Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 666/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 666/
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursurilor declarate de către pârâta ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE B, de către chemata în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU și de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr.701/CA din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 13 octombrie 2009, când părțile au lipsit. Încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr 701/CA/24.06.2009, Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B și, în consecință, a anulat Decizia nr 178/28.04.2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantei suma de 9.623 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
A obligat pârâtele la plata sumei de 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare in garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice B a Administrației Fondului pentru Mediu și, în consecință, a obligat chematul in garanție să vireze in fondurile Administrației Finanțelor Publice B suma de 9.623 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că prin acțiunea introductivă, reclamanta a chemat in judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice B solicitând restituirea sumei de 9.623 lei plătită cu titlu de taxă de poluare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată au fost reținute următoarele:
- în cursul lunii noiembrie 2008, achiziționat, din Germania, un autoturism marca, an de fabricație 2004, pentru înmatricularea căruia a trebuit sa plătească taxa de poluare și, ulterior, a solicitat restituirea acesteia, cerere care a fost respinsă prin Decizia nr 178/28.04.2009, motivat că nu există temei legal pentru restituire;
- taxa încalcă art 25 din Tratatul de aderare a României la UE care interzice taxele de import, de export sau pe cele cu efect echivalent;
- din analiza aplicării taxei, rezultă că ea este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in statele UE și reînmatriculate in România, in timp ce pentru mașinile deja înmatriculate in țară până la data de -, la noua înmatriculare taxa nu mai este percepută;
- prin aceste norme se încalcă principiile egalității în drepturi și principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne;
- în drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr 554/2004, art 90 al 1 din TCE, art 148 al 2 și 4 din Constituție, art 1084, 1082 Cod Civil.
Prin precizarea de acțiune, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr 178/2009 arătând că se judecă în contradictoriu și cu emitentul acestui act, Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri, respectiv chitanța Seria - nr -/23.02.2009, plângerea prealabilă, Decizia nr 178/2009, cartea de identitate în limba germană și traducerea acesteia și Decizia 5351/2009.
A fost avută în vedere și cererea formulată de pârâtă Administrația Finanțelor Publice B privind chemarea în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, având în vedere că taxa de poluare se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de această autoritate, iar în drept fiind invocate dispozițiile art 60-63 cod procedură civilă și dispozițiile Legii nr 112/1995.
Poziția pârâtei Administrația Finanțelor Publice B exprimată prin întâmpinare în cursul judecării cauzei în primă instanță a fost în sensul respingerii acțiunii, întrucât cererea de restituire formulată de reclamantă nu are suport legal, întrucât, pe de o parte, aceasta nu este concretizată printr-un act administrativ fiscal, în înțelesul art 41 din OG92/2003, iar, pe de altă parte, legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. Singurele dispoziții care prevăd posibilitatea restituirii sunt cuprinse în art 117 al 1 OG 92/2003, cererea reclamantei neîncadrându-se in niciuna din situațiile vizate de acest text legal.
Administrația Finanțelor Publice Bad epus la dosar documentația avută în vedere la emiterea Deciziei nr 5351/2009.
Și poziția pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B exprimată prin întâmpinare a fost de respingere a acțiunii.
Instanța de fond a mai reținut că Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare după pronunțarea soluției, astfel încât apărările expuse au fost avute în vedere ca și concluzii scrise.
Urmare a analizării susținerilor și apărărilor părților și a probelor administrate, prima instanță a reținut următoarele:
- potrivit dispozițiilor art 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art 3 și 9;
- dispozițiile art 90 par 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare;
- Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre;
- rostul reglementării instituite prin dispozițiile art 90 par 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone; cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România;
- deși se invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele /Enel și;
- principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2;
- România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană;
- taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora in țară;
- în aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută;
- se aduce atingere în acest mod prevederilor art 90 al 1 din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța de fond a apreciat că art 4 din OUG 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei;
- achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate;
- reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea Deciziei 178/2009; ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar anterior expuse;
- într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia;
- din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare;
Ca urmare, s-a dispus anularea deciziei atacate și obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice B la restituirea suma plătită cu titlu de taxă de poluare.
