Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 954/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 954
Ședința publică din 11 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Floarea Tămaș Mirela Budiu
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, împotriva Sentinței civile nr. 3481 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat - reprezentat de FILIALA M - AGENȚIA B-M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, însă nu este timbrat fondul cauzei, lipsind taxa judiciară de timbru de 39 lei și timbrele judiciare de 0,30 lei, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că în dimineața acestei zile, 11 martie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin care solicită respingerea recursului pârâtei și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3481 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile invocate de către pârâta DGFP M, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice B M, în contradictoriu cu reclamantul, prin - Filiala M - Agenția B
Totodată, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamant împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și s-a constatat că pârâta de rând I nu a soluționat în termen contestația îndreptată împotriva actului administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice B M sub nr. 16.744/9.06.2008 și s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 5752 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. -/19.11.2007.
De asemenea, pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 5752 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 21 august 2008 și până la achitarea integrală precum și 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî dispune prima instanță a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului B suma ce reprezintă taxa de primă înmatriculare auto, potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, însă, această taxă încalcă prevederile art.90 din Tratatul CE și, ca atare, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
În ceea ce privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că, în conformitate cu dispozitiile art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, însă, axa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia acțiunii, conform argumentelor deja expuse in prezentele considerente.
Pe de altă parte se constată că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nicio dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța a constatat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare, însă nu substituie automat vechea taxă de inmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel încât taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, instanța a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzilor solicitate la nivelul celor prevăzute de art.120 alin.7 raportat la art.124 alin.2 pr. Fiscală începând cu a 45 -a zi de la data când reclamantul a solicitat restituirea taxei încasată nedatorat, respectiv de la data de 21.08.2008.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, tribunalul a constatat ca fiind aplicabile prev. art. 41 și art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003, raportat la art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, astfel încât a respins-
Totodată, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse, iar acțiunea reclamantului a fost admisă conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Se susține în esență că instanța de fond reține în mod eronat că perceperea taxei de primă înmatriculare creează o discriminare în raport cu autoturismele rulate aduse din import, deși potrivit art. 2141-2143din Codul fiscal, această taxă specială de înmatriculare se percepe indiferent de proveniența autovehiculului, (din import sau de proveniență românească) și se raportează la operațiunea de înmatriculare-punerea în circulație pe teritoriul României și intrarea în parcul auto național a autovehiculului respectiv.
De asemenea se arată că sentința recurată a fost pronunțată cu depășirea puterii judecătorești, că instanța de fond a interpretat greșit acul juridic dedus judecății acesteia, că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Totodată, a fost invocată și excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu a -Filiala M, fiind formulate critici și în ceea ce privește modul de soluționare al petitului având ca obiect plata unor sume cu titlu de dobânzi.
Analizând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamantul, reprezentat de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M, prin avocat, împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de către organele fiscale în temeiul art.2141și urm. pr.fiscală urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Pentru a putea asigura părții realizarea interesului urmărit prin promovarea prezentei acțiuni se impune lămurirea unor chestiuni prealabile. Acestea vizează mandatul avocatului semnatar al acțiunii, capacitatea procesuală a Filiala M în raport de activitatea desfășurată în prezenta speță, calitatea în care aceasta a acționat și nu în ultimul rând aplicabilitatea prevederilor art.90 din Tratatul CE.
Probele existente la dosar, depuse de către părți cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță, nu sunt în măsură să lămurească aspectele anterior menționate, însă, deși s-a încercat suplimentarea probațiunii în acest sens de către instanța de recurs acest lucru nu a fost posibil.
S-a reușit suplimentarea probațiunii scrise prin depunerea Statutului, a copiei carnetului de membru al reclamantului și a unei chitanțe despre care se susține că ar dovedi cheltuielile de judecată ocazionate.
Însă, pentru a lămuri o problemă esențială a cauzei respectiv mandatul acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii în contencios administrativ se impunea audierea reclamantului ( care nu a fost citat niciodată), probă care este incompatibilă cu faza procesuală în care ne aflăm respectiv cea a recursului.
În acest sens și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a compărea în persoană în fața instanței este recunoscut și în materie civilă mai ales în situațiile în care este relevant pentru luarea deciziei ori soluționarea cauzei - aprecierea conduitei părții (Cauza Muyldermans contra Belgia, plângerea nr.1217/86)
În aceste condiții, Curtea a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 fraza finală pr.civ. astfel că se impune casarea hotărârii instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă întrucât este necesară administrarea de noi probe.
Cu prilejul rejudecării cauzei, instanța de fond va analiza toate excepțiile invocate de părți, inclusiv prin recursul promovat, iar dacă va aprecia că acestea sunt neîntemeiate, va păși la soluționarea fondului cauzei.
Astfel, instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost dat cui anume. Apoi, odată lămurit acest aspect, instanța va analiza capacitatea procesuală a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut.
Ulterior acestui moment, dacă se va aprecia că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, instanța de fond va proceda la soluționarea fondului cauzei în raport de finalitatea urmărită de reclamant. De aceea, se va solicita reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art.90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Nu în ultimul rând, cu prilejul rejudecării se vor verifica cheltuielile de judecată ocazionate reclamantului cu derularea prezentului litigiu. În fața instanței de recurs, avocatul Tr. a susținut că sumele nu au fost achitate de către parte ci că au fost "declarat ca încasate", iar cuantumul onorariului său nu poate fi modificat de către instanță, întrucât "art.274 pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale.
Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurisprudența constantă a CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).
De altfel, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980,), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M, ca fiind fondat, iar în temeiul art.312 alin.1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M, împotriva sentinței civile nr.3481 din 20 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2009.
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța - - | JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș Mirela Budiu - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - |
Judecători:Eleonora Gheța, Floarea Tămaș Mirela Budiu