Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 87/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR.87/CA

Ședința publică din 21 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -

Grefier - - -

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii de contencios administrativ promovată de reclamantul Municipiului I - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului I, cu sediul în I, Bd. - cel M și, nr.15, județul I, în contradictoriu cu pârâta F/F-P I, având ca obiect - anulare act de control.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă, de către grefier, că, prin încheierea de ședință 14 aprilie 2008, ce face parte integrantă din această hotărâre, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 21 aprilie 2008 din lipsă de timp pentru deliberare cât și pentru a se da posibilitate părților de a depune concluzii scrise.

După deliberare,

CURTEA D APEL,

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 275/45 din 21 mai 2007, reclamantul Municipiul I, reprezentat prin Primarul și, respectiv, Consiliul Local al Municipiului I, a solicitat, în contradictor cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, anularea procesului verbal de inspecție nr. 4615 /2 martie 2007, și a deciziei nr. 3/23 aprilie 2007, pe motiv că verificarea s-a efectuat în disprețul prevederilor art. 22 din nr.OG 119/1999 că atât constatările, cât și concluziile organului de control sunt lipsite de temei legal, că actul nu cuprinde un capitol de măsuri sau recomandări, și că atât contractul de prestări servicii, cât și cel de asociere în participațiune au fost încheiate cu respectarea condițiilor legale, rectificările bugetare fiind efectuate conform prevederilor art. 32 din nr.OUG 45/2003.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii apreciind că adevărata cauză a acțiunilor reclamantului a fost aceea de da o aparentă de legalitate operațiunilor de finanțare nerambursabilă a " Club " I din fonduri publice și că operațiunea de rectificare bugetară efectuată contravine art. 14 din nr.OUG 45/2003.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că, prin hotărârea nr. 103 din 15 iunie 1998, Consiliul Local al municipiului I a instituit o taxă specială pentru promovarea imaginii comunității economice a municipiului I, prin intermediul Clubului de Municipal - I - și a sportului de performanță, în sumă fixă de 40.000 lei / lună, taxă ce urma să fie achitată doar de către societățile comerciale, hotărâre ce era în vigoare la data efectuării inspecției fiscale.

Prin nr.HG 1354/2001 s-a atestat, în condițiile Legii nr. 213/1998, domeniul public al județului I și,odată cu acesta, și domeniul public al municipiului I, la poziția nr. 4181.1.6.2. figurând stadionul " ", situat în B-dul. -, bun ce a fost dat în administrarea Regiei Autonome Județene - Canal care, la rândul său, încheiat un contract de comodat cu Club I, la data de 11 martie 2003.

Prin actul nr. 20 din 6 septembrie 2004, Clubul Sportiv - I și alte șase persoane juridice au înființat societatea comercială pe acțiuni Club I, având ca obiect principal de activitate "Activități sportive", a cărei funcționare a fost autorizată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, prin încheierea nr. 1910 din 10 septembrie 2004, societatea fiind înmatriculată sub nr. J -.

Prin I nr. 329 din 25 iulie 2005, s-a aprobat lansarea și derularea Programului de utilitate publică "I, orașul performanței sportive" având ca obiective de bază, printre altele, acordarea de sume de la bugetul local pentru finanțarea pe bază de programe a structurilor de drept privat, fără scop lucrativ, de utilitate publică, participarea Consiliului Local al municipiului I ca acționar la Club I, precum și finanțarea Programului din surse ale bugetului local, în funcție de alocările bugetare anuale aprobate.

În aplicarea acestei hotărâri,Consiliul Local Iaa doptat hotărârea nr. 336 din 5 august 2005, prin care a aprobat participarea sa ca acționar în cadrul Club I, cu suma de 1.500.000 lei, pentru susținerea celorlalte structuri sportive fiind alocată suma de 50.000 lei.

Urmare plății sumei menționate, Adunarea Generală a Acționarilor Club Iad ecis, prin hotărârea nr. 225 din 7 octombrie 2005, cooptarea Consiliului Local I ca acționar, în urma acestei operațiuni consiliul dobândind 300.000 acțiuni, în valoare de 1.500.000 lei reprezentând 99,8336 % din capitalul social al societății modificare autorizată de judecătorul delegat prin încheierea nr. 5700 din 12 octombrie 2005.

