Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 994/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.994
Ședința publică din data de 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, cu sediul în P, nr. 22, județul P, împotriva sentinței nr.65 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta- ROMÂNIA SRL, cu sediul în com., KM 65, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice P - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației depusă la dosar, intimata-reclamantă - România SRL fiind reprezentată de avocat, potrivit delegației de la fila 13 dosar.
Procedura fiind îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La solicitarea Curții, reprezentanții părților pe rând arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă, arată că instanța de fond a reținut că "raportat la reglementările vamale reclamanta a avut calitatea de importator, calitate în baza căreia s-a încasat TVA-ul aferent mărfurilor importate. Ori, dacă la în acel moment organele vamale i-au recunoscut această calitate, încasându-i TVA-ul precizat, și organele fiscale trebuiau să-i recunoască dreptul de deducere a TVA, chiar dacă reclamanta nu era proprietarul mărfurilor, ci ea doar le prelua și expedia partenerului extern produsele finite".
Arată că această concluzie este total eronată, întrucât materiile prime au fost cumpărate de beneficiarul din Anglia de la diverși furnizori din Turcia, cărora le achita marfa achiziționată, însă materiile prime au fost transportate de societățile furnizoare direct către reclamantă în vederea obținerii produsului finit.
Potrivit disp. art. 125 ind.1, art. 145 alin.2, art. 146 alin.1 lit. c, art.151 ind.1 și art. 157 alin. 3 și 4 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile pct.59 din HG nr.44/2004, reclamanta - România SRL, nu poate beneficia de dreptul de
deducere a TVA în sumă de 16375 lei, întrucât această sumă nu este aferentă unor achiziții de bunuri, reclamanta neachitând prețul bunurilor primite.
Față de această situație solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Având cuvântul avocat pentru intimata-reclamantă - România SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, avându-se în vedere concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Fără cheltuieli.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin actiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - ROMANIA SRL, in contradictoriu cu paratele DGFP P si P - PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII A JUDETULUI P, a solicitat anularea deciziilor nr. 88/18.10.2007 si nr. 102/23.11.2007 privind respingerea de la rambursare a TVA de - lei.
In motivarea actiunii, reclamanta a arătat că, cu ocazia verificarilor efectuate la societate de către reprezentantii intimatei au refuzat deducerea TVA-ului achitat de către societate in vamă, aferent materiilor prime ( tesatura pentru confectii ), importate de la diferiti rezidenti din Turcia, in vederea prelucrarii si a livrarii către beneficiarul extern.
S-a mai arătat de reclamantă că in baza contractului incheiat cu, importa materii prime de la furnizorii rezidenti in Turcia, le prelucreaza si le expediaza beneficiarului extern, iar la data de 16.04.2007 reclamanta a incheiat un act aditional la contractul nr. 23/3.03.2001 prin care s-a arătat că odata cu livrarea produselor finite va fi facturat către beneficiar atat contravaloarea manoperei cat si contravaloarea materialului si a accesoriilor aferente comenzii respective, convenindu-se ca reclamanta să nu mai factureze doar contravaloare manopera, ci intregul produs incluzand materialul si manopera, fapt ce echivaleaza cu transmiterea dreptului de proprietate.
A menționat că societatea a inregistrat toate materialele in conturile de stocuri, fapt ce releva că au inteles să se comporte ca un proprietar al marfii, iar pentru importurile efectuate s-au intocmit declaratii vamale de import definitiv (), declaratii in care la rubrica, destinatar, este trecuta societatea reclamantă, iar in cadrul declaratiilor vamale intocmite nu se fac mentiuni cu privire la o alta persoana cu titlu de importator, astfel că in aceste conditii destinatarul este si importator.
