Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 90/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 90/ Dosar Nr-
Sedința publică din 02 februarie 2010
Completul de judecată format din
PREȘEDINTE: Mirena Radu JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - judecător
- grefier
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva Deciziei nr.666 din 20.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimata, lipsă fiind contestatoarea Direcția Geberală a Finanțelor Publice B și intimații Administrația Finanțelor Publice B și Administrația Fondului pentru Mediu.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că s-a solicitat judecarea contestației în anulare și în lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Avocat, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat, depune la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea contestației în anulare; cu cheltuieli de judecată.
După strigarea cauzei și închiderea dezbaterilor, în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea contestației în anulare.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare:
Direcția Generală a Finanțelor Publice B a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 666/20.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov întrucât a formulat în termen legal recurs împotriva sentinței civile nr. 701/CA/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra recursului său.
A invocat dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă întrucât instanța de recurs, dintr-o eroare materială, nu s-a pronunțat și asupra recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B deși a fost învestită cu soluționarea acesteia.
Instanța de recurs constată că prin decizia nr. 666 din 20.10.2009 Curtea de Apel Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal - a respins recursurile formulate de pârâții Administrația Finanțelor Publice B și Administrația Fondului pentru Mediu formulate împotriva sentinței civile nr 701/CA/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această soluție a reținut că în cauză au formulat recursuri Administrația Finanțelor Publice B, Direcția Generală a Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
În considerentele hotărârii instanța a analizat recursurile declarate însă în dispozitivul deciziei se pronunță doar asupra recursurilor formulate de Administrația Finanțelor Publice și Administrația Fondului pentru Mediu.
Instanța constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat în termen această cerere și că sunt incidente dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă întrucât dintr-o eroare materială instanța nu s-a pronunțat și asupra recursului formulat de către această pârâtă.
Ca urmare, instanța urmează a desființa decizia nr 666/2009 și a reeexamina recursurile declarate.
Recurentele pârâte Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B au arătat că instanța nu a anulat decizia de calcul al taxei de poluare și nu a analizat legalitatea acestui act. Nu s-a refuzat nejustificat restituirea sumei, care a fost încasată conform dispozițiilor legale.
Comisia Europeană nu este împotriva perceperii acestei taxe, care nu este discriminatorie și a fost plătită benevol, iar principiul "poluatorul plătește" este acceptat la nivelul uniunii.
De asemenea, au criticat întinderea cheltuielilor de judecată.
Chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemenicie, arătând, în esență, aceleași motive de recurs ca pârâtele.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamanta a achiziționat din Germania, stat membru UE, un autoturism marca fabricat în 2004; în 23.02.2009 reclamanta a plătit suma de 9623 lei reprezentând taxă pe poluare auto, conform chitanței nr nr -.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului comunitar și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul comunitar.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul comunitar și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul comunitar.
Excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de chemata în garanție, este nefondată, având în vedere că dreptul comunitar se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională.
Pe fondul cauzei se constată că principiul supremației dreptului comunitar este reglementat în însăși legea fundamentală a statului - Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de "efectivitate a dreptului comunitar" ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului comunitar.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului comunitar. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept comunitar. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Art. 8 al OUG nr 50/2008 prevede că "tunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România". Recurenta chemată în garanție a apreciat că acest temei de drept dovedește că taxa de poluare este în conformitate cu dreptul comunitar. Aprecierea nu este fondată. După cum se observă această normă se aplică autovehiculelor pentru care s-a plătit taxa în România, acestea fiind cele arătate la art. 4.
Se constată însă că în speța de față legea națională conține o discriminare care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului comunitar.
Față de criticile aduse în recurs, curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci, dimpotrivă, a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României, și art.90 paragraf 1 și 2 din Tratatul de Instituirea Comunității Europene, care stabilește că "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importat; trebuie să existe o similitudine sau un "raport de concurență" între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit și din OUG nr.208/2008, nr.218/2008 și nr 7/2009, care modifică OUG nr 50/2008.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile nr.OUG 50/2008 sunt incompatibile cu art. 90 din Tratatul CE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
În expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că scopul legii este asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic potrivit principiului " poluatorul plătește".
Principiul "poluatorul plătește" este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară.
Deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluareșideținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
S-a susținut faptul că prevederile OUG nr 50/2008 nu au fost declarate contrare conform normelor comunitare.
Instanța constată că însă că instituirea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului comunitar, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal nu se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul d procedură fiscală ci ca urmare a încasării unei sume de bani fără a exista temei juridic în acest sens, față de considerentele expuse.
Recursurile pârâtelor se constată a fi fondate și urmează a fi admise potrivit art. 312 alin 1 și 2 Cod procedură civilă cu privire la cheltuielile de judecată.
Astfel, la fondul cauzei s-au efectuat cheltuieli de judecată de 1039,3 lei și reclamanta a solicitat să se facă aplicarea art. 274 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs constată că potrivit art. 274 alin 3 Cod procedură civilă "Judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Se constată că cheltuielile de judecată includ atât sume care se dovedesc a fi necesare și utile exercitării apărării părții, echivalent al muncii avocatului și contravaloarea taxelor judiciare, precum și sume care reprezintă cheltuieli voluptorii făcute de partea care a angajat avocatul și care nu pot fi suportate de partea care a căzut în drepturi.
Se apreciază, pe baza dovezilor cauzei, că suma de 300 lei reprezintă cheltuielile necesare făcute de parte, iar restul sumei reprezintă cheltuielile voluptorii.
Ca urmare, pârâtele vor fi obligate în solidar să plătească reclamantei suma de 300 lei cheltuieli parțiale de judecată la fondul cauzei.
Celelalte dispoziții ale hotărârii atacate se vor menține ca legale și temeinice.
Pentru considerentele expuse se va respinge ca nefondat recursul chematei în garanție.
Se va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta cu privire la acordare cheltuielilor de judecată cu ocazia soluționării contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva deciziei civile nr. 666/CA/20.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, pe care o desființează.
Rejudecând:
Admite în parte recursurile formulate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 701/CA/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în parte și, în consecință:
Obligă în solidar pârâtele să plătească reclamantei suma de 300 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Respinge recursul declarat de chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu B împotriva aceleiași sentințe.
Respinge cererea formulată de reclamanta cu privire la acordare cheltuielilor de judecată cu ocazia soluționării contestației în anulare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red./2.03.2010
Dact./3.03.2010/6 ex.
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Marcela Comșa, Silviu Gabriel