Din certificatul constatator emis sub nr. 14344/20 martie 2007 de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, rezultă că structura acționariatului Club I nu a suferit modificări, Consiliul Local I continuând să dețină cvasitotalitatea acțiunilor emise de societatea comercială menționată.

În baza programului de utilitate publică "I, orașul performanței sportive" și a notei de fundamentare întocmită de Biroul de Cultură, Sport, Culte și G.- uri din cadrul Municipiului I, Consiliul Local Iaa doptat hotărârea nr. 295 din 29 august 2006, prin care s- aprobat asocierea în participațiune între municipiul I, județul și Club I, având ca obiect promovarea și sprijinirea fotbalului de performanță în Municipiul I, precum și alocarea unei sume de 3.000.000 lei din fondul de rezervă bugetară, reprezentând aportul municipiului I la asocierea în participațiune, act ce a fost completat prin nr. 303/12 septembrie 2006, urmare adoptării de către Consiliul Județean Iah otărârii nr. 205/7 septembrie 2006.

Pe baza hotărârilor menționate, Municipiul I, Județul I și Club I au încheiat, la data de 13 septembrie 2006, un contract de asociere în participațiune, în vederea realizării obligațiilor stabilite prin art. 3 din Legea nr. 69/2000, în scopul sprijinirii sportului de performanță, precum și al obținerii de profit, asociere în contul căreia Primăria Iav irat, cu ordinul de plată nr. 2004 din 21 decembrie 2006, suma de 1.100.000 lei.

La data de 30 mai 2006, un grup de nouă consilieri locali a întocmit o Notă de inițiere a unui proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unor contracte necesare derulării programului "I, orașul performanței sportive", ce a fost înregistrată sub nr. 40969, prin care se propunea, printre altele, încheierea unui contract de prestări servicii sportive între Consiliul Locaș I și Club I, notă ce a fost avizată favorabil de Direcția Economică a Primăriei I, care, prin raportul întocmit, precizează că "pentru anul 2006 sunt prevăzute în buget sume cu această destinație" (finanțarea activității sportive).

Plecând de la cele două acte menționate, Consiliul Local I, prin hotărârea nr. 162 din 5 iunie 2006, a aprobat încheierea contractului de prestări servicii sportive între Consiliul Local I și Club I, în valoare de 3.000.000 lei având ca obiect promovarea și susținerea sportului în rândul tinerilor prin desfășurarea activităților sportive menționate în anexă, necesar derulării programului " I, orașul performanțelor sportive". Pe baza caietului de sarcini întocmit de Comisia pentru Tineret și Sport a consiliului Local I, la data de 9 iunie 2006, Consiliul Local I și Club I au încheiat contractul cadru de prestări servicii sportive, ce a fost înregistrat sub nr. 44105 prin care se convenea ca să efectueze, în favoarea beneficiarului, prestații pentru promovarea și susținerea sportului în rândul tinerilor, prin desfășurarea activităților sportive menționate în anexa la contract.

În baza acestui contract, Club I primit un avans de 450.000 lei, sumă ce a fost ulterior restituită prin factura nr. - din 18 septembrie 2006, societatea înregistrând în anul 2005 o pierdere de 1.168.152 lei și având obligații restante față de bugetul de stat, la data de 31 decembrie 2006, de 1.543.099 lei.

Prin adresele nr. 23573/24 noiembrie 2006, nr. 24020/4 decembrie 2006 și nr. 366/9 ianuarie 2007, Instituția Prefectului Județului Ias olicitat Direcției Județene a Finanțelor Publice I să efectueze un control financiar - contabil și fiscal la Primăria Municipiului I, în vederea clarificării condițiilor în care au avut loc transferuri din fondurile publice gestionate de autoritatea menționată către Club I și s-au operat rectificări bugetare.

Urmare acestei solicitări, directorul executiv al I emis ordinul de serviciu nr. 23935 din 7 decembrie 2006, prin care a desemnat pe inspectorul pentru efectuarea unui control financiar la Club I, Consiliul Local al municipiului I, Consiliul Județean I "conform adresei Instituției Prefectului I".

