nr. 76/07.02.2005 emisă de Biroul Vamal Târgu M, s-a aprobat un regim vamal de admitere temporară cu exonerare parțială de taxe cu termen de valabilitate a utilajelor aflate sub folosință gratuită temporară a reclamantei. Or, ceea ce este relevant, în cazul de față, reține instanța de fond, este termenul pentru care a fost aprobată autorizația de admitere temporară, respectiv 31.01.2008, și nu termenul în care a expirat scrisoarea de garanție bancară. Cu atât mai mult, susține instanța de fond, durata de prelungire a scrisorii de garanție bancară poartă data de 08.02.2006, deci la exact un an de la data expirării primei scrisori, chiar dacă anunțarea organului vamal a avut loc după această dată.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recurs ambele pârâte solicitând ca, prin admiterea recursului, instanța să modifice integral hotărârea atacată și să respingă ca acțiunea introductivă de instanță și să mențină actele administrativ fiscale atacate. Recurentele au adus aceleași argumente ca cele prezentate în fața instanței de fond.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în temeiul principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Așa cum reține și instanța de fond, prin autorizația de admitere temporară cu nr. 76/07.02.2005 au fost admise temporar cu exonerare parțială de taxe utilaje, constând în strung, aparat de sudura electrică și țevi metalice, termenul până la care beneficiarul, respectiv reclamantul intimat, trebuind să dea destinație vamală fiind 31.01.2008, dată până la care rămânea valabilă autorizația ( 13 dos. primă inst.). De precizat că în autorizația de admitere temporară nu i s-au impus beneficiarului alte operațiuni în vederea finalizării regimului vamal temporar.
Conform declarației vamale ( 14 dos. primă inst.) la rubrica 28 "informații financiare și bancare" reclamantul intimat a specificat că a depus și scrisoarea de garanție bancară cu valabilitate până la data de 08.02.2006, scrisoare care, de altfel, se află în copie la dosar ( 15).
Ambele recurente afirmă că prin depunerea noii scrisori de garanție bancară de abia la data de 15.02.2006, deși înscrisul avea valabilitate încă de la data de 08.02.2006 ( 47 dos. primă inst.), s-ar fi încălcat dispozițiile art. 95 alin. 2 din Legea nr. 141/1997 (în vigoare la această dată), care prevede că în măsura în care beneficiarul nu finalizează operațiunile regimului temporar în termenul aprobat, autoritatea vamală din oficiu poate dispune încheierea regimului vamal suspensiv, ceea ce de fapt s-a și întâmplat prin actul constatator nr. 94/15.03.2006.
Art. 154 din Hotărârea de Guvern nr. 1114/2001 (în vigoare la data acordării facilității vamale, cât și la data emiterii actelor administrativ fiscale atacate) prevedea ca obligație ca "O data cu declarația vamală pentru mărfurile supuse unui regim vamal suspensiv titularul operațiunii depune la biroul vamal o garanție care sa asigure plata taxelor vamale și a altor drepturi, dacă acestea se datorează."
Rezultă că recurentele au considerat obligația depunerii garanției bancare ca fiind o operațiune la care se referă art. 95 alin. 2 din Legea nr. 141/1997. Or, o astfel de interpretare forțată, extensivă a acestui din urmă articol nu poate fi primită.
Este adevărat că legiuitorul nu prevede în ce constau operațiunile, însă arată că aceste operațiuni sunt stabilite de organul vamal în vederea finalizării regimului vamal suspensiv. Dimpotrivă, scrisoarea de garanție apare o măsură mai degrabă de asigurare a plății taxelor vamale în cazul în care acestea vor fi datorate, și nicidecum nu sunt operațiuni care să fie luate în vederea finalizării regimului vamal suspensiv.
În al doilea rând, tocmai pentru că este o măsură preventivă, prevăzută ca atare de legiuitor, faptul că a depus cu întârziere la organul vamal noua scrisoare bancară, dar care avea efecte chiar de la data de 08.02.2006, dată la care expira vechea scrisoare bancară, demonstrează că măsura preventivă este asigurată prin noua scrisoare de garanție bancară, iar posibilitatea ca organul vamal să se îndestuleze pentru eventualele taxe ar fi îndeplinită, iar scopul legii este, astfel, satisfăcut.
Nu în ultimul rând, instanța nu va reține apărarea recurentelor și pe motiv că acestea își invocă propria culpă. Astfel, nici în autorizația de admitere temporară, și nici în declarația vamală verificată de organele vamale, acestea din urmă nu impune o dată la care urmează să fie depusă noua scrisoare de garanție bancară. Or, este evident că în lipsa unei astfel de obligații, a unui termen în care să depună noua scrisoare de garanție (din moment ce condiția de la art. 154 din nr.HG 1114/2001 se referă la momentul solicitării admiterii temporare, condiție îndeplinită în cazul de față, textul nereferindu-se și la ulterioarele scrisori de garanții bancare) care să-i fie impusă reclamantului intimat și în condițiile în care însuși legiuitorul nu specifică ce se înțelege prin "operațiuni în vederea finalizării regimului suspensiv", apărările și, implicit, motivele de recurs nu pot fi primite, instanța constatând că soluția primei instanțe este corectă și temeinică.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca nefondate cele două recursuri formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile B, prin B, cu sediul în B,-, județul B și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 461/24.10.2007 a Tribunalului Mureș, dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./06.10.2008
Jud.fond.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
