Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 95/ Dosar Nr-
Sedința publică din 02 februarie 2010
Completul de judecată format din
PREȘEDINTE: Mirena Radu JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - judecător
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu B împotriva Sentinței civile nr. 1047/CA/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimatul reclamant, lipsă fiind recurenții pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și recurenta chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursurile sunt declarate în termen legal și scutite de la plata taxei judiciară de timbru și timbru judiciar. De asemenea se constată că s-a solicitat judecarea recursurilor și în lipsa părților în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Se constată depus la dosar prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatului reclamant într-un singur exemplar.
Avocat, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat, solicită respingerea recursurilor cu cheltuieli de judecată.
După strigarea cauzei și închiderea dezbaterilor, în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursurilor.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1047/CA/23.11.2009 Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a admis acțiunea formulată de reclamant in contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 4.622 lei și suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis cererile de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice și a obligat Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 4.622 lei.
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate, conform dispozițiile art. 137 al. 2 Cod Procedură Civilă, instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu fiind fondată a fost admisă având in vedere că reclamantul nu a intrat in raporturi juridice cu această instituție. Astfel, reclamantul nu a achitat taxa de poluare la această pârâtă și nici nu s-a adresat pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu pentru restituirea taxei de poluare, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că de această taxă beneficiază, in final, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.
Excepția inadmisibilității este o chestiune care ține de fondul cauzei, nefiind o veritabilă excepție iar instanța a apreciat că excepția este nefondată. Reclamantul nu atacă un act administrativ, ci refuzul pârâtelor Administrația Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice B de a-i restitui taxa de poluare.
Pe fond, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Deși se invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța a constatat că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, și nici pentru autoturismele noi cu capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România sau pentru autovehiculele noi cu o capacitate cilindrică de până in 2000 cmc, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că art. 4 din OUG 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea Deciziei nr. 284/11.06.2009, pe motiv că reclamantul nu a formulat contestație in termen. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior și având in vedere faptul că reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 205 și urm. din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, acțiunea fiind admisă și au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice B in acest sens. Față de dispozițiile art. 274 Cod Procedură Civilă, au fost obligate cele două pârâte și la plata cheltuielilor de judecată constând in taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Cu privire la cererea de chemare in garanție, având in vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, au fost admise cererile de chemare in garanție și a fost obligată Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 4.622 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtele au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 din Cod procedură civilă coroborate cu prevederile OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurentele pârâte au arătat că instanța de fond a pronunțat o soluție aplicând greșit legea, criticând în speță incidența art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene întrucât nu există discriminare. Se invocă dispozițiile OUG nr. 50/2008, arătându-se că organele fiscale au pus în mod legal în practică dispozițiile actului normativ, care nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. Nu se poate critica atitudinea organelor fiscale de a încasa această taxă, întrucât această activitate face parte din atribuțiile stabilite de către actele normative de organizare și funcționare a acestora. Taxa de poluare este aplicată în 16 state ale UE și nu contravine Tratatului Comunității Europene. Nu s-a solicitat anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza calculului taxei. Taxa a fost plătită benevol în baza legii. Au contestat obligarea lor la cheltuieli de judecată întrucât refuzul de restituire s-a fundamentat pe legea națională, astfel încât nu au culpă procesuală.
Recurenta chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu a invocat în motivele de recurs că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Legea instituie obligația de plată a taxei de poluare pentru orice autovehicul la prima înmatriculare în România. OUG nr 50/2008 a fost acceptată de Comisia Europeană ca fiind compatibilă cu aquis-ul comunitar. CEJ nu a considerat niciodată că taxa de poluare încalcă norma comunitară. Pentru aplicarea art. 90 TCE este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Germania, stat membru UE, un autoturism marca BMW, înmatriculat pentru prima dată în 2001; în 26.02.2009 reclamantul a plătit suma de 4622 lei reprezentând taxă pe poluare auto, conform chitanței nr nr -.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului comunitar și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul comunitar.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul comunitar și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul comunitar.
Dreptul comunitar se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională.
Pe fondul cauzei se constată că principiul supremației dreptului comunitar este reglementat în însăși legea fundamentală a statului - Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de "efectivitate a dreptului comunitar" ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului comunitar.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului comunitar. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept comunitar. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Art. 8 al OUG nr 50/2008 prevede că "tunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România". Recurenta chemată în garanție a apreciat că acest temei de drept dovedește că taxa de poluare este în conformitate cu dreptul comunitar. Aprecierea nu este fondată. După cum se observă această normă se aplică autovehiculelor pentru care s-a plătit taxa în România, acestea fiind cele arătate la art. 4.
S-a invocat Hotărârea CEJ adoptată în cauza Brezezinski contra Poloniei, care stabilește că nu este contrar prevederilor art. 90 paragraf 1 din Tratat impozitul aplicat pentru prima dată, la prima înmatriculare a unui stat membru, aplicat nediscriminatoriu tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată, fie că sunt noi, fie că sunt second - hand, fabricate pe teritoriul național ori dintr-un alt stat membru.
Se constată însă că în speța de față legea națională conține o discriminare care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului comunitar.
Față de criticile aduse în recurs, curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci, dimpotrivă, a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României, și art.90 paragraf 1 și 2 din Tratatul de Instituirea Comunității Europene, care stabilește că "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importat; trebuie să existe o similitudine sau un "raport de concurență" între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit și din OUG nr.208/2008, nr.218/2008 și nr 7/2009, care modifică OUG nr 50/2008.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile nr.OUG 50/2008 sunt incompatibile cu art. 90 din Tratatul CE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
În expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că scopul legii este asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic potrivit principiului " poluatorul plătește".
Principiul "poluatorul plătește" este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară.
Deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluareșideținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
S-a susținut faptul că prevederile OUG nr 50/2008 nu au fost declarate contrare conform normelor comunitare.
Instanța constată că însă că instituirea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului comunitar, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal nu se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul d procedură fiscală ci ca urmare a încasării unei sume de bani fără a exista temei juridic în acest sens, față de considerentele expuse.
Recursurile se constată a fi nefondate și urmează a fi respinse potrivit art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant a făcut dovada că a achitat avocatului ales un onorariu de 595 lei și a solicitat să se facă aplicarea art. 274 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs constată că potrivit art. 274 alin 3 Cod procedură civilă "Judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Se constată în recurs că onorariul avocatului include atât sume care se dovedesc a fi necesare și utile exercitării apărării părții, echivalent al muncii avocatului în speță, precum și sume care reprezintă cheltuieli voluptorii făcute de partea care a angajat avocatul și care nu pot fi suportate de partea care a căzut în drepturi.
Se apreciază, pe baza dovezilor cauzei, că suma de 100 lei reprezintă cheltuielile necesare făcute de parte, iar restul sumei reprezintă cheltuielile voluptorii.
Ca urmare, recurenta intimată va fi obligată să plătească intimatului contestator suma de 100 lei cheltuieli parțiale de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu B împotriva Sentinței civile nr. 1047/CA/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
Obligă recurentele în solidar să plătească intimatului reclamantului cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 100 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red./2.03.2010
Dact./3.03.2010/5 ex
Jud. fond: M
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Marcela Comșa, Silviu Gabriel