În baza prevederilor art. 22 din nr.OG 119/1999, inspectorul menționat a întocmit procesul - verbal de inspecție, ce a fost înregistrat sub nr. 4783 din 5 martie 2007, prin care se concluzionează că:

"Contractele intitulate, primul "de prestări servicii sportive" și al doilea de "asociere în participațiune", ca și plățile făcute în baza acestor contracte, nu întrunesc condițiile de legalitate și de regularitate, fiind expresia unor finanțări nerambursabile deghizate, acordate din fonduri publice, unei societăți comerciale cu capital privat".

Ca argumente în favoarea acestei concluzii se aduce constatarea că "ambele contracte nu întrunesc, în opinia noastră, condițiile esențiale de validitate a convențiilor, prevăzute de art. 948 și următoarele Cod civil, întrucât nu au avut un obiect determinat și au fost fondate pe o cauză falsă", că "adevărata cauză a contractului a fost aceea de a da aparența de legalitate operațiunilor de finanțare nerambursabilă a Club I din fonduri publice, o structură sportivă de drept privat, decapitalizată și cu datorii", că "în cazul contractului de asociere în participațiune obiectul asocierii nu este clar definit, nu este fizic delimitat și nu este exprimat cantitativ și calitativ, cauza enumerată la art. 1 și art. 5 nu corespunde realității", că "cuantumul profitului preconizat a fi obținut este derizoriu rezultatul financiar al asocierii fiind în realitate o pierdere în valoare de 3.894.125 lei, la care Consiliul Local a putut fi atras întrucât a fost în necunoștință de cauză" și că "caracteristica acestor contracte este aceea că conțin obligații concrete, certe, pentru Consiliul Local I, și obligații formale, incerte, incomensurabile și neevaluabile, pentru Club I ".

Organul de control mai reține că "contractul de prestări servicii a fost încheiat, în opinia sa, cu încălcarea prevederilor art. 14 (4) din OUG nr. 45/2003", că "prevederile bugetare au avut alte destinații decât cele reclamate de angajamentul legal și nu pentru plata achizițiilor de servicii sportive sau pentru participarea cu aport la asocierea în participațiune", că " prin rectificarea bugetară operat în baza nr. 162/2006, motivat de existența unui excedent la Cap.51.02 s-a alocat cu destinația "pentru finanțarea contractului" numai suma de 1.500 mii lei din totalul de 3.000 mii lei, cât era valoarea angajamentului legal", că "având în vedere destinația sumelor alocate, ar fi trebuit să fie suplimentat în acest scop Capitolul de cheltuieli 67.02 și nu Cap. 51.02" și că "plata sumei de 450.000 lei de la capitolul 51.02, deși a fost restituită, nu este legală, ea echivalând cu acordarea unui credit cu titlu gratuit, din fondurile publice, unei societăți comerciale cu capital privat".

S-a reținut, de asemenea, că "invocarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 ca temei legal pentru încheierea celor două contracte, este nejustificată, întrucât ea nu reglementează prestările de servicii sportive, în condițiile în care organele administrației publice centrale și locale pot aloca sume de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local, doar structurilor sportive de drept public și nu celor de drept privat, de tipul societăților comerciale pe acțiuni", "adevăratul scop al contractului fiind acela de a acorda finanțare nerambursabilă,din fonduri publice, echipei de fotbal I" și că "sumele puse al dispoziție cu titlu de aport la asociere au fost utilizate de asociatul administrator pentru plata datoriilor față de jucători și antrenori, reprezentând salarii, indemnizații și prime de jos și pentru plata datoriilor restante față de bugetul consolidat al statului, reprezentând impozite, taxe, contribuții".

În ceea ce privește rectificările bugetare, organul de control concluzionează că nu au fost legale, întrucât " nu a existat o bază legală pentru respectiva cheltuială", " nu a fost respectat regimul juridic al fondului de rezervă bugetară, acesta utilizându-se doar pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar", "asocierea în participațiune nereclamând nici un fel de urgențe pentru comunitate, nevizând înlăturarea urmărilor unor calamități naturale și nici acordarea unor ajutoare către unități administrativ teritoriale aflate în situații de extremă dificultate", "ci atragerea Consiliului Local I într-o afacere păguboasă, susceptibilă a fi perpetuă, generatoare de prejudicii pentru bugetul local, municipiului I fiind lipsit de creditele bugetare în prealabil aprobate, cu caracter preventiv, adecvat pentru intervențiile de urgență".

