Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 893/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 893/2009
Ședința publică din data de 09 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat reclamantul REPREZENTAT DE R FILIALA M - AGENȚIE BMî mpotriva sentinței civile nr. 3685 din 29.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 22 lei și timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, până la această dată nu a fost depusă la dosar diferența taxei de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru fondul cauzei, reclamantul fiind citat la fila 30 din dosar.
În data de 24 februarie 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatelor prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
În data de 09 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei, din partea recurentului, note de ședință însoțită de concluzii scrise în justificarea poziției procesuale, la care a anexat dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru pentru recursul promovat în cauză.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3685 din 29 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis excepția lipsei calității și capacității procesuale a Automobil Clubul Român - Filiala M - B M, pentru reprezentarea reclamantului, invocată de aceeași pârâta DGFP M.
S-a respins atât pe excepție cât și pe fond acțiunea formulată de reclamantul reprezentat de Automobil Clubul Român - Filiala M - B M, cu domiciliul procesual ales la biroul avocat -. din B M, Bulevardul, nr. 2. împotriva pârâților: Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M, ambele cu sediul în B M,-, având ca obiect contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Susținerea reclamantului în sensul că prin adoptarea OUG. 50/2008 nu a avut loc o abrogare a prevederilor art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal deoarece abrogarea nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale din acest cod,adică prin lege și începând cu anul bugetar 2009,implicit,dispozițiile abrogate ar fi în vigoare,nu este întemeiată.
Aceiași susținere a fost formulată de autorul excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 214/1-214/3 Cod fiscal, soluționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 948/23.09.2008, publicată în Of. nr. 706/17.10.2008.
Pentru motivele arătate în considerentele deciziei s-a reținut că abrogarea prevederilor art-214/1-214/3 din Codul Fiscal este efectivă și nicidecum aparentă cum a susținut autorul excepției.
În condițiile de mai sus, considerentele reclamantului care au vizat încălcarea art. 90 din Tratatul d l Roma pentru instituirea Comunității Europene nu mai sunt de actualitate cu privire la taxa de populare.
Taxa de primă înmatriculare nu mai există,prin efectul OUG nr. 50/2008 aceasta taxă a fost transformată din momentul plății ei de către contribuabil în taxă pe poluare. Întrucât modalitatea de calcul celor două taxe a fost diferită Ordonanța a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus,peste cuantumul taxei pe poluare independent de data când a fost plătită taxa de primă înmatriculare. Evident se au în vedere plățile făcute în perioada 1.01.2007 -1.07.2008 când prevederile din Codul fiscal,menționate mai sus au fost în vigoare.
Tribunalul nu a putut scoate din vigoare OUG nr.50/2008 pe considerentul că ar încălca principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 din Constituție,această competență revenind în exclusivitate Curții Constituționale.
În conformitate cu prevederile art.115 (5) din Constituția României republicată, Ordonanța de Urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Aceste cerințe legale sunt îndeplinite, motiv pentru care tribunalul nu poate înlătura din motivarea sentinței dispozițiile Ordonanței respective.
Problema esențială pentru soluționarea cauzei este de a stabili dacă se poate pune semnul egalității între taxa de primă înmatriculare reglementată de art. 214/1-214/2 Cod Fiscal, în prezent abrogate începând din 1 iulie 2008 și taxa de poluare reglementată de OUG 50/2008 care a abrogat prevederile din Codul fiscal privind taxa deprimă înmatriculare.
Tribunalul a considerat că nu este în discuție una și aceeași taxă, sub denumiri diferite, chiar dacă adoptarea taxei de poluare a fost determinată de criticile aduse cu privire la aplicarea taxei de primă înmatriculare.
Împrejurarea că taxa de poluare nu a fost stabilită în sarcina tuturor contribuabililor care au în proprietate autoturisme, ci numai în sarcina acelora care le-au dobândit cu începere din 1 ianuarie 2007, de când a intrat în vigoare taxa de primă înmatriculare, chiar dacă apare discriminativă, nu constituie în sine un argument pentru a asimila taxa de primă înmatriculare cu taxa de poluare.
Prevederile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este inclus la capitolul 2 intitulat "Dispoziții fiscale". Textul prevede că: "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare".