Referitor la cererea privind obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice B la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite cu titlu de taxă de poluare, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art 124 OG 92/2003, întrucât dispozițiile legale în baza cărora a fost încasată taxa de poluare nu sunt conforme cu dispozițiile comunitare, așa încât se aplică reglementările generale ( și nu cele speciale prevăzute de OG 92/2003) în materie de dobândă, ceea ce înseamnă că, pentru a exista o reparație integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin plata unor taxe nedatorate, dobânda trebuie acordată de la data achitării taxelor, și nu doar de la data la care s-a solicitat restituirea acestei taxe. S-a mai reținut că, neexistând nicio notificare efectuată prin executor judecătoresc, nu există nici un argument legal in baza căruia să se acorde dobânda de la data la care s-a solicitat restituirea taxelor.
Cu privire la cererea de chemare in garanție, față de dispozițiile art 60 cod procedură civilă și de faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, aceasta a fost admisă, iar chemata în garanție obligată să plătească pârâtei suma de 9.623 lei, solicitată de pârâta Administrația Finanțelor Publice
S-a dispus, în baza art 274 cod procedură civilă, obligarea pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B și la plata cheltuielilor de judecată constând in taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Prima recurentă a criticat hotărârea atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art 304 pct 9 și art 304/1 cod procedură civilă.
Aspectele invocate în susținerea căii de atac au fost următoarele:
- instanța de fond nu a înțeles să anuleze Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr 5351/23.02.2009 emisă de recurentă, astfel că emitenta nu poate proceda la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare în condițiile în care actul administrativ-fiscal care a stat la baza calculului acesteia nu a fost anulat.
- instanța de fond nu a analizat legalitatea actului administrativ-fiscal rezumându-se la a reține doar că cererea reclamantei de restituire a taxei plătite a fost respinsă prin emiterea Deciziei nr 178/2009, situație asimilată cu refuzul nejustificat de restituire;
- în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile unui refuz nejustificat de restituire față de dispozițiile art 2 al 1 lit i din Legea nr 554/2004;
- instanța de fond a aplicat în mod greșit temeiul legal considerând că taxa de primă înmatriculare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, nefiind aplicabile pentru autoturismele înmatriculate deja sau pentru cele noi;
- taxa de primă înmatriculare se aplică atât autovehiculelor noi achiziționate din România cât și celor achiziționate din statele comunitare, taxa fiind percepută începând cu data de 01.10.2007, iar începând cu data de 01.07.2008 taxa de poluare pentru autovehicule se percepe conform OUG nr 50/2008;
- nicio negociere a autorităților românești cu cele ale Comunității Europene nu a condus la modificarea acestei taxe sau la anularea ei, iar Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului, ci doar a modului de determinare a taxei;
- principiul "poluatorul plătește" pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicul este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, 16 state membre ale Uniunii Europene practicând o astfel de taxă;
- obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană instituită prin art 148 al 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art 90 par I din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești;
- taxa de poluare a fost plătită benevol, la recomandarea MAI-serviciul de înmatriculări autovehicule, în baza unor norme imperative în vigoare la data plății, neputându-se reține culpa procesuală a organului fiscal și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată;
- prin anularea acestei taxe s-ar anula implicit și înmatricularea autoturismului, aceasta fiind una dintre condițiile prevăzute de legiuitor la înmatricularea autovehiculelor;
- dispozițiile art 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză întrucât taxa de poluare se plătește de către toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România;
- dispozițiile mai sus menționate au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare, impozite mai mari decât produsele interne;
- instanța de judecată are misiunea de a interpreta și aplica legea la situația de fapt stabilită pe bază de probe, în cazuri concrete, fără a fi legată de soluțiile pronunțate anterior.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art 304 pct 8 și 9 și art 304/1cod procedură civilă și adus următoarele critici hotărârii atacate:
nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile.