Reținând că "nu s-a putut demonstra în timpul controlului, în ce măsură, sumele rulate prin "fondul de rezervă bugetară", cu ocazia rectificărilor bugetare repetate, provin din alocații de la bugetul de stat, întrucât constituirea și suplimentarea acestui capitol bugetar s-a făcut, de regulă, prin majorarea posturilor de venituri proprii din al Municipiului I pe anul 2006", organul de control a menționat, în finalul actului întocmit, că:" Pentru stabilirea măsurilor ce se impun în legătură cu cele constatate de noi,ne declinăm competența în favoarea Instituției Prefectului Județului" ().

Împotriva procesului verbal de inspecție, Municipiul I, prin primar, a formulat contestație, la data de 19 martie 2007, ce a fost respinsă de către I prin decizia nr. 3 din 23 aprilie 2007, fapt ce a determinat reclamantul să promoveze prezenta acțiune în anulare, în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Examinând excepția nulității actelor administrative contestate, invocată de reclamant, Curtea contată că ea este nefondată, atâta timp cât simpla menționare, în cuprinsul procesului verbal de inspecție și a deciziei privind soluționarea contestației formulate împotriva acestuia, a sintagmei "Primăria municipiului I", nu are nici o semnificație sau urmări juridice; cât verificarea a privit activitatea structurii funcționale cu activitate permanentă, astfel cum este ea definită de art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, și cât, prin actele administrative încheiate, organul de control și-a "declinat competența în favoarea Instituției Prefectului Județului I" "pentru stabilirea măsurilor ce se impun în legătură cu cele constatate", drept pentru care ea va fi respinsă. Raportat la situația de fapt mai sus-reținută, Curtea constată că acțiunea reclamantului este întemeiată, sens în care reține următoarele:

Este necontestat faptul că verificarea s-a efectuat la solicitarea expresă și repetată a instituției Prefectului Județului I, instituție în favoarea căreia organul de control și-a declinat, în mod explicit, competența de stabili măsurile ce se impuneau în legătură cu aspectele consemnate în cuprinsul procesului verbal de inspecție înregistrat sub nr. 4783 din 5 martie 2007.

Este de asemenea dovedit faptul că reclamantul Municipiul este deținătorul cvasi totalității acțiunilor emise de " Club I" reprezentând 99,8336 % din capitalul social al societății, precum și proprietarul infrastructurii utilizate de aceasta, respectiv " " I și că, prin I nr. 103 din 15 iunie 1998, a fost instituită o taxă specială pentru sprijinirea sportului de performanță, prin intermediul Clubului de Municipal -

Prin actele administrate contestate se reține, fără excepție, că atât contractul de asociere în participațiune, cât și contractul de prestări servicii au fost încheiate în baza și pentru aducerea la îndeplinire a voinței Consiliului Local I, materializată în hotărârile nr. 295 din 29 august 2006 și art. 162 din 5 iunie 2006.

Deși instanța a stăruit, nu s-a dovedit că nr. 329 /25 iulie 2005 prin care s-a aprobat Programul "I, orașul performanțelor sportive", nr. 336 din 5 august 2005 prin care s-a aprobat participarea Consiliului Local I ca acționar în cadrul. Club I, nr. 295/29 august 2006, prin care s-a aprobat asocierea în participațiune și nr. 162/5 iunie 2006, prin care s-a aprobat contractul de prestări servicii sportive, au fost revocate sau desființate în procedura contenciosului administrativ.

Nedesființarea actelor administrative menționate semnifică faptul că ele sunt și rămân valabile, bucurându-se de prezumția de legalitate, și că au produs efecte juridice depline, cele reținute în cuprinsul procesului verbal de inspecție neputând fi considerate altceva decât ceea ce însuși autorul acestuia recunoaște, respectiv opinii personale ale inspectorului.