În expunerea de motive ale OUG nr. 50/2008 publicată în Of. nr. 327/25.04.2008 se arată că, actul normativ a fost adoptat în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzută de legislația comunitară în acest domeniu. A fost avută în vedere și necesitatea adoptării de măsuri pentru asigurarea respectării normelor de drept comunitar aplicabile,inclusiv a jurisprudenței curții de Justiție a Comunităților Europene.
ce în art. 11 din Ordonanță se prevede restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea Ordonanței, nu se poate susține că legiuitorul nu a recunoscut că aplicarea taxei de primă înmatriculare a fost greșită. Faptul că s-a ales ca modalitate de stingere a obligației de restituire, compensarea, nu înseamnă o încălcare a drepturilor contribuabilului. Faptul că datoria contribuabilului cu titlu de taxă de poluare, s-a stabilit retroactiv, cu începere din 1 ianuarie 2007 nu face ca prevederile art. 11. din OUG nr. 50/2008 să fie inaplicabile ci constituie, eventual un motiv de contencios constituțional.
Tribunalul nu a putut da curs susținerii pârâtei din finalul întâmpinării, în sensul că acțiunea să fie admisă în parte, la nivelul diferenței de taxă prevăzută de OUG 50/2008 deoarece, dacă ar proceda în acest mod ar încălca obiectul acțiunii și implicit prevederile art. 129 (6)
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului, obligarea intimatelor la 3000 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond în soluționarea excepției cât și a fondului cauzei este nelegală. Astfel, se afirmă că în speță este vorba de greșita aplicare a legii în materia dreptului de a se adresa justiției prevăzut de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de la amendată prin Protocoalele nr. 3/1970. 5/1971 și 8/1990 și completată prin Protocolul nr. 2 din 1970 cât și de art. 21 din Constituția României.
Analizând recursul declarat de către reclamantul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamantul reprezentat de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de către organele fiscale în temeiul art.2141și urm. pr.fiscală urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei. De asemenea, vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Pentru a putea asigura părții realizarea interesului urmărit prin promovarea prezentei acțiuni se impune lămurirea unor chestiuni prealabile. Acestea vizează mandatul avocatului semnatar al acțiunii, capacitatea procesuală a Filiala M în raport de activitatea desfășurată în prezenta speță, calitatea în care aceasta a acționat și nu în ultimul rând aplicabilitatea prevederilor art.90 din Tratatul CE.
Probele existente la dosar, depuse de către părți cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță, nu sunt în măsură să lămurească aspectele anterior menționate, însă, deși s-a încercat suplimentarea probațiunii în acest sens de către instanța de recurs acest lucru nu a fost posibil.
S-a reușit suplimentarea probațiunii scrise prin depunerea Statutului, a copiei carnetului de membru al reclamantului și a unei chitanțe despre care se susține că ar dovedi cheltuielile de judecată ocazionate.
Însă, pentru a lămuri o problemă esențială a cauzei respectiv mandatul acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii în contencios administrativ se impunea audierea reclamantului ( care nu a fost citat niciodată), probă care este incompatibilă cu faza procesuală în care ne aflăm respectiv cea a recursului.
În acest sens și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a compărea în persoană în fața instanței este recunoscut și în materie civilă mai ales în situațiile în care este relevant pentru luarea deciziei ori soluționarea cauzei - aprecierea conduitei părții (Cauza Muyldermans contra Belgia, plângerea nr.1217/86)
În aceste condiții, Curtea a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 fraza finală pr.civ. astfel că se impune casarea hotărârii instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă întrucât este necesară administrarea de noi probe.
Cu prilejul rejudecării cauzei instanța de fond va analiza toate excepțiile invocate de părți inclusiv prin recursul promovat iar dacă va aprecia că acestea sunt neîntemeiate va păși la soluționarea fondului cauzei.
Astfel, instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost dat cui anume. Apoi, odată lămurit acest aspect, instanța va analiza capacitatea procesuală a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut.
Ulterior acestui moment, dacă se va aprecia că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, instanța de fond va proceda la soluționarea fondului cauzei în raport de finalitatea urmărită de reclamant. De aceea, se va solicita reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Nu în ultimul rând, cu prilejul rejudecării se vor verifica cheltuielile de judecată ocazionate reclamantului cu derularea prezentului litigiu. În fața instanței de recurs, avocatul -. a susținut că sumele nu au fost achitate de către parte ci că au fost "declarat ca încasate", iar cuantumul onorariului său nu poate fi modificat de către instanță, întrucât "art.274 pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale.
Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurispudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).
De altfel, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980,), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentul ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamant reprezentata de AUTOMOBILUL CLUBUL ROMÂN- Filiala M împotriva sentinței civile nr. 3685 din 29.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - G - - - - -
Red./
3 ex./11.03.2009
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Gheorghe Cotuțiu, Mihaela Sărăcuț