În baza declaratiilor vamale s-au stabilit in sarcina reclamantei, drepturi vamale, recunoscute de către o institutie aflată sub tutela Ministerului Finantelor, drepturi ce au fost achitate de către reclamant.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata, aratandu-se că prin decizia nr. 88/18.10.2007 s-a analizat, urmare a conexarii, trei contestatii formulate de reclamantă privind raportul de inspectie fiscale din datele de 6.07.2007, 27.07.2007 si 23.08.2007, iar apărarea reclamantei potrivit
căreia era importator al bunurilor, nu poate fi primita intrucat calitatea de importator revine cumaratorului sau, in lipsa acestuia proprietarului, insă reclamanta are doar rolul de destinatar al bunurilor si ulterior de prestator de servicii, materiile prime fiind puse la dispozitia sa numai in vederea prelucrarii, iar proprietatea apartine beneficiarului din Anglia, astfel incat prin decizia respectivă s-a respins solicitarile reclamantei.
In cauză, părtile au depus la dosar inscrisuri.
Prin sentința nr.65/24.02.2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea având ca obiect anulare act control taxe si impozite formulata de reclamanta - ROMANIA SRL, in contradictoriu cu parații DGFP P si P - PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII A JUDETULUI P, a anulat decizia nr.88/18.10.2007 și decizia nr. 102/23.11.2007 privind respingerea de la rambursare a TVA de 103.575 lei, emise de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat instantei anularea deciziilor nr. 88/18.10.2007 si nr. 102/23.11.2007 privind respingerea de la rambursare a TVA de - lei.
Astfel, reclamanta, in calitate de producator de confectii textile din materiale si accesorii puse la dispozitie de către beneficiarul extern, firma Anglia, a inregistrat in anul 2007 venituri din prestari servicii, respectiv manopera, in baza contractului nr. 2003/2001.
S-a reținut că firma Anglia a achizitionat de la diversi furnizori din Turcia materii prime pe care le-a trimis reclamantei impreuna cu facturile pro forme, iar societatea reclamantă - ROMANIA SRL a intocmit pentru operatiile de import declaratii vamale de import definitiv, in care la rubrica, expeditor, este inscrisă firma din Anglia, iar la rubrica, destinatar, reclamanta care a achitat TVA-ul in vama pentru aceste operatiuni in suma totala de 103 575 lei.
Ulterior, reclamanta a solicitat TVA-ul mentionat la rambursare, intocmind in acest sens un decont TVA, iar organele fiscale, cu ocazia controlului efectuat pentru solutionarea acestuia, au intocmit raporturile de inspectie fiscala din datele de 6.06.2007, 27.07.2007,23.08.2007 si 18.10.2007, prin care a constatat, că reclamanta nu are dreptul să ramburseze TVA-ul precizat intrucat aceasta nu a prezentat documente cu care să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor importate, astfel incat suma de 103 575 lei nu este aferentă unei achizitii de bunuri in sensul disp. art. 146 cod fiscal.
În baza celor patru rapoarte de inspectie fiscală mentionate, parata a emis deciziile de impunere nr. 668/9.07.2007 pentru suma de 58.865 lei, nr. 711/27.07.2007 pentru suma de 22.134 lei, nr. 764/24.08.2007 pentru suma de 11.201 lei si nr. 846/19.10.2007 pentru suma de 16.375 lei, privind respingerea la rambursare a TVA, pentru suma totala de - lei, pe care reclamanta le-a contestat, contestatiile sale fiind respinse prin deciziile nr. 88/18.10.2007 si nr. 102/23.11.2007.
Tribunalul reținut, din declaratiile vamale, că reclamanta a fost titularul operatiunii de import, intrucat aceasta a fost cea care a declarat importul, a
intocmit documentatia necesară si a fost mentionata in aceasta calitate, in declaratiile vamale.
Concomitent cu derularea procedurilor vamale, reclamanta a achitat obligatii fiscale vamale si TVA pentru bunurile importate in suma de 103 575 lei.
Tribunalul a mai reținut că raportat la reglementarile vamale reclamanta - ROMANIA SRL a avut calitatea de importator, calitate in baza căreia s-a incasat TVA-ul aferent marfurilor importate.