De altfel, din întreg cuprinsul actului atacat, rezultă fără echivoc și în mod explicit că organul de control a vizat înlăturarea "aparenței de legalitate a operațiunilor de finanțare" și stabilirea "adevăratului scop al contractului", despre care afirmă că nu întrunește "condițiile esențiale de validitate a convențiilor, prevăzute de art. 948 și următoarele din Codul civil", fără ca,plecând de la aceste premise să se dea vreo finalitate acestor constatări, agentul constatator declinându-și competența totală de acțiune în favoarea Instituției Prefectului Județului

Curtea apreciază că o atare manieră de lucru nu este în concordanță cu cerințele nr.OG 119/1999 care, la art. 2 lit. 1 definește inspecția ca fiind verificarea efectuată la fața locului, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate și al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea prejudiciului produs, după caz, iar la art. 22 alin. 8 stabilește că procesul-verbal prin care se constată abateri de la legalitate, care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau patrimoniului public "devine titlu executoriu și va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul contestatorul", lipsa măsurilor menite, în mod declarativ, să protejeze fondurile și patrimoniul public și să asigure repararea prejudiciului produs neputând fi apreciată decât ca o lipsă de finalitate economică și juridică a actului în întregul său.

Chiar dacă ar fi existat suspiciuni întemeiate cu privire la legalitatea operațiunilor în care s-a angajat reclamantul, acestea trebuiau să fie urmate de o acțiune în anulare a actelor administrative de autoritate în baza cărora cele două contracte au fost încheiate, nefiind permis ca, pe o cale incidentă, să se cerceteze vreuna din hotărârile adoptate de Consiliul Local I, începând cu cea din data de 15 iunie 1998; dreptul de a exercita controlul financiar delegat, în condițiile nr.OG 119/1999, neincluzând și dreptul de tutelă administrativă, respectiv dreptul de a contesa, direct sau indirect, actele emise de autoritățile administrației publice locale, întrucât acest fapt contravine principiilor consacrate de art. 2 din Legea nr. 215/2001, republicată și art. 120 alin. 1 din Constituia României, revizuită.

Mai mult decât atât, art. 36 din Legea nr. 215/2001 conferă consiliilor locale atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, inclusiv în domeniul sportului, și dreptul de a se asocia cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, prevederi asemănătoare, regăsindu-se și în Legea educației fiice și a sportului nr. 69/2000.

Dacă s-ar fi încălcat spiritul și litera normelor legale menționate, nu era căderea personalului I să hotărască cum trebuie interpretată și aplicată legea sau contractul, atât organul de control, cât și instituția publică care a solicitat verificarea, având mijloacele necesare pentru ataca în instanță actele considerate nelegale, nimeni neputându-și însă asuma rolul de judecător al activității organelor administrației publice locale, în afara cadrului stabilit prin Constituție și Legea nr. 554/2004.

Ca atare, constatând că ambele contracte vizate de actul de control au fost încheiate cu o persoană juridică de drept privat, la care Consiliul Local deține cvasi totalitatea acțiunilor, că, începând cu anul 1998, Municipiul I percepe o taxă specială pentru sprijinirea sportului de performanță, prin intermediul Clubului de Municipal - I, că nici unul din actele administrative emise și respectiv contractele încheiate nu a fost revocat sau desființat în procedura legală corespunzătoare, la cererea celor interesați, că procesul verbal de inspecție din 5 martie 2007 nu are finalitate, organul de control declinându-și în favoarea Instituției Prefectului Județului competența stabilirii măsurilor ce se impuneau în legătură cu cele constatate, că în cauză operează prezumția de legalitate a actelor administrative, prezumție ce nu poate fi înlăturată pe baza opiniilor exprimate de persoana ce a efectuat inspecția și că nu se poate verifica, pe cale incidentă, în afara procedurilor consacrate de Legea contenciosului administrativ, legalitatea nici uneia din hotărârile adoptate de Consiliul Local I, în baza cărora contractele de asociere și, respectiv, de prestări servicii au fost încheiate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite acțiunea reclamantului.

Pe cale de consecință, se va anula procesul verbal de inspecție înregistrat sub nr. 4783 din 5 martie 2007 și decizia nr. 3 din 23 aprilie 2007, emise de pârâta I care, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată să plătească reclamantului suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea introdusă de reclamantul Municipiul I, reprezentat de Primarul Municipiului I, având sediul în I, strada - cel M, nr. 11, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județului I, având sediul în I,-.

Anulează procesul verbal de inspecție înregistrat sub nr. 4783 din 5 martie 2007 și decizia nr. 3 din 23 aprilie 2007, acte emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

05.05.2008

Președinte:Tăbăltoc Dan Mircea
Judecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 87/2008. Curtea de Apel Iasi