În acest sens, a arătat că prima instanță a apreciat greșit ansamblul probatoriu.
Decizia nr 178/08.04.2009 a fost emisă de către Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP B în baza documentelor depuse de către reclamantă la dosar și a elementelor de calcul prevăzute de OUG nr 50/21.04.2009 și a Normelor metodologice de aplicare aprobate prin HG nr 686/2008. au fost avute în vedere dispozițiile imperative ale art 1, 3, 4 și 5 din OUG nr 50/2008 al căror conținut a fost prezentat în cererea de recurs.
OUG nr 50/2008 a fost emisă de Guvernul României în baza art 115 din Constituția României și reprezintă cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, fiind adoptat în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în ceea ce privește rezultatul, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură rezultatul.
Prevederile Tratatului de aderare nu sunt încălcate prin instituirea taxei de poluare în momentul înmatriculării unui autovehicul pe teritoriul României, iar taxa de poluare este stabilită conform regimului intern de impozitare.
În concluzie, s-a apreciat că organele fiscale au procedat în mod legal la stabilirea taxei de poluare în baza prevederilor legale în vigoare.
II. prima instanță nu a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare nr 5351/23.02.2009 emisă de
Ca urmare, hotărârea atacată nu poate fi pusă în executare, iar nu poate proceda la restituirea taxei de poluare.
III. instanța de fond a apreciat greșit că dacă prin Decizia nr 178/2009 s-a respins cererea intimatei de restituire a taxei de poluare, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de restituire.
În acest sens, s-a făcut trimitere la dispozițiile art 2 al 1 lit i din Legea nr 554/2004, respectiv la situațiile expuse de acest text de lege.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a criticat, de asemenea, hotărârea sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei, motivat invocat fiind acela că sentința civilă a fost dată cu încălcarea legii și fără temei legal.
Argumentele aduse în sprijinul acestei critici au fost următoarele:
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a demarat în februarie 2006 o serie de acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, respectiv a unui mecanism economico-financiar bazat pe principiul "poluatorul plătește", care urma să fie aplicată cu ocazia primei înmatriculări a tuturor autovehiculelor cu motor în România, atât în cazul celor noi cât și în cazul celor rulate, achiziționate în afara țării, dar și celor produse în România. Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule începând cu data de 01.01.2007. Parlamentul României a decis instituirea unei tace speciale care, în conformitate cu prevederile art 214/1-214/3 din Legea nr 571/2003 era plătită de orice persoană fizică sau juridică ce înmatricula pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.
Față de acest sistem de calcul instituit de codul fiscal, Comisia Europeană, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat că se încalcă principiile Tratatului de instituire a Comunității Europene în sensul că se aplică un regim discriminatoriu pentru autoturismele second hand achiziționate din alte state membre, invitând România sa adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului menționat în termen de 2 luni de la primirea acestuia.
Ca urmare, s-a propus abrogarea articolelor din codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-și poziția că trebuie evidențiată diferența dintre mașinile high și low poluatoare și a propus în acest sens un proiect de ordonanță.
Raportat la cerințele Comisiei Europene care nu a contestat instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, a fost aprobată OUG nr 50/2008, act normativ acceptat de Comisie ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar.
Această ordonanță stabilește măsuri ce corespund pe deplin prevederilor art 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvernul României, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, ia pentru autovehiculele noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.
Câtă vreme Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 corespunde normelor comunitare, nu poate fi primită critica potrivit cu care prin instituirea acestei taxe se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxa contravine dispozițiilor art 90 din Tratatul Comunității Europene.
Procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată la 29.01.2009 urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art 90 din Tratat.
