Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 863/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 863/
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta "-"SRL cu sediul în municipiul O S,-, jud.H, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/-, împotriva Sentinței civile nr. civile nr. 814/14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă, în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părții prezente s-au consemnat în Încheierea ședinței publice din 14octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie,pronunțarea fiind amânată pentru data de 21 octombrie 2008,apoi la24 octombrie 2008 și la 27 octombrie 2008.
CURTEA DE APEL
Prin sentința nr. 814/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta -"-"SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Vamală B și
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia nr.46 din 3 decembrie 2007, organul fiscal competent a respins contestația formulată de contestatoare ca fiind depusă cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal contestat.
Potrivit prevederilor art.44 alin.2 lit.c pr.civ. actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Cum acest text nu cuprinde alte mențiuni, rezultă că devin incidente prevederile generale ale Codului d e procedură civilă privind comunicarea actelor procedurale.
În speță, actele administrative au fost comunicate prima dată prin poștă la domiciliul fiscal al contribuabilului, conform actelor de la fila 54, 55 la data de 24 mai 2007. Din informațiile obținute de la Oficiul Registrului Comerțului rezultă că -"-"SRL și-a schimbat sediul în data de 17 iulie 2007. Așadar, la data de 24 mai 2007, decizia pentru regularizarea situației nr.2235/23.05.2007, a fost comunicată în moc corect la domiciliul fiscal declarat la data depunerii declarației vamale de import.
Având în vedere că plicul s-a returnat, s-a procedat la comunicarea actului prin publicitate în conformitate cu prevederile art.44 alin.3 pr.fiscală.
S-a reținut că, contestația a fost depusă la Biroul Vamal O S la data de 15 noiembrie 2007 (fila 41), cu o întârziere de 112 zile față de termenul legal, respectiv 27 iulie 2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs -"-"SRL și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea contestației.
În motivarea recursului, s-a menționat că societatea și-a schimbat sediul social în anul 2006 iar modificarea a fost înregistrată la ORC prin cererea nr.21112 din data de 17.07.2006, astfel că la data de 24 mai 2007 când s-au făcut comunicările de către intimată, sediul societății era în O S-.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
În sarcina societății reclamante s-au stabilit obligații fiscale care au fost atacate de către reclamantă.
Contestația a fost respinsă ca tardivă nereținându-se argumentele reclamantei pentru modificarea sediului social, deoarece din informațiilor obținute de la ORC rezultă că reclamanta și-a schimbat sediul în data de 17 iulie 2007.
În listingul depus la dosarul de fond, filele 119- 121, rezultă că -" "SRL a depus cererea de înregistrare de mențiuni nr.21112 la data de 17.07.2006. Această cerere viza modificarea sediului firmei, noul sediul urmând să fie în municipiului O S,-.În același listing se menționează că înscrierea modificării sediului a fost efectuată la data de 19.07.2006 în baza încheierii nr.4475 din data de 19.07.2006.
În aceste condiții considerăm că reclamanta nu are nicio culpă în ceea ce privește efectuarea publicității vizând modificarea sediului social, deoarece ea și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege și a anunțat modificarea sediului, solicitând să se efectueze această înscriere în Registrul Comerțului.
Față de aceste acte, procedura de comunicare a actului administrativ fiscal nu a fost legal îndeplinită, astfel că nu se poate aplica sancțiunea tardivității pentru contestație.
În această situație prima instanță trebuia să soluționeze pe fond acțiunea reclamantei.
În consecință, în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul deoarece procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de -"-"SRL cu sediul în O S,-, județul H, împotriva sentinței nr.814/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind
în concediu de odihnă, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
3 exp.
27.11.2008.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








