Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 07.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.77
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.01.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru Dacu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta FEDERAȚIA A T, împotriva sentinței civile nr.817/07.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâții - intimați ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect anulare act de control.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta recurentă avocat, lipsă fiind pârâții - intimați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinări din partea pârâtelor - intimate, câte un exemplar comunicându-se reprezentantei reclamantei - recurente.
Reprezentanta reclamantei - recurente depune la dosar împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei - recurente solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.817/07.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantei Federația a T, împotriva Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T și a luat act de renunțarea la judecată față de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală
S-a reținut că prin înscrisul depus la fila 169 din dosar reclamanta a arătat că renunță la judecată față de pârâta MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, iar prin cererea aflată la fila 172 din dosar, reclamanta a învederat instanței că renunță la judecată și față de pârâta
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a T, excepție invocată de această pârâtă, instanța a constatat că decizia atacată nr. 52/10.04.2007 aflată la filele 8-9 din dosar a fost emisă de T, fiind semnată și ștampilată de reprezentantul acestei instituții, astfel că pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța a constatat că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția invocată fiind neîntemeiată, fiind respinsă pe acest considerent.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantei, instanța a constatat că la data de 23.02.2007, Serviciul de Administrație Fiscală, Activitatea de Control Fiscal T prin procesul-verbal întocmit, aflat la filele 10-15 din dosar, a avizat pentru trimestrul IV 2006, TVA de restituit în sarcina reclamantei în suma de 22.353, verificarea efectuându-se pe perioada 01.10.2006 - 31.12.2006, perioadă pentru care reclamanta a solicitat restituirea de TVA pentru consolidări, reparații case de locuit pentru persoane care nu au posibilități de a realiza aceste operațiuni de consolidare din satul comuna.
Urmare acestui control, organul financiar a stabilit că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. a, b și c din Normele aprobate prin nr. 1880/2005, beneficiind de scutirea de TVA pe trimestrul lV 2006 care se realizează prin restituirea sumei de 22.353 lei în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. a din Normele aprobate prin nr.1880/2005, luându-se act că reclamanta a solicitat și restituirea TVA-ului aferent trimestrului IV 2006 pentru suma de 82.548 lei în baza unui centralizator înregistrat sub nr. 64.597/24.01.2007 la
S-a reținut, că în cadrul centralizatorului depus de reclamantă sunt cuprinse și alte obiective realizate pe trimestrul IV 2006, constând în: locuințe sociale, T-, pentru tinerii proveniți din casele de copii administrate și susținute de reclamantă; dotare cu echipament de birou și două autoturisme pentru Centrul de îngrijire la domiciliu; dotare pentru Centrul de îngrijire paliativă în T,- cu un autoturism 1,5 R2 15070 E4; dotare pentru casa de copii din Petroasa M, jud. T, administrată de reclamantă cu un autoturism marca VW- model T5; dotare proiect Antidrog cu echipamente de birou pentru activitățile de prevenire a consumului de droguri în școli și facultăți.
Controlul fiscal nu a luat în considerare centralizatorul înregistrat sub nr. 64.597/24.01.2007 la T, pe considerentul că documentația necesară pentru restituirea TVA-ului trebuie să cuprindă cererea de restituire a TVA-ului potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1 la nr.1880/2005, art. 4 alin. 4 lit.
Procesul verbal de control din 23.02.2007 a fost semnat cu obiecțiunii de către reclamantă, fără a indica conținutul acestora.
Împotriva acestui proces verbal, reclamanta a formulat contestație, aflată la filele 15-18, ce a fost soluționată de pârâta T prin Decizia nr. 52/10.04.2007, în sensul că a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că organele de control nu au avut competența de a analiza cererile de restituire neînregistrate la T și că obligația înregistrării acestor cererii revine conform prevederilor nr. 1880/2005 reclamantei.
Instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 din nr. 1880/2005 "Cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugata se depun la organul fiscal la care sunt înregistrați titularii cererii trimestriale, cel mai târziu până la finele lunii următoare încheierii unui trimestru și vor fi însoțite numai de documente aferente cumpărăturilor efectuate în trimestrul pentru care se solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată. Nedepunerea în termen și necuprinderea tuturor documentelor justificative atrag pierderea dreptului de restituire a taxei pe valoarea adăugată", astfel că prima condiție pentru soluționarea cererii de restituire a TVA-ului este depunerea acesteia la organul fiscal competent cel mai târziu până la finele lunii următoare încheierii unui trimestru și vor fi însoțite numai de documente aferente cumpărăturilor efectuate în trimestrul pentru care se solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată.
Organele fiscale au procedat corect, stabilind că suma de restituit reclamantei cu titlu de TVA este de 22.353 lei, deoarece analizând starea de fapt, se poate observa că suma solicitată de reclamantă este, de fapt, un cumul al mai multor sume, fiecare dintre acestea corespunzând unele obiective distincte, organul fiscal dând curs cererii înregistrată în termenul și condițiile prevăzute de nr.1880/2005.
înregistrat sub nr. 64.597/24.01.2007 la T nu a fost luat în considerare de către controlul fiscal, întrucât documentația necesară pentru restituirea TVA-ului nu cuprinde cererea de restituire a TVA-ului, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1 la nr.1880/2005, art. 4 alin. 4 lit.
Contestatoarea reclamantă nu a făcut dovada nici pe parcursul procesului că a înregistrat conform legii, cererile privind restituirea de TVA, rezultând deci legalitatea modului de soluționare a cererii depuse și înregistrate de reclamantă precum și a modului de soluționare a contestației formulate.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea contestației.
În motivarea recursului, în esență reclamanta a arătat că cererea de restituire formulată către Administrația Finanțelor Publice T, s-a referit la suma de 82.548,08 RON, TVA nedatorat pentru trimestrul IV 2006, pentru 6 obiective cu finanțare din străinătate, astfel cum a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, iar omisiunea de înregistrare aparține pârâtei Administrația Finanțelor Publice T, ceea ce nu poate fi imputat reclamantei.
La dosar s-au depus întâmpinări, prin care pârâtele au solicitat respingerea recursului.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea de Apel constată că este fondat, și-l va admite conform următoarelor considerente:
Înscrisurile depuse la dosar fac dovada deplină că reclamanta a solicitat restituirea TVA nedatorat pe trimestrul IV 2006, în sumă totală de 82.548,08 RON, iar documentația a fost întocmită și anexată, pentru fiecare din cele 6 obiective finanțate din străinătate. Au fost depuse cereri separate pentru fiecare din acestea, iar Administrația Finanțelor Publice Tac onfirmat, prin număr de înregistrare și stampilă (64597/24.01.2007 - Administrația Finanțelor Publice T) primirea cererii pentru suma totală de 82.548,08 RON. Este neechivoc și specificat clar în cerere că se solicită TVA nedatorat pe trimestrul IV 2006 pentru mai multe obiective finanțate din străinătate, acestea sunt descrise și individualizate, cuprinzând și documentația justificativă.
În mod greșit s-a reținut că numai pentru primul obiectiv s-a cerut restituirea TVA, întrucât reclamanta a depus documentația necesară pentru toate cele 6 obiective, iar modul de înregistrare făcut de Administrația Finanțelor Publice T, care a considerat că numai pentru primul se impune avizarea, nu îi este imputabil reclamantei.
Ținând seama că au fost respectate prevederile nr.1880/2005, fiind făcută proba îndeplinirii condițiilor legale, aspectele reținute de pârâtă, referitoare la inexistența a câte unui număr de înregistrare pentru fiecare obiectiv, nu justifică respingerea cererii și respectiv a contestației soluționate prin Decizia nr.52/10.04.2007.
Prin urmare, eronat s-a reținut că reclamanta nu a depus cereri de restituire conform modelului impus de nr.1880/2005 - art.4 al.4 lit. a, omisiunea înregistrării neputând fi imputată reclamantei, astfel că recursul este întemeiat și va fi admis, în baza art.304 (9) Cod procedură civilă, art.312 (1) Cod procedură civilă, modificându-se sentința în sensul admiterii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul reclamantei Federația a Tî mpotriva sentinței civile nr. 817/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, modifică sentința, în sensul că admite acțiunea reclamantei, anulează Decizia 52/2007 emisă de T și obligă pârâta să restituie suma de 82.548 RON.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/13.02.08
TEHNORED:/14.02.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș /Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Cristian Alexandru Dacu