Potrivit jurisprudenței CEJ, articolul 90 primul paragraf al Tratatului este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Curtea a considerat ca fiind contrară aceluiași articol perceperea de către un stat membru a unei taxe pe vehicule de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea autovehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Pentru aplicarea art 90 din Tratat este necesar a se lua în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză. Reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt net superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Ca urmare, recurentul a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea celor trei recursuri, fiind invocate aceleași motive ca cele din cuprinsul acțiunii introductive.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Raportat la motivele de recurs invocate de recurenții pârâți Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B privind anularea de către prima instanță doar a Deciziei nr 178/2009 și caracterizarea de către prima instanță a poziției organului fiscal în sensul unui refuz de restituire, se constată că cele două instituții au dat o altă interpretate istoricului stării de fapt.
Astfel, obiectul deciziei nr 178/2009 l-a constituit cererea formulată de reclamanta de restituire a taxei de poluare al cărui cuantum a fost stabilit prin decizia nr 5351/23.02.2009 emisă de
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, expresia folosită de prima instanță reprezentând o manieră de redare a poziției exprimată de Biroul de Soluționare a Contestațiilor și, nicidecum situația în care o instituție a statului ar refuza soluționarea unei cereri.
Ca urmare, în cauză nu s-a solicitat anularea deciziei nr 5351/23.02.2009 emisă de B, iar prin cererea de restituire a taxei de poluare s-a solicitat o plată nedatorată și nicidecum nu s-a formulat o contestație la decizia anterior menționată.
Cele două motive de recurs sunt neîntemeiate, urmând a se verifica sub aspectul legalității și temeiniciei modul de soluționare pe fond a cauzei de către prima instanță, contestat prin cele trei recursuri formulate în cauză.
Reclamanta a achitat o taxă de poluare în cuantum de 9.623 lei în scopul de a putea înmatricula autoturismul marca achiziționat din Germania. Ulterior, prin cererea adresată Administrației Finanțelor Publice B, a solicitat restituirea acestei taxe. Pârâta a răspuns prin Decizia nr 178/2009 în sensul respingerii contestației.
În primul rând, se impune a se preciza relativ la critica adusă de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice B cu privire la atribuțiile instanței de judecată în aplicarea în cauză a prevederile Tratatului Comunității Europene că aceasta este neîntemeiată întrucât preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită " taxă de poluare ", are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul "poluatorul plătește" este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Apărările primului recurent privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre UE, care primesc prin OUG nr 50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă "impunere internă de taxe" ca sintagmă folosită în cuprinsul art 90 TCE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul "poluatorul plătește", nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 90 TCE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
De asemenea, nu se poate sancționa prin respingerea acțiunii faptul că reclamanta a înțeles să plătească benevol taxa de primă înmatriculare, condiție fără de care nu putea obține înmatricularea autoturismului. De altfel, așa cum în mod corect a argumentat prima instanță, în cauză este aplicabil principiul de drept comunitar, potrivit cu care taxele percepute de un stat membru ce contravin dreptului comunitar, trebuie restituite.
Fiind vorba despre căi de atac promovate în condițiile art 304/1 cod procedură civilă, se impune a se mai preciza că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art 1082 rap la art 1084 cod civil, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data de la care nu a mai beneficiat de taxa nedatorată. Față de rațiunile restituirii sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, norma aplicabilă în cauză cu privire la dobânda legală este cea de drept comun prevăzută de art 3 al 3 din OG nr 9/2000.
În mod corect prima instanță a constat îndeplinite condițiile prevăzute de art 60 și 61 cod procedură civilă și față de dispozițiile art 1 OUG nr 50/2008 privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu de taxă de poluare.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art 312 al 1 cod procedură civilă, va respinge recursurile formulate de recurenții Administrația Finanțelor Publice B, Administrația Fondului pentru Mediu și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâții Administrația Finanțelor Publice B ( cu sediul în B, B-dul - nr. 7, județ B) și Administrația Fondului pentru Mediu ( cu sediul în B, sector 6, nr. 294, Corp A ) formulate împotriva sentinței civile nr 701/CA/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red: LB/4.12.2009
Dact: MD/ 4.12.2009
- 6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria