Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 869/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 869

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în B, sect. 6, nr. 294, -orp A, împotriva sentinței nr. 186/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata - SA B consilier juridic, lipsă fiind reprezentantul recurentei ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul intimatei - SA B nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul intimatei - SA B, solicită, având în vedere materialul probator administrat în cauză care a dus la concluzia că greșit a calculat contribuția suplimentară de 3% din veniturile încasate, respingerea recursului ca nefondat cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:

Prin cererea înregistrată inițial sub nr- reclamanta - SA Bas olicitat anularea deciziei nr. 56/17.09.2006, decizia de impunere nr. 7115/27.06.2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 7114/27.06.2006 emise de Administrația Fondului de Mediu

Tribunalul Brăila prin sentința nr. 186/03.06.2008 a admis acțiunea, anulând actele prin care au fost stabilite obligații de plată, reprezentând contribuția la Fondul de Mediu, în temeiul OG93/2001 de completare a Legii nr. 73/2000.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a fost supusă unui control ce a cuprins perioada 2 iunie 2002 - 31 martie 2003, fiind impusă suplimentar la plata către Fondul de Mediu a sumei de 6160,7 lei contribuție de 3% din veniturile încasare din vânzarea deșeurilor feroase și neferoase.

La această sumă au fost calculate penalități în sumă de 11.655 lei și daune în sumă de 3196 lei.

Pentru perioada 26.04.2004 - 24.05.2005, - SA a virat contribuții la Fondul de Mediu în sumă de 10.015,7 lei dar în mod nejustificat au fost trecute de organul de control în contul penalităților și daunelor.

Instanța de fond în soluționarea cauzei a avut în vedere expertiza contabilă efectuată, care a stabilit că aplicarea procentului de 3% de către organele de control s-a făcut la valoarea totală a exportului de fier vechi deși corect ar fi fost să se aplice la valoarea rămasă după ce a fost făcută plata comisionului, ceea ce contravine nr. 1752/2005 prin care au fost aprobate reglementările contractuale conform directivelor europene.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate prin greșita interpretare a dispozițiilor legale aplicabile, respectiv OG93/2001 astfel cum a fost completată.

Se susține că respectiva cotă de 3% trebuie să fie aplicată la venitul încasat, fără niciun fel de distincție și nicidecum la ce rămâne deținătorului din deșeuri după plata tuturor obligațiilor contractuale.

Instanța de fond a făcut o incorectă aplicare și a nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conform cu directivele europene, întrucât, deși a reținut că perioada la care se referă controlul este 02.06.2002 - 03.10.2003, în continuare, a făcut apel la un ordin emis în 2005 cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

În fine, a se susține că procentul de 3% din veniturile încasate cu titlul de contribuție la Fondul de Mediu, se raportează la veniturile rămase după scăderea comisionului, este nerealistă, reclamanta, înțelegând că din veniturile sale să plătească prețul unui contract de comision.

Recursul este declarat în termen legal.

Recursul este nefondat.

Raportul de inspecție fiscală din data de 26 iunie 2006 întocmit de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru perioada iunie 2002 - iunie 2003 avut în vedere un fond suplimentar în sumă de 61.607.939 lei, provenind din valoarea exportului realizat de - SA B în comision.

Suma respectivă a fost calculată prin aplicarea cotei de 3% la valoarea totală a exportului rezultat în comision fără a se fi ținut seama de comisionul achitat de - SA, conform contractului de comision nr. 1/10.04.2002 și nr. 23/18.03.2003.

Potrivit clauzelor contractuale din ambele contracte, comitentul achită comisionarului la încasarea c/val mărfurilor de la extern din cadrul acreditivelor de export, comisionul aferent valorii mărfurilor expediate. Comisionul va fi reținut de comisionar la încasarea facturii externe.

Prin clauzele contractelor de comision pentru export încheiate între - SA în calitate de comitent cu - HOUSE SRL în calitate de comisionar s-au stabilit condiții de decontare către comitent a mărfii expediate la export.

La art. 26 din contract se precizează că - HOUSE SRL în calitate de comisionar se obligă să deconteze comitetului valoarea netă a exportului, care reprezintă valoarea din factura externă după ce s-a scăzut c/val. transportului pe parcurs intern, c/val. serviciilor portuare, comisioanele aferente operațiunilor de export, cuantumul comisionului stabilit de comun acord, datorat de comitent comisionarului.

Cu alte cuvinte în executarea contractului de export în comision părțile au convenit ca obligațiile reciproce de plată să fie stinse prin compensare.

Ca urmare, deși a fost efectuată o singură plată și anume comisionarul a remis comitentului C/val. mărfurilor exportate diminuată cu valoarea comisionului datorat de - SA, în mod greșit inspectorii care au desfășurat controlul, au considerat că - SA a încasat c/val deșeurilor feroase și neferoase date la export, după care a plătit comisionarului, comisionul convenit.

Or, Legea nr. 73/2000 la art. 8 pct. 1 cât și OUG nr. 93/2001 de modificare și completare a acestei legi, prevede, veniturile Fondului pentru Mediu se copnstituie, lit. a) din cota de 3% din veniturile încasate de agenții economici colectori sau valorificatori de deșeuri feroase și neferoase.

În cazul de față veniturile încasate de - SA sunt cele rezultate din exportul de deșeuri feroase după ce a fost scăzut comisionul, astfel încât greșit s-a calculat cota de 3% prin includerea în aceste venituri a comisionului.

Sub acest aspect trebuie înțeleasă și referirea instanței de fond la Ordinul nr. 1752/2005 ce explicitează noțiunea de venituri și anume faptul că acestea se compun din sumele sau valorile încasate în nume propriu din activități curente cât și câștigurile din orice alte surse cu precizarea că sumele rezultând din contractul de mandat sau comision nu reprezintă un venit din activitate curentă.

Așa fiind cota de 3% fiind greșit calculată se impunea anularea actelor de control și a deciziei de stabilire a obligației de plată, cum, corect a stabilit instanța de fond.

Organele de control au mai stabilit că la suma reținută cu titlul de contribuție la Fondul pentru Mediu, se datorează atât penalități cât și daune, astfel că, pentru perioada 26.04.2004 - 24.05.2005, - SA deși a virat contribuția de 3%, aceasta a fost trecută în mod nejustificat în contul penalităților și daunelor.

Astfel cum s-a arătat, dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt. 73/2000 și nr.OUG 93/2001, care la art. 12 precizează că neplata sumelor prevăzute la art. 8 pct. 1 lit. a, constituie contravenție și se sancționează cu amendă sau dacă aceste abateri au caracter repetat, în sensul art. 13, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau amendă.

Critica formulată de recurentă sub acest aspect este nefondată, astfel încât, va fi înlăturată, dat fiind faptul că referirile la actele normative aplicabile cauzei, nu evidențiază posibilitatea în caz de neplată a contribuției, astfel de sancțiuni, cum ar fi penalități și daune, în afara celor stabilite expres, respectiv amendă sau după caz închisoare.

Față de cele expuse, Curtea văzând și art. 312.proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în B, sect. 6, nr. 294, -orp A, împotriva sentinței nr. 186/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. 2 ex. / 10.01.2009

Fond -

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 869/2008. Curtea de Apel Galati