Or, dacă in acel moment organele vamale i-au recunoscut aceasta calitate, incasandu-i TVA-ul precizat, tribunalul a apreciat că si organele fiscale trebuia să-i recunoască dreptul de deducere a TVA-ului achitat, chiar dacă reclamanta nu era proprietarul marfurilor, ci ea doar le prelucra si expedia partenerului extern produsele finite.
In concluzie, tribunalul apreciat că, atat timp cat statul, prin organele vamale, i-a recunoscut reclamantei, incasand de la aceasta TVA aferent bunurilor importate, acesta nu mai poate ulterior, prin organele fiscale, să conteste calitatea recunoscuta initial, intrucat practic si-ar invoca propria culpa.
Tribunalul a considerat că parata trebuie să interpreteze disp. art. 145 alin. 2, art. 146 alin. 1 lit. c, art. 151 indice 1 din Cod fiscal si pct. 59 lit. din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, referitoare la calitatea de importator al bunurilor din punct de vedere al TVA, si prin prisma dispozitiilor Codului Vamal privind calitatea de importator.
Or, neconcordanta normelor vamale cu cele fiscale, pe aspectul precizat, nu poate să fie in vreun fel imputabila reclamantei si nici nu poate să prejudicieze.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice P - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, pârâta învederează că instanța de fond și-a însușit în totalitate susținerile reclamantei, interpretând trunchiat dispozițiile legale în materie, fără a ține seama de argumentele organelor de control.
Astfel, Tribunalul Prahovaa reținut că raportat la reglementările vamale, reclamanta a avut calitatea de importator, calitate în baza căreia s-a încasat TVA-ul aferent mărfurilor importate.
De asemenea, tribunalul a reținut că, dacă în acel moment organele vamale i-au recunoscut această calitate, încasându-i TVA-ul precizat și organele fiscale trebuiau să-i recunoască dreptul de deducere a TVA, chiar dacă reclamanta nu era proprietarul mărfurilor, ci ea doar le prelucra și le expedia partenerului extern produsele finite.
Recurenta arată în continuare că această concluzie este total eronată, întrucât, materiile prime au fost cumpărate de beneficiarul din Anglia de la diverși furnizori din, cărora le achita marfa achiziționată, însă materiile prime au fost transportate de societățile furnizoare direct către reclamantă, în vederea obținerii produsului finit, ce urmează a fi expediat către beneficiarul extern.
Mai arată recurenta că beneficiarul din Anglia a emis către reclamantă facturi proforma pentru materiile prime, iar - România SRL a întocmit pentru operațiunea de import declarații vamale de import definitiv, în care la
rubrica expeditor este înscris " Anglia" - prin diverse firme din Turcia, iar la rubrica destinatar este înscris - România SRL.
Începând cu 15.04.2007, societățile comerciale care nu au obținut certificat de amânare de la plata TVA au obligația de a achita această taxă aferentă importatorilor de bunuri la organul vamal, iar conform dispozițiilor art. 145 (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, operațiunilor scutite de taxă sau alte operațiuni, arată recurenta.
În speța dedusă judecății, intimata nu a achiziționat materialele destinate confecțiilor, deoarece acestea nu au fost primite pe bază de factură comercială, care să-i confere calitatea de cumpărător de bunuri, ci au fost primite pe bază de factură proforma. Astfel, deși a fost emisă o declarație vamală pe numele reclamantei, aceasta nu reprezintă "persoană impozabilă ca importator de bunuri din punct de vedere al taxei", întrucât nu are calitate nici de cumpărător și nici de proprietar al bunurilor (art.1511din Legea nr.571/2003 și pct. 59 din HG nr.44/2004).
În consecință, recurenta motivează că în accepțiunea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată îl are numai importatorul care este și proprietar al bunurilor respectiv Anglia - care avea obligația să achite TVA în vamă.
Intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, invocând faptul că o soluție contrară ar încălca dreptul de proprietate, drept garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind practic puși în situația de a nu-și valorifica un drept de creanță născut în mod valabil în raport cu instituțiile statului.
De remarcat este faptul că interpretarea normelor de drept în sensul că societatea nu ar avea calitatea de importator apare doar la momentul în care statul trebuia să restituie sume de bani pe care le solicitase inițial fără nicio condiționare.
De asemenea, intimata precizează că interpretarea pe care organul constatator a adoptat-o în ceea ce o privește reprezintă o ingerință neproporțională în raport cu restrângerea dreptului său de proprietate aferent sumei de bani, respectiv TVA achitat în fața unei instituții ce avea calitatea de reprezentant al statului.
Art. 146 alin.1 lit.c din Codul fiscal stipulează în mod expres ca și cerințe privind deducerea TVA în cazul importurilor de bunuri existența declarației vamale de import în care să se menționeze persoana impozabilă ca importator, precum și documentele privind plata taxei de către importator, precizează reclamanta.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs, dispozițiile legale în vigoare și analizând cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041Cod pr.civilă, urmează să admită recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform contractului de lohn nr. 23/2001 încheiat între în calitate de beneficiar și - România SRL în calitate de producător, având ca obiect producția de confecții în regim de "lohn", beneficiarul s- obligat să furnizeze producătorului materia primă pentru întreaga capacitate de
producție pe perioada contractului, iar producătorul va produce confecțiile și va livra produsele în conformitate cu ordinele beneficiarului.
Ulterior, părțile au procedat la modificarea contractului, în sensul că începând cu data de 16.04.2007 beneficiarul va comanda țesătura și accesoriile în numele producătorului, situație valabilă pentru comenzile către furnizorii din țările extracomunitare. De asemenea, s- stabilit că odată cu livrarea produselor finite va fi facturată către beneficiar atât /val. manoperei, cât și /val. materialului și accesoriilor aferente comenzii respective.
Această modificare a contractului înseamnă că țesăturile și accesoriile vor fi trimise de către furnizorii extracomunitari direct către producător, acesta din urmă urmând să efectueze și formalitățile vamale.
Obiectul litigiului de față îl reprezintă anularea deciziilor nr. 88/18.10.2007 și nr.102/23.11.2007 privind respingerea de la rambursare a TVA, în sumă de 103.575 lei, emise de pârâtă.
Cu toate că reclamanta a achitat TVA-ul pentru marfa în discuție, aceasta nu are dreptul de deducere, deoarece a primit marfa pe bază de factură proforma și nu comercială.
Nefiind nici cumpărător și nici proprietar, ci numai beneficiar, conform dispozițiilor art. 157 alin.3 și 4 și art. 145 alin.2 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, reclamanta nu poate beneficia de restituirea sumei în discuție, nereprezentând persoană impozabilă ca importator de bunuri din punct de vedere al taxei.
Astfel, materiile prime au fost transportate direct către producătoarea din România pentru obținerea produsului finit, conform actului adițional la contractul de mai sus.
Potrivit documentelor depuse la dosar se poate constata că nu există facturi comerciale, ci numai proforma, iar reclamanta este numai destinatarul bunurilor și prestator de servicii pentru confecții textile și nu proprietar, proprietarul mărfii fiind în fapt Anglia.
Invocarea de către reclamantă a declarației vamale pe numele său, nu are relevanță, în privința deducerii TVA-ului, cât timp aceasta nu este cumpărătorul mărfii, respectiv proprietarul acesteia.
Așa fiind, văzând și disp. art. 304 pct.9 și art. 312(1) pr. civ. Curtea va admite recursul.
Va modifica în tot sentința recurată și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, cu sediul în P, nr. 22, județul P, împotriva sentinței nr.65 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta
ROMÂNIA SRL, cu sediul în com., KM 65, județul
Modifică în tot sentința și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
- - - - - -
Grefier,
red.DR
Tehnored.DL/MA
2 ex./ 25.06.2009
f- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana
