Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 811/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 811
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta - SRL cu sediul în com., sat,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 137/06.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta - SRL cons. jr., lipsă fiind reprezentanții intimatelor - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și al AUTORITATEA VAMALĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurentei arată că numai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei - SRL depune la dosar și le susține și oral concluzii scrise. Împotriva sentinței Tribunalului Brăilaa declarat recurs pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Arată că în urma controlului efectuat s-au stabilit obligația de plată fiscale față de ANAF compuse din taxă antidumping, TVA, majorări de întârziere pentru cele două taxe.
A mai arătat că în plângerea formulată împotriva deciziei 208/14.09.2007 și a tuturor actelor subsecvente a susținut două aspecte de care instanța de fond netemeinic și nelegal nu a ținut seama și anume: la data achitării celor 261 bucăți transpaleți nu a existat obligația privind taxa antidumping, iar noua încadrare tarifară a mărfii nu era implementată încă în sistemul informativ al vămii la data de 12.01.2007.
Instanța de fond nu a reținut în cauză că declarația vamală a fost întocmită de comisionarul vamal CONS SRL pe baza datelor furnizate de - SRL iar stabilirea greșită a poziției tarifare nu poate fi imputabilă decât comisionarului vamal care a stabilit raporturi directe cu Autoritatea vamală.
Față de cele susținute oral și prezentate pe larg în concluziile scrise solicită admiterea recursului desființarea în tot a sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii în sensul de a fi exonerată reclamanta de plata obligațiilor accesorii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- contestatoarea - SRL sat com. jud. Bas olicitat anularea deciziei nr.208/14.09.2007 emisă de pârâta ANAF- DGFP și anularea deciziei 16111/06.07.2007 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de control vamal ANAF- Autoritatea Vamală G stabilite în baza procesului verbal de control 16051/06.07.2007 în contradictoriu cu intimații DGFP B și Autoritatea Vamala G.
În motivarea contestației arată că prin decizia 16111/06.07.2007 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de control vamal ANAF- Autoritatea Vamală G s-a stabilit în mod nelegal obligația de plată a taxei antidumping și accesorii în sumă totală de 37.124 lei fiindcă încadrarea vamală a bunurilor importate era în mod corect cărucioare manuale cum au fost încadrate de comisionarul vamal și nu transpaleți manuali cum a apreciat organul vamal. În consecință nu datorează taxa precizată. Arată că culpa aparține comisionarului vamal. În drept precizează art. legii 554/2004 și OG. 92/2003, vamal.
Împotriva acesteia a formulat contestație și prin decizia nr.208/14.09.2007 emisă de pârâta ANAF- DGFP Baf ost respinsă contestația și s-a stabilit că datorează taxa antidumping pentru că încadrarea bunurilor importate la alte cărucioare este nelegală, în mod corect sunt transpaleți manuali pentru care se datorează taxe vamale și o taxă antidumping definitivă de 28,50% aplicată la valoarea în vamă.
Intimatele în combaterea susținerilor contestatoarei depun întâmpinare arătând că în mod corect contestatoarea a fost impusă cu această sumă, fiind răspunderea sa pentru încadrarea eronată a bunurilor la categoria alte cărucioare în mod intenționat pentru a evita taxa antidumping. Solicită respingerea contestației
Tribunalul analizând întregul material probator administrat în cauză a constatat că nu este întemeiată contestația formulată de contestatoarea - SRL sat com. jud.
Astfel, din înscrisurile depuse de contestatoare respectiv declarația primară dată de aceasta rezultă că au fost importați transpaleți manuali și din contractul încheiat cu comisionarul vamal rezultă că aceasta are intreaga responsabilitate pentru identificarea mărfurilor așa fiind se constată că -. SRL sat com. jud. B este în culpă pentru neidentificarea corectă a bunurilor și în consecință datorează taxa antidumping și accesoriile acesteia.
Apărarea contestatoarei este înlăturată și prin răspunsul intimatelor din care rezultă că este ușor de abordat încadrarea în tariful vamal și este facilă găsirea acestor documente pe situl sau putea solicita informații autorității.
Așa fiind, tribunalul a respins contestația ca nefondată prin sentința nr. 137/2008.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, reținând o situație de fapt greșită.
La data datoriei vamale în programul informativ nu există pentru marfa importată de către recurentă poziția tarifară - 10, transpalete manuale, intimatele depunând extrase din tariful vamal ce atestă data de 07.04.2008, neputând proba faptul că prevederile respective erau operaționale în sistemul informatic al României la data de 12-.01.2007.
Instanța de fond în mod nelegal nu a ținut seama de obligațiile legale ale operatorului vamal CONS SRL B, care în calitatea sa, Potrivit normelor în materie, respectiv art. 563 - 564 din nr.HG 707/2006, răspunde pentru conformitatea declarației vamale.
Ca atare, recurenta nu datorează obligații bugetare accesorii, nefiind în culpă.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Gas olicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041proc.civ. Curtea constată că prina instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o eronată apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică a cărei reformare se impune.
Nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța nu a dat o corectă dezlegare pricinii.
În fapt, - SRL B la data de 12.01.2007 a depus prin comisionarul vamal - Cons SRL B declarația de import pentru marfa achiziționată de la societatea STOCJ CO reprezentând 261. transpaleți manuali cu factura nr. - din 08.11.2006.
Mărfurile introduse în tară au fost încadrate la o poziție tarifară corespunzătoare codului - 90(cărucioare manuale) și nu la poziția - 10 (transpaleți manuali) distincția dintre cele două poziții poate fi efectuată doar de niște elemente tehnice.
Operațiunea de încadrare tarifară a fost executată de un operator vamal care în cazul - SRL a fost - CONS SRL
La data nașterii datoriei vamale în programul informatic nu exista pentru marfa importată de către - SRL B poziția tarifară - 10, transpaleți manuali, poziția corectată prin procesul verbal de control - Autoritatea Vamală
Curtea constată că la data achitării celor 261 bucăți transpaleți manuali achiziționați din care au intrat în proprietatea - SRL B la data de 21.12.2006 nu a existat obligația privind plata taxei antidumping a recurentei.
La data nașterii datoriei vamale în programul informatic exista numai poziție tarifară - 90, cărucioare manuale, și nu cea de - 10, transpaleți manuali.
Instanța de fond nu a reținut că în cauză declarația vamală a fost întocmită de comisionarul vamal - CONS SRL B pe baza datelor corect furnizate de recurentă, stabilirea greșită a poziției tarifară putând fi imputată comisionarului vamal care a stabilit raporturi directe cu autoritatea vamală.
Astfel, potrivit art. 563 - 564 din nr.HG 707/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, comisionarul în vamă stabilește raporturi juridice directe cu autoritatea vamală pentru ansamblul operațiunilor pe care le efectuează și răspunde de respectarea reglementărilor vamale.
Potrivit art. 578 lit. d din același act normativ, comisionarul în vamă are sarcina de a asigura completarea corectă a documentelor vamale cu datele cerute de formularistica în vigoare și efectuarea cu exactitate a calculului sumelor cuvenite bugetului de stat.
De altfel, și în comanda nr. 40/12.01.2007(pct. 6) este menționată obligația comisionarului vamal de a întocmi declarațiile vamale conform cererii și în baza documentelor prezentate de beneficiar.
Curtea mai constată că situația de fapt a fost analizată și prin decizia civ, nr. 420/23.06.2008 a Tribunalului Brăila, în care s-a stabilit definitiv și irevocabil că în cauză declarația vamală a fost întocmită de comisionarul vamal C CONS L, pe baza datelor corecte furnizate de petentă, eroarea referindu-se la încadrarea celor 261 de transpaleți manuali la poziția tarifară - 90 în loc de poziția tarifară corectă - - 10, caz în care - L datora și taxa anti-dumping.
Stabilirea greșită a poziției tarifare este imputabilă comisionarului vamal, așa cum a reținut și instanța de fond, C CONS L stabilind raporturi directe cu autoritatea vamală.
În calitate de reprezentant al petentei, comisionarul avea obligații strict reglementate de Regulamentul de aplicare a Codului vamal, în speță fiind încălcate dispozițiile art.578 litera d) referitoare la asigurarea completării corecte a documentelor vamale cu datele ceruta de formularistica în vigoare.
Tribunalul constată că petenta a încheiat contractul cu C CONS L (pentru care a fost emisă factura fiscală nr.-/12.01.2007), în considerarea specificului activității de comisionariat vamal, ce implică în mod evident cunoștințe de specialitate, asigurând punerea la dispoziția acesteia a tuturor documentelor deținute.
Deși situația de fapt reținută prin procesul - verbal contestat este reală, agentul constatator a stabilit în mod eronat răspunderea contravențională în sarcina - L, potrivit dispozițiilor art.652 litera i), în referire la art.130 alineat 1 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, în cauză fiind incidente prevederile art.652 litera h), pentru încălcarea de către comisionarul vamal a obligațiilor prevăzute la art.578.
De altfel și în comanda nr.40/12.01.2007 (punctul 6) este menționată obligația comisionarului vamal de a întocmi declarațiile vamale conform cererii și în baza documentelor prezentate de beneficiar.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate de natură a fi luate în discuție și din oficiu în temeiul art. 312.proc.civ, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor atacate, cu consecința exonerării recurentei reclamante de la plata sumelor respective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
ADMITE recursul declarat de reclamanta - SRL cu sediul în com., sat,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 137/06.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică sentința nr. 137//06.05.2008 a Tribunalului Brăila în sensul că: admite acțiunea și dispune anularea deciziei nr. 208/14.09.2007 emisă de ANAF - DGFP B și a deciziei nr. 1611/06.07.2007 pentru regularizarea situațiilor privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal întocmite de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale și a procesului - verbal de control nr. 16051/06.07.2007 al Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G cu exonerarea reclamantei de la plata sumelor stabilite prin aceste acte.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 27 2008.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu - - | JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./ 20.01.2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Vasile Susanu, Dorina Vasile