Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 738/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 738/2009
Ședința publică din 23 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N ȘI ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr. 899 din 17.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite -restituire taxa înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, recurentele au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 242 al. 2.pr.civ.
În data de 20.02.2009, intimatul a trimis la dosar prin fax și prin poștă, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 899/CA din 17 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa caracterului administrativ al actelor atacate, precum și cererea de suspendare a judecării cauzei pentru interpretarea art. 90 din Tratatul Comunității Europene, invocată de pârâta P B-
De asemenea, s-a admis acțiunea în contencios-administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, dispunându-se anularea actelor administrativ-fiscale nr. 6.205/08.04.2008 și nr. 7.817/30.04.2008 emise de B-
De asemenea, pârâta Baf ost obligată să restituie reclamantului suma de 3.667 lei ca nedatorată, cu dobândă legală până la restituirea efectivă.
În motivarea sentinței s-a reținut că actele administrative a căror anulare s-a solicitat constituie acte administrativ-fiscale în sensul art. 41 din nr.OG 92/2003, fiind emise de un organ fiscal competent și făcând referire la obligații fiscale, fiind conforme cu definiția dată acestora și de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cererea de suspendare a cauzei și trimiterea acesteia la Curtea Europeană de Justiție pentru a interpreta dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul, tribunalul a constatat că cererea este nefondată întrucât judecătorul național urmează să se pronunțe în calitate de prin judecător european, pe de o parte, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 2,3,4 din același tratat întrucât instanța nu are dubii cu privire la interpretarea art. 90 alin. 1 din tratat. În plus tribunalul a mai reținut că asupra modului de interpretare a dispoziției din trata, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat deja.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, încasarea acesteia fiind făcută în baza art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal și că în nici unul din statele membre al nu se aplică direct sau indirect impozite interne pentru produsele provenind din alte state membre, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Cu privire la fondul cauzei se susține că soluția este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal, reglementează taxa specială de înmatriculare cu ocazia înmatriculării în România a unui autovehicul atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate, legea nefăcând distincție între vechimea și proveniența autovehiculului.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
In conformitate cu art. 148 al. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s-a formulat.
In considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să plătească folosul nerealizat constând în dobânda legală calculată conform art. 3 al. 3 din nr.OG 2/2000 de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective, în considerarea art. 1.082 și 1.084 Cod civil.
Cât privește cererea de respingere a acțiunii sau de admitere a acesteia în parte pentru diferența dintre taxa de înmatriculare și cea de poluare, după cum solicită pârâta B-N, tribunalul urmează să le respingă ca neîntemeiate pentru următoarele motive: tribunalul constată că taxa prevăzute de art. 2141- 2143din Codul fiscal este o taxă ce s-a stabilit a fi nelegală, prin aceea că încalcă normele de justiție europene; pe de altă parte, taxa instituită de nr.OUG 50/2008, taxă de mediu este o altă taxă, diferită de taxa de primă înmatriculare, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată.
În plus, dispozițiile din nr.OUG 50/2008 nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, noua lege fiind inaplicabilă situațiilor juridice intervenite anterior intrării ei în vigoare. Principiul neretroactivității legii este esențial în materia stabilității drepturilor și este consacrat constituțional (art. 15 al. 2 din Legea fundamentală), precum și în art. 1 din Codul civil.
Caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare și faptul că aceasta a fost achitată impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior.
Pe de altă parte, soluția de restituire a diferenței dintre cele două taxe prevăzută de art. 11 din nr.OUG 50/2008 este o rezolvare administrativă a problemei ivite, iar această rezolvare nu se impune ca modalitate de rezolvare a prezentei cauze, deoarece diferența care se restituie în baza textului menționat se face în baza legii și nu a hotărârii judecătorești. În aceeași ordine de idei, nu s-a dovedit în instanță că reclamanta ar fi refuzat plata taxei de mediu, pentru ca acest refuz să stea la baza unei eventual compensări a datoriilor. Mai mult, pârâtele nu au formulat acțiune reconvențională pentru a se constata că reclamanta datorează taxa în discuție, taxa de mediu nefiind stabilită în cuantumul ei în nici o modalitate, lipsind un calcul al acesteia, așa încât ea nu este vorba de o datorit certă și actuală.
Taxa de mediu poate fi încasată oricând atât timp cât autoturismul este în stare de funcționare și circulă pe drumurile publice, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se face compensarea între o datorie certă și actuală cu una incertă și neactuală.
Taxa prev.de art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal a constitui o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculelor, pe când taxa de mediu instituită prin nr.OUG 50/2008 nu poate avea acest caracter.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției, iar în subsidiar respingerea acțiunii.
Se susține că instanța de fond era obligată să declanșeze procedura de trimitere prejudicială prin sesizarea Curții Europene de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din tratat, cu consecința imediată a suspendării soluționării cauzei până la pronunțarea instanței europene.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către B, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Se mai precizează că în cadrul procedurii de constatare a obligațiilor asumate de România ca stat membru al nu s-a contestat niciodată instituirea taxei solicitându-se numai reașezarea modalității de calcul.
Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, arătând că adresele emise nu constituie acte administrativ-fiscale în sensul dispozițiile cuprinse în art. 41 din pr.fiscală.
De asemenea, recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Astfel, pârâta a arătat că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei nu este admisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
Curtea analizând recursul declarat reține următoarele:
Prima critică formulată de recurente vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex. 177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitate obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurenta susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză, ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind nefondat, iar în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,- - 8, jud. B-N, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 899 din 17 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
G - - - - - - -
Red.Gh.
Dact./2 ex./17.